Nelu Chiriță – Interviu

Dragă frate Nelu, aș dori să ne acorzi privilegiul unui interviu, prin intermediul căruia să te facem cunoscut cititorilor blogului nostru; atât pe tine ca lucrător, cât și lucrarea la care te-a chemat Dumnezeu, încă din tinerețe…  Am citit cartea scrisă de tine LACRIMI PENTRU URIE,  care mi-a plăcut mult atât mie cât si soției mele, carte pe care doresc să o recomand prin intermediul blogului nostru, și nu numai, la cât mai mulți. Sunt convins că va fi o binecuvintare, pentru toți cei ce își vor face timp să o citească.

 

Nelu Chirita1

.

Te rog să te prezinți!

Mă numesc Ion Chiriță, sau Nelu așa cum mă cunosc cei mai mulți, am 42 de ani, sunt căsătorit cu Mihaela și avem împreună trei copii: Ionatan (14 ani), Samuel (9 ani) și Beniamin (2 ani). Am absolvit Institutul Teologic Penticostal București și slujesc ca pastor din anul 2001 în municipiul Galați, unde m-am născut.

 

Te rog să ne vorbești despre decizia ta de a te pregăti în domeniul teologic, ITP.

Înainte de a merge la ITP, eram ordinat diacon în biserică, lucrasem de vreo șase ani ca evanghelist în zonă și eram implicat în lucrarea cu tinerii.

Inițial aveam alte planuri, tot în domeniul spiritual, dar la propunerea pastorului Nelu Bochian, președintele Regionalei Penticostale București din vremea aceea, și încurajat de biserica în care eram membru, respectiv Templul Penticostal Galați, am acceptat să mă pregătesc în domeniul teologic.

 

Ce te-a motivat să începi o lucrare nouă în zona voastră? Nu erau destule biserici evanghelice în zonă?

Mai mulți factori au conlucrat la contextul în care am luat această decizie. Fusesem implicat în procesul de plantare de biserici de mai multe ori, înainte de a fi pastor, și simțeam această dorință de a extinde Împărăția lui Dumnezeu în zona noastră, aridă din punct de vedere spiritual, prin înființarea de noi biserici. Vorbisem deja în biserică despre nevoia aceasta și pentru că eram cea mai mare biserică evanghelică din tot județul Galați (peste 400 de membri) ne simțeam responsabili în fața lui Dumnezeu și eram convinși că trebuie să acționăm cumva. Apoi Revista evanghelică „Ținta”, publicată de Misiunea Mondială Unită și Asociația OCI, a făcut publică în anul 2006 o statistică absolut surprinzătoare care m-a determinat să-mi regândesc lucrarea și viitorul. Statistica prezenta cele 12 orașe cu cea mai mare nevoie de plantare de noi biserici din întreaga Românie iar pe primul loc se afla municipiul Galați! Iată cum arăta această statistică:

CLELE 12 MUNICIPII DIN ROMANIA CU CEA MAI MARE NEVOIE DE NOI BISERICI

ORAȘ

POPULAȚIA

2003

NUMĂRUL BISERICILOR EVANGHELICE

MEMBRI ȘI APARȚINĂTORI

PROCENTUL CREȘTINILOR EVANGHELICI

RAPORT*

Galaţi

300.221

7

2.000

0.67%

42.887

Miercurea Ciuc

42.673

1

215

0.50%

42.673

Râmnicu Vâlcea

119.601

3

200

0.17%

39.867

Râmnicu Sărat

38.805

1

10

0.03%

38.805

Brăila

216.292

6

825

0.38%

36.049

Sfântu Gheorghe

63.087

2

100

0.16%

31.544

Tulcea

93.003

3

220

0.24%

31.001

Craiova

300.843

10

1.850

0.61%

30.084

Olteniţa

28.323

1

35

0.12%

28.323

Bucureşti

1.929.615

80

16.000

0.83%

24.120

Constanţa

309.965

13

1.500

0.48%

23.843

Buzău

133.116

6

250

0.19%

22.186

* Acest număr reprezintă numărul oamenilor din municipiu împărțit la numarul total de biserici evanghelice din orasul respectiv. Înseamnă că în Galați, de exemplu (având o populație de 300.211 și numai 7 biserici) este o singură biserică pentru fiecare 42.887 de locuitori.

„Foarte interesant este faptul că Bucureştiul se află pe locul 10 din lista cu oraşele ce au nevoie de biserici noi. Conform datelor noastre statistice, oraşul Galaţi, cu numai şapte biserici la o populaţie de 300.211 locuitori, are cea mai mare nevoie de biserici noi.” (Extras din Revista „Ţinta”, publicată de Misiunea Mondială Unită şi Asociaţia OCI, Nr.1, anul 2006, p.4)

La început, ca pastor al bisericii, am vrut să trimit pe cineva care să înceapă plantarea noii biserici, împreună cu o echipă, iar eu să-i susțin în tot acest proces, însă Dumnezeu mi-a vorbit foarte clar că eu sunt cel care trebuie să plece și să înființeze acea nouă biserică. A fost o decizie dificilă, trebuia să las comfortul și siguranța unei biserici mari și să pășesc într-un necunoscut, dar am ales să ascult de Domnul și am pășit astfel, prin credință, spre o nouă etapă din viața mea. Astfel, după ce am slujit timp de șapte ani la Templul Penticostal, am înființat în anul 2008 o nouă biserică în Galați, Biserica Speranța unde slujesc în prezent.

 

Cât de greu a fost să începi această nouă lucrare?

Prima provocare a fost că aveam nevoie de o echipă care să mă ajute să înființez noua biserică. Aveam nevoie de câțiva oameni responsabili, de caracter, maturi în credință, care să formeze „ADN-ul” sănătos pentru viitoarea biserică, care să fie dispuși să renunțe la tot ce le oferea vechea biserică și să aibă curajul să o ia de la zero alături de mine. Dar cum să fac să-i aleg și să-i iau cu mine fără să ofensez în nici un fel pe cei care rămâneau la Templu? Nu vroiam să aduc nici un fel de atingere vechii biserci, era locul unde îl cunoscusem pe Domnul, unde mă căsătorisem, unde îmi fuseseră binecuvântați copiii… mă legau așa multe lucruri de ea. Iubeam Templul și n-aș fi suportat să plec de acolo decât în pace și liniște și cu binecuvântarea fraților. Nu vroiam să rup biserica, ci doar ca ea să nască în mod natural o altă biserică. Am început să mă rog Domnului ca El să-mi dea înțelepciune ca să știu cum să procedez astfel încât să nu las impresia că vreau să iau de la Templu pe cei mai buni oameni și să plec. După ceva vreme am primit un răspuns foarte clar. Mai exact Domnul mi-a vorbit printr-un verset din Scriptură: „Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Pogoară-i la apă, şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: „Acesta să meargă cu tine” va merge cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: „Acesta să nu meargă cu tine” nu va merge cu tine”. (Judecători 7:4) Am înțeles că prin acest cuvânt, „ți-i voi alege…” pe care-l spunea Domnul, eram scutit de orice efort de a recruta pe cineva. Am hotărât ca prin credință să-L las pe Domnul să aleagă oamenii care să meargă cu mine. Am declarat înaintea întregii biserici că nu voi încerca să conving pe absolut nimeni să mă urmeze la noua biserică ci doar voi prezenta viziunea viitoarei biserici și dacă cineva dorește să mă urmeze este binevenit. Le-am cerut doar să se roage timp de o lună ca să afle exact unde îi vrea Domnul. Trebuie să mărturisesc că a fost un timp foarte dificil pentru mine și soția mea. Nu mai era cale de întoarcere. Ea a strâns toate frământările pe care le avea într-o singură întrebare pe care mi-a adresat-o: „Dacă nu va veni nimeni cu noi?” I-am răspuns că în acel caz va trebui să lucrăm singuri așa cum fac misionarii care merg pe meleaguri străine, ba încă noi nu trebuie să plantăm biserica printre străini așa că avem un mare avantaj față de ei: cunoșteam limba și cultura grupului țintă. John Maxwell spunea: „Dacă un lider nu este urmat de nimeni, atunci nu este un lider ci doar un om care se plimbă!” Prin urmare acesta era cel mai mare test al slujirii noastre și aveam să aflăm dacă urma doar să ne plimbăm, sau să facem într-adevăr ceva foarte serios pentru Domnul. Citisem în „Dezvoltarea naturală a Bisericii” că bisericile în care toți membrii sunt 100% implicați și care vibrează de „viață” sunt bisericile mici de 50 de membri. Mi-aș fi dorit așa ceva, dar acum mi se părea un număr uriaș. Unde poți găsi 50 de oameni care să lase totul și să pornească de la zero, fără nimic? Am lăsat totul în mâna Domnului, în definitiv era lucrarea Lui nu a mea, și m-am liniștit. Mi-am respectat întocmai angajamentul, nu am invitat pe nimeni să mă urmeze, n-am făcut nimănui nici cea mai mică aluzie la aceasta. După ce a trecut luna de rugăciune am aflat răspunsul. Pe lista celor care s-au înscris, erau exact 50 de oameni (!), dispuși să mă urmeze pe mine și pe soția mea pentru a planta o nouă biserică. Eram impresionat și emoționat. Ceea ce m-a uimit și mai mult era că aveam exact oamenii cu care mi-aș fi dorit să lucrez. A urmat apoi ultima slujbă comună plină de încărcătură emoțională. Biserica s-a rugat pentru noi, ne-a dat binecuvântarea și am plecat în pace. Pentru că am tratat totul cu sinceritate și transparență nu au ieșit nici un fel de discuții, dimpotrivă am păstrat o legătură și o colaborare foarte bună între biserici până în ziua de astăzi.

