Vieți Transformate – William Slovig

“Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui (Evrei 13:15)”

La vârsta de 35 de ani, într-o zi de iarnă, cu mai mulți ani în urmă, Dumnezeu a găsit cu cale să se atingă de ființa mea și să-mi vorbească clar pentru ca eu să înțeleg voia Lui cu privire la viața pe care am trăit-o până în acel moment și viața pe care va trebui să o trăiesc după acel moment!

De atunci am înțeles care este rostul vieții mele pe pământ, cui trebuie să-i slujesc, pentru ca relația mea cu Creatorul să fie o binecuvântare atât pentru mine, cât și pentru casa mea.

Părinții mi-au dat o educație aleasă, am trăit o copilărie fericită, cum prea puțin copii la vremea aceea aveau parte. Având un bunic în SUA, acesta și-a deschis inima față de noi, și începând cu anii 70 vizitele lui erau frecvente – tot la 2-3 ani – ceea ce pentru noi era un sprijin deosebit!

Tatăl meu m-a trimis la Liceul de muzică unde, în perioada adolescenței, am început să gust din viață. Mergând în localuri, ascultam muzică și încetul cu încetul tendința mea a fost să cânt și eu într-o formație, ceea ce s-a întâmplat mai târziu.

Întorcându-mă acasă, m-a luat valul acestei lumi. Urgent mi-am găsit prieteni, colaboratori domeniul muzicii și ne-am constituit într-o formație, cu care am cântat la nunți și la diverse ocazii. Banii veneau, iar satisfacția cea mai mare părea a fi muzica pe care o interpretam. Atunci, nu știam ce fac și nu știam cui îi slujesc.

Vreme de 20 de ani nu a fost altceva decât destrăbălare! În tot acest timp am cântat la diferite ocazii, nunți, baluri, petreceri, nedei, spectacole, seri distractive, etc., care n-au fost altceva decât nopți pierdute, oboseală, goană după bani și plăceri de moment.

Prin muzica noastră, nu făceam altceva decât să instigăm mulțimea la dezmăț. Așteptam cu atâta nerăbdare ziua de sâmbătă, când, din nou și din nou, împreună cu băieții petreceam, fiind împătimiți, robiți, conduși de păcat spre locul unde, urma să aflăm din Sfânta Scriptură, este chin veșnic. Dar, Dumnezeu a avut milă și îi mulțumesc!

Eu sunt al patrulea membru al renumitei formații Sonor, de pe vremuri, de care Dumnezeu s-a îndurat! Timp de 35 de ani am rătăcit în această lume, la început singur, apoi împreună cu prietenii mei din formație, trăind în pofte, beții, chefuri, desfrânări și multe alte lucruri necuviincioase și pline de păcat.

După ce formația cu care am cântat în lume s-a destrămat, iar prietenii și colaboratorii mei în ale muzicii, Octavian Luncan, Nicu Vinars și Titel Munteanu s-au convertit, mai exact, după ce Dumnezeu le-a schimbat viețile, eu am avut momente de nedumerire, punându-mi tot timpul întrebări de felul: Cărui fapt s-a datorat schimbarea prietenilor mei? De ce au luat-o pe această cale, a pocăinței? Zilnic mă frământam de unul singur și nu găseam răspunsul!

Dumnezeu a îngăduit ca în biserica din Hațeg, unde prietenii mei deja erau membri, să existe un gol în privința părții muzicale prin plecarea în armată a organistului bisericii. Astfel, biserica a rămas cu o poziție descoperită, fiind nevoie de un organist.

Într-una din zile, prietenii mei Titel Munteanu și Nicu Vinars, m-au vizitat. Eu cred și chiar mai mult decât atât, sunt convins că așa a rânduit Dumnezeu lucrurile ca, pe data de 14 februarie 1993, să am o duminică descoperită, neavând nici o nuntă la care să merg cu formația cu care am continuat să mai cânt. Prietenii mei, cu care acum suntem frați în Domnul Isus, au avut îndemnul să vină să mă roage, ca să îi ajut cu partea de acompaniament la o nuntă creștină în municipiul Deva, unde aveam să ne întâlnim și cu Octavian Luncan.

