Mărturisirea unui păstor privind colaborarea cu securitatea, partea a II-a

Provocatoarea mărturisire a păstorului colaborator al securității, a fost de natură să stârnească reacții foarte diferite în rândul cititorilor. A fost oarecum un prilej ca oamenii să evidențieze sentimente profunde ascunse în inimile lor: compasiune, iertare, dragoste sau dezamăgire, suspiciune, dorință de răzbunare, etc.

Considerăm că este benefic să aducem unele clarificări cu privire la acest articol și mai ales la modul în care el s-a născut, cu mai mult de un an în urmă. Ceea ce vom spune însă, se poate să nu prezinte inters pentru unele bloguri care de dragul unui cât mai mare număr de vizitatori, promovează mai de grabă scandalul decât lucrurile bune, sănătoase și ziditoare.

Deși am considerat că este absolut necesar ca păstorul amintit să rămână anonim – mai ales pentru a încuraja și pe alții să-și elibereze conștiința – el nu este un anonim pentru mine. Eu sunt o persoană care circulă foarte mult. L-am întâlnit pe acest om, aș spune providențial,  într-o împrejurare în care nu ne propuneam să vorbim despre colaborarea lui cu securitatea ci mai degrabă despre propriile greșeli, falimente, eșecuri… Pentru că se crease o atmosferă cerească; de dragoste, acceptare și încredere, am fost deschis să împrtășesc cu el faptul că mă simt falimentar în câteva domenii ale vieții; cum ar fi cel de părinte, de om de afaceri, etc. Încurajat de faptul că am vorbit deschis despre partea negativă a vieții mele, a început și el să-și descarce inima vorbind despre propriile sale eșecuri.

Conversation

Astfel s-a născut mărturisirea pe care ați citit-o! A fost una din cele mai frumoase zile ale vieții mele. Am înțeles ce mare revărsare de har pot simți oamenii care se smeresc. În ziua aceea amândoi învățam o lecție pe cât de frumoasă, pe atât de grea: frumoasă datorită sentimentului de prezență a lui Dumnezeu acolo și grea pentru că era vorba despre noi. Eram prăbușiți în prezența Lui, nu mai aveam nimic de ascuns, ne eliberasem inimile de tot trecutul.

Amintindu-mi de acea experiență, mă gândesc la faptul că mulți dintre frații noștri – și nu mă refer doar la foștii colaboratori ai securității – ar vrea să împărtășească lucrurile negative din viețile lor cu cineva, dar pur și simplu nu au cu cine. Dacă vorbim între noi numai despre aspectele frumoase ale vieților noastre nu vom crea acel climat de dragoste, acceptare și siguranță, pentru ca oamenii să-și poată descărca poverile inimii. Credem că prea puțini oameni se identifică cu poveștile de succes etalate de la amvoane, povești care predispun mai de grabă la mândrie și aroganță decât la smerenie.

Dacă misiunea Family to Family se ocupă de recuperarea oamenilor de cea mai joasă speță, este și pentru că un părinte a avut experiențele cele mai grele cu propriul copil, învățând în acest fel să iubească pe cei căzuți. Poate pentru a ne arăta dragostea din inima Lui, Dumnezeu ne lasă să trecem prin experiențe dureroase, învățându-ne astfel să iubim necondiționat pe pierduții din propria casă, pentru a putea apoi să-i căutăm și pe pierduții lumii acesteia.

Noi credem că este timpul să ne smerim cu pocăință, fiind dispuși să admitem propriile eșecuri nu numai ale acelor păstori care au colaborat cu securitatea. Mulți din cei care aruncă cu pietre, în ascuns au falimentele lor spirituale. Credem că o trezire spirituală nu poate avea loc fără o adevărată pocăință a noastră a tuturor, începând cu cei din frunte. Putem lua ca exemplu oameni ai lui Dumnezeu din Biblie care au devenit mari, recunoscându-și eșecurile cu pocăință, smerenie, sau chiar marturisire publică.

