COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!

Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumea înainte, deci trebuie uneori sa folosim cu diplomație această artă a compromisului şi în biserică/religie – spunea el.

Compromis

Am meditat mult la această conversație şi am ajuns la concluzia că deşi acest mod de acțiune este aplicat din plin în biserică, el nu are susținere în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni-L putem imagina pe Isus acționând cu diplomația compromisului pentru a face să meargă lucrurile bine.

Fiind preocupați de asemenea de declinul spiritual al bisericii am încercat să înțelegem în ce măsură acesta se datorează deschiderii ei spre compromis. Constatarea noastră este aceea că în biserica românească avem o predispoziție accentuată spre compromis, realitate determinata de istoria recentă a bisericii, care a încercat să traverseze perioada comunistă supraviețuind, mai de graba bazându-se pe compromisuri făcute cu statul comunist decât pe manifestarea puterii lui Dumnezeu. De fapt, chiar la nivelul întregii societăți româneşti se poate vedea această predispoziție spre compromisuri de tot felul, multe dintre acestea fiind de neimaginat în societatea vestică. Zicala “Fa-te frate cu dracul până treci puntea” a devenit un fel de motto al românului în perioada comunistă şi se pare că nu ne putem debarasa de filosofia din spatele ei.

            Dacă analizăm prin comparație compromisul bisericii, prin liderii ei cu statul comunist şi compromisul actual al bisericii cu puterea economică a sponsorilor, putem vedea cum aceste compromisuri au şi asemănări şi deosebiri. Toate însă au slăbit în cele din urma biserica, deşi justificarea lor era tocmai pentru a facilita bunul mers al ei.

Compromisurile acceptate de biserică în perioada comunistă au fost rezultatul constrângerii liderilor de către instrumentele opresiunii politice, exterioare bisericii şi anume Securitatea. Se pare că motivația acceptării de către lideri a compromisurilor cu statul comunist nu a fost una financiară, deşi au fost lideri care au beneficiat inclusiv financiar de pe urma colaborării (vezi cartea „Răscumpărarea Memoriei”). Motivația colaborării a fost dorința liderilor de a-şi păstra slujbele şi locul de frunte, sau dorința de a ține bisericile deschise şi de a facilita evoluția lor. Uneori singura motivație a colaborării cu securitatea era şantajul şi compromiterea murdara a liderilor de către Securitate.

În ceea ce priveşte compromisul bisericii cu puterea economică a sponsorilor, am dezvoltat acest subiect pe larg în articolul “Biserica sub opresiunea celor care o finanțează”. Continuând analiza comparativa a celor două tipuri de compromis acceptat oarecum de biserică, putem spune că ambele se justificau prin dorința de a facilita dezvoltarea bisericii. Problema este că biserica trebuie sa se dezvolte, sa progreseze, exclusiv prin asistența Duhului Sfânt, prin intervenția lui Dumnezeu în istoria omului, nu prin asistenta şi intervenția omului în istoria lui Dumnezeu.

O altă asemănare este aceea că în ambele situații, presiunea se exercita aproape exclusiv asupra liderilor.

Presiune asupra liderului

Dacă în trecut Securitatea a recrutat lideri cu o oarecare slăbiciune de caracter dispuși să negocieze anumite compromisuri pentru a obține unele facilități pentru biserică, în prezent conducătorii continuatori ai liderilor de atunci s-au format păstrând aceeaşi predispoziție de a compromite anumite valori, pentru a facilita un succes de fațadă a bisericii măsurat prin grandoarea clădirilor, confortul membrilor, etc.

Acest comportament al liderilor a condus la deformarea standardelor după care creştinii înțeleg să măsoare succesul bisericii. Astfel, am ajuns să nu mai considerăm standarde de succes valori precum trăirea unei vieți morale şi dedicate pentru Dumnezeu, integritatea, implicarea creştinilor în vederea câştigării oamenilor din jur pentru Hristos. Am redefinit gradul de succes al bisericii prin standardele societății cum ar fi: cât de mulți spectatori participă la serviciu divin, cât de mult a impresionat predicatorul prin elocvența discursului său, cât de talentați şi pregătiți sunt cântăreții, cât de bine este organizat programul, cât de mare este colecta şi cât de grandioasă este clădirea.

Noi considerăm că unul din cele mai mari rele aduse de conducătorii colaboraționişti ai regimului trecut este tocmai această deturnare a valorilor adevărate ale bisericii. De aceea ne exprimam nu atât condamnarea, ci mai mult părerea de rău, pentru faptul că aceşti conducători din timpul comunismului, nu au ştiut să rezolve problema colaborării cu Securitatea într-un fel demn de cineva care cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Felicitări celor ce au făcut-o!

O acțiune de mărturisire publică ar fi reaşezat în conştiința creştinilor din biserici adevăratele valori şi standarde de succes şi ar fi lăsat o moştenire profund spirituală noii generații de lideri. Din păcate moştenirea spirituală lăsată de aceşti conducători este o predispoziție spre compromis atât a noilor conducători cât şi a creştinilor de rând. Aici cred că trebuie considerată imensa responsabilitate pe care şi-au asumat-o prin lipsa lor de pocăința: MOŞTENIREA SPIRITUALA LĂSATĂ BISERICII. Este posibil ca în particular ei să-şi fi rezolvat problema mântuirii şi a relației lor cu Dumnezeu, dar problema serioasă a moştenirii spirituale pe care o lasă nu se rezolva decât prin mărturisire publică, tocmai datorită faptului că nu este vorba de creştini de rand, ci de conducători. Suntem convinşi că toți creştinii sinceri i-ar fi iertat şi respectat foarte mult, iar beneficiul pentru biserică ar fi fost imens.

            Pe de altă parte putem remarca faptul că în prezent, compromisul conducătorilor bisericii cu sponsorii are circumstanțe agravante în comparație cu trecutul. Astfel dacă în trecut liderii erau constrânşi să facă anumite compromisuri, astăzi ei le fac de buna voie, sau chiar le cauta, considerându-se “binecuvântați” dacă întâlnesc nişte oameni cu bani, dispuşi să investească în afaceri religioase. De asemenea, dacă în trecut presiunea venea din afara bisericii, astăzi ea vine din interior, sponsorii fiind oamenii din biserică. Ori istoria ne învață că întotdeauna biserica a fost mai uşor de învins din interior decât prin constrângeri din exterior.

Luând în considerare legea creşterii si a înmulțirii, trebuie să vedem cum micile compromisuri din trecut au crescut devenind astăzi mari compromisuri şi puținele compromisuri din trecut s-au înmulțit devenind multele compromisuri din prezent. Credem de asemenea că recuperarea memoriei prin pocăința liderilor din perioada comunistă tinde să devină ceva de domeniul trecutului datorită încrâncenării şi refuzului acestora de a se pocăi public, reparând astfel moştenirea spirituală care o lasă urmaşilor.

