Trezira spirituală – de la declaraţii… la fapte!

Întrucât Dumnezeu mi-a dat harul de a călători mult, am ocazia să vizitez un mare număr de biserici, atât din România, cât şi din Statele Unite. Ca vizitator pot observa cu uşurinţă multe deosebiri între biserici, tocmai pentru că am posibilitatea de a face comparaţii. Totuşi, există un aspect comun în toate bisericile, fie de la sat sau de la oraş, fie din România sau din America, fie mai bogate sau mai sărace, fie cu oameni educaţi sau mai puţin educaţi, etc. şi acest aspect, care a dobândit caracter universal, se referă la… TREZIREA SPIRITUALĂ!

revival2

Toţi conducătorii spirituali sunt conştienţi de necesitatea trezirii, discută despre această necesitate, observă starea de adormire spirituală din biserici, unii fiind chiar îngrijoraţi, dar aproape nimeni nu întreprinde ceva pentru ca trezirea să vină peste poporul lui Dumnezeu! Se vorbeşte mult, chiar foarte mult, dar nu se face aproape nimic pentru trezire!

La fel de mult se vorbeşte şi despre rugăciune, dar ne rugăm din ce în ce mai puţin, atât în particular, cât şi la închinarea publică. Avem „ore de rugăciune” şi nu e rău că le avem! Dar, dacă ar fi să însumăm timpul efectiv al tuturor rugăciunilor înălţate la „dulcele ceas al rugăciunii”, cu siguranţă că nu am reuşi să obţinem mai mult de… 15 minute! Din nefericire, „trezirea spirituală” şi „rugăciunea” devin tot mai mult aspecte pur teoretice, despre care vorbim frumos, şi din ce în ce mai puţin aspecte practice ale închinării noastre.

Privind cu îngrijorare la aceste realităţi, m-am tot întrebat: De ce oare majoritatea conducătorilor spirituali, deşi vorbesc atât de mult despre trezire, nu reuşesc să depăşească nivelul declarativ şi să treacă odată la aspectele practice ale trezirii? Personal, cred că de aceea se face atât de puţin pentru trezirea spirituală, pentru că oamenii, deşi vorbesc despre trezire, nu o doresc cu adevărat! Oare de ce? Pentru că, atunci când se produce trezirea programul nostru trebuie să se schimbe! Lista noastră de priorităţi trebuie să se schimbe! Rutina noastră trebuie să se schimbe! Totul, se va schimba, chiar noi înşine vom fi schimbaţi!

De fapt, trezirea spirituală înseamnă intervenţia Duhului Sfânt în „mersul normal” al lucrării din biserică! Trezirea este „vântul”, „focul” sau „ploaia” Duhului Sfânt! Ori, foarte mulţi dintre conducătorii spirituali sunt atât de bine „ancoraţi” într-un anume tipar pe care, poate, l-au moştenit de la înaintaşii lor şi pe care îl stăpânesc atât de bine, încât le este imposibil să accepte o schimbare! Paradoxal, ei doresc trezirea, dar nu ar dori să schimbe nimic din rutina lor religioasă. Aceasta este la fel ca şi cum, în mijlocul iernii, ţi-ai dori mult o casă încălzită, dar nu ai dori focul sau ca şi cum ţi-ai dori flori fragede, dar nu ai dori ploaia! Trezirea vine odată cu schimbarea, ba mai mult, trezirea impune schimbarea!

revival

Istoria biblică, împletită cu istoria bisericii, ne învaţă că trezirile spirituale au venit prin oameni care au fost dispuşi să renunţe la ei înşişi şi la tradiţiile moştenite.

În capitolul 2 din cartea Faptele Apostolilor ne este prezentată predica lui Petru, predică la care aproape 3000 de suflete s-au convertit! Mesajul apostolului nu a fost unul structurat după complicatele reguli ale retoricii, dar a fost un mesaj care purta amprenta Duhului Sfânt! Petru era plin de Duhul Sfânt şi mesajul său era marcat profund de ungerea divină! Dar, care au fost împrejurările în care s-a produs atunci trezirea? Să privim cu atenţie:

  1. Petru i-a permis Duhului Sfânt să-i conducă mesajul, dincolo de tradiţia religiei iudaice!
  2. Petru a avut curajul să-i confrunte pe oameni cu realitatea păcatului lor.
  3. În acel moment, Petru a fost dispus să plătească orice preţ, chiar cu propria-i viaţă. Cu alte cuvinte, Petru nu s-a gândit pe cine supără cu mesajul său! Tot ce a contat pentru el a fost să transmită mesajul lui Dumnezeu!

