Adi Gliga – povestea vieții (IV)

Viata de strada si cautarea parintilor

Am ajuns sa dorm in scari de bloc, ma milogeam de prieteni, si am dus-o tot mai greu. Am inceput sa gust din ceea ce inseamna foamete, mancam de pe jos, din cosuri de gunoi, furam din magazine si am trait cum am putut. Era toamna spre iarna cand am ajuns pe strazile din Reghin. Era un frig insuportabil. Nu aveam haine groase. Dormeam pe bancile din parc. Uneori pentru ca aveam acces la casa de cultura, dormeam pe hol. Ma inveleam cu un covor pe care il impatruram in doua. Eram slab de tot. Imparteam un sfert de paine in trei, sa imi ajunga dimineata, la pranz si seara.O aveam de la un magazin de la o doamna careia i se facuse mila de mine. Mi-am facut niste prieteni care imi dadeau de baut gratis. Erau singurii mei prieteni…cel putin asa ii vedeam eu. Erau cantareti intr-un local. Uneori ma puneau sa cant o piesa de a lui Stefan Hrusca, „enigmatici si cuminti” . Oamenii dadeau bani penru piesa asta, si imi mai dadeau si mie sa am sa imi permit un sfert de paine. Am ajuns sa imi plang de mila. Eram deja bolnav de la friguri. Nu mai stiam ce sa fac. Tata lumea asta parca era un lagar de concentrare. Nu imi gaseam locul in ea. Oamenii ma evitau din cauza felului in care eram. Eram dispretuit. Ma saturasem de friguri. Era un gand crud cand ma gandeam ca vine din nou seara si eu nu am unde sa dorm. Eram disperat.

Intr-o zi, m-am pus pe o banca din parc. Era mai caldut ca seara. Ma gandeam la ce viata duc. Ma gandeam ce se va intampla cu mine. Am citit la un moment dat dintr-o revista, in care scria despre Dumnezeu. Ca un om care nu mai are incotro s-o apuce, am inceput sa vorbesc cu Dumnezeu. L-am implorat cu ochii plin de lacrimi, sa faca ceva. Plangeam in hohote din cauza disperarii. Simteam ca sunt la limita. I-am promis atunci ca daca ma scoate din situatia aia voi fi mai bun. Voi face tot ce imi cere….si am promis multe.

Spre uimirea mea, in cateva zile, printr-o persoana, Dumnezeu mi-a aratat ca m-a ascultat. Am primit o suma de bani pe care i-am cerut unui preot, sa pot sa merg sa imi caut parintii.

Am luat un tren si am mers sa vad cine e mama mea. Stiam de pe la vreo zece ani ca ei ar fi undeva in Arad, in comuna Horea. Ajuns la Arad, in autogara, am intrebat incotro este comuna Horea. Am aflat ca e prima comuna cum iesi din Arad. Am urcat intr-un autobus si acum aveam o multime de ganduri.

Ma intrebam daca mai locuieste acolo, sau ce va zice daca ma va vedea, daca mai traieste. Nu aveam nici un sentiment fata de mama mea. Despre tata, stiam ca este doar o linie in buletinul meu. Adica nu stiam daca traieste sau nu. Cert este ca fata de parinti nu aveam decat intrebari. Am inceput sa ii caut doar ca sa aflu despe mine mai multe, sau sa aflu niste explicatii de la ei.

Am ajuns in com. Horia si am inceput sa intreb de o anumita familie Gliga. Dupa o vreme, cineva mi-a explicat unde sta….si ca nu o mai cheama Gliga ci Tomoioaga. S-a recasatorit. Am ajuns la ultima casa de pe ulita. Am batut in poarta si a iesit o doamna. Mi-am dat seama ca era mama pentru ca avea trasaturile fetei ca ale mele. Cand m-a vazut, m-a intrebat:

– Vasile, tu esti?

– Da, i-am raspuns eu.

M-a invitat in casa. M-a intrebat daca mi-e foame. Nu era nici o expresie de bucurie pe fata ei. Era tacuta. Se vedea ca se simte vinovata. Nu avea curaj sa imi zica nimic. Imi punea intrebari mai mult balbaindu-se.

Nu i-am povestit nimic. M-a intrebat de ceilalti frati. I-am zis ce stiam despre fiecare. Si intre timp au aparut doi copii. Erau Marius si Cristi. Aveau 7 si 8 ani. E erau ultimii mei frati. L-am cunoscut intre timp pe tatal lor, care venea de la servici din Arad. Vasile il chema. Lucra la spital. Imi parea foarte amabil. Era barbatul cu care s-a casatorit ultima data. Era tata lui Cristi si Marius. Ne-am imprietenit eu cu Cristi si cu Marius. Doua zile cat am stat in Horia, i-a bucurat pe amandoi. Amandoi doreau sa doarma cu mine. Doreau sa ma joc cu ei. Erau fratii mei. Am pus multe intrebari mamei. Nu a vrut sa imi zica nimic. Am intrebat cine e tatal meu. Nu a vrut sa imi zica. Mi-a ascuns multe. Eu fumam. Dar fata de ea ma ascundeam. Nu stiu de ce. Dar m-a vazut Cristi si cu Marius si i-au zis lui maica-mea. M-am suparat tare. Totusi…la un moment dat, s-a scapat si mi-a zis ca pot sa ii zic mama. Lucru pe care nu il facusem deloc. M-am intaratat si a doua zi am inceput sa imi fac bagajul. Nu puteam sa ii zic mama unei femei care pentru mine era un strain. Aveam douazeci de ani. Eram barbat. Si pentru mine, in acesti cincisprezece ani, nu a exsistat vreodata acest termen „ mama”. Pretentia aceasta de a-i spune mama a fost cam exagerata. Am plecat inapoi spre Baia Mare.

Mi-am infiintat o trupa de muzica pop, pop-folk. (cam ce cant azi) Am cunoscut-o pe Mihaela Dunga, care era actrita la teatrul de papusi. Ea a devenit vocalista trupei si prin ea i-am cunoscut pe restul membrilor. Am facut treaba buna timp de aproximativ doi ani. Salile se umpleau la concertele noastre. Eram invitati la diferite actiuni. Am avut un impresar care ne rezolva concertele.

Stateam la vechiul internat al liceului Mihai Eminescu. Fundatia PROVITA care se ocupa cu tineri care au iesit din orfelinate, m-au primit si pe mine. La acest internat inchiriasera ei cateva camere pentru noi. Intre timp…am uitat ce am promis lui Dumnezeu pe banca din parc, in orasul Reghin.

Odata cu fundatia PROVITA, au aparut si primele sentimente pentru Dumnezeu. Dar despre acestea…mai incolo.

Va urma…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s