Tocmai de aceea, considerăm că a sosit timpul ca generația actuală de lideri să-şi asume responsabilitatea viitorului bisericii. Astfel, liderii care nu au avut nimic a face cu perioada comunistă ar trebui să părăsească moştenirea spirituală lăsată de înaintaşi, o moştenire compromisă, şi să se pocăiască public în numele acestora așa cum Daniel, Ezra, Neemia au făcut-o la vremea lor (vezi Daniel cap.9:1-19)

Ruperea compromisului

Aceasta înseamnă că actualii conducători ar trebui să nu mai construiască peste lucrările compromise lăsate de înaintaşi, ci sa aibă curajul de a sta înaintea Domului pentru a porni lucrări noi, necompromise, bazate pe o viziune nouă, dată de Dumnezeu. Aceste lucrări trebuie să reafirme adevăratele valori ale Bisericii lui Isus Hristos. Trebuie să ne dezicem de blestemul falselor valori prin care am fost învățați să măsurăm succesul bisericii, valori ieftine de dragul cărora unii din înaintaşii noştri s-au compromis. Pur şi simplu nu putem să ne mai permitem să ne investim viețile continuând să clădim acele lucrări şubrede, la fundația cărora stă compromisul, începute de înaintaşii noştri în condițiile în care ei au refuzat să le repare prin pocăință. În cele din urmă, actualii conducători ar trebui să se simtă responsabili de ce fel de moştenire spirituală lasă la rândul lor celor care vin.

Noi credem că dezicerea de moştenirea spirituală a trecutului a devenit nu doar posibilă ci şi absolut necesară pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră, iar binecuvântarea Lui este de neînlocuit. În ultima instanţă succesul lucrării nu depinde de “binecuvântarile oamenilor”.

Mike Olari și Gigi Furdui

28 de comentarii

  1. Mare adevar! dar nu este asa de simplu. Cei compromisi conduc scolile teologice si ucenicii lor alaturi de ei. Compromisurile se vor perpetua cat timp nu se ridica o generatie necompromisa. Compromisul in biserica din nefericire a luat forme noi, post moderne. Numai niste predicatori plini de Duhul Sfant si pocaiti,smeriti care pun pe Hristos cel rastignit in centru pot aduce biserica pe calea cea ingusta, nu legalista.

  2. In cartea pe care doresc s-o public in curand , voi arata pe larg cum tatal meu a fost selectat si racolat de Siguranta corupta si infiltrata de sovietici ,ca sa lucreze sub acoperire si apoi docil alaturi de Pantiusa pentru comunisti ,pana in decembrie 1989. El a facut parte din garda personala a maresalului Antonescu. . . . http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=406&cHash=5f42ea4acb3677014b4b762718611f9f

  3. (pagina a -VI- a ) Repet, aceste informatii vrednice de crezare sunt auzuite la fiecare intalnire din 14 septembrie la Aiud. Veniti si ascultati zeci, poate si sute de marturii, pentru a va convinge auzind cu urechile dumneavoastra de atrocitatile savarsite de acest calau fatarnic si mincinos, cu inima lui Ramaru. Unii spun ca si fenomenul Pitesti, cu acel bataus Turcanu, la sugestia lui Craciun a aparut , ca tartor -satana. El a fost profesorul .
    Cat priveste plecarea mea de la Aiud,mi s-a spus ca mi se face un hatar ca om liber, nu ca detinut, recomandandu-mi-se sa ma internez imediat la spital in Alba Iulia ,sa imi refac sanatatea .Sa prezint doar buletinul, ca accidentat, dar sa respect angajamentul tabu, sa nu spun de unde vin, etc.,etc, Asa am fost urcat intr-o duba care credeam ca ma va duce , totusi, pana la spital, dar nu a fost sa fie asa. Se dorea sa nu se stie de unde vin. Asa au fost secretizarile.
    Ajuns in Alba Iulia , am fost dat jos ,lepadat in fatza abatorului, ce nu era chiar aproape de spital, iar eu abea ma tineam pe picioare. Insa tocmai atunci a iesit un muncitor pe poarta abatorului. Vazandu-mi capul bandajat m-a intrebat curios ce-i cu mine. Soptind, cum imi era vocea, i-am spus doar ca vreau sa fiu ajutat sa merg la spital . Impreuna cu un alt tanar, m-au dus de brat de amandoi, cu multe popasuri- nu le-a fost usor- pana la Urgenta spitalului. Cinste acestor binevoitori ! La Urgenta au dat detalii despre mine si cum m-au gasit, unul spunandu-si numele , Plesa, nume consemnat in foaia de intrare. Le-am multumit, apoi, am fost ajutat de infirmieri sa ma asez pe o targa cu roti. M-au luat in primire doi medici si doua asistente, remarcand cat eram de grav bolnav si de obosit. Desigur ca le-am inmanat buletinul zicand , tot in soapta, ca nu pot spune de unde vin, fiind vorba de un angajament . . .
    La care mi s-a raspuns: „Intelegem. . . „-au dedus de unde veneam. O asitenta a adaugat : „Stiti dumneavoastra ca am mai avut cazuri de „acolo” si cineva, tot desfigurat, nic nu a mai putut fi salvat „.
    Completand fisa, m-a intrebat daca am pe cineva acasa. Iar eu am raspuns ca sunt singur. Au comentat,totusi, ca pe buletin scria si profesia , „pastor” , si au zis intre ele : ” Se vede ca nu e cioban de oi, asta este, intelegem acum. ” M-au mai intrebat doar daca am cazut sau am fost lovit, la care cei doi medici au spus: „Vom vedea ! Trebuie desfacut bandajul , cu multa atentie, fetelor !” Mi-au facut doua injectii si tot cu un biberon pompa mi s-a dat lapte cu gris , apoi, cu bandajul desfacut cu atentie, m-au dus la radiofrafie. Acolo au vorbit intre ei, ca am puroi la maxilar, plus si la barba, unde era fractura propriu-zisa si cei doi dinti lipsa. Cam peste tot era infectie si puroi. Mi s-a facut imediat punctie, tragandu-mi-se doua siringi cu puroi si s-a injectat in loc cam tot atat ser, probabil antibiotice si algocalmin pentru durerile ingrozitoare pe care le aveam . Apoi am fost dus cu targa pe pat, in sectie, unde am fost bandajat iar , cu tifon si gips, nu ca inainte. Pentru rana si infectia pe care le aveam dupa cap si pe gat, a venit de la „Derma”, m-au spalat si m-au dat cu un unguient , timp de cateva zile. Apoi mi s-a administrat perfuzie cu plasma, glucoza si antibiotice , 6-8 flacoane in doua zile, iar noaptea, altele. Am fost mereu alimentat cu lichide , apoi, dupa o luna, cand nu mai aveam puroi , au inceput sa-mi faca acele impulsuri electrice. Mi s-a spus ca , daca mi s-au mai facut impulsuri electrice acolo unde am fost, desi in maxilar incepuse vindecarea ,prin acele vibratii fara antibiotice, la barba si maxilar mi se reactivasera ranile si facusem puroi. Daca mai intarziam doua zile si nu veneam la spital e sigur ca as fi murit, pentru ca puroiul s-ar fi extins peste tot.
    Cam in 20-25 de zile m-am restabilit si am fost externat. Maxilarul s-a sudat , osul si articulatiile revenind relativ la normal. Durerile la masticatie si la vorbire au continuat inca 2-3 luni. La fiecare 10 zile mergeam la control. Pana si azi, la 88 de ani , cand se schimba vremea si iarna, la frig , ori daca vorbesc mai mult simt sechelele .Si asa va fi cat voi trai , in vremelnicia acestei vieti !
    Ceea ce vreau sa mai arat este ca, in mod cert ,acest calau, criminal, tortionar, Craciun , m-a eliberat numai la sfatul medicului de la Penetenciar. Oricum , ei se asteptau sa mor dupa lovitura acelei brute, Mitica, aplicata la comanda lui Craciun, la forta pumnului adaugandu-se ,prin cadere, lovitura cu maxilarul de coltul mesei de tortura. As fi putut muri pe loc , daca ma loveam la tampla. Chiar si Craciun a spus atunci , putin speriat : ” Nu trebuia chiar asa, Mitica, pleaca, mars !” Asa am retinut numele acestui Mitica. (va urma)

  4. La iesirea din spital mi-a spus medicul : ” Acum esti in afara pericolului, te intelegem si de ce nu ai vorbit. Dorim sa mergi sanatos.” Aceasta a fost urarea medicilor ce mi-au strans mana la despartire. ” Curaj ! Mai ai poate viata inainte, cu incredere in Pronia cereasca ” -a spus un medic , cu mana la gura. Asa a fost atunci. Nu ca lauda, este cel mai mare har de la Dumnezeu ca atunci cand treci prin stari critice in viata sa-ti mentii totusi psihicul integru . Altfel te pierzi ! Am auzit si dupa Aiud ca unii, din batai bestiale, au inebunit. Am multumit tuturor pentru tot tratament, plecand din spital in necunoscut, insa, totusi cu incredere in Dumnezeu .
    Celor ce se indiesc de cele relatate, fapte pe care le-am tinut secrete timp de peste 50 de ani,chiar si fata de cei apropiati , le spun ca urmarile acelor suferinte le simt si azi ,la cei 88 de ani. Schelele sunt graitoare. Daca cineva ar privi atent la maxilarul meu care este vindecat, va vedea semnele de sub barba, iar flueratul este lateral. Cand se schimba vremea, la masticatie, simt durerea acelei lovituri primita de la Mitica ,la porunca lui Craciun.
    Dumnezeu ,El sa-i ierte aici si in vesnicie. Amin !
    In Alba Iulia am aflat ca se stia despre mine ca sunt plecat in Moldova, unde am avut un caz in familie. Ce-i drept , aveam. Probabil ca acest zvon a fost lansat de un croitor pe nume Petru Groza (coincidenta de nume) a carui fiica era secretara -dactilografa la Securitate. Aceasta ma cunostea si ma vazuse acolo si probabil ca asa a fost sfatuita sa spuna unor membrii ai bisericii din care faceam parte.
    Nu inseamna ca necazurile mele au luat sfarsit . Nu ! Nu ! La sugestia lor mi-am dat demisia din pastoratie, dar au urmat alte necazuri. Mereu eram in obiectivul Securitatii.
    Timp de inca doua luni ,saptamanal, lunea intre 8-10, socotindu-ma semi-liber si nefiind sigur ca nu voi mai fi arestat , trebuia sa ma prezint la Militie, nu la Securitate. Stiam insa ca, din umbra, eram urmarit pas cu pas, avand in vedere ca mi se pusese interdictie sa predic- sa nu mai spal creierele prin predicile ce le tineam, dupa ei, celor naivi de la sate- si mi se spusese sa ma incadrez in alta munca. Sa nu mai fiu trantor etc.
    Ce-i drept ,la aceasta indrumare, inca de la Aiud, am incercat sa ma calific electrician la fabrica de armament cu specific secret de la Cugir , dar mi s-a raspuns oficial ca nu corespund conditiilor. In felul acesta ma puteam justifica fata de Militie, nefiind primit nici la scoala de soferi. Am fost totusi indrumat sa incerc la Avicola , ca muncitor necalificat.
    Pe cand inca mai eram cu domiciliul semifortat in Alba Iulia , m-am pomenit , intr-o zi , in curtea locuintei ,cu doua iscoade , doi tineri cu un grai moldovenesc cam fortat. S-au prezentat si au spus ca vin din Vaslui. M-au salutat cu salutul „Traiasca Legiunea si Capitanul ! ” Mi-au spus ca au venit pentru ca a doua zi , in Catedrala, va avea loc legamantul ce se obisnueste ca frati de cruce, dar i-am intrerupt si le-am spus : ” Cineva va dat adresa mea in mod gresit. Fugiti ca nu va gazduesc si nu ma ocup de politica, sub nicio forma . Ce a fost la 17 ani, tanar fiind. . . asa a fost atunci , ca si UTC-istii azi. Nu am ce comenta. Fugiti, fugiti ! ! ! .Eu nu mai cred ca atunci . Acum am alte vederi pe linie de credinta .” Asa i-am condus la poarta. Mi-au spus ca daca eu nu-i primesc,macar sa tac pentru ca pleaca in gara pana dimineata. Le-am spus ca eu cred ca au fost trimisi intentionat de undeva, dar oricum nu ma ocup cu asemenea prostii.
    Toata noaptea m-am gandit ce sa fac. Dimineata m-am dus la Militie si nu la Securitate, pentru ca acolo mi se cerea sa merg in fiecare luni ,sa semnez condica. Stiam ca sunt urmarit mereu. Era intr-o vineri si m-am dus sa le spun de cele petrecute. Mi-au spus ca nu a fost o cursa de-a lor si ca cei doi sunt deja prinsi , dar cred ca si-au dat seama ca la mine nu tin astfel de curse. Vigilenta ma ajutat si in relatia cu fratii de credinta. Discutam numai anumite lucruri si evitam orice discutie „nepotrivita”, pana am plecat din Alba Iulia,cu respect si credinta condus si la tren.
    Am mai petrcut un timp si la Gina , o comuna de munte, la un frate de credinta cu numele de Frasie , care stia doar ca am avut un accident si un necaz familial. Acolo am ajutat la fan , la oi, pana ce mi-am refacut sanatatea cu lactate, miere de albine, etc. Totul secret peste tot.
    Pentru a-mi castiga existenta am lucrat apoi cu o veche cunostinta din Sibiu ,Calinescu Aurel, care avea atelier si autorizatie de a executa picturi decorative. Sotia lui era pictor, absolventa de Arte Frumoase si m-au angajat ca ajutor . (va urma)

  5. ( mai sus -pagina a VII -a , in continuare pagina VIII )
    La sugestia mea ,picta pe sticla diferite tablouri cu versete biblice si o ghirlanda . Dadeam si eu o mana de ajutor la realizarea lor. Le plasam prin Bisericile neoprotestante . Dupa cateva luni , am fost arestat la Arad, sub invinuirea ca raspandesc materiale mistice. Am scapat dupa trei saptamani , dupa ce am semnat acelasi angajament stas si ca ma voi angaja in sector de stat.

    Doresc ca spusele mele sa fie cunoscute si ca memorial al unei adevarate dureri a tacerii, raportat la cei peste 50 de ani in care a trebuit sa tainuesc totul, inclusiv fata de familie. Cat priveste memorialul meu, el nu se rezuma la cele relatate aici, ci a continuat cu alte necazuri, pana in 1957 cand am ajuns fortat de imprejurari la Baia Mare, unde acum am o familie , Slava lui Dumnezeu, mai mult decat multumitoare la cei 88 de ani ai mei !. Pana si in 1957 i-am spus sotiei numai despre arestarea de la Arad. Despre Aiud am evitat sa stie.
    La fel si dupa 1965. . .Orice detentie era socotita atunci o rusine.
    Am spus totusi , cu frica, ceva , putin, la doi frati de creinta din Alba Iulia ce aveau un rol principal in comitetele bisericilor unde slujeam. Acestia erau : Zdrincu Artenie si Rosu Nicolae ,tot sub angajament si cu rugamintea ca nu vor spune la nimeni. Astazi ambi sunt plecati la cele vesnice .
    Cu acel secret . . . asa a fost atunci teroarea !
    Cat priveste cererile verbale, zise audiente, facute atat la Aiud cat si la Alba Iulia, imediat dupa revolutie am solicitat verbal, in doua-trei randuri, un act doveditor. Insa, de fiecare data,dupa doar 15-20 de minute, mi s-a raspuns ca nu au nimic in evidenta lor. Dosarele de peste 50 de ani au emigrat ca pasarile calatoare. . . Acum, fiind si alte cadre,cine stie unde vor fi ? Nu cred sa nu mai fie undeva o evidenta administrativa, macar pentru acea mancare mizerabila pe care am primit-o ,sub orice critica.
    Poate vor spune unii: Ce vrea si batranul acesta dupa 50 de ani de tacere ? Nu vreu decat sa mi se recunoasca si se mi se confirme acest calvar ca sa pot continua tot memorialul ,repet, daca voi putea si isi va avea rostul. Sa nu fie baloane de sapun ! Orice in cercare !
    Departe de mine gandul razbunarii si fata de acei ce m-au lovit bestial si m-au scuipat in gura provocandu-mi voma si m-au pus sa ling si sa inghit ce am vomat si asa a fost !. Fata de acel Tache ce m-a lovit prabusindu-ma cu dureri groaznice si de acel Mitica, alt calau la comanda lui Craciun, gandindu-ma ulterior ca prin acest rau poate mi-au facut un bine, intr-adevar cu mari suferinte, dar prin aceste rele am fost eliberat sa ma pot trata. Cine stie, poate Dumnezeu m-a scapat de alte suferinte care, intimp,mi-ar fi adus moartea. Ii multumesc lui Dumnezeu si ii iert si pe Tache si pe Mitica , executori carora poate ulterior le-a parut rau . Asa au inteles unii atunci sa-si castige painea. Sa-i ierte Dumnezeu , ca nu stiu ce au facut !
    Pana si azi, dupa integrarea in UE, calaii pot sa fie imbracati in haine de lumina, poate chiar politicieni ce au chemat minerii si nu-i vedem si, la fel ca ieri ,am aplaudat. Dar oricine cunoaste Sfintele Scripturi poate intelege ca si un rau neinteles poate lucra spre bine. Asa ca si acest calau Craciun poate a fost ingaduit de Dumnezeu ca si Nebucadentar, numit de El „serv” ,desigur ca pedeapsa pentru poporul sau Izrael. Ce putini inteleg felul in care lucreaza Dumnezeu ,concluzia fiind si azi greu de inteles ca si comunismul in tara la noi a fost la fel, pedepsindu-ne cu altii si mai rai ca noi. Inchei aceste ganduri ca, facand cunoscute relele , sa iertam totusi pe acei ce ni le-au produs, fie ca s-au numit Draghici , Nicolschi sau executorul lor fidel , acest calau Craciun. Sa spunem si noi cuvintele Mantuitorului : ” Iarta-i , Doamne , ca nu stiu ce au facut ” ,chiar daca toate cele le-au facut in deplina cunostiinta.
    Cea ce ma supara,repet scarbit, cum am vazut la TV, unui alt general Dinca prefabricat si acesta, tot un fost calau caruia i se zicea ” Te leaga ” , ce in timpul epocii de aur purta catuse la el si poate sute de nevinovati au fost incatusati si batuti prin „Miticii ” lui si cu toate acestea nu i s-a gasit nicio vina – probabil gratiat de Iliescu – a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare,pe umeri de ostasi, muzica si zeci de coroane. Haraso tovarasie si astazi ! ! ! . Sa le fie rusine ! (va urma)

  6. (pagina a -VIII- a )
    M-am gandit si dupa revolutie ca toti arestatii in cazul Timisoara, in timpul cat au fost inchisi doar ca mascarada ,au avut hrana suficienta ,au fost vizitati de familii ,presa, televizor ca si Nicusor, pana fost gratiat. Cu siguranta ca, tot asa, intr-un maine, va fi dus pe ultimul drum si Craciun , cu elogii , netinandu-se seama de cele circa 300 de victime ce au putrezit in gropile comune ale Penetenciarulu Aiud.
    Revin la interviul ce i s-a luat acestui Craciun, probabil la el acasa, tolanit pe un divan, vazut de multi la TV,ca pregatire a ultimului memorial din 24 aprilie 2007. Cu nonsalanta a declarat ca, in timpul directoratului de la Aiud, tinta si sarcina lui a fost munca de reeducare a tuturor detinutilor in spiritul moralei comuniste. Dar nu cum afirma unii critici, ci pasnic si binevoitor atat cu preotii greco-catolici , care refuzasera trecerea la ortodoxie si care erau socotiti instigatori , cu cei din Ostea Domnului si capetenia lor , Traian Dorz ,considerat instigator prin poeziile lui ,cat si cu Radu Gyr asisdelea, prin poezia ” Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane . . . ” Acest Craciun a cautat sa stea de vorba „pasnic si ingaduitor” pana si cu Petre Tutea . Toti, oameni de valoare .Daca ar fi acceptat reeducarea in spiritul stiintific tovarasesc de atunci. . . Unii si-au inteles greselile si li s-a redus pedepsele, altii au fost chiar gratiati. Dar nu tot asa a fost cu cei ce au recidivat , mai ales cu cei care au avut si o activitate majoritar legionara si legaturi cu partizanii .Au fost si dintre urmasii preotilor, patrioti memorandisti, dar nu trebuiau sa devina si capetenii ,elite legionare . Au fost si din elite. Unii, din prostie fanatica, singuri si-au facut rau, ca nu eu i-am condamnat si au facut ani grei de detentie, asa cum a fost asa-zisii Ostasi ai Domnului. In sine, ca dogma, erau ortodocsi dar nu s-au multumit cu biserica adunandu-se si separat, prin case, avand si activitati legionare, fiind socotiti pe drept eretici si sectanti. Singuri si-au taiat craca de sub picioare, caci nici Mitropolia Sibiului si nici Patriarhul Justinean nu a fraternizat cu ei. Nemaivorbind de Martorii lui Jehova si sambatari ce au refuzat armata. . . Pe toti acestia am cautat sa-i aduc pe calea moralei progresiste in mod pasnic.
    Vorba sa fie !. Realitatea marturiilor este : foame, schingiuiri, bolnavi si fara medicamente, ca sardelele adesea cate doi si trei in paturile suprapuse, frig, mizerie, tinta fiind exterminarea. Repet, toate relatarile martorilor oculari il contrazic 100% .Mai pot exista indoieli din partea organelor Directiei Penetenciarelor de azi ? Nu stiu !. Propunerea, rugamintea mea este ca in 14 septembrie, cand la Aiud ,anual, la monumentul , osuarul si cimitirul celor ce si-au gasit sfarsitul in aceste gropi comune are loc comemorarea acestora ca martiri, nu fosti banditi ,tradatori si mistici, sa mergeti si dumneavoastra , domnilor S.R.I. azi, ca anonimi ,si din cateva sute de supravietuitori ai penetenciarului Aiud, unii de abia mergand, insotiti de copii, nepoti, cu lacrimi in ochi , unii vin poate pentru ultimul an, dar inca lucizi , cautati, domnilor , sa stati de vorba cu ei si cert e ca va vor povesti despre acest tortionar calau Craciun , inca mult mai multe ce au depasit umanul . . . Si atunci nu va veti indoi de tate relele .Poate ca stiind aceasta tovarasul Iliescu si chiar Constantinescu s-ar fi abtinut de la avansarea acestor foste cadre militare la gradul de general ,poate s-ar fi oprit din drum .Stiu ei , cei doi presedinti, pentru ce au avansat exploxie de generali ? Intuiti numai cauza ? Tot la fel ca Ceausescu , sa-i poata fi fideli.

