Marturisirea unui pastor în legatură cu colaborarea cu securitatea

Sunt pastoru X, (încă activ) și doresc să vă mărturisesc faptul că de mult timp, am ceva care mă apasă greu pe suflet. Această povară a devenit aproape de nesuportat, odată cu apariția cărții Răscumpararea Memoriei, carte care a provocat atât la nivel individual, cât și colectiv (multe familii și chiar biserici întregi) multe bănuieli și suspiciuni.

anonymous_1

În perioada imediat următoare apariției cărții, oricine era parcă suspect și numele fiecarui pastor putea fi auzit în comentarii și discuții, mai ales al celor care au fost absolvenți ai Seminarului Teologic Penticostal de la București. Cu toate că numele meu n-a fost menționat în Răscumpararea Memoriei, simțem cumva că oamenii își pun unele întrebări privitor la trecutul meu. Începusem să mă gândesc serios cât de departe se va ajunge, și dacă ceea ce mulți au făcut cu zeci de ani în urmă va fi dat pe față. Conștiința începuse să mă mustre ca niciodată și începusem să-mi pierd somnul și liniștea sufletească. Totul a devenit și mai greu de suportat și spaima m-a cuprins la cote nemaisimțite de mine pâna atunci, în momentul în care vicepreședintele N.G. a fost confruntat și dat pe față.

Dar totul a ajuns la apogeu, în ziua în care copiii mei care de-acum sunt destul de maturi, și-au făcut curaj și m-au rugat să stau de vorbă cu ei, fiindcă doresc să discute ceva foarte serios cu mine. Mai erau câteva ore pâna să mă întâlnesc cu ei. Fiindcă tema cărții Răscumpararea Memoriei – Cultul Penticostal în perioada comunistă era un subiect la ordinea zilei, nu mi-a fost foarte greu să-mi dau seama despre ce doresc copiii mei să povestească cu mine. Am început să transpir din senin și am încercat să mă gândesc la o scuză pentru a putea amâna acel moment. De fapt, era vorba de un moment al adevărului.

În sfârșit, timpul a trecut și întâlnirea a avut loc. Ne-am așezat la masă, ne-am uitat unii la alții de parca eram un grup de străini, nu din aceeași familie, și parcă nici unul dintre noi nu avea curajul să înceapă discuția. Se crease o situație deja penibilă, când dintr-o dată, feciorul cel mai mare a spart gheața și a început să vorbească; „Știi tata, toată lumea vorbește despre o carte aparută, Răscumpărarea Memoriei, care deconspiră pe toți păstorii din Cultul Penticostal care au fost colaboratori ai securității. Noi nu dorim să fim puși în situația de-a afla din cărți depre trecutul tău și ne-am gândit să anticipăm și să te întrebăm dacă există motive să avem emoții în ceea ce te privește pe tine, în această problemă.”

De ceea ce-mi era așa de teama, se pare că nu scăpasem, iar acum trebuia să răspund. O tăcere de mormânt s-a așternut la masa noastră, iar cu cât raspunsul meu întârzia să apară, cu atât citeam pe fața copiilor mei o întristare combinată cu uimire, care mă speria de moarte. Îmi dădeam seama că ei așteptau un răspuns rapid și clar (NU!), iar eu nu puteam să dau acel răspuns. Cu ochii plini de lacrimi, cu un efort ieșit din comun, am început să vorbesc și să dau copiilor mei răspunsul, nu neaparat cel așteptat de ei, dar răspunsul adevărat. Și le-am spus cama așa;

„Dragi mei, mi-ar place sa va dau un raspuns scurt si clar, dar din pacate raspunsul meu va fi clar, dar nu scurt.
Era iarnă, afară ningea cu fulgi mari, când un telefon (cel mai nenorocit telefon primit vreodată) a sunat și persoana care suna m-a provocat la o întâlnire secretă. Am accepat, fiindcă nu puteam altfel; cel care m-a sunat era un tovarăș de la securitate.

Ne-am întâlnit undeva la un subsol, unde am petrecut mai multe ore. Acest domn a fost foarte direct și clar: „Dacă dorești o carieră în domeniul pastorației și vrei să-ți finalizezi școala, tu trebuie să dai o declarație. Nu este mare lucru, dar așa am procedat și procedăm cu toți cei care doresc să devină pastori. Să știi că nu ești nici primul, nici ultimul. Eu o să-ți dictez ce să scrii, iar la urmă doar o semnezi, și vei putea să-ți vezi mai departe de cariera ta.”

Totul suna atât de simplu și banal, încât am început să scriu ceea ce mi se spunea. Totul a durat destul de mult, datorită deselor mele ezitări, fiindcă tot ce mi se dicta să scriu mi se părea împotriva princiipiilor biblice pe care eu încercam să le trăiesc. De fiecare dată cel care-mi dicta mă încuraja spunându-mi că totul va fi bine, iar eu voi putea să ajung să practic ceea ce-mi plăcea în viață. Cea mai mare incurajare o constituia faptul că toți cei care au ajuns în aceaste slujbe au facut acest lucru, fapt pe care cel care îmi dicta, îl repeta  tot mereu. După un timp de aproximativ 2-3 ore, (nu mai știu exact fiindcă nu aveam ceas la mine), mi-a zis că am terminat și singurul lucru care mai trebuie făcut este să semnez, după care sunt liber.

M-am uitat la acest tovarăș, după care l-am rugat să-mi acorde timpul necesar să mai citesc odata ce-am scris. Am început să citesc, iar la un moment dat m-am speriat de cele scrise, am început să plâng și i-am spus pe un ton categoric, ca nu voi semna această scrisoare, indiferent dacă voi ajunge vreodata pastor, sau nu. Am plecat rapid din acea încapere, fără să semnez, dar înainte să mă depărtez destul de acest tovarăș, am reușit să îl aud spunând urmatorul lucru: Chiar dacă nu ai semnat, tot ceea ce este scris, a fost scris de tine și poate fi folosit și fără semnătura ta. Trebuie să vă mărturisec, dragii mei, faptul că acele cuvinte m-au urmărit toți acești ani și am fost de multe ori santajat cu acea scrisoare. Vreau să vă spun că n-am făcut nici un rău mare vreunui frate sau coleg, dar inima mi-a fost totdeuna neliniștită.”

Tăcerea a pus din nou stăpânire peste noi toți, dar nu pentru mult timp, fiindcă unul dintre băieții mei s-a ridicat în picioare și a venit spre mine. Pentru un moment am crezut ca l-am dezamăgit atât de tare încât dorește să plece fără să mai discutăm nimic, dar nu era așa; el venea înspre mine, și cu lacrimi în ochi m-a îmbrățișat și mi-a soptit la ureche – am simțit că din toata inima – un ,,Te iubesc tată” cum nu l-am mai simțit niciodata pâna atunci.

Au urmat și ceilalți, care au procedat tot la fel. A fost pentru prima data, dupa multi ani, când am simțit că inima începe să se mai liniștească. Timpul a trecut, și în toată perioada care urmat, până în prezent, familia mea a dat dovadă de o dragoste ieșită din comun față de mine, lucru care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să îți mărturisești păcatele, chiar dacă uneori o faci că n-ai avut incotro.

Vazind cât de bine mi-a prins aceasta mărturisire față de familia mea, și gândindu-mă cât de aproape este venirea Domnului, m-am gândit să fac și pasul doi, trimițând această mărturie către dumneavoastră, chiar dacă deocamdată sub anonimat. Vă rog să mă ajutați în rugăciune, să pot face și următorul pas, și să pot să fac publică această mărturisire, pentru a putea să-mi câștig deplin liniștea sufletească, pentru a-l aștepta pe Domnul Isus să vină fără nici o emoție, ci dimpotrivă plin de bucurie.

Am ales blogul dumneavoastră pentru a posta această mărturisire, în primul rând datorită faptului că pe 3 dintre membrii bordului acestei misiuni îi cunosc și sunt convins că mă vor ajuta în rugăciuni sincere pentru eliberarea mea de frică, pentru a putea face și pasul următor, în drumul meu spre eliberare deplină.

În al doilea rând, am văzut că misiunea Family to Family se ocupă de recuperarea celor mai de jos persoane (chiar și criminali), și știu că numai oamenii care îi iubesc pe cei păcătoși cu o inimă plină de dragoste, pot să facă ceea ce faceti voi.

Mulțumesc anticipat pentru faptul că îmi veți publica această mărturisire și pentru că mă veți purta în rugăciunile dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Pastor, X.

18 comentarii

  1. Draga frate Pastor
    Sunt de-a dreptul impresionat de marturia d-voastra, am citit-o cu ochii in lacrimi.
    Ne bucuram mult pentru indrazneala dovedita. Sunt convins ca D-zeu va onora marturisirea d-voastra cu iertare si cu pace si liniste deplina. Totusi va incurajam sa faceti si pasul urmator si sa va alegeti pe cineva dintre cei din bordul misiunii si sa discutati direct. Chiar daca va mai trece timp pina sa aveti curajul sa faceti si pasul urmator, eu doresc sa va asigur de rugaciunile noastre. Noi cu toti suntem chemati sa ne rugam unii pentru altii, iar cei implicati in misiunea Family to Family, chiar au inteles acest lucru.
    D-zeu sa va binecuvinteze atit pe d-voastra cit si familia d-voastra care si-a inteles chemarea intr-o situatie ca aceasta. Suntem chemati la dragoste si iertare. Nici chiar Isus nu a intrat inca in postura de judecator, ci continua sa fie salvatorul nostru.
    Dumnezeu sa va binecuvinteze.
    Cu multa dragoste,

    Mike Olari

  2. Ma bucur ca Duhul lui Dumnezeu lucreaza si sunt placut surprins sa vad cum unii pastori au inceput sa inteleaga ca este nevoie de un astfel de moment al adevarului. Este spre binele lor, a familiilor lor si a Bisericilor si implicit a Lucrarii lui Dumnezeu. Sper ca, cat mai multi pastori si lucratori sa inteleaga ca nu se mai poate continua aceasta stare dublicitara. Avem nevoie de pocainta si cat de urgent. Suntem noi pregatiti sa auzim adevarul? Familia acestui pastor l-a ajutat prin dragoste sa treaca cu bine prin acest moment al adevarului. Suntem noi gata sa-i iubim si sa-i ajutam sa isi restaureze viata?

    1. „Familia acestui pastor l-a ajutat prin dragoste sa treaca cu bine prin acest moment al adevarului. Suntem noi gata sa-i iubim si sa-i ajutam sa isi restaureze viata?”

      Aveti perfecta dreptate! Intrebarea d-voastra suna retoric si as dori ca fiecare sa si-o puna in dreptul sau, fiindca cel putin aparent, stam foarte prost la acest capitol. Spun asta uitandu-ma la reactiile noastre cu privire la cei care cad si sunt, sau doresc sa fie reabilitati. Si blogosfera romaneasca este plina de asfel de reactii.

      1. “Familia acestui pastor l-a ajutat prin dragoste sa treaca cu bine prin acest moment al adevarului. Suntem noi gata sa-i iubim si sa-i ajutam sa isi restaureze viata?”

        Cei care il au cu adevarat pe Hristos in inima lor , sunt nascuti din nou si in viata lor este Domn Hristos, vor ierta si accepta. Cei care judeca sau condamna trecutul cuiva, fie acestui pastor fie a oricarei persoane, suna dur , dar sunt lucratori cu Diavolul. Hristos ne-a iertat si ne-a chemat la iertare. Scafandrii care umbla prin marea uitarii apartin lui Satan. Sa avem grija ai cui slujitori suntem si cu ale cui unelte lucram!!!

    1. Mosule, nu prea ma pricep la ce vrei sa spui cu aceste materiaale. Dar, cred ca este normal sa ma intreb (si inca nu am raspuns) ce putem spune in cazul col Ficior de la Periprava, care are istorie „negativa” zice-se peste 100 de detinuti?
      Apoi stiu de col .educator de la Gherla, Tintas Viorel, si or mai fi ( si stiu ce spun).
      Ei sunt acum crestini botezati, sunt traitori ai cuvintului bibliei, despre ei ce-om putea zice?
      Oare din aceste liste publicate de militia spirituala (nu gasesc nimerita alaturarea termenilor) oare nu sunt si dintre cei care s-au „trezit” la timp si ingaduiti de Dumnezeu pentru oastea LUI?
      Intreb asa pentru a avea o parere.(ca interesul oricum inca nu-l demasc)
      Fii binecuvintat Mosul meu drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s