Priveşte ce a făcut Dumnezeu!

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Psalm 19.1

Priveşte ce a făcut Dumnezeu!

 

            Proprietarul unei case luxoase primi­se în vizită o rudă mai îndepărtată. Oaspetele bles­tema şi batjocorea la orice vorbă. La întrebarea pro­prietarului, dacă nu se teme de Dumnezeu să vorbeas­că aşa de urât, oaspetele răspunse că el n-a văzut niciodată pe Dumnezeu. A doua zi, cei doi admirau nişte tablouri pictate de fiul proprietarului. Oaspetele întreba mereu: „Cine a făcut tablourile acestea?” şi primea acelaşi răspuns: „Fiul meu.” Oaspetele a spus: „Ce fericit eşti că ai un astfel de fiu dotat!” – „Cum poţi să spui aşa ceva? Tu nu l-ai văzut niciodată pe fiul meu.” – „Este adevărat că nu l-am văzut, dar văd ce a făcut el.”

            „În cazul acesta, vino la fereastră şi priveşte ce a fă­cut Dumnezeu. Nici pe El nu L-am văzut vreodată, dar vedem lucrările Lui.” La aceste cuvinte, batjocoritoru­lui i s-a închis gura.

Da, existenţa lui Dumnezeu se poate vedea în fiecare clipă, dacă privim măreţia creaţiei Sale. Fiecare dintre noi este chemat să creadă că acest Dumnezeu-Creator este şi un Dumnezeu-Mântuitor. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său la cruce, pentru a aduce o mântuire mare celor ce-L acceptă în viaţa lor.
FamtoFam

Ucenicul lui Isus ia aminte la Cuvântul Biblic!

Proverbe 16.16-33

            Dacă s-ar anunţa descoperirea unor zăcăminte de aur în vreun punct de pe glob, în câteva săptămâni s-ar şi vedea con-struindu-se acolo oraşe întregi. O publicitate care anunţă un mod uşor de a câştiga bani va primi răspunsuri fåra număr. In schimb, dobândirea înţelepciunii nu stârneşte nicio con­curenţă (comp. cu v. 16). Singurul care-i cunoaşte valoarea este ucenicul lui Isus care ia aminte la Cuvântul Său (v. 20; Psalmul 119.127). Prada împărţită cu cei mândri nu constituie o atracţie pentru el; plăcerea şi-o găseşte alături de cei smeriţi şi blânzi (v. 19).

            Inima înţeleptului este aceea care dă înţelepciune gurii sale (v. 23). Dragostea este cea care îi inspiră „cuvintele plăcute” şi dulci, care sunt ca un balsam pentru sufletele bolnave.

In contrast cu omul drept (v. 17) şi „înţelept cu inima” (v. 21), versetele 27-30 schiţează portretul „omului lui Belial”: este „înşelător”, „violent*’, „sapă pentru rău”, răspândeşte ce a dezgolit, seamănă certuri şi dezbinări, întreţine un foc rău. Să ne păzim de această însoţire periculoasă şi să urmăm în această lume calea oamenilor drepţi: ea obligă la multă pru­denţă pentru a evita răul (v. 17; 2 Timotei 2.22)!

            Să medităm puţin şi la versetul 32. Cea mai strălucită vic­torie pe care o poate dobândi un om puternic constă în a-şi stăpâni propriul duh (în contrast cu cap. 25.28).
FamToFam

Noi suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus!

„Ci credem că… suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

Faptele Apostolilor 15.11 

 

Cesar Malan

 

            Preotul elveţian, Cesar Malan (1787-1864), a dorit deja de tânăr să-i slu­jească lui Dumnezeu cu viaţa sa. El se îngrijea foarte mult de oameni săraci şi nefericiţi. Mult timp a gândit că prin faptele sale bune va putea obţine mântuirea veşnică. El îi îndemna şi pe ascultătorii săi la o umblare bună, pentru ca Dumnezeu să-i poată primi. Într-o zi, cineva i-a spus că nu aceasta este învăţătura adevărată, biblică: faptele bune nu pot anula păcatele, nu-i pot face buni pe oameni pentru cer. Aceste cuvinte l-au pus pe gânduri pe Malan. Citind Biblia a găsit versetul: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2.8). Prin acest ver­set a primit claritate şi adânc mişcat a exclamat: „Sunt salvat, sunt salvat!”

            Atunci, Malan a înţeles că numai harul lui Dumnezeu este acela care aduce mântuirea veşnică. Nimeni nu poa­te obţine mântuirea prin propriile sale străduinţe, deoa­rece „când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui”. Malan a putut apoi spune şi altora vestea aceasta îmbucurătoare, mai ales celor care credeau în Dumnezeu, dar erau încă nesiguri, dacă sunt într-adevăr primiţi de Dumnezeu.
FamToFam

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!

IACOV5:16
„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”
Pe la anul 160 A.D. (după Hristos) împăratul Roman, Marcus
Aurelius a lansat o campanie militară în Germania. La un moment dat, s-a aflat complet înconjurat de aproape un milion de barbari, duşmani care au procedat la tăierea sursei de apă. Realizînd situaţia desnădăjduită în care se afla, a povestit următoarele în jurnalul său zilnic: „Am început imediat să mă rog dumnezeilor din ţara mea, dar fiind nebăgat în seamă de ei, am recurs Ia aceia dintre noi care se numesc creştini”. în disperarea lui, i-a rugat să se roage pentru izbăvirea din această situaţie disperată.
În cuvinte care ne amintesc de Ilie pe vîrful muntelui Carmel, împăratul Roman în mod dramatic a arătat puterea creştinilor în rugăciune: „Aruncîndu-se ei înşişi la pămînt, s-au rugat nu numai pentru mine, dar şi pentru întreaga armată, ca să fim izbăviţi de această lipsă de apă. Fuseserăm cinci zile fără apă. Odată cu aruncarea lor cu feţele la pămînt şi cu rugăciunea care o făceau Dumnezeului lor, un Dumnezeu, de care eu nu am cunoştinţă, a turnat apă din cer peste noi; dar peste vrăşmaşii din jurul nostru a venit o grindină care nu le putea potoli setea. Imediat toţi am recunoscut prezenţa lui Dumnezeu care răspunde la rugăciune”. Pe baza faptului că el însuşi a fost martor la acest miraculos răspuns la rugăciune, Marcus Aurelius a dat un decret care să fie citit în toată Roma, interzieîndu-se prigonirea creştinilor. Deşi necredincios, Marcus Aurelius a ajuns să afle nu numai că rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere, dar şi că noi creştinii avem un Dumnezeu care răspunde la rugăciune.
Dacă un împărat păgîn a ajuns la aceastăconvingere, cu cît mai mult noi, care nu numai că avem un astfel de Dumnezeu, dar sîntem chiar copiii Lui, ar trebui săalergăm la rugăciune pentru toate problemele şi situaţiile în care ne găsim fiind deplin încredinţaţi nu numai că El poate, dar şi vrea să ne ajute. „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi iar tu Mă vei proslăvi”! (Ps. 50:15).
FamToFam

Bunătatea Lui este mare!

Psalmul 145

            Hristos, Căruia David îi este doar un simbol, intonează aici lauda (vezi titlul) care, în cei din urmă psalmi, se va extinde la întreaga creaţie (comp. cu Psalmul 22.25…). Şi noi putem cânta cu El: „Te voi înălţa, Dumnezeul meu,în fiecare zi Te voi binecuvânta, în vecii vecilor”. Domnul este mare, de o măreţie nepătrunsă (v. 3). Lucrările Lui sunt puternice (v. 4, 12), minunate (v. 5) şi înfricoşătoare (v. 6). Bunătatea Lui este mare (v. 7, 8) şi universală şi va „răsuna amintirea” ei pretutindeni. Puterea Lui va fi vestită, iar dreptatea Lui, cântată tare. Una din gloriile Lui însă le va depăşi pe toate celelalte: este îndurarea Domnului (v. 8). Ea aduce mântui­rea; de mai multe ori, versetele 14-20 îi enumera diversele ei manifestări: „Domnul susţine” (Psalmul 37.24)…, deschide ochii (Psalmul 146.8)…, dă hrană, satură (Psalmul 107.9)…, este alături de cei care-L cheamă (Psalmul 34.17,18)…, îm­plineşte dorinţa celor care se tem de El, le aude strigătul, îi salvează, îi păzeşte pe cei care-L iubesc. Da, „noi toţi am pri­mit din plinătatea Lui, şi har după har” (loan 1.16). Iar toate verbele la persoana întâi, timp viitor, „Te voi înălţa, voi binecuvânta,voi lăuda,voi spune,voi rosti lauda”, nu sunt decât răspunsul potrivit al răscumpăratului la desfă­şurarea acestei îndurări.