Privind la ceea ce se scrie pe unele bloguri, credem că lucrurile au scăpat de sub control. Unii par a fi mânați de dorința de a-i distruge pe frații lor, pentru care a murit Hristos. Nu credem că Dumnezeu a chemat pe cineva ca să arate la cât mai mulți oameni goliciunea, sau slăbiciunile fraților. Poate că aceia dintre noi care nu reușesc să scrie nimic bun despre frați, ar face mult mai bine să nu scrie nimic. Se pare că din dorința de popularitate ne permitem să rănim, să distrugem, prin postările noastre nesocotite. Suntem suficient de aroganți pentru a-i ataca pe cei care nu gândesc ca noi, provocându-le întristare și în egală măsură, suficient de ipocriți pentru a spune că facem asta întrucât ne pasă de ei. Acest tip de pocăință în care ne atacăm unii pe alții fără milă, compasiune, acceptare, nu-i va deteremina pe oameni să-și mărturisească păcatele și să se corecteze.

În ceea ce mă privește, eram în situația de a nu avea cu cine împărtăși problemele și eșecurile mele. Într-o zi însă, Dumnezeu a scos înaintea mea un fost colaborator al securității, el falimentar în domeniul lui, eu în alte domenii, căruia i-am putut spune deschis toate durerile mele. Am fost încurajat să văd că un om ca mine; zdrobit și falimentar, poate plânge împreună cu mine, oferindu-mi ajutorul lui. Îl iubesc din inimă pe omul acesta! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea zi în care ne-am întâlnit. Doi creștini falimentari au plâns, s-au rugat și au simțit iertarea lui Dumnezeu împreună, pentru ca apoi, bucuroși, să plece fiecare pe drumul lui, iubind mai mult și implicându-ne mai mult în lucrarea lui Dumnezeu.

Știind că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har, ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să ne smerim pentru a avea parte de prietenia Lui binecuvântată. Oare chiar credem că suntem mai buni decât alții și de aceea vom fi mântuiți?! Ori, dacă suntem mântuiți prin harul și jertfa lui Isus, cine suntem noi să construim tot felul de tipare prin care să-i distrugem pe cei care văd lucrurile diferit?! Dorim ca Dumnezeu să ne dea o pocăință autentică, învățată din Cuvântul Lui, nu obiceiuri împrumutate de la cine știe care înaintași.

Dorim de asemenea să vă asigurăm că acest blog nu va fi niciodată un blog de scandal. Fiind conștienți de rsponsabilitatea pentru fiecare articol, ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a posta doar articole care să aducă binecuvântare celor ce le citesc, asumându-ne riscul de a nu fi citiți de prea mulți.

Vă binecuvântăm pe toți în Numele prea-iubitului nostru Mântuitor – ISUS!

15 comentarii

  1. «Ceea ce vom spune însă, se poate să nu prezinte inters pentru unele bloguri care de dragul unui cât mai mare număr de vizitatori, promovează mai de grabă scandalul decât lucrurile bune, sănătoase și ziditoare.»

    De ce credeti ca ceea ce scrieti pe blog ar trebui sa prezinte interes pe alte bloguri?
    Nu credeti ca e provocator modul in care faceti referire la alte bloguri evanghelice romanesti atat in paragraful de mai sus cat si intr-un alt paragraf din finalul articolului?

  2. E întotdeauna binevenită chemarea la iertare şi aş fi bucuros să aibă un ecou cât mai mare. Pentru că numai un om puternic poate ierta cu adevărat, iar în jurul nostru văd, din păcate, foarte mulţi oameni slabi, ce nu cunosc decât calea răzbunării sub orice chip.

    1. Intr-o lume in care aroganta este o virtute, iar smerenia socotita ca o slabiciune, este tot mai greu sa te smeresti, datorita presiunii de grup si implicit, a conformismului de grup (de care se pare ca ne dezicem cu mare dificultate). Solutia ar fi – ca si in cazul trezirii spirituale – sa incepem cu noi insine. Sa ne incapatanam sa ramanem verticali si sa oferim exemplul propriu drept model, in conformitate cu voia lui Dumnezeu.

      Smerenia poporului, la modul colectiv, ceva… mult mai dificil.

  3. Aleluia! Ce bine ar fi sa avem astfel de biserici: locuri in care sa fi acceptat ca la randul tau sa-i accepti pe ceilalti; locuri in care sa primesti iertare, ca la randul tau sa ierti pe altii; locuri in care sa te zidesti, ca la randul tau sa zidesti. I-am face mare bucurie Domnului Isus sa ne apropiem astfel de ceea ce a dorit El sa fie Biserica Sa.