A doua provocare a fost legată de tot ceea ce aveam nevoie pentru ca viitoarea biserică să poată funcționa: spațiu, scaune, sonorizare, instrumente etc. A fost o adevărată aventură până am găsit spațiul potrivit pe care să-l închiriem și toate celelalte lucruri de care aveam nevoie, dar în toate am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru și călăuzirea Sa.

 

Care sunt rezultatele lucrării, până în prezent?

Biserica Speranța și-a triplat numărul de membri de la înființare în numai 5 ani, dar datorită situației economice din România am pierdut mulți membri care au fost nevoiți să plece la lucru în străinătate sau la studii în alte orașe. Astfel avem membri pretutindeni în lume, chiar și în Japonia. Cu toate acestea la slujbele de duminică dimineața sala este aproape întotdeauna plină. Sunt mulți oameni din lume care ne vizitează, exact așa cum ne-am dorit. Atmosfera în biserică este una pozitivă și optimistă, Dumnezeu lucrează într-un mod minunat în mijlocul nostru, iar noi îi suntem recunoscători. În locul celor plecați vin întotdeauna alte persoane iar biserica a avut astfel o creștere constantă.

Am avut 10 botezuri în 5 ani iar majoritatea celor botezați au venit din lume. Printre ei am avut studenți, profesori, muncitori, ingineri și chiar un polițist.

Mai multe puteți afla dacă ne veți vizita. Vă așteptăm la Galați.

 

Care sunt nevoile cu care te confrunți?

Cea mai mare nevoie a bisericii noastre este să avem propria noastră clădire. Încă suntem într-un spațiu închiriat pentru care plătim o groază de bani. Aproape toate resursele noastre se duc pe chirie. Dacă mă gândesc câte lucruri frumoase am fi putut să facem pentru Domnul cu banii aceștia mă doare inima! Am demarat o campanie de strângere de fonduri dar din cauza crizei lucrurile merg încet. Sperăm ca în curând să avem un teren și să ne apucăm de construit. Pe de altă parte, trebuie să recunosc, a fost un avantaj foarte mare că în toți anii aceștia de început nu am fost prinși în lucrări de construcție ci ne-am concentrat doar asupra bisericii. Am avut timp suficient să lucrăm la viziunea bisericii, la organizarea ei, la implicarea membrilor în slujire, la dezvoltarea relațiilor dintre noi etc., iar pentru toate acestea îi mulțumim lui Dumnezeu.

 

Dacă ar trebui s-o iei de la început, ce ai face diferit?

Nimic. Nu trecutul aș vrea să-l schimb ci viitorul.

 

De unde a pornit dorința de a scrie cartea „Lacrimi pentru Urie”?

Nu mi-am propus să scriu o carte despre Urie. La început au fost doar niște observații pe marginea textului și câteva idei pe care mi le-am notat meditând la acest subiect. Mă intriga soarta lui Urie de multă vreme. Oridecâte ori citeam textul respectiv eram oarecum revoltat de tragedia acestui om. Nu puteam să mă împac cu ideea că a fost o simplă victimă colaterală și nu puteam să accept că Dumnezeu a stat nepăsător. Domnul m-a ajutat în cele din urmă să înțeleg întreaga situație. Apoi am predicat despre Urie, în lumina pe care am primit-o de la Domnul și atât. Ideea de a aduna toate meditațiile mele pe tema aceasta într-o carte, a venit mult mai târziu.  De fapt, la început Domnul m-a chemat să scriu o altă carte, pe o temă diferită, dar am fost atât de înspăimântat de idee și de subiect încât am tot ezitat. Pentru că mi se părea foarte greu să scriu ceea ce-mi cerea Domnul, am cerut ca un semn înaintea Lui, să public mai întâi ceva mai ușor… așa a apărut „Lacrimi pentru Urie”. Acum rămâne să scriu ceea ce mi-a cerut Domnul… Mulțumesc tuturor celor care au citit cartea și m-au încurajat să mai scriu, prin ei am primit o confirmare suplimentară de la Domnul pentru ceea ce trebuie să fac în continuare.

 

Lacrimi pentru Urie

.

Vorbește-ne despre perioada în care ai scris această carte?

 

            A fost destul de greu pentru că dincolo de responsabilitățile pastorale aveam acasă un nou născut, pe Beni, iar băiatul meu mijlociu, Sami care avea atunci 7 ani, a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, dependent de insulină. A fost o perioadă dificilă pentru toată familia. Am scris mai mult noaptea dar nu vreau să mă plâng. Am constatat că îmi place să scriu așa că a fost o plăcere, nu o povară.

 

Cum se poate obține aceasta carte?

 

            Din nefericire nu am avut timp să mă ocup de distribuția ei. Dacă sunt responsabili de librării creștine care doresc să pună la dispoziția publicului larg această carte, îi rog să mă contacteze. Însă până va apărea în librării, oricine dorește poate achiziționa „Lacrimi pentru Urie” sunând la tel. 0752 625 212.

 

Ai de gând să mai scrii și alte cărți, când?

 

            Da, mi-aș dori. Simt chemarea aceasta. Am deja câteva proiecte… însă cel mai important este acela pe care l-am menționat deja. Nu mă simt deloc confortabil cu el, dar trebuie să scriu în cele din urmă ceea ce sunt dator față de Domnul. Nu vă pot dezvălui încă subiectul pe care sunt nevoit să-l abordez. Rugați-vă pentru mine să pot scrie, vă rog.

 

Ce recomanzi celor care poate simt că ar trebui să aștearnă pe paginile unei cărți anumite lucruri importante, dar nu dispun poate de resursele necesare și poate nici nu găsesc timpul necesar?

 

Să caute voia Domnului. Când Dumnezeu cheamă pe cineva în lucrare îi pune la dispoziție anumite resurse. Sigur că noi ne-am dori să avem totul asigurat de la început, dar unde ar mai fi loc atunci pentru acel „prin credință” despre care vorbește Scriptura în Evrei 11? Singura resursă a lui Moise, atunci când a fost trimis de Domnul în Egipt, a fost toiagul lui. „Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” (Exodul 4:2) Și a fost deajuns! Ce lucruri extraordinare a făcut Moise cu toiagul acela! Așadar ce ai în mână? Poate numai un creion. Ei bine, doar cu un creion în mână Dumnezeu te poate folosi într-un mod extraordinar, ca să atingă generații și generații!…

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui…”(Eclesiastul 3:11) Prin urmare, dacă este voia Domnului ca cineva să scrie, nu trebuie să se îngrijoreze de nimic, Dumnezeu care este Suveran, va purta de grijă pentru orice detaliu, la vremea potrivită.

 

Te rog un cuvânt pentru cititorii acestui blog.

 

            Îmi vine în minte un verset: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Eclesiastul 9:10) Viața este scurtă, poate chiar mai scurtă decât ne imaginăm. N-aș vrea să mergem în Cer cu regretul că n-am făcut TOT ce puteam să facem pentru Domnul. Acum este timpul să acționăm! Ce-ar fi să nu mai pierdem timpul? Ce-ar fi să nu mai alergăm după nimicuri? Ce-ar fi să ne implicăm cu adevărat în lucrarea Domnului? Ce-ar fi ca tot ce găsește mâna noastră să facă, să facem cu toată puterea noastră? Ce-ar fi ca să avem cu adevărat un impact în societatea în care trăim, în generația noastră? Ce-ar fi să lăsăm ceva cu adevărat semnificativ în urma noastră, copiilor noștri, generațiilor ce vor veni? Dacă dorim cu adevărat, „cu Dumnezeu vom face isprăvi mari…”! (Psalmi 60:12) Depinde numai de noi!