FamToFam

Căci din plinătatea inimii vorbeşte gura!

„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.”LUCA 6:45

 

 

 

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvîrşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sînt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gîndit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strînge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inma noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gîndim la lucruri care sînt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfînt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.Atunci el începe să gîndească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gînd rău. Dar gîndurile cu adevărat bune sînt posibile numai dîndu-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gîndirea noastră. Gîndurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gînduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvîntului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvîrşită a gîndurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cît mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfîntul Cuvînt, cu atît mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atît mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare. Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acoio însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu ce ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aşi vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

FamToFam

15 Mai este Ziua Internațională a Familiei!

trecând prin anotimpuri

familie protectoareAceastă zi a fost proclamată, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluția A/RES/47/237, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.

1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua Familiei Române.

Familia este „nucleul de bază” a societății – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră îi petrecem în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite.

Familia…

Vezi articolul original 261 de cuvinte mai mult

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui!

EFESENI 6:11

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.”

      În capitolele precedente, Duhul Sfînt ne-a prezentat poziţia noa­stră în Hristos, în locurile cereşti, îndemnîndu-ne să credem că El este totul pentru noi. Dar nu este de ajuns numai să ne bucurăm de acest privilegiu, căci vrăjmaşul este totdeauna în ofensivă. Să nu încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice irealitate şi să ne facă să intrăm în mod real în această luptăaşa cum spune textul nostru. Căci, dacă aceastăluptă nu este o realitate pentru noi, ea este o realitate sigură pentru vrăjmaşul, care cunoaşte foarte bine cîştigul pe care l-ar avea dacă ne-ar lăsa în închipuire şi inactivitate.Copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în Hristos, şi El ne spune săne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, fărăde care nu putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Satan luptă fără încetare împotriva sfinţilor, el nu este niciodată inactiv şi cunoaşte punctele slabe are fiecăruia. Întăriţi de poziţia noastră în Domnul Hristos, să luăm deci completa armătură pe care a pregătit-o Căpetenia noastrăpentru noi.

Textul nostru descrie puterile spirituale care vor sădispute stăpînirea lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor şi este bine ca cel cred­incios săşi amintească mereu de aceasta. În lume şi biserică, sufletele oa­menilor sînt obiectul unei lupte care se dă în locurile cereşti. Puterile întunericului ţin mulţimile de oameni, în necunoaşterea şi nebăgarea în seamă a Cuvîntului lui Dumnezeu. Duhurile răutăţii pîndesc în permanenţă libertatea noastră în Hristos, căutînd să ne-o răpească; trebuie să ne trezim la această realitate şi sădeclarăm sus şi tare că numai Hristos este Domnul fiinţei noastre, Stăpînul sufletului şi duhului nostru.

Duhurile răutăţii din locurile cereşti se silesc săcontroleze viaţa personală a credincioşilor care n-au o fermă încredinţare în ce priveşte poziţia lor în Domnul Hristos. Ele reuşesc să-i înşele şi să-i folosească pentru a vătăma pe fraţii lor angajaţi în războiul sfînt, în lupta cea bună a credinţei. Cîte nevoie avem să fim tot mai strîns uniţi cu Domnul nostru pentru a rezista lui Satan şi hoardelor lui, în conflictul acesta care nu este împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răului cu care sîntem confruntaţi tot timpul. De aceea sîntem îndemnaţi să facem tot timpul, tot felul de rugăciuni şi implorări. (Ef. 6:18)

„Lupta noastră este o luptă reală. A o evita înseamnă a evita binecuvîntarea.” J.N.D.

FamToFam

Nu dispera! Dumnezeu este încă pe tron!

 

O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului . Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima.
(Psalmul 27:13-14)

 

Nu dispera!

           

O, cât de mare este ispita de a cădea în disperare câteodată! Sufletul nostru devine deprimat şi descurajat, şi credinţa ni se clatină sub încercările şi testele severe care vin în viaţa noastră, mai ales în perioadele de pierderi grele şi suferinţă. Ajungem până acolo că spunem: „Nu mai pot să suport. Aproape că am ajuns la disperare în aceste situaţii îngăduite de Dumnezeu. El îmi spune să nu disper, dar ce aş putea să fac dacă am ajuns în acest punct?”