    1. Amin la cele scrise mai sus! Putem spera, insa cel mai bun lucru pe care il putem face este desigur, sa incepem noi insine sa gandim si sa actionam in acest fel si oferind un exemplu am putea influenta si pe altii. Asta ar insemna un inceput…

      1. De aproximativ 9 ani aud personal prin locurile pe unde umblu in vederea inchinarii, expresia ” sa ne pocaim fratilor” sau „pocaieste-te frate ” sau „pocaieste-te sora”!!!
        Stau si ma gindesc ce s-ar fi intimplat daca in fiecare caz in parte ,fiecare ar fi si facut ceea ce a spus sau ceea ce i s-a spus! Faptul ca una spunem si alta facem sau nu facem, este un argument foarte periculos, care da dreptul unor frati cum este pastorul Ioan Coman sa afirme fara frica ( de data aceasta despre pastori, dar se poate afirma si la general) ca se minte la gros. Deci tocmai faptele noastre si comportarea nostra care nu concorda cu ceea ce spunem, din aceste vorbe si fapte ale noastre vom fi scosi mincinosi….sau nu. Si aceste lucruri nu sunt nici macar ascunse, doar ca , daca sunt provocate , multi vor fi cei care incearca sa le ascunda, dovada este din belsug chiar si pe bloguri. Ma gindesc cu cita usurinta se poate vedea relatia dintre ce avem in inima, minte, pe buze si …in faptele noastre. Acesta este raportul care biblia il numeste LUMINA ! FITI O LUMINA!!!! Daca aceasta concordanta perfecta este intrerupta, biblia ne spune CIT DE MARE ESTE INTUNERECUL ACESTEI LUMINI. Si este TRIST ca aceste lucruri se intimpla de peste 1900 de ani de cind crestinismul se departeaza tot mai mult de invatatura apostolica, iar sfintenia este locul unde lovim cu tot mai multa inversunare, lumea si lucrurile ei fiind ceea ce ne dorim , competitia fiind in toi.( sau in noi, ca face rima)
        Fiti binecuvintati.

  4. Dragul meu Tristar, ma uit cu deosebita atentie la „CELEBRII EVANGHELICI” ai zilelor noastre.Ei poarta la vedere stindardul „convingerilor” lor personale , framanta si mesteca neobositi in „aluatul evanghelic” extrem de multa si drojdie.(zice’se -tot evanghelica) . In masinile lor zburatoare lustruesc piste si drumuri bine asfaltate ,cu mult elan ,gratie si tot atat de multa publicitate . Vaste „campuri misionare”, mormane de publicatii si tratate , ample teze de doctorat ,multa, extrem de multa „drojdie teologica” de contur clar, de definitivare solida a pocaintei . Tu ce zici : ar avea mosu’ tau dreptate sa afirme ca’n zilele noastre (desi nu avem stapanire asupra lor )- POCAINTA – este doar un miraj ,o alergare istovitoare si epuizanta spre o tinta mobila mereu in retragere ? !. O tinta mult ravnita , ce-si pastreaza cu incapatanare constanta distanta fata de cel ce lupta sa o ajunga ?!.ACEASTA POCAINTA ,in ai cui ochi , in a cui putere de judecata ajunge sa fie transforma „logic” intr-un DEZIDERAT UTOPIC ??!!!. Te ascult ,astept raspunsul tau draga Chifa ,apoi incearca si Mosu’ unu . . .