9 comentarii

  1. Draga frate Nelu
    Multumi-m mult pentru timpul acordat acestui inteviu, dar in mod special apreciez, indemnul facut echipei acestui blog si nu numai.Este chiar motivatia existentei acestui Blog.Trebuie folosite toate metodele contemporane fiecarei generatii, pentru a promova (nu pe noi ) ci lucrarea de mintuire a omeniri.In ce priveste cartea ,,Lacrimi pentru Urie”am citit-o in timp record (cu toate ca sunt o persoana destul de ocupata) dar credeti-ma, dupa ce incepi s-o citesti, n-o mai poti lasa din mina.Domnul sa te binecuvinteze frate Nelu, pentru eforturile depuse, ca multi sa fie binecuvintati, prin ea.
    God bless you and yours.
    mike

  2. In urma cu vreo 10 luni, acest slujitor ,Nelu Chirita a trecut si prin adunarea noastra.Minunata zi, minunata adunare, minunat oaspete, minunata predica.Un lucru mi-a izbit privirea si nu numai. O fata zimbitoare, o voce linistita, blinda, uniforma (nu cum trebuie sa suportam uneori de la cei care cica sunt cercetati) cu inflexiuni de sensibilitate cu o corordonare apropape perfecta cu tensiunea cuvintelor folosite. O vorbire cursiva ce folosea cuvinte pe intelesul celor din adunare, fara accente si mentiuni speciale privitoare la scolile biblice si inaltimea lor, fara a auzi siciitoarele cuvinte „cind eram la orele de omiletica” si „cind eram la orele de hermeneutica” sau mai rau, ” cind am fost uns pastor”.Felul de vorbire a fr Nelu Chirita arata intr-adevar smerenia, arata ca isi cunoaste locul si faptul ca vrea sa fie slujitorul celor multi si nu cel din frunte caruia sa i se slujeasca.Si a reusit in plinatate sa dovedeasca acele calitati pe care biblia le pune in dreptul unora care sunt crestini evanghelici.
    In cartea „Lacrimi pentru Urie” fratele nostru reuseste un lucru deosebit tocmai prin faptul ca descopera aceste perle ale credintei din momente atit de „scurte” ale istoriei poporului evreu. Din citeva versete aparent auxiliare in viata lui David, ba inca de pe latura pacatoasa a vietii imparatului. Si cred ca este semnificativ daca ne oprim la un fragment foarte scurt. In carte, la pag 45, inainte de cap 7 avem un paragraf:
    „Cine a fost Urie? Un om extraordinar,care s-a ridicat prin viata si prin moartea sa mai presus de generalul sau Ioab si mai presus de imparatul sau David. Da, s-a dovedit a fi chiar mai vrednic decit „omul dupa inima lui Dumnezeu”! A fost o flacara vie ,o vilvataie a Domnului,care a stralucit intens pentru putina vreme dar a fost stinsa cu brutatlitate pentru ca deranja intunericul .”
    Extraordinar! O constatare indrazneata dar REALA. O evidenta care ne invata ceva.
    De ce am folosit acest paragraf? Pentru ca de la David si pina la noi nu s-a modificat mare lucru, macar ca noi dispunem de biblie!
    Ceva vreme in urma, pentru vreo doi ani, prin adunari ascultam un tinar de vreo 23 de ani, care recita poezii de sute si sute de versuri, toate scrise de autori crestini, toate avind invatatura, mustrare sau indreptare. Acest tinar, inainte de virsta de 6 ani a suferit de o boala ce era terminala.Dar Dumnezeu, ca sa-si arate slava, l-a vindecat si contrar tuturor evidentelor, in loc sa ramina un retardat mintal cum au spus doctorii, a ajuns sa slujeasca Domnului cu o memorie de exceptie.Ba inca incepuse sa prezinte si mici predici.
    Si ca sa revin, acest frate tinar, intr-o adunare recita poezia „Predica de pe hirtie” ,o poezie care descrie si mustra asa-zisii slujitori care vin la amvoane cu materiale copy-paste, cu furaciuni si alte inspiratii, dar nu munca lor din biblie si nu calauzirea Duhului Sfint.
    Si in aceste coditii pastorul „celebru” cum le zice Mosul, s-a ridicat si , cu o voce sigura si indrazneata a cerut tinarului ca altadata sa nu mai rosteasca asa ceva. Sa nu mai iasa in fata fratilor cu asemenea poezii. ULUITOR !!!!! De neinteles.
    Dar imi revin si va spun: este foarte de inteles pentru ca acel pastor de fapt se simtea descoperit de acea poezi, se simtea dat pe fata, se simtea in acel cadru.
    Urmarea? iaca de ceva vreme fratiorul nostru tinar este blocat, este uimit, nu stie ce sa mai creada.In discutii nu mai are replica, este doborit de faima pastorului celebru si fermitatea cu care l-a oprit. Si imi permit sa compar ca fenomen, intimplarile sunt similare ( nivelurile sunt diferite) Asa isi baga Satana coada si stinge flacarile care deranjeaza intunerecul.
    Nu cred ca se doresc nume, dar in privat se pot da, si oricum nu mai este mult pina cind acest gen de „comanda a mai marilor nostrii” trebuie dat pe fata. Si mai este ceva. Aceasta se intimpla dupa doua mii si ceva de ani. Am eu indoielile mele, dar nici nu pot crede in coincidente.Iar TRIST este ca pastorul nu a invatat nimic din predica fr Nelu Chirita, desi cred ca Dumnezeu a lucrat spre binele lui. NU STINGETI DUHUL SFINT !!!!
    Fiti binecuvintati.