    Tinand seama de opiniile negative, il citez pe Mircea Dinescu care ii critica pe ambi presedinti, ca nici NATO nu are atatia generali raportat la dimensiunile armatei .Cei mai multi provin ca si Nicolschi si Craciun din semidocti , semianalfabeti, dar in comunism nu a contat : de la caprar direct la general. In U.R.S.S. ,si din bucatar.
    Nu cerem razbunare, doar o recunoastere si o adevarata judecare a comunismului in tara noastra, Sa fie aratati clar autorii tuturor crimelor si torturilor. Dar am mari indoieli ca asta se va intampla vreodata ! In haosul politic ce domneste la noi , fiecare urmareste numai capatuiala si bogatia pe spatele poporului oropsit. La Aiud, in 14 septembrie ,pot fi ascultate vocile tremurande ale fostelor victime care stau pe scaune, poate pentru ultima data , in jurul monumentului cu sute de nume scrise pe placile de marmura udate de lacrimi. Acum ,ce-i drept , sunt socotiti martiri ,nu banditi, tradatori ,etc., dar nu-i suficient atat . ( va urma )

  7. ( urmeaza ,fara nic un fel de corectari ,finalul ” MEMORIALULUI” domnului -fost pastor- Anei Valentin :pagina -IX , X , XI )
    ” Nu uit, in incheierea acestui memorial , sa adresez tuturor victimelor ce au trecut prin schingiuirile acestui tortionar si a subordonatilor lui fideli ,indiferent de perioada si penitenciarul in care si-au dus clavarul ,ca acesta era o fantoma peste tot, indemnul : scrieti , comunicati, istorisiti concret, in povestiri simple fiecare ,poate ajutati si de nepoti, intr-un inteles cat mai deplin ca, impreuna, din toate scrisorile corectate ,reformulate ca stil, sens si reguli gramaticale, sa se poata scrie o carte. Nu trebuie sa ne fie frica de suferinte si azi , sa va scrieti si numele adevarat si nu cu pseudonime si vanatoare de neologisme la varstele ce le avem. Toti o ducem foarte bine , este un fel de a spune ,poate traim ultimele zile, bolnavi si poate suntem poveri pentru nepoti. Cei ce au, cinste lor, si acesta este un har de la Dumnezeu. Eu nu l-am avut. . . asta e ! De pensii nu mai vorbim, ca sunt de mizerie.
    Pensii bune au doar fostii nomenclaturisti , cum am aratat, astronomice, ca si noii guvernanti de astazi . Iar noi, cei multi ,neavand acte, nici armata, razboiul sau pedepsele administrative nu ni s-a trecut ca vechime in campul muncii . Pe multi ne poate astepta azilul iar de nu, cersetori ca vai de noi !. Asa cum spune cantecul interzis si astazi : ” E jale multa-n tara ,/ Ca strainul e stapan / Cersetor la el acasa/ A ajuns bietul roman ! ” Mai bine ia-ne Doamne !
    Sa spuna cineva , domnilor, ca astazi nu-i la fel ! Si acum , intrati in UE ,ne autoinselam . Avem impozite mai mari, ce numai pe aer nu ni s-au pus. Pana si medicamentele gratuite e greu de ajuns. Si mai nou nu se mai dau nici cu pret redus. Cei din mediul rural primesc retete, dar prin filiera bonului de ordine la farmacii ,chiar daca pot merge lunar , din zori ,la oras, dupa ore intregi de stat la coada, ca in timpul lui Ceausescu ,neputand fi primii , obositi si bolnavi aud anuntul : „Fondurile s-au terminat pe aceasta luna ” si asa mereu . Vai de noi !
    Astept raspunsuri si ecouri , macar astazi fara frica .Guvernantilor sa nu le purtam grija .Ei primesc si mosteniri , vorba sa fie , de la „matusa Tamara” cat sa-si acopere hotiile .
    Si este unul din acestia , stim cine, „emanatul „, „mai draga ! ” „sarac si cinstit ” care a spus sa nu cumva sa apeleze cineva la ajutorul sau , nici „golanii ” nici „dobitocii ” doar „prostanacul ” cu unele sfaturi . Regretabil ca si „panselutele plantate” ieri de mineri pe ciment s-au vestejit. Mai sunt trandafiri , sa fim atenti la ghimpi cand ni se ofera , ca multi din noi suntem obisnuiti cu alti ghimpi , la sarmele ghimpate din gardul inchisorilor , ca ghirlanda.
    Macar de-ar fi trasi la raspundere Dar se tergiverseaza ,se amana cercetarile ani de zile si apoi faptele se prescriu. Noi,, plebea , platim totul ,dovedindu-se ca si justitia adesea-i corupta !. Singurul judecat si condamant pentru furt de miliarde cu acte a fost Bivolaru , dar apoi gratiat pentru zice-se buna purtare , ca si cei de la Timisoara.
    Nu mi-a fost usor sa-mi depan amintirile , ca au trecut de 50 de ani -scriu in timp ,pe etape, adesea si noaptea, asa dupa cum mi-am amintit, formulandu-mi ideile ca la 88 de ani, varsta cu balba, lapsusuri ,trac. Cautand prin fraze lungi si repetari sa fiu mai explicit ,nu intotdeauna am si reusit. Ce nu-i corect ? Si ce betie de cuvinte ? Imi fac singur autocritica. Multe sunt greu de inteles ? Stilul ortografic si regulile gramaticale lasa de dorit ? Rog in acest caz criticii sa citeasca numai sensul, in simplitatea lui, citind eventual si printre randuri si ofurile si saracia cuvintelor. Si nu „almanahele” .
    Doresc sa fiu inteles macar ca Mos Ion Roata , cand a mers cu ofurile lui la Cuza Voda, care in saracia cuvintelor lui l-a inteles si, printr-un sarut sincer , a sters scuipatul si badjocura boierului de atunci. Iar ridicarea acelei pietre impreuna iarasi a fost un gest destul de graitor ! Regretabil ca si astazi guvernantii nostri folosesc „pietrele” asa cum vedem . Boierii de astazi , parveniti in Parlament au drept tel nu patriotismul , nu unitatea, ci tot capatuiala si „alungarea lui Cuza Voda „. Si fiecare ar dori sa fie „rozator de os” .
    In urma lui Cuza, izgonit atunci pe nedrept, a ramas un singur castel, la Ruginoasa.
    Dar si ai nostri, nemaiputandu-si justifica hotiile, pana si termopanele le au de la o asa numita „matusa Tamara”. Vai de noi !. Toti cu „Tamarele” lor. Si fara a raspunde de toate hotiile.