Ce mare diferenţă între cei care vorbesc astăzi despre trezire şi apostolul Petru! În bisericile noastre totul este foarte bine planificat, controlăm totul, planificăm totul! Ori atunci când se produce trezirea, Duhul Sfânt preia controlul, Duhul Sfânt planifică, Duhul Sfânt coordonează, Duhul Sfânt îi promovează pe oameni!

Suntem noi dispuşi să cedăm întru totul conducerea bisericilor Duhului Sfânt? De multe ori, atunci când la serviciile divine participă împreună cu noi şi necredincioşi, uităm chiar de identitatea noastră, încercând parcă să ne facem cât mai plăcuţi oamenilor fireşti, ca nu cumva să ne înjosim în faţa celor care ne judecă fireşte. Dorim, atât de greşit, mai degrabă aprecierea necredincioşilor, decât voia şi preţuirea Lui Dumnezeu! Încercăm să ne evidenţiem, în faţa celor nemântuiţi prin realizările noastre fireşti, prin formaţii muzicale performante, cu teologi profesionişti şi  cu diverse ceremonii religioase plăcute ochiului, etc. Nu doresc ca cineva să creadă că sunt împotriva bunei rânduieli în biserică! Ceea ce vreau să spun aici este că nu trebuie să ne bazăm pe noi, ci „pe Duhul Sfânt! „Realizările noastre”, au condus la biserici adormite, la propriu şi la figurat, la oameni plictisiţi şi la adunări din ce în ce mai goale!

În timp ce noi asistăm parcă neputincioşi la prăbuşirea creştinismului, islamismul, hinduismul, şi chiar mişcările satanice, câştigă tot măi mult teren în Europa şi în America noastră creştină! Potrivit estimărilor institutului de statistică „Barna Poll“ din Statele Unite, 4000 de biserici creştine se vor închide în cursul acestui an în America! Oare Dumnezeul creştinilor este mai slab decât idolii morţi ai religiilor orientale? Nicidecum! Problema nu este la Dumnezeul nostru, ci la noi! Noi vrem să mergem fără Dumnezeu! Am ajuns atât de fireşti, încât intervenţia Lui ne deranjează! Am preluat noi controlul religiei şi nu mai suntem dispuşi să renunţăm! Ne pricepem atât de bine la ceremonii religioase şi ne plac atât de mult pentru că promovează perfect imaginea „eu“-lui nostru!

Se promovează tot mai puţin serviciile speciale de rugăciune, zilele deosebite de post şi pocăinţă! În schimb, ne lăsăm purtaţi de valul laudelor legate de realizările noastre: „cei mai buni dirijori, cele mai profesioniste formaţii, cei mai instruiţi slujitori!” Asemeni bisericii din Laodicea, am ajuns şi noi să zicem: „suntem bogaţi, ne-am îmbogăţit!”

Deşi avem parte de atâta abundenţă, ne lipseşte, din ce în ce mai mult, tocmai ceea ce Petru avea, şi anume: puterea divină, care nu se capătă nici în şcolile de teologie, nici din cărţi, nici stând în faţa televizorului! Puterea lui Dumnezeu îi înzestrează pe oamenii care stau în rugăciune şi post, care studiază Cuvântul şi care depind de El, aplicându-L zilnic în vieţile lor, îmbrăţişând smerenia, trăind în profundă lepădare de sine şi cu dăruire totală pentru Dumnezeu şi pentru semeni!

Dacă dorim cu adevărat trezirea spirituală, atunci, cu siguranţă, vom fi dispuşi să plătim preţul trezirii, dăruindu-ne pe noi înşine lui Dumnezeu! Dumnezeu a dovedit că iubeşte lumea aceasta dăruind ceea ce a avut mai de preţ pentru ea: pe Isus Cristos, singurul Său Fiu! Pe Dumnezeu nu-l vom putea impresiona niciodată numai cu declaraţiile noastre de dragoste faţă de El! Dumnezeu, care a iubit dăruindu-se pe Sine însuşi, aşteaptă şi de la noi acelaşi fel de dragoste, adică o dragoste care să dăruiască pentru El tot ce are mai bun!

