SUNT PRIORITATILE MELE, IN CONCORDANTA CU ALE LUI ISUS?

 

“Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v’am propovăduit-o, pe care aţi

primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa

după cum v’am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V’am învăţat înainte

de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre,

după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că

S’a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S’a arătat la peste

cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sînt încă în viaţă, iar

unii au adormit. În urmă s’a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.”

(1 corinteni 15:1-7)

 

 

Daca citim atenti acest text, putem observa foarte clar prioritatile Domnului ISUS. Categoric ca sunt substantial diferite, daca nu exact invers decat ale noastre. Citind cu atentie aceste cuvinte, vom putea invata cateva lucruri foarte importante, pe care multi dintre noi – cu tristete trebuie sa recunoastem – dupa ani multi umblati pe calea pocaintei inca nu le pricepem.

prioity

 Tendinta noastra naturala este sa fim foarte atenti cu cei care slujesc in biserici si care dupa gindirea noastra fireasca, merita respectul si atentia noastra. Chiar si slujitorii cei mai duhovnicesti, isi fac totdeauna timp pentru cei mai buni din biserica, (donatorii cei mai generosi, dirijorii de formatii, prietenii de familie, etc.). