Cine este CRISTIAN BARBOSU? (III)

Cum poţi şti despre cineva, cine este el cu adevărat? Ne facem adesea impresii judecând după aparenţe. Sau putem să-i întrebăm pe alţii, sau putem să ne uităm la rezultatele respectivului, la concordanţa dintre ceea ce spune şi ceea ce face, la impactul pozitiv sau negativ pe care îl are asupra comunităţii în care trăieşte. Sau pur şi simplu putem să stăm de vorbă cu respectivul, să îi punem întrebări, să-l provocăm la discuţii, şi vom fi surprinşi cât de multe putem afla despre acea persoană fie din cele spuse în mod direct, fie citind atent printre rânduri.
Mike Olari s-a întors recent dintr-o vizită făcută în Romania, unde a vizitat mai multe biserici. În trei dintre acestea a depus și o mărturie personală. În postările care vor urma vrem să vă prezentăm activitatea și lucrarea acestor biserici, văzute prin prisma liderilor care conduc aceste biserici. Vom intercala şi mărturia depusă de Mike Olari în aceste biserici. Credem că cele ce vor urma, vor avea rolul să vă încurajeze, să vă zidească spiritual, şi să vă motiveze în formarea ca ucenici şi slujitori devotaţi ai Domnului şi ai Împărăţiei Lui.
Continuăm cu prima biserică vizitată de Mike Olari: Harvest Metanoia Arad, cu partea a treia a interviului acordat de păstorul senior al acestei biserici.

Partea 3

Chemarea şi confirmarea

Întrebare:Totuşi cum de ai ajuns la Moody? Când şi cum ai primit chemarea?

 Am ajuns la Moody din vama. După ce am cazut la Cluj si după ce mi-am terminat armata, aveam de gand sa dau la drept, dar examenele fiind in vara, mi-am zis ca trebuie sa ma angajez undeva si am prins o ocazie nemaipomenita in acele vremi – m-am inscris pentru un concurs la vama, si am intrat. Vama Nadlac! In anii ’90 sa ajungi in vama era ceva, fiindca era Epoca de Aur a vamilor, cand nu exista cam nici o lege, ci legea erai tu, vamesul. Si castigai cam cat toti din familia ta la un loc si sansa imbogatirii era rapida si mare de tot. Desi nu pot spune ca nu am fost tentat de ce mi s-a oferit la 20 de ani, simteam in mine cum Dumnezeu nu ma lasa linistit, si framantarea sufletului a inceput sa-si spuna cuvantul. Simteam cum ma cheama inspre El. Dar simteam si vedeam foarte clar cum cel rau ma ispitea din greu. Atunci am dat lupte mari. Si adevarul e, ca eram cam singur si fiind la inceputul umblarii pe calea credintei, ajungeam sa ma dezechilibrez uneori, dar in ciuda caderilor mele, m-am ridicat fiindca simteam ceva in mine care ma tragea inspre El. Am inceput sa imi doresc sa ma implic in biserica … dar ce folos … nu cunosteam bine Scripturile, sanse le vreun seminar teologic nu aveam prea multe fiind vames, si provenind dintr-o familie de nepocaiti (cu exceptia bunicului meu).

Fratele Cucuiat se mai intalnea cu mine si imi era un fel de mentor in acei ani. Vali era plecat din Arad la facultate. La Curtici rar mai ajungeam fiindca lucram in ture. Si astfel am fost pus fata in fata cu niste alegeri pe care stiam ca trebuie sa le iau. Sa ies din vama, fiindca constiinta ma apasa din ce in ce mai mult. Desi incercam sa ma pastrez curat, mediul te influenteaza. E ca si cum nu vrei sa atingi nimic intrand intr-o camera poluata. Particulele din aer fiind poluate, te vor polua chiar si daca tu nu atingi nimic. Si simteam ca spiritual vorbind nu imi face bine vama. Si in timp ce ma framantam in mine insumi, nespunand la nimeni, Dumnezeu mi-a deschis o usa.

In acea perioada un prieten de-al meu, Victor Braica, mi-a facut cunostiinta cu fr. Daniel Chiu, un pastor roman din Chicago pe care-l respect (desi astazi avem convingeri diferite), care vazand dorinta mea de a face ceva pentru Dumnezeu, m-a pus in legatura cu Moody Bible Institute din Chicago, macar sa incerc sa iau cursuri prin corespondenta. Moody fiind deschisi in acea perioada fata de tinerii care proveneau din Europa de Est m-au incurajat sa dau la zi si astfel am convenit ca voi incerca in directia asta. Sincer, la acel moment nu stiam ce vrea Dumnezeu de la mine. Repet, nu pot spune ca am avut o chemare specifica, asa cum altii au, dar simteam ca ma impinge inspre El. Biserica fratelui Daniel m-a ajutat financiar in primul semestru de scoala si ii sunt recunoscator pentru ca stiu ca au depus un efort substantial atunci pentru mine, urmand sa caute o posibila sponsorizare si pentru semestrul II.

Nu am timp sa povestesc minunile pe care Dumnezeu le-a facut sa ma aduca in final la Moody si apoi sa ma ajute sa ma integrez la Moody, eu cel care nu stiam decat pocit engleza, nu aveam bani din resurse proprii si nici cunostiinte in America. In plus am fost de 2 ori respins de Ambasada SUA si nici macar examenul p e car etoti studnetii internationali (si acum si atunci) erau obligati sa-l ia, nu l-am dat. Si in plus eram si vames … ce are un vames de-a face cu seminarul teologic?!

 

Întrebare:Cum şi când ai simţit chemarea? Fiindcă ştiu că pe când erai la Moody ai început să te implici serios în lucrare. Ce s-a întâmplat?

 Dumnezeu are caile Lui. Era in decembrie ’91, eram in ultima saptamana de scoala inainte de vacanta de Craciun si era framantat.

Stiam ca biserica fr Daniel m-a ajutat financiar in prima parte a anului scolar dar nu eram sigur ca o vor mai putea-o face si in al doilea semestru si stiam ca daca nu-mi gasesc un loc de munca sa castig ceva bani, voi fi obligat sa renunt si sa ma intorc in Romania. Nu aveam dreptul sa muncesc in afara campusului ca student strain, si nu doream sa muncesc la negru, iar in campus nu am mai gasit loc de munca. Chiar daca imi gaseam ce puteam eu castiga in 3 saptamani cat era vacanta, ca sa-mi pot plati miile de dolari cat costa semestrul urmator. Eram pregatit pentru orice.

Intr-o zi, luand masa impreuna cu ceilalti studenti, cineva m-a intrebat ceva mai de la departare, si i-am raspuns cu voce un pic mai pronuntata ca sa ma auda. Un profesor s-a apropiat de mine si mi-a zis – vreau sa vii la mine la birou dupa ce termini masa. Mi-am zis – vai oare ce prostie am facut? M-am dus … si prima intrebare care mi-a pus-o acel prof a fost – stii sa canti? I-am zis … da … mama e profa de muzica, am mai cantat dar nu neaparat dupa note. M-a pus sa repet ceva dupa ureche in timp ce el canta la pian si apoi m-a asezat pe scaun si mi-a zis urmatoarele cuvinte: Sunt mr Ed, dirijorul Corului Moody (din cele 4 formatii corale de atunci, acest cor era cel mai prestigios), si in cateva zile trebuie sa plecam in turneu cu corul, si 3 din 5 basi s-au imbolnavit si am disperata nevoie de un bas – si vocea ta, e puternica, exact ceea ce eu cautam. Vino cu noi in cor. I-am zis … apreciez oportunitatea dar… eu trebuie sa muncesc, sa-mi fac bani sa-mi pot plati scoala, altfel voi fi deportat catre Romania. Apoi, nu stiu engleza sa pot sa cant, mai ales nu am cum sa invat pe de rost cele 18 cantari deosebit de grele din repertoriul corului. Nu sunt deloc omul potrivit la momentul potrivit. Atat mi-a zis Mr Ed – gandeste-te si roaga-te pana maine si da-mi un raspuns. Daca Dumnezeu te cheama in lucrare, El se va ingriji si de nevoile tale financiare, gandeste-te mai degraba cum sa ii slujesti si vei vedea cum El te va sluji.

Nu l-am bagat in seama atunci dar mi-am adus aminte de cuvintele lui mai tarziu. In schimb in noaptea aia m-am rugat, m-am tot gandit si am tot calculat. Omeneste vorbind nu aveam cum sa castig destui bani ca sa imi platesc scoala, deci oricum va trebui sa renunt si sa ma intorc in tara. Si-atunci am inceput sa ma gandesc pe romaneste, ca un vames J – mai … daca tot va trebui sa plec, am macar o sansa acum, inainte de plecare, sa vizitez America pe gratis (New York, Niagara, Washington DC), sa mananc pe gratis, sa dorm pe gratis, si sa si cant, vizitand biserici pe gratis – ce-as putea sa imi doresc mai mult ?! Si-am acceptat.

In ziua plecarii in turneu, necunoscand pe nimeni din cor, n-am stiut cu cine sa ma ased in autobuz asa ca am ramas ultimul si singurul scaun ramas liber era langa dirijorul corului. M-am asezat si am plecat. L-am vazut agitat. Tot cerea soferului sa opreasca pe la benzinarii, sa dea cate un telefon (pe vremea aia nu erau celulare) si mi-am dat seama ca ceva nu-i in regula. La un moment dat, dupa vreo 2-3 ore de framantare, se intoarce spre mine si incepe sa imi puna intrebari – de unde vin, cum am ajuns la Moody, cum a fost in Comunism? Si dintr-o data se opreste, se uita la mine si ma intreaba – daca eu ti-as pune cateva intrebari deseara, in timpul concertului, ai putea sa-mi raspunzi? Vezi, de azi dimineata tot dau pe telefoane. De ce? Fiindca in concert noi avem o pauza ca sa ne relaxam vocile, si in acea pauza, un reprezentant al scolii avea un scurt discurs pentru cei din audienta. Omul s-a imbolnavit azi noapte si nu am reusit nicicum sa-i gasesc inlocuitor, de aceea, n-ai vrea tu sa m-ajuti in seara asta si poate pana maine va reveni persoana respectiva. Am inlemnit, fiindca nu stiam nici bine engleza si nici nu mai vorbisem in biserici pana atunci, mai ales intr-o alta tara, alta limba. Problema a fost ca omul n-a mai reusit sa ajunga si in fiecare seara, incepand din acea zi, m-au rugat sa-mi creionez eu un speech si sa-l tin in locul lui, astfel ca am ajuns sa devin vorbitorul corului pentru urmatorii 2 ani. Stii cat de mult m-a ajutat experienta asta? Fiind obligat sa imi pregatesc acele mesaje scurte si sa le prezint in zeci de biserici, astfel mi-am descoperit eu vocatia, darul, chemarea … Am vauzt cum Dumnezeu ma foloseste. Am simtit ca lucrul acesta il fac cu placere, e o pasiune. Incepeam sa studiez Scriptura altfel, vedeam cum Cuvantul poate schimba vieti, si intelegeam ca Domnul nu la intamplare m-a adus la Moody si m-a pus in acest cor. “Intamplarea” insa nu se opreste aici.

Am ajuns si in ultima biserica in care am concertat in acel turneu din acea vacanta de iarna… Si in timpul concertului am avut speechul meu de 10 minute iar la final pe cand ne strangeam sculele si ne pregateam de plecare, m-au acostat 2 barbati in varsta din acea biserica care mi-au cerut numarul de telefon si m-au intrebat  daca as fi dispus sa revin  in biseirca lor si sa vorbesc clasei lor de scoala duminicala. De ce nu? Nu am mai avut acea experienta. In urmatoarele saptamani m-au sunat si m-au luat din Chicago si m-au dus la acea biserica. Pe drum unul din ei ma intreaba – tu ai probleme cu dintii? Aveam… nu probleme, mari probleme… si mi-era frica sa ma tratez in America fiindca costa enorm de scump si nu aveam nici asigurare pentru dentist si nici bani sa pot acoperi acele cheltuieli. M-au dus la un dentist din biserica lor care s-a speriat cand a vazut cum imi arata dantura dar care a vrut sa ma ajute, asa ca in urmatoarele saptamani, in fiecare weekend, unul din acesti batrani, venea dupa mine in Chicago si ma ducea la dentist in localitatea lor, si astfel petreceam nopatea la el acasa, iar duminica frecventam si eram implicat in biserica lor. Navetand cu el in fiecare weekend, Dumnezeu i-a deschis inima fata de mine. Sotia lui m-a primit ca pe fiul lor si s-au ingrijit din acel moment de nevoile mele personale, ei fiind cei care mi-au luat primul meu computer, haine, mancare. Atat de mult a crescut relatia noastra incat, m-au adoptat in familia lor. Au fost ca parintii fata de noi si i-am iubit mult. Datorita acestei conjuncturi, am reusit sa cunosc si biserica aceia, care a avut in amvonul ei predicatori si profesori cu nume intre evanghelici, precum John Feinberg, Grant Osborne si altii, care m-au ajutat sa cresc nu doar spiritual ci si teologic in perioada in care am fost acolo. Trebuie sa mentionez faptul ca in acea primavara, cand nu stiam cum voi reusi sa imi platesc scoala, biserica aceia mi-a oferit sponsorizarea necesar nu doar sa pot continua, dar si finaliza pregatirea mea academica la Moody.