Trezirea spirituală vine atunci când Dumnezeu întâlneşte oameni care se dăruiesc pe ei înşişi lui Dumnezeu, care sunt dispuşi să dea timpul şi banii lor pentru lucrarea lui Dumnezeu!

revival1

Trezirea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, să continue cu familiile noastre, apoi în bisericile ale căror membri suntem şi de ce nu, să cuprindă întreaga naţiune. De fapt, singura şansă care i-a mai rămas ţării noastre este o trezire spirituală la nivel naţional! lată de ce, consider că merită să ne asumăm riscul de a ne depăşi rutina religioasă. Asemeni lui Moise, trebuie să mergem până dincolo de pustie, la muntele lui Dumnezeu! Abia atunci ne vom putea bucura de prezenţa Lui şi vom beneficia de ajutorul Domnului în slujirea noastră!

Şi acum, ca să ieşim din sfera teoriei, şi să trecem la aspecte de ordin practic. Doresc săjje fac cititorilor noştri  o propunere concretă: Să începem, chiar de acum, un timp susţinut de post şi rugăciune în vederea unei treziri spirituale! Este necesar să ne întoarcem la Domnul cu pocăinţă, rugăciune şi post, atât fraţi şi surori, cât şi slujitori care, împreună cu bisericile pe care Domnul le-a dat în grijă, toţi cei care au pe inimă focul lucrării lui Dumnezeu, nu gunoaiele unor interese lumeşti, trecătoare!

Aceste rânduri nu sunt altceva decât sunetul de trâmbiţă al unui modest străjer care cheamă la trezire, la unitate, curăţie de inimă şi veghere! Cum vei răspunde tu? Cuvântul lui Dumnezeu spune: „La sunetul trâmbiţei, să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!” (Neemia 4:20)

23 de comentarii

    1. Multumim.In dreptul nostru incercam sa si facem ceea ce scriem, dar stiu ca se poate si mai bine.Domnul sa ne ajute pe toti, ca prin viata noastra sa ajutam aceasta trezire atit de necesara.
      God bless you and your.
      Mike

  1. Fr Mike, aceasta nu este o postare. Aceste cuvinte sunt parte din trezire! Ferice de noi ca le stim, dar si mai fericiti vor fi cei ce o data treziti se vor „porni la drum”.
    Fiindca oi fi mai „tinerel” si n-am avut poate ocazii prea multe, dar , situatia din zilele noastre este aceasta pe care o descrii. Si cred ca fiind mai cu experienta, din dorinta de a nu aduce daune „zidirii” ca asta cer toti, sa fie ziditi, din aceste motive cred ca ai punctat doar niste idei principale.
    dar suficient ca sa ne putem da seama de ce nu mai este „putere” in adunari.
    Trebuie sa luam aminte la tot ceea ce Duhul Sfint ti-a dat si, asa cum foarte frumos spui, este vremea sa punem in practica in vietile noastre cuvintul bibliei pe care il stim atit de bine. Si faca Dumnezeu ca in cresterea credintei noastre sa ajungem cit mai repede la puterea de a accepta sa platim pretul fara sa ne masuram si fara sa-l masuram.
    Frumos, extraordinar de clar si tintit , atit de simplu si de real, doar sa mai facem sa fie trait si in practica intreg acest tablou spiritual.
    Eu incep cu o zi de post dedicata, rugaciunile fiind in drepturile lor.
    Domnul sa te binecuvinteze.

  2. Frate Tristare
    Domnul se te binecuvinteze in aceasta directie.Ma bucur de faptul ca deja acest articol, a provocat.Pe 23-24 noiembrie voi fi in Romania prezent in 3 diferite locuri, tocmai pentru a continua aceasta provocare.Rugativa pentru mine.
    Ma bucur pentru toti cei ce vor sa ne sprijineasca in aceasta directie.
    God bless you all.
    Mike

    1. Si’ntr-un fel si’n altul va multumesc frumos, fiti binecuvintatii Domnului.
      Si mai am un real motiv de bucurie. Cu ocazia acestei postari, conform unor comentarii ( nu spun care, persoana importanta) am aflat ca de fapt trezirea este pentru Dumnezeu. In ultima vreme mor cam multi nemintuiti si ar fi cazul sa nu lase aceasta stare de fapte.Dumnezeu care este singurul care face ceva, sa faca ceva „mai mult” ca noi suntem ocupati cu „supravegherea”.Avem treaba cu „politica”.
      Bunul Dumnezeu sa se indure de noi in mare mila LUI.