  5. Mosul meu drag , incep cu ce este mai grav. Cuvintul acesta deosebit, dumnezeesc pot spune pentru ca este din biblie, cuvintul acesta magic ( nu sensul vrajitoresc) cuvintul acesta care ar trebui sa fie CHEIA DE BOLTA a credintei si vietii de credinta, cuvintul acesta care reflecta si sustine procesul nostru de sfintire, si poate caracterizat de multe, multe alte adjective spirituale dintre cele sfinte, acest cuvint POCAINTA a ajuns ca un breloc la cheile unor temniceri. A ajuns intr-o banalitate in adunari incit este rostit cu rost si fara rost doar dintr-o rutina traditionalista, doar pentru ca face parte din recuzita obligatorie a spectacolului jalnic de hranire a turmei. Simpt un pic mai rau dar mi-e teama de ceea ce se poate intelege si ma opresc. Insa pot spune si in dreptul acestui cuvint folosit in mare mare abuz de „celebri” ca a ajuns sa fie folosit pe post de „invelitoare” cu care se acopera fariseismul si nepocainta (nu gasesc alta formulare) la care s-a ajuns datorita incercarilor de a prezenta artistic si nu duhovnicesc Evanghelia.
    Acopera ceea ce Domnul Isus spunea, nici ei nu intra si nici pe altii nu lasa.
    Acopera pina la nivel de jignire a jertfei sfinte pe care trebuie sa o primim si sa o traim si noi in pocainta adevarata.
    Acopera definitii si intentii care produc orice numai credinta nu. Aici am in vedere dezvoltarea organizatilor , a grupurilor , a adunarilor, a credinciosilor chemati si formati in spiritul de gasca , toate acoperite de cuvintul POCAINTA dar in fapt acoperind silnicia si grandomania unor „celebri” care , pe baza membralitatii isi umfla buzunarele, jefuiesc turmele de naivi…Ma gindesc la felul interlop in care isi gindesc strategiile de autoaparare atunci cind cite un „Iacob Coman” le da pe fata modul real de traire.
    Acopera prin statute si Constitutii toata lupta lor impotriva Duhului Sfint, negindu-i puterea sau luind ei initiative si masuri de executare, de ghidare si calauzire a turmelor.
    Sunt multe, multe alte laturi ale vietii de credinta, care prin aceasta rostire care nu este dusa la implinire, adica ” POCAITI-VA” sau „SA NE POCAIM” nu facem altceva decit mereu si mereu sa ne mai umplem de cite o minciuna. Si spun aceasta pentru ca de fapt noi stim ce rostim dar, stim bine si ce facem.
    Acestea sunt gindurile mele la foc automat. Subiectul insa mi se pare la fel de important ca si lepadarea de sine, ca si nasterea din nou, ca si marturisirea, ca si iertarea, ca si facerea de bine,ca si iubirea aproapelui dar si a dusmanului, ca si mersul la marginea pamintului si facutul de ucenici, ca si tot ceea ce Dumnezeu ne cere pentru o viata de credinta ce ajunge incununata la sfirsit cu MINTUIREA!
    Mosul meu drag, subiectul poate fi o alarma la fel de mare si grea ca si predica fr Iacob Coman , „Gura mincinosilor si urechiule surzilor” completata cu ” Ciini si porcii” si nu in ultimul rind ciclul „Daca ai sti ce inseamna viata”.
    Fii binecuvintat de Dumnezeu cu sanatate, har si pace sfinta.

    1. Mihai si Mosu’ reduc si concentreaza un vast , un amplu comentariu analitic despre POCAINTA ,concentrandu-l intr’un singur cuvant : DEZINFORMARE !!!

      1. Mosul meu, sunt tare dezamagit. Stii bine ca imi place cum scrii, cum concentrezi, dar nu se poate explica in acest fel. Tu ai scris pentru mine ( ca sa le dau de munca la cei de pe margine) dar Mosule, tu nu vezi ca nu inteleg cind le dai versete din biblie? Nu vezi ca nu inteleg cind dai explicatii ale versetelor? Nu vezi ca nu inteleg si te contrazic atunci cind dai versetele explicate? Adica am ajuns vremile in care nu mai lucreaza nici mura in gura, d=apoi sa le mai spui ca in adunari, cei pusi sa hraneasca ei de fapt dezimformeaza? Ei nu vor intelege ca de fapt hrana vine prin cuvint , prin predicarea cuvintului, ei inteleg hrana in mincare, multa mincare ca’n America, multe masini, multe case, munca putina si bani multi, daca se poate sa mai si exploateze cevea surioare si frati, aceasta este mai nou hrana in adunari.Iar tu vii si spui dezinformare, cum asa? Cum ii poti spune la mincare, bani, casa si masina dezinformare? Mosule scump, umorul ets pentru o anumita categorie de cetateni.
        Ei uita ca Domnul Isus a spus ca omul nu se hraneste numai cu piine, masini , dollari si case ci si cu Cuvintul scripturilor!
        Cum este posibil sa mai gasim aparatori ai curvasariei, ai minciunii, ai hotiilor, cum???
        Ce Dumnezeu si a cui Hristos slujim? Exista cumva Dumnezeul pacatului? Ca Dumnezeul minciunii stiu cine este. Poate este si al pacatului, dar eu nu cunosc asa ceva.
        Fii binecuvintat Mosul meu scump.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s