Ce ai făcut în trecut când te-ai simţit slăbit fizic? Nu puteai face nimic. Te-ai opritdin a mai face ceva. În slăbiciunea ta, te-ai bizuit pe cineva drag şi puternic. Te-ai bizuit complet pe altcineva şi te-ai odihnit, liniştindu-te şi încrezându-te în puterea altuia.

La fel este şi când eşti tentat să disperi în necazuri spirituale. Când eşti gata să cazi în disperare, mesajul lui Dumnezeu nu este:  „Întăreşte-te  şi  îmbărbătea­ză-te” (Iosua 1:6), pentru că El ştie că eşti stors de putere şi curaj. În loc de aceasta, El îţi spune dulce: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (vezi Psalmul 46:10).

Hudson Taylor era atât de slăbit şi de sfârşit în ultimele luni ale vieţii încât a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu mai pot să scriu. Nu pot să citesc Biblia. Nu pot nici măcar să mă rog. Tot ce pot să fac este să stau liniştit în braţele  lui Dumnezeu ca un copil mic, încrezându-mă în El”. Acest minunat om al lui Dumnezeu, care avusese o mare putere spirituală, a ajuns la un punct al suferinţei fizice şi al slăbiciunii în care tot ce ar mai fi putut face era să stea liniştit şi să se încreadă.

Asta-i tot ce vrea Dumnezeu de la tine ca şi copil al Său iubit. Când eşti slăbit din cauza văpăilor aprige ale nenorocirii, nu încerca să „fii tare”. Ci doar „Opreşte-te, şi să ştii că [El este] Dumnezeu”. Şi să ştii că El te va susţine şi te va trece prin foc.

Dumnezeu Îşi păstrează cele mai bune medicamente pentru perioadele noastre de cea mai adâncă disperare.

 

Fii tare, îmbărbătează-ţi inima.        Psalmul 27:14

 

Fii tare, El nu te-a părăsit

Niciodată până acum,

Şi va pleca El şi te va lăsa

Să te afunzi acum?

Nu, El a spus că te va ascunde

Sub aripile Sale;

Şi acolo, într-o dulce siguranţă,

Vei putea apoi să cânţi.

                                 FamToFam

CUM SĂ FACI FATĂ VEŞTILOR RELE?

  CUM SĂ FACI FATĂ VEŞTILOR RELE

„Ezechia … a întins-o inaintea Domnului” (2 Împăraţi 19:14)
Când vin veştile rele nu le lăsa să te ducă la panică şi să te facă să acţionezi în pripă. Opreşte-te, gândeşte raţional şi înţelege faptele înainte să ajungi la o concluzie sau să iei vreo hotărâre. în rugăciune, întreabă: „Doamne, ce pot face în această situaţie?” Dacă poţi face ceva singur, Dumnezeu nu o va face pentru tine. Poetul a spus: „Partea Lui n-o putem face, partea noastră n-o va face”. Confruntat cu o forţă superioară lui şi bine înarmată, nu exista nici un lucru pe care Ezechia să-l poată face pentru a se salva. Aşa că s-a dus la casa Domnului şi şi-a prezentat nevoia înaintea Domnului. Asta e mereu o mişcare înţeleaptă. Când răspunzi în credinţă, o criză devine o oportunitate pentru ca Dumnezeu să demonstreze ce poate face pentru tine. Adevărul e că atunci când nu ţi-a mai rămas nimic în afară de Dumnezeu – ai destul! Destul ca să te confrunţi cu situaţia, destul ca să o scoţi la liman şi destul ca să-ţi revii, întreabă-te: „Problema aceasta e într-adevăr a mea?” Da, trebuie să ne purtăm unii altora poverile (Galateni 6:2), dar nu trebuie să laşi pe nimeni să-şi arunce problemele asupra ta. Uneori, în râvna noastră de a-i salva pe alţii, stăm în calea lui Dumnezeu când El de fapt se ocupă de ei. Şi nu mai asculta ştirile. Dacă faci aşa, începi să gândeşti negativ: „Lucrurile stau rău peste tot, deci cred că nu mă pot aştepta la ceva mai bun”. Ce a spus Dumnezeu despre tine şi despre situaţia ta? Dumnezeu nu răspunde la nevoia ta, El răspunde la credinţa ta! Âşa că citeşte Scripturile şi descoperă ce are Dumnezeu de spus, apoi bazează-te pe acel cuvânt.

FamToFam