  3. PETRU I-A PERMIS DUHULUI SFANT????????????????
    nu cumva Petru era insuflat de Duhul Sfant si era folosit de Duhul Sfant?
    Si daca Petru nu i-ar fi eprmis Duhului, Duhul tot avea putere sa il faca sa face ce vrea El…deoarece planul lui Dumnezeu era sa se intample asa, inca dinainte ca sa se intample!
    NU MINIMALIZATI PUTEREA LUI DUMNEZEU SI O FACETI SA PARA CA EA DEPINDE DE VOIA OMULUI!!!!!!!!!!!!!!!

    1. Prietenul meu, Duhul Sfint imi spune sa te ajut. Si o fac cu multa bucurie in dragostea agape ce ti-o port.
      Deci „NU MINIMALIZATI PUTEREA LUI DUMNEZEU SI O FACETI SA PARA CA EA DEPINDE DE VOIA OMULUI!!!!!!!!!!!!!!!” contine o singura neregula.
      Puterea lui Dumnezeu este garantata de EL insusi, EL este ceea ce este.Nu depinde de nimeni si de nimic, Dumnezeu este SUVERAN ABSOLUT. Dar ca aceasta putere sa ne fie impartasita si noua, depinde de DECIZIA NOASTRA.Simplu. Pina cind usa harului este deschisa, trebuie sa dam navala , numai asa vom putea fi impreuna lucratori cu Dumnezeu.Iar a da navala, este decizia noastra. Domnul Isus spunea in cuvinte scumpe ” daca cineva VREA sa ma urmeze…” iata decizia noastra.
      Chiar daca este contrar teoriilor unora, iaca trebuie sa FACEM SI NOI ceva, nu numai Dumnezeu.Adiva trebuie sa vrem. De data aceasta para nu este chiar asa de malaiata …
      Fii binecuvintat.

  4. Draga Tim
    Desigur ca Dumnezeu poate sa faca ce vrea si cind vrea, numai ca in ce priveste EVANGHELIZAREA LUMII, DUMNEZEU a decis sa lucreze prin oameni disponibil si smeriti, care se pun la dispozitia LUI.
    De ce sunt atitia oameni nemintuiti inca? Nu doreste Dumnezeu sa se mintuiasca, ori fiindca nu se gasesc destui oameni ca Petru, care sa se implica in acest lucru?
    God bless you.
    mike

    1. la intrebarea asta, calvinistii ar spune ca nu toti sunt alesi spre mantuire…
      si daca observam ca nu toti Il primesc pe Dumnezeu, parca acesti calvinisti au dreptate in ce zic… caci, pana ce Dumnezeu nu Il lumineaza pe om, acesta nu vede nevoia de Dumnezeu…..pana ce Dumnezeu nu ii da credinta, omul nu poate sa creada cu de al el putere….

    2. si ati zis bine „DUMNEZEU a decis sa lucreze prin oameni disponibil si smeriti, care se pun la dispozitia LUI.”… caci aici nu se mai pune problema daca Ii permiti Duhului sau Il lasi pe Duhul sa faca lucrarea, CI DACA TE LASI LUCRAT DE DUHUL SI FOLOSIT DE EL CA INSTRUMENT IN A-SI FACE LUCRAREA !!!!! Daca observati, accentul cade pe EL, nu pe om!! caci chiar si atunci cand omul se lasa folosit de Duhul, de fapt Duhul il lucreaza pe om, omul raspunzand pozitiv lucrarii Lui…. caci numai un om lucrat de Duhul va intelege adevarul din spatele realitatii, si anume ca Duhul da si vointa si infaptuirea, omul fiind doar instrumentul supus…. daca intelegeti, reflectorul e pe Duh, nu pe om!

