Adi Gliga – povestea vieții (I)

Înainte de a-l lăsa pe Adi Gliga să ne destăinuie povestea vieții lui, vreau să vă spun în ce împrejurări l-am cunoscut.
Imediat dupa ce am început lucrarea în penitenciarul de minori din Craiova, m-am gândit să invit pentru evanghlizarile pe care le organizam acolo, oameni care ar putea sa-i înțeleagă cel mai bine pe cei de acolo, și care ar avea un impact mai mare, în împărtășirea Evangheliei.
Așa se face că i-am invitat pe frații Vasile Tofan din Galati, și Irinel Ștefan din Timișoara, pentru vestirea evangheliei, și cântare și încurajare decât Adi Gliga, ajutat de colaboratorul său, Cătălin Ciuculescu.
Adi a fost extrem de bine primit, nu numai datorita talentului muzical, sau datorita faptului că este foarte aproape ca vârstă de cei de acolo, dar prin mărturia vieții lui, a reușit să-i facă pe toți participanții să se indentifice cu el, într-o mai mică, sau mai mare măsură…

La scurt timp după această evanghelizare, a urmat și un botez în apă, la care Adi și Cătălin au participat din nou. La acel botez, unde ne-am bucurat enorm de mult pentru faptul că Dumnezeu primea în împaratia Sa noi suflete, Adi a fost atât de atins de ce se întâmpla acolo, încât m-a rugat să-l fac parte din această lucrare cât se poate de mult. Desigur că m-am bucurat de acest lucru și-i mulțumesc lui Dumnezeu, care adaugă la echipa noastră de lucrare din penitenciar tot felul de slujitori, plini de dragoste pentru cei mai de jos păcătoși.

Povestea vieții lui Adi Gliga, pe care o veți putea citi aici în câteva episoade, o prezentăm cu acordul lui, așa cum el însuși a scris-o pe blogul său. Dupa ce veți citi mărturia vieții lui, îmi veți da dreptate, că Adi este unul dintre cei mai potriviți să lucreze cu oamenii din penitenciar.
Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe Adi și pe Cătălin în tot ceea ce fac, dar și pe dumneavoastră care veți citi istoria pe cât de tristă, pe atât de înălțătoare spiritual. Se poate vedea cum MAREA DRAGOSTE A LUI DUMNEZEU, poate să ridice din cele mai de jos locuri pe cineva, care din punct de vedere omenesc nu are nici o șansă, și să-l pună alături de vedetele contemporane. Slăvit să fie Domnul pentru acest lucru.Toată slava vrem să i-o dăm doar LUI!

imagesCA99M7G0

Si acum, Adi Gliga povestește…

Nu stiu ce vor aduce zilele ce urmeaza. Stiu doar ca am cresut vazand multe lucruri si bune si rele. Uneori eu am gresit, alteori mi s-a gresit. Acum, la 28 de ani am multa amaraciune in inima din cauza celor ce au vrut sa nu-i mai incurc….mai bine zis care nu puteau sa isi faca mizeriile din cauza mea. Am fost chemati de Dumnezeu la dreptate….cat atarna de mine, imi dau silinta, dar urasc cand cineva rosteste cuvinte pompoase despre Adevar si Dreptate dar cu faptele arata cat sunt de infectati de cel rau. As vrea sa pot sa am cuvinte de bine despre toti oamenii…dar nu se poate…cum nu se poate ca toti sa vorbeasca despre mine doar de bine, din moment ce si eu am parti in care nu sunt tocmai grozav…asta arata ca sunt si eu om.

Oricum….am decis sa scriu despre toate aceste experiente…bune si rele….multe adevaruri socante,despre lucruri care mi s-au dat sa le vad si mi-au tulburat profund inima…despre viata aceasta care defapt nu e viata….pentru mine viata fiind ce-a de dupa moarte, adica Raiul. Despre oameni buni si rai, despre tot ceea ce au vazut ochii mei si auzit urechile mele. Nadejdea mea este ca unii vor invata din toate acestea si sper sa foloseasca spre salvare tuturor celorce citesc aceste scrisori.

Voi incepe cu viata mea si pe parcursul acestor scrieri voi vorbi despre toate lucrurile pe care le-am trait pana acum…bune sau rele.

Abandonul si casa de copii prescolari din Baia Mare

In copilaria mea, gandeam ca viata nu are o foarte mare valoare pe acest pamant si nu intelegeam de ce Dumnezeu ingaduie ca un om sa se nasca si mai apoi sa sufere pentru greselile altora .

Dar sa incepem cu inceputul.

M-am nascut pe Valea Borcutului, un cartier la marginea orasului Baia Mare si-mi aduc aminte foarte vag de momentele primilor mei ani de viata . Imi amintesc familia noastra se lupta cu saracia si adeseori mama ma trimitea la vecini sa mai cer de mancare.

Pe cand implinisem cinci ani, parintii m-au abandonat lasandu-ma in grija unei case de copii pentru prescolari .Motivul acestui gest extrem cred ca a fost dificultatea pe care o intampinau in a se intretine pe ei insusi si bineinteles pe mine, si acum uitandu-ma in urma fara sa-i judec , acest gest nu este justificat.

Aici in aceasta casa de copii, tin minte ca ma mai vizitau cei din familia mea, mai putin tata despre care nu stiu nimic. Mama, impreuna cu unchi si cateva matusi au venit intr-o zi de paste sa ma viziteze. Atmosfera de acolo era interesanta…un miros intens de parfumuri amestecate, pentru ca educatoarea care i-a intampinat a fost parfumata cu o multime de spray-uri. Era acel obicei de Paste, stropitul .

Am primit un pachet de la cei dragi ce ma vizitau, pe care am fugit sa-l pun in dulapul meu si am venit inapoi sa mai petrec timp cu ei. Eram bucuros si profitam din plin de prezenta lor, bucurandu-ma ca orsice copil in acele zile de sarbatoare. Dupa ce au plecat, m-am dus inapoi la dulap sa ma bucur de pachetul primit de la parinti dar nu mai era. Am fost foarte dezamagit. Cineva l-a luat…

Am mai fost vizitat doar odata dupa acest eveniment dar atunci eram la programul de somn de dupa masa. Dupa ce m-am trezit, educatoarea mi-a spus ca m-a cautat mama dar ca nu a vrut sa ma trezeasca din cauza ca dormeam . Am inceput sa plang si sa regret faptul ca am dormit. Totusi, nu aveam de ales caci somnul era obligatoriu . Aceea a fost ultima vizita a mamei mele insa am putut constata asta prea tarziu ca sa mai pot repara ceva…

Intr-o zi, in sala unde era grupa mare de copii, imi amintesc ca am asistat la o discutie a oamenilor mari, in jurul unei cafele si una dintre educatoare spunea ca atunci cand voi creste, voi ajunge ceva mare. Nu am inteles mare lucru atunci, dar acea discutie inca imi mai suna si acum in urechi.

Am cantat pentru prima data solo, la casa de cultura din Baia Mare,intr-o sala cu oameni multi si se spunea ca atunci cand eram mic, aveam vocea ca de inger. Desi nu stim ce voce au ingerii, acum am inteles ce voiau sa zica prin acea remarca.

Intre educatoarele pe care care le stiam foarte bine era o persoana noua, o educatoare de la Sighetul Marmatiei si urma sa ne fie educatoare timp de patru ani, din clasa intai pana in calasa a patra. A venit si ziua cand impreuna cu alti copii de la orfelinat am fost urcati in masini , in graba mare fara sa inteleg ce se intampla.

Ni s-a spus ca mergem la scoala. Nu intelegeam mare lucru. Dar cu masinile ne-au dus la autogara din Baia Mare si acolo am urcat intr-un autobus.

Eram in drum spre Sighetul Marmatiei….

(va urma)

În final, ascultați (sau reascultați) una dintre melodiile interpretate de Adi cu talentul cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, pentru a sluji eficient pentru Împărăția Sa.

(click pe nume)

Adi Gliga

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s