            La finalul primului meu an, nu mi-a venit sa cred – cum exact cand aveam nevoia cea mai mare, cand nu mai aveam vreo sansa, din “intamplare” am ajuns in cor, din “intamplare’ am ajuns vorbitorul corului,” din intamplare am ajuns in acea ultima biserica unde am dat de acea familie, care din “intamplare” m-a intrebat de durerile mele de dinti si astfel am ajuns sa cunosc acea biserica si acea familie care sa-mi plateasca scoala ci sa-mi asigure cadrul potrivit nu doar finalizarii studiilor mele la Moody ci si sustinerea mea pe linie spirituala, relationala, emotionala. Moody a fost o experienta deosebita pentru mine. Acolo mi-am descoperit vocatia, chemarea. Acolo mi-am descoperit sotia – din intamplare? Nici vorba. A stiut Dumnezeu pe cine sa aduca si sa puna langa mine, o fata deosebita, matura, serioasa, inradacinata adanc teologic si cu experienta de viata in campul de misiune si nu oriunde ci in Africa, unde a trait in cele mei grele conditii 10 ani din viata. Parintii ei au fost misionari francezi in Africa si mai apoi in Nepal, iar pasiunea ei a fost mereu inspre Dumnezeu si inspre oameni, avand o diploma in psihologie si absolvind teologia la Moody impreuna cu mine. Dumnezeu a stiut de ce am nevoie, si azi nu pot decat sa-I multumesc, fiindca Anne si fetele mele sunt cel mai frumos cadou primit in aceasta viata.

 

Întrebare:  România? Cum de România din momentul în care aveai o biserica americană, studiai la o şcoală americana, şi în plus şi o nevasta franţuzoaică? Ţin minte că în acei ani majoritatea studenţilor români plecaţi la studii teologice în străinătate au rămas pe acolo – de ce nu ai rămas şi tu că aveai cu mult mai multe motive şi chiar avantaje?

 Sa stii că niciodata nu am avut de gand sa raman in vreo tara sau sa slujesc in vreo alta tara decat Romania. Am predicat in zeci de biserici in lume dar chemarea am simtit-o clar, doar inspre Romania. Pentru cat timp ? Nu stiu. Cel putin pana acum, directia lui Dumnezeu a fost foarte clara.        

In timp ce eram la Moody, mi-am descoperit pasiunea pentru Romania. Simteam cum Dumnezeu ma vrea intors in tara mea. Si in fiecare an, strangeam bani si lucram pe langa scoala, sa pot ajunge acasa in vacante nu sa imi vad familia si prietenii ci sa ma implic in lucrare. Tin minte cum ma certa mama, ca din 8-10 saptamani pe vara, stateam acasa cateva zile, fiindca in rest eram plecat sa predic prin tara.

Nu aveam biserici, fiindca neavand radacinile in vreo biserica anume, decat oarecum in cea din Curtici, nu cunoasteam pastori si nici biserici. Dar, luam cu mine fie tineri romani, fie studenti de la Moody si mergeam prin Oltenia, prin Moldova, pe la Varfurile si alte locuri unde fie pe strada, uneori in piete cand era zi de piat, sau chiar si pe deal unde taiau fanul, ne opream si cantam si apoi cand se aduna un pic de lume, incepeam sa le propovaduiesc Evanghelia si sa le dau Biblii. Si asta am facut pentru primii 2 ani cand eram la Moody. Putine au fost bisericile unde am predicat, practica facandumi-o mai degraba “in campul muncii.” Au fost insa cativa pastori care m-au lasat sa predic din amvonul bisericilor lor atunci si stiu cat de mult a insemnat asta pentru mine. Frati precum Gigel Olariu in zona Resitei, Pavel Cozmiuc in zona Bucovinei, fr. Boingeanu la Suceava, Dronca si Iuga in zona Varfurile.

In acea perioada de timp, cunoscand niste tineri implicati in lucrare in Arad, am fost invitat sa predic in biserica lor si astfel am intrat in contact cu Maranata si fr pastor de acolo, si am inceput o colaborare care a tinut cativa ani, aceasta fiind biserica in care am revenit dup ace m-am reintors in Romania, la finalul primei parti a studiilor mele.

(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s