  5. Bine punctat articolul ,e hrana tare, Domnul sa va binecuvanteze.

    Cu toti ne dorim Trezirea Spirituala, aceasta v-a fi o lucrare a Duhului Sfant ,numai prin puterea Lui si la timpul Lui v-a fi trezirea.
    Si acum intreb pentru ca trebuie sa stim cea ce ne dorim fiecare de la trezire.
    Dar cine imi spune ,care v-a fi urmatorul pas dupa trezire ,ce reforma v-a venii ,cine v-a conduce acea trezire mai departe ? V-a mai fi vreo doctrina ?
    Caci intotdeauna in timpul unei treziri a venit o noua doctrina ,un nou sistem bisericesc si pe parcurs totul s-a diluat si transformat din nou in moarte spirituala ,nu a rezistat trezirea si s-a transformat in ce vedeti si auziti.
    Daca a fost o trezire de ce mai vrem alta trezire?!!De ce sa nu o reinviem pe cea care am avut-o?!!
    De ce nu a avut efect nedeterminat prima trezire apostolica ,cea de la cincizecime?!!
    Cum v-a fi si pana cand v-a fi trezirea care ne-o dorim ,suntem noi in stare sa o ducem pana la venirea Domnului s-au ne lepadam de ea la fiecare piedica pusa de alt sistem doctrinal ?!!!
    Eu cred ca trezirea trebuie sa fie in trupul Lui Hristos ,iar noi toti alesii trebuie sa fim deja pozitionati in El si trebuie sa ne ducem mantuirea pana la capat sa nu mai ascultam in stanga si in dreapta si sa luptam pana la sange impotriva pacatului pentru ca trezirea care v-a fi in noi sa biruiasca pana la venirea Domnului.
    Vreau o trezire vesnica, nu una de durata si determinata ,pana vine unul care sa ne insele si sa ne atraga in minciuna lui doctrinara.
    Vreau o trezire fara doctrina, ci Biblica 100%.
    Dumnezeu sa ne ajute si ma voi ruga pentru aceasta lucrare zi de zi.

  6. „Dar cine imi spune ,care v-a fi urmatorul pas dupa trezire ,ce reforma v-a venii ,cine v-a conduce acea trezire mai departe ? V-a mai fi vreo doctrina ?
    Caci intotdeauna in timpul unei treziri a venit o noua doctrina ,un nou sistem bisericesc si pe parcurs totul s-a diluat si transformat din nou in moarte spirituala”

    Fratele meu, grairea ta este de 100% adevarata.
    Ca sa raminem in ton cu gindurile tale (care mi se par foarte realiste) eu am sa continui aceasta imagine.Si cu sustinere biblica, normal.
    Sigur dupa trezire o sa avem o doctrina.Si aceast mecanism trezire-doctrina se va repeta pina cind o sa vina doctrina LEPADARI DE CREDINTA, stare imperios necesara, biblic-obligatorie pentru ca Domnul Isus sa poata reveni a doua oara si sa se implineasca pina la ultima iota cuvintul scripturilor sfinte.
    S-ar putea ca aceste vremuri sa vina atunci cind , asa cum spunea unul Tim, Dumnezeu v-a ajunge sa faca totul iar noi nimic, doar sa fim numai consumatori de har pina ne vom imbata de cap si vom intreba daca mai exista puncte cardinale.
    Celelalte aspecte tin de noi, de purtarea noastra, de imaginatia noastra, de intelegerea noastra, de hotaririle noastre…de credinta noastra, etc.
    Imi place realitatea punctarii tale, relatia trezire-doctrina. Asa am ajuns sa compar activitatea lui Iuda , care a implinit scripturile cu activitatea teologilor, care prin activitatea lor plina de zel vor duce la lepadarea de credinta, adica tot implinireaa sfintelor scripturi.
    Fii binecuvintat.

  7. Fiti binecuvantat si d-vs ,dar sunt o sora crestina in Hristos numele meu e ,Monica .
    Imi pare rau ca mi-am ascuns identitatea ,dar e pentru protectia mea stiti sunt multi lupi rapitori si mie frica de lupi acuma risc sa fiu mancata de lupi .

    Eu totusi cred ca Domnul Dumnezeu a vrut trezirea de multe ori in mijlocul nostru dar noi cu buna stinta am respins-o .Eu cred ca va venii lepadarea de credinta ca sa poata fi o mare trezire pentru cei nemantuiti.

    Matei 23:37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut!
    38. Iata ca vi se lasa casa pustie;
    39. caci va spun ca de acum incolo nu Ma veti mai vedea pana cand veti zice: „Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!”
    Amin!

  8. Draga sora Monica
    In primul rind apreciez sinceritatea ta, cu privire la indentitate si doresc sa-ti Multumesc, de faptul ca te vei ruga in acest fenomen de trezire spirituala, atit de necesar.Ce vor schimba cei treziti spiritual, va fi faptul ca se vor intoarce la studierea si practicare Cuvintului Biblic, nu legaliste si traditii inutile.
    Apoi in ce priveste trezire, este foarte important sa intelegem ce inseamna trezire spirituala.
    Cei mai multi inteleg prin trezirea spirituala, mari evanghelizari, facute cu zgomot mare ( ca un foc da paie) dar dupa acea evanghelizari inafara de faptul ca predicatorul care a tinut predica de baza a devenit mai cunoscut (popular) nu sa intimplat mare lucru.Nu sunt impotriva, la asfel de evenimente, dar sa constatat faptul ca evanghelizare a de la om la om este mult mai eficienta.
    Eu cred ca trezirea spirituala este momentul, cind oamenilor pacatosi sunt transformati si se intorc la Cristos cu toata inima si incep sa traieasca cu toata inima pentru Cristos, aduncind Roada (Galateni-5) vrednice de o pocainta adevarata, chiar daca nu se produce mare zgomot, dar ei prin viata lor vor incepe sa ajute la trezirea altora.
    In al doilea rind, trezirea trebuie sa se intimple intre noi cei care poate mergem de ani de zile la biserica, dar poate nu am fost a lumina pentru cei din jurul nostru.
    Atunci cind incepem sa traim cu adevarat cuvintului Domnului, ( nu doar credinciosi de dumineca) cei din jurul nostru vazind faptele noastre bune, vor dori sa cunosca si ei pe Domnul, iar de aici va incepe fenomenul ,,Bulgarului de zapada””si multi se vor intoarce la Cristos.
    God bless you all!
    Mike

      1. PS. Ca sa se vada deosebirea intre postari este necesar acest post-scriptum.
        Frate Mike, as dori sa ma lamuresti cum vine problema.
        Pe mine ma trezeste Dumnezeu, care face totul ? Si eu voi sta si voi beneficia doar de harul lui GRATUIT? Sau pina la urma intervine asa o schimbare care ma v-a determina sa nu-mi las credinta sa fie moarta? S-apoi as dori sa stiu cine va face facerile de bine, cine se va ruga pentru mijlocire, cine v-a merge pina la capatul pamintului, cine v-a face ucenici, cine se va smeri, cine se va pocai, cine va slavi si lauda pe Domnul, cine va arde ca sa fie lumina in intunerec, cine v-a drege vorbirea cu sare, cine v-a purta candela umpluta de undelemn, cine v-a astepta pe Domnul Isus?Cine sa-L marturiseasca cu putere pe Domnul , cine VA SUFERI PENTRU NUMELE lui? Ca daca noi nu btrebuie sa facem nimic si ca Dumnezeu va face toate acestea, atunci chiar sunt indemnat sa spun „mare Dumnezeu avem” dar mai ramine ceva pe dinafara: cum pun unii ca Dumnezeu este si un foc mistuitor? Pe cine sa arda? Pe cei ce fac cite ceva sau pe cei care asteapta ca TOTUL sa fie facut de EL?
        Si nu in ultimul rind: oare de cine trebuie sa ascultam, de Domnul Isus sau de calvinisti sau de arminianisti, sau de tozeristi sau de legalisti sau de …tudoristi…sau comunisti?
        Domnul sa aiva mila de noi , sa ne binecuvinteze.