    Cele scrise aici as dori sa ramana ca un memorial pentru ceea ce am suferit la Aiud, la care sa se adauge si alte marturii. Astfel de drame au mai fost prezentate inclusiv de doamna Lucia Hossu-Longin , la „Memorialul Durerii „. Din pacate, mai putin ii nominalizeaza pe tortionari. Majoritatea traesc bine merci , pensionati dupa 1989. ” Tovarasul ” Ion Iliescu e „servus colega ” cu toti tortionarii si directorii de inchisori. Pe unii chiar i-a avansat pentru „merite deosebite „. Daca atunci ereu maiori si colonei, astazi sunt generali cu o pensie pe masura. Culmea neobrazarii este generalul Gheorghe Craciun ,aceasta bestie, sacal, calau – care multi ani a fost director la Aiud. Dintr-un diavol , cum l-am cunoscut, el se prezinta ca „inger protector” desi a fost satana intruchipata – lucifer. O bestie !
    Inca mai sper ca se vor gasi unele evidente , care sa confirme detentia mea la Aiud.
    Poate ca nu vor fi ajuns toate la Bucuresti . Normal ca nu se va gasi ca acest fost colonel
    Craciun m-a torturat . Este lesne de inteles de ce. Doar nu degeaba este general, pensionar cu multe mii de lei si „servus colega” ci Iliescu. Dar la Judecata de Apoi isi va primi cu siguranta rasplata.

    Adresa pentru raspunsuri este :
    Anei Valentin
    Str. Nicolae Iorga 6/13
    Baia Mare
    Maramures

    Desi acest memorial il socotisem oarecum finalizat,mai adaug totusi inca un aspect tragic in vederea acelui plan de a tipari , daca se va putea , o brosura ,in functie si de ofertele similare a unor cmamrazi de detentie ,care au suportat ,poate , suferinte si mai mari in timp, din cauza acestui calau, bestie, fostul colonel Craciun. Din cele povestite si de ei,acest monstru a fost si ca o fantoma Samanta in toate inchisorile din tara, adesea, de la o zi la alta,probabil atunci cu helicopterul ?
    Ceea ce tin sa mai adaug , cu oarecare retinere, este si o scarbosenie ce el a fost maestru in a mi-o provoca, ce o amintesc numai sumar, urmatoare schingiuiri ce au precedat celorlalte ce nu se vor putea scrie niciodata in cuvinte detailate.
    Acest monstru a venit pentru cercetare si de data aceasta elegant inzorzonat si bine dispus, asezandu-se in fotoliu , unde imediat i s-a adus , de catre un gardian imbracat in halat alb, o tava cu micul dejun : o firptura apetisanta si bine mirositoare , cert si sfidatoare pentru mine, ce nu stiam ce va urma, care a si inceput a o imbuca hulpav, cu castraveciori murati, dar totodata a inceput si dialogul cu mine , cu cuvintele :
    „Vezi , ma, uite, daca si tu te-ai lasa reeducat in spiritul moralei progresiste ce „bate” tot mereu pe loc, ai putea sa mananci si tu la fel asemenea bucate ” .In timp ca a taiat o bucatica de snitel apetisanta, a luat-o in mana , a venit la mine , in timp ce eu stateam sluj, ca un caine si mi-a zis : „Deschide ,ma gura mare ,mare , sa vezi si tu bunatatile ce le refuzi . Natural ca ascultandu-i porunca , in loc de aceea bucatica apetisanta , mi-a lansat din gura lui un scuipat cu flegma si ca refsex am vomat si o particica de voma l-a stropit pe incaltaminte. S-a indepartat putin cu cele mai bestiale injuraturi : baga-te-as etc. ,m-a apucat apoi de ceafa si m-a trantit jos ,poruncindu-mi acum sa ling tot ce vomasem. Prin cazatura cu fata in jos, imi curgea si sange din nas si m-am scapat pe mine. Apasandu-ma spre varsatura,murdar de toate, si varsatura, sange si excremente, n-am mai stiut nimic de mine, timp in care au venit doi gardieni , ce m-au apucat , cu grija sa nu se murdareasca de mine ,unul de cap si unul de picioare si m-au dus in camera cu dusuri , m-au stropit bine cu furtunul , fara sa ma pot ridica decat pe fund. Atunci m-au dezbracat complet de haine si au adus o patura ce au aruncat-o pe mine, sa-mi revin ,pentru ca tremuram de frig. In acel moment a aparut alt gardian , ce a adus haine vargate ce miroseau strident a naftalina si m-au dus in celula, permitandu-mi sa ma culc.Ceea ce a mai urmat am aratat in memoriu „

    1. fara comentarii: ROMANIA /MINISTERUL PUBLIC /PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE /SECTIA PARCHETELOR MILITARE / Nr. 857/2008

      data emiterii ; 18. 03 .2008
      Catre ;
      -Domnului ANEI VALENTIN-
      Municipiul Baia -Mare , str .Nicolae Iorga nr .6 /13
      judetul Maramures,

      Va comunicam faptul ca solicitarea dumneavoastra din data de 28.01.2008 a fost trimisa ,spre competenta solutionare, Parchetului Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj,institutie care va va comunica rezultatul verificarilor.