      1. Draga Mosule. Cu multa parere de rau, asa cum am mai spus, ma opresc uneori la amintirile cu tatal meu. Spre deosebire de alti tati, al meu a fost „piinea lui Dumnezeu”.A fost de o bunatate ce nu se poate spune.Ca sa o intelegi trebuia sa-l fi cunoscut .Rea viata cu el dar si mai rau este ca s-a dus nemintuit.. Si ca lucrurile sa fie oable, a ramas orfan de ambii parinti la virsta de 6 ani, fratele lui mai mare, a murit la 21 de ani, iar ca sa nu-i fie prea usor, a avut inca doua surori sa le marite, bine’nteles, ca la Nasaud, cu carul cu zestre.Si le-a implinit.Asa a fost.
        Ceea ce imi aminteste starea de vinovatie a lui Iuda si, gindindu-ma sa dau un raspuns la ultima intrebare din poezie, asa se face ca mi-a revenit o povestioara ce tatal meu o spunea destul de des pentru noi copii lui ca forma de educatie.Folosea pilde si vorbe de duh ca alta scoala nu a avut. Si nu a fost putin.
        Zice-se ca la un momentdat, un militian surprinde intr-un lan de porumb un tigan. Imediat , pe un ton rastit il intreaba:
        – Mai tigane, ce ai in straita ? La care tiganul, cu teama in glas ii raspunde:
        – Ei vezi domnul sef? Asta-i baiul .

        Fii binecuvintat Mosul meu drag.

    1. Draga Tristare
      Ma bucur sa vad, ca in sfirsit, accepti faptul ca mai sunt totusi si slujitori de treaba, sinceri si plini de dragoste pentru lucrarea lui Dumnezeu!
      Atunci cind Ilie se plingea in fata lui Dumnezeu, de faptul ca a ramas singurul care nu sa plecat in fata Izabelei, Dumnezeu i-a raspuns ca mai are 7000 de barbati care si-au pastrat demnitatea.Si in ziua de astazi, sunt convins ca Dumnezeu mai are slujitori dedicati si demni de chemarea sfinta.
      Domnul sa-i binecuvinteze si sa-i pastreze curati.
      mike

  3. Fr Mike, nu scap eu o asa buna ocazie.
    Sigur ca de data aceasta a trebuit sa recunosc o evidenta , sa recunosc un om a lui Dumnezeu. Dar, sa nu uitam ca exceptiile confirma regula!
    Asa ca, ramin pe genunchi in rugaciune…cu voi, cu Mosul meu drag, cu toata fratietatea si, asa cum Mosul a lasat vorba pentru mine si pentru noi, sa nu uitam nici o clipa sa ne rugam pentru pacea Ierusalimului. Si o sa ne rugam si noi pentru intilnirea de gradul III rinduita in mila, rabdarea si dragostea lui Dumnezeu la vreme potrivita in orasul de pe Mara.
    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s