  9. Draga fr. Tristar
    Motivul ca eu raspund foarte scurt la orice provocare este tocmai ca doresc sa mentin totul foarte simplu si pe intelesul tuturor.
    Daca uni au ,,DARUL”” sa ia lucrurile simple si sa le complice, la acestia eu nu le voi da concursul.Ca atare nu asteptati de la mine sa ma Inscriu in nici un fel de discutie inutila, cu persoane care cred ca detin adevarul absolut.
    Cei care citesc blogul nostru sun in general oameni MATURI si stiu sa ia ce este bun din toate postarile.
    Mike

  10. Acest videoclip e unul serios si concret ,caci vorbeste, Un Om Al Lui Dumnezeu si trebuie urmarit cu foarte mare atentie cum trebuie sa vina o adevarata trezire intre noi ,in orasele si bisericile crestine ,totul trebuie sa inceapa de la Casa Lui Dumnezeu ,cu sfintii in Hristos cei care incep slujirea , cu trei ore de rugaciune si 50 de minute predica ,nu cu slujba cu repetitii si programare cu diferiti crestini firesti ,ori cu Dumnezeu ori cu lumea ,amestecul ,duhovnicesc cu firesc nu v-a face niciodata o trezire in randul oamenilor ,ci numai o emotie cu strangere de colecta si noi fani …. atat.
    Dumnezeu sa ne ajute sa ascultam de cei maturi in crestinism, cu experiente si marturii vii si sa zicem cu totii care vrem trezire . Aleluia !,Amin! Isuse Hristoase!

  11. Doua lucruri de inceput:
    – acest material care este ISTORIE VIE trebuie vazut si revazut pina devine madular in gindirea noastra. Dupa biblie, acest material trebuie pastrat in memorie pe locul 2. Asa a gasit cu cale bunul Dumnezeu ca sa ne vorbeasca si sa ne calauzeasca in Duhul Sfint, folosind acest „monument al credintei”.
    – daca se are in vedere remarca de la min 1.28.14 pina la 1.30.30 coroborat cu recunoasterea sincera a felului de traire al fratelui expus la finalul interviului, pentru noi si mai marii nostri din zilele noastre nu se poate da decit un singur calificativ : rusine.
    trimbitam dragostea, trimbitam binecuvintarile, trimbitam facerea de bine, trimbitam mila, trimbitam orice…dar FAPTELE NOASTRE unde sunt? Acest credincios si-a dovedit credinta predicind IN STRADA ani de zile iar noi ne „rupem” in a folosi marmura si scaunele plusate si aerul conditionat si…salariile exotice si…jenant.
    Este greu inaintea Domnului Isus daca n-am facut acestea toate pentru cel mai neinsemnat copilas a LUI, dar atunci cum vom fi judecati daca n-am facut toate acestea pentru unul real COPIL al lui Dunezeu?
    Oare ce ar mai trebui sa ne aduca Dumnezeu la cunostinta, ce ar trebui sa ni se intimple ca sa ne trezim de pe calea pe care cel rau ne-a ademenit, ne-a furat, ne-a legat la ochi si mergem fara ezitare si fara …rusine?Oare nu ne este suficienta risnita lui Samson? Unde este teama de Dumnezeu?

    Oricum, eu sunt bucuros pina peste masura de acest material, de marturia acestui minunat om si REAL slujitor al lui Dumnezeu. Trist este cit de departe suntem noi de acest fel de traire. Sa slujesti la milioane de oameni, sa fi folosit de Dumnezeu la o asemenea inaltime , chiar ca mi se pare APOSTOLIC faptul ca nu are nici o pretentie. Si de fapt numai asa ii poate confrunta pe slujitorii farisei ai zilelor noastre, grasi, unsurosi, plescaind din buze intre care scot mereu cite o limba nesimtitoare, jinduid toti pentru tara bogata unde SALARUL sa fie pe masura, traind in totala nepasare fata de pacat si de faptul ca mor oameni cu milioanele, NEMINTUITI!!! In aceste vremuri, ei au vreme de construit buncare, scriu STATUTE si CONSTITUTII prin care sa-si apere „jaful” la drumul mare , si organinzind VOTUL tocmaai pentru ca Duhul Sfint sa nu poata sa vorbeasca. Doamne ai mila de poporul tau.
    Astazi, am fost trist pina am ascultat marturisirea monumentala a fratelui, dar apoi, m-a cuprins asa o bucurie nemasurata pentru ca am capatat convingerea ca Dumnezeu stie si nu lasa la intunerec ceea ce unii care s-au catarat in frunte fac in locurile in care ei cred ca slujesc. Ramine un lucru : oare ei au rabdare si bunul simt sa asculte pina la capat aceasta marturisire? Sau vor pregati si ei 5 dollari din mila ca sa rasplateasca slujirea si invatatura acestui minunat OM A LUI DUMNEZEU?
    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s