      PROCUROR MILITAR SEF (semnatura inescifrabila scrisa peste sisigilul curtii de justitie si casatie Cluj )

      . . .a urmat raspunsul scrisorii :

      MINISTERUL PUBLIC/ PARCHETUL MILITAR DE PE LANGA TRIBUNALUL MILITAR CLUJ / Operator 2925 / Nr. 39/C/ 2008

      Catre ANEI VALENTIN / Municipiul Baia Mare, str. Nicolae Iorga nr. 6 ,apt.13 , judetul Maramures,

      Va comunicam ca prin referatul din 11.04. 2008 s-a dispus clasarea plangerii formulate de dumneavoastra intrucat aspectele semnalate nu sunt de competitia parchetului militar si prin urmare va indrumam sa va adresati Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

      PRIM PROCUROR MILITAR
      Locotenent -colonel magistrat
      MORA IOAN GABRIEL (semnatura indescifrabila si alaturat sigilul tribunalului militar Cluj )

      –––

      MINISTERUL JUSTITIEI
      ADMINISTRATIA NATOINALA A PENETENCIARELOR
      PENETENCIARUL DE MAXIMA SIGURANTA AIUD
      A 22697/ 12 .2006

      CATRE DOMNUL ANEI VALENTIN , Mun. BAIA MARE , str. Nicolae Iorga, nr.6/13, Jud. Maramures

      Urmarea scrisorii dumneavoastra ,prin care solicitati administratiei penitenciarului emiterea unui document care sa ateste faptul ca in perioada martie -mai 1953 a-ti fost incarcerat in unitatea noastra, va informam ca din evidentele pe care le detinem din acea perioada, nu rezulta acest fapt ,sens in care va indrumam sa va adresati Ministerului Justitiei , Sectia Parchetelor Militare .

      semnat DIRECTOR Magistrat , COMANITA VIOREL (peste sigilul institutiei )

      ––––
      ROMANIA /MINISTERUL JUSTITIEI / SERVICIUL PENTRU RELATII CU PUBLICUL

      Exemplar nr.1
      Nr. 85303 din 1.08. 2007

      Domnului , Anei Valentin ,Baia Mare ,str N.Iorga nr.6/13, jud. Maramures

      Am analizat cu atentie petitia dumneavoastra ,inregistrata sub nr. 85303 /2007 , insa nu am reusit sa ne edificam asupra problemelor cu care va confruntati.
      In masura in care doriti sa reveniti cu o noua petitie catre institutia noastra, va rugam sa acordait mai multa atentie modului de redactare, referindu-va numai la aspectele ce intra in competitia Ministerului Justitiei , sa cum este aceasta stabilita prin dispozitiile Hotararii Guvernului nr. 83/ 2005, cu modificarile ulterioare.

      Cu stima, Sef Serviciu ( semnat indescifrabil )

      pagina poarta imprimata la baza : U.M. ,urmata de adresa :

      ROMANIA, Bucuresti , Str. Apollodor Nr. 17, sector 5
      Telefon 021/312. 40. 23 ./Fax : 021/318.33.16 . E-mail : relatiipublice@just.ro .Pagina web : http://www.just .ro

  8. Mike, I am trying to add pictures of documents I have. However, I can’t seem to figure out how. I can add videos by pasting the link but the pictures are my own that I have scanned into my computer. I don’t see a way to post the pictures. Is this something that is able to be done? Please let me know and if you could do it in English that would be helpful. M.I.R.

  9. . . . .http://www.youtube.com/watch?v=C12LdSyqoYE
    iar in tot acest timp ,tatal meu , mereu in jurul si in intimitatea poetului Traian Dorz . . . .. Oare aceasta rafinata si profesionista „vulpe wulbrandista ” nu-si aminteste nimic din relatia si „strnsa pretenie” a cestor doi ??!!. In dosarele aduse de el si „daruite” lui Nicolescu la New York ,nu se afla nimic informativ in aceasta directie ??!!

  10. Marius Cruceru
    …fără cravată
    Skip to content

    Principium
    Întrebări
    Cine sînt?
    Contact
    de ce Fără cravată?
    Lăut(d)a
    Orar
    Rînduiri
    Seri IRIS

    ← Reminder: training de orientare profesională la UEO
    Casa din garaj 2 →
    “Pastorii” paraziţi
    Posted on aprilis 14, 2011 by Marius David

    În urmă cu ceva ani am auzit o vorbă între tinerii din emigraţia românească din Statele Unite:

    “sînt două feluri de oameni, oameni care muncesc şi pastori… “.

    N-am reacţionat, pentru că ştiam că este aşa.

    Există pastori paraziţi? Da, există… i-am văzut cu ochii mei. Sînt din ce în ce mai puţini, dar în anii 90 erau o specie pe cale de apariţie. Nişte trîntori, vrednici de scos afară pe urdiniş.

    Întrebarea a plutit în aer din nou în ajunul celei de a III-a ediţii a trainingului de orientare în carieră de a Universitatea Emanuel din Oradea.

    Există, de ce să nu recunoaştem, oameni care aleg “cariera eclesială” nu numai pentru avantajele slujbei, pentru beneficiile de imagine, ci şi, de ce nu, pentru o mai bună aşezare în inacţiune, din pricina proastei închipuiri pe care o au asupra slujbei pastorale.

    Perspectiva jegoasă le este cadorisită uneori de preacinstiţii pastori pe care îi au pe acasă. Există o astfel de categorie, sper eu, pe cale de dispariţie (şi astfel de ieşiri în public îi vor pune pe jar şi mai dihai) de pastori care clocesc lenea şi toacă frunză la cîini toată ziulica.

    De pregătit nu se pregătesc pentru predici. Reîncălzesc predici vechi sau fură cîte o schiţă de pe la întîlnirile de la comunitate sau de pe la vreo conferinţă, de ce nu … şi de pe internet. Dacă îi asculţi … distrug cu hărnicie cele mai frumoase texte din Scripturi prin predici execrabile, improvizaţii pe marginea ştirilor de la ora 5 sau găselniţe de genul “ştiaţi că”, asezonate din plin cu psihologie de cartier şi mulţi deci(tem)beli. Ţipă şi gesticulează în lipsa argumentelor.

    De vizitat nu vizitează, deşi au parohii compuse din circa 40 de familii. I-ar vizita în fiecare lună pe fiecare cel puţin o dată pe toţi, dar nu… . Se plimbă ca musca fără cap dintr-o parte în alta a ţării sau a lumii, cînd sînt simpozioane, conferinţe. S-au transformat în “simpozionişti”. Sînt şi la Sinaia şi la Predeal şi la Mamaia şi la Oradea şi la Big şi la Peniel şi la Asociaţia Familiilor şi la Asociaţia Bărbaţilor şi la Asociaţia Femeilor.

    De invitat pe la evanghelizări nu-i invită nimeni, dar se fac că se duc. Dacă nu se simţesc fraţii să-i cheme, se invită singuri.

    Altă slujbă nu au, corturi nu ţes, nici acoperitoare de capră nu cos. Sînt foştii “sponsoraţi” de vocaţie, nişte licheni pe trupul bietelor biserici, nişte popi, “mici prestatori de servicii spirituale”, nişte meseriaşi ai amvoanelor, slujbaşi ai cuvintelor aruncate în devălmăşie.

    Enoriaşii nu-i suportă, dar îi susţin.

    “Ce să facem, frate, rău cu rău, dar mai rău fără rău… e un nesimţit, dar ce să le facem…. cine ne mai înmormîntează şi pe noi?”