Era necesară o pregătire datorită faptului că eu nu cunoșteam piesele muzicale. Îmi făceam complexe și mă îndoiam că voi reuși, dar, în urma repetițiilor, totul a fost atât de simplu! Ne-am pregătit timp de câteva ore la subsolul bisericii, notându-mi armonia și ritmurile.

Ne-am prezentat la nunta respectivă, care a fost o nuntă deosebită pentru mine. Pentru prima dată am simțit că eram într-un loc unde predomina o atmosferă a liniștii depline, unde Dumnezeu îți face o cercetare, unde poți să te gândești la viața ta, unde poți să-ți faci o evaluare a rostului vieții tale și să vezi unde te situezi!

Totul a decurs într-o ambianță armonioasă, se cânta, se spuneau poezii spre slava lui Dumnezeu. Aveam timp să-mi pregătesc acompaniamentul de la o cântare la alta. Eram complet eliberat de tensiunea de care, înainte, aveam parte la celelalte nunți.

Am fost deosebit de impresionant când, uitându-mă peste mese, nu am văzut băuturi alcoolice! În sală nu era nici urmă de fum, pentru că nu se fuma! Pentru mine totul a fost o noutate!

După terminarea nunții ne-am împachetat instrumentele, pregătindu-ne să venim acasă. Într-una dintre discuțiile avute cu fratele Octavian Luncan, saxofonistul formației care, în urmă cu câteva luni, a făcut legământ cu Domnul, printre altele m-a întrebat: Îți place cu noi? -Da, îmi place! -Uite, noi avem un Dumnezeu căruia i-ar plăcea tare mult să-l lauzi și tu prin acest dar pe care-l ai de la El, ceea ce ar fi o mare binecuvântare pentru tine. Acest Dumnezeu ne-a schimbat viețile! Noi am găsit pacea, liniștea și mai mult de atât, El ne-a mântuit sufletul!

Am rămas profund impresionat ce mi-a spus Octavian, dar nu am putut să-i dau un răspuns pe moment, doar i-am zis: Dacă Dumnezeu nu-mi spune, nu-mi arată, nu mă ajută să înțeleg că acesta este drumul spre Împărăția lui, atunci eu nu pot să fac pasul acesta, îmi lipsește ceva! În continuare, ca o paranteză, doresc să precizez că provin dintr-o familie romano-catolică. Această religie m-a învățat de mic copil pilde din Biblie. La vârsta de 12 ani am fost confirmat, deci nu eram străin de Cuvântul Domnului. Pe lângă aceasta, eram angajat într-o instituție de învățământ și acest fapt mă obliga la o anumită conduită morală în viața de zi cu zi. În zilele de luni trebuia să fiu prezent la școală. De aceea, în ultima perioadă, mă abțineam de la băutură și de la celelalte practici imorale, la care eram expuși noi muzicanții. Casa era, oarecum, casă.

Fratele Octavian Luncan m-a îndrumat ca, în privința a ceea ce îmi lipsea, să mă rog Domnului, să-I cer în rugăciune și El îmi va da! Acest îndemn, de a-i cere Domnului ceea ce-mi lipsea, m-a urmărit timp de trei zile! Ceas după ceas aveam parte de profunde frământări interioare și tot nu găseam răspunsul!

În data de 17 februarie 1993, Dumnezeu mi-a vorbit și atunci am înțeles ce-mi lipsea! Eu cred că fiecare om are o zi în care Dumnezeu îi vorbește! El cunoaște caracterele noastre și știe modalitatea prin care să lucreze cu fiecare în parte. Prieteni mei s-au întors la Domnul într-un interval de 5-6 luni. Cu fiecare dintre ei, Creatorul a lucrat într-un mod, pe înțelesul fiecăruia în parte.

Una dintre marile minuni este faptul că toți membrii grupului Harul ne-am convertit împreună cu soțiile noastre! Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri pe cale și a găsit de cuviință să-I slujim împreună cu toată casa noastră!

Cele trei zile de frământări, pot să zic că au fost zile de chin, întrucât nu-mi puteam imagina că eu voi face pasul spre pocăință. Îmi era imposibil! A treia zi, după acea nuntă creștină, m-am pus pe genunchi și am rostit prima rugăciune sinceră către Dumnezeu. Doamne, dacă pocăința este de la Tine și eu trebuie să fac acest pas, atunci te rog să-mi vorbești astfel încât să fiu eliberat de acest gând! Vreau un răspuns clar, pe care Te rog să mi-l dai în cel mai scurt timp!

A doua zi am primit răspunsul și mai mult am realizat că ceea ce îmi lipsea, Dumnezeu mi-a dat. M-a făcut să îmi dau seama că sunt un om păcătos, să-mi văd starea în care trăiam și din acel moment mi-a dat putere să-L urmez lăsând în urmă lumea cu toate plăcerile ei!

Ar fi foarte multe de spus, dar, pe scurt, ca să puteți înțelege lucrarea Domnului în viața mea, doresc să mărturisesc faptul că la un an de la întoarcerea mea am dorit să emigrez legal în Germania, întocmindu-mi toate formele necesare. Planul a fost al meu, dar Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru. De-a lungul timpului, am strâns multă valută. Într-un fel eram tare strâgăreț și econom în tot ceea ce făceam! La fel și soția mea își strângea diverse bijuterii, primite din America, într-un cuvânt, zeci și zeci de grame de aur, constituind o valoare inestimabilă, practic era o comoară de care inimile noastre erau legate!

Dumnezeu a vorbit pe înțelesul meu și a folosit chiar și vase de ocară pentru ca să-mi vorbească și să mă elibereze de tot ceea ce mă putea lega de acest pământ. Acele vase de ocară n-au fost decât două persoane care au venit la mine acasă și Dumnezeu a îngăduit ca prin intermediul lor, eu și soția mea, să fim dezlegați, eliberați de toate aceste comori din aur, argint și pietre prețioase. Toate aceste lucruri de mare preț ne-au fost furate din casă.

În adâncul sufletului meu am simțit cum Creatorul mi-a vorbit! Pe loc am luat decizia de a mă pocăi. Dumnezeu mi-a dat o stare cum nu am mai avut până atunci! Am realizat cine sunt și ce dorește El, de fapt, să fiu! Pentru mine, a fost răspunsul cel mai concludent și pe înțelesul meu!

Soția mea, care în cele momente nu era acasă, când a aflat de ceea ce s-a întâmplat în casa noastră, ca orice femeie, care ține mult la bijuterii, a izbucnit în urlete, creând o stare de disperare. Am încercat să o temperez, dar a fost inutil. Am lăsat-o și după câteva minute mi-a zis: Dacă Dumnezeu îmi vorbește și mie, atunci mă voi hotărâ și mă voi pocăi și eu! În acele momente nu-mi rămânea altceva de făcut decât să mă rog!

A doua zi, soția mea s-a dus la biserică împreună cu soția unuia dintre prietenii mei și prima cântare, cu care s-a deschis serviciul divin, avea următoarele versuri:

Doamne, nu vreau comoară, nici aur nici argint

Vreau să fiu sigur de cer și că sunt mântuit

În carte Ta veșnică, scris pe pagini albe

Spune-mi Isuse, află-se al meu nume?

Ea s-a cutremurat, a plâns, a venit acasă, ne-am strâns în brate, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că a intervenit la momentul potrivit și de atunci suntem pe calea către cer. “…puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Maleahi 3:10)

Am fost de acord cu botezul pe care a trebuit să-l împlinim și într-adevăr, Dumnezeu a turnat peste noi belșug de binecuvântare! Nu putem decât să-i mulțumim Domnului pentru ceea ce a făcut și va face în continuare pentru noi!

Trebuie să credem că El este la cârma tuturor lucrurilor, începând de la cele mai mici, până la cele mai mari. El este Dumnezeu care dă liniștea și pacea interioară cum numai El le poate da!

“Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.” (Evrei 13:18)

Tuturor celor care însă mai sunt legați de lucrurile pieritoare de pe acest pământ, lucruri care nu au nici o valoare, față de prețul nespus de mare cu care a plătit Domnul Isus Cristos mântuirea noastră, doresc să le amintesc cuvintele unei cântări:

Poți să ai chiar lumea întreagă, lauri, glorii, bogății,

De nu-L ai pe Domnul Isus, ești pierdut pentru vecii! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s