    Această specie de lipitori este responsabilă de felul în care a decăzut imaginea pastorului în România acestui sfîrşit şi început de secol. Pastorii au ajuns a fi consideraţi nişte şmecheraşi descurcăreţi, nişte “casnici” care n-au altă treabă decît să dea din gură trei ore pe săptămînă după care “trai şi viaţă, nineacă”. De invidiat, nu-i aşa? Eu însumi l-am întrebat pe unul prin anii 90 ce caută la Teologie pastorală că am văzut că nu are nici vocaţie, nici dar.

    Ce să fac, frate? Eram pe macara, nici nu ştiţi ce frig e acolo iarna? Ce să fac? Am venit şi eu aici poate intru pe-o felie undeva… călduţ, călduţ, maşină vine, casa la biserică…. sponsorizare mi-a promis cineva… numai biserică să mai găsesc…

    Lepra! Măgar a fost cinstit. Cu furie îi aghezmuiesc pe studenţii de la teologie să le iasă lenea din cap şi să muncească, dacă au parohii mari şi grele.

    Să îşi ia altă slujbă, dacă au parohii mici, mai mici decît 10-12 familii. Să se mute între oameni şi să trăiască viaţă de sacrificiu între ei. Dacă trăiesc între plugari, să bage primii plugul în brazdă, sfinţind pămîntul şi cu sudoarea lor. Dacă trăiesc între meşteşugari, să meşteşugărească învăţînd. Să fie oameni între oameni şi să întindă la uşa bisericii palma bătătorită de muncă.

    Am nenumărate exemple de foşti studenţi care şi-au cîştigat autoritatea şi respectul între săteni prin felul în care au ştiut să îşi trăiască şi munca şi odihna şi prin felul în care oamenii i-au văzut ostenind în pămîntul Evanheliei sau în ţarina comunei.

    Am în minte şi exemplele acestor mici boiernaşi pripăşiţi prin naivitatea oamenilor de bună credinţă care ar fi aşteptat ca oile pastor şi le-a ajuns la turmă lup în haină de oaie.

    Ce-i de făcut? Eu cred că această situaţie nu va mai dura mult.

    S-au schimbat generaţiile. Au venit în comitete oameni tineri, care sînt patroni de firme sau angajaţi care muncesc din greu în multinaţionale sau în propriile ateliere, oameni care ştiu ce înseamnă munca şi nu mai sînt pradă mentalităţilor comuniste sau mentalităţii din bisericile tradiţionale unde popa-i popă şi trebuie îngăduit oricum. Acum aceştia s-au învăţat să ceară socoteală de muncă, aşteaptă rezultate şi solicită rapoarte lunare pentru munca făcută. Bravo lor! În fond fiecare biserică are pastorul pe care şi-l merită!

    De asemenea, au apărut oameni luminaţi în unele comitete de comunitate care cer fiecărui pastor să fie sub autoritate. Fără autoritate deasupra nu poţi administra autoritatea. Ucenicia autentică, în forma ei veche, este o posibilă soluţie pentru eliminarea acestor viruşi din Trupul Bisericii. Am încredere că Duhul îi va scoate la iveală şi Lumina lui Cristos îi va fugări ca pe gîndacii de bucătătorie sosiţi neinvitaţi la Ospăţul Împăratului.

    Slavă Domnului, de asemenea, pentru încetarea acelui sistem care a corupt atîtea inimi, sponsorizarea “în orb” a harnicilor lucrători de pe tărîmul patriei. S-a dus! Gata!

    Să cîntăm aşadar cum “spune poetul de cîntare” în cîntarea de sub numărul….

    “La muncă, fraţi, pentru Cristos…în via Sa cu zor “

  11. E prea frumoasa zicerea lui Cruceru ca sa stau cuminte. Dar nici nu zic pentru ca risc sa fiu pus la colt.Dar…
    “sînt două feluri de oameni, oameni care muncesc şi pastori… “.
    N-am reactionat pentru ca stiam ca este asa.” ADEVARAT!

    „Perspectiva jegoasă le este cadorisită uneori de preacinstiţii pastori pe care îi au pe acasă. Există o astfel de categorie, sper eu, pe cale de dispariţie (şi astfel de ieşiri în public îi vor pune pe jar şi mai dihai) de pastori care clocesc lenea şi toacă frunză la cîini toată ziulica.” EU CA SA MAI ZIC?

    „Reîncălzesc predici vechi sau fură cîte o schiţă de pe la întîlnirile de la comunitate sau de pe la vreo conferinţă, de ce nu … şi de pe internet. Dacă îi asculţi … distrug cu hărnicie cele mai frumoase texte din Scripturi prin predici execrabile,” FURA? NU CRED, DAR MAI STII? POATE CA SUNT ACOPERITI. TRECETI LA VERIFICARI.

    „Se plimbă ca musca fără cap dintr-o parte în alta a ţării sau a lumii, cînd sînt simpozioane, conferinţe. S-au transformat în “simpozionişti”. SI SA CREDEM PENTRU CA SPUNE UN PASTOR.

    „De invitat pe la evanghelizări nu-i invită nimeni, dar se fac că se duc. Dacă nu se simţesc fraţii să-i cheme, se invită singuri.” CEA MAI TARE. ASA ESTE SI LA NOI, DOAR CA NOI AVEM CELEBRI NU GLUME.

    „Ce să fac, frate? Eram pe macara, nici nu ştiţi ce frig e acolo iarna? Ce să fac? Am venit şi eu aici poate intru pe-o felie undeva… călduţ, călduţ, maşină vine, casa la biserică…. sponsorizare mi-a promis cineva… numai biserică să mai găsesc…” DE DATA ASTA SUNT LASAT FARA CUVINTE. UN SLUJBAS ROMAN SA O SPUNA PE AIA DIN AMERICA? VA SPUN APROAPE SIGUR CA VINE SFIRSITUL SAU NU L-AU AJUNS CU MITA.

    Frate Mike, numai ce este cu majuscule am scris eu, RESTUL despre pastori este scris de unul de -a lor . Bucuria mea mare este ca nu sunt singur, cit despre pedeapsa , de-acuma o suport cu si mai mare bucurie. Stii, bucuria in pedeapsa am invatat-o de prin niste versete care la fel nu le vrea nimeni. Sa suferi? Vai, dar cum? Domnul te pazeste , cu nici un chip nu te lasa, mijloceste… Dar atunci acest pastor de unde le-a scos? Ca este mai rau ca mine…la vorbe . Si un ultim gind: daca acesta este pragul de publicare, va promit ca il voi trece de fiecare data, si nu va voi aduce atingere si suparare cu nimic cu nimic.
    Fiti binecuvintati.

  12. Frate Mike, pentru marturisirea unor fapte adevarate din anul 2012, dintr- o adunare penticostala ce-si spune PRIMA ROMANA PENTICOSTALA BISERICA ( vorbe mari nu glume), nu cred ca risc penalitati. Dar cum blogul nu este al meu, intreb ca un bun crestin.
    Nu scriu pina nu imi confirmi ca am voie. Si promit sa descriu exact faptele asa cum s-au petrecut.
    Astept confirmarea cu aprobare de postare, si as dori sa decizi tu daca se pot folosi numele reale sau o dam cu semnaturi anonime.
    Fi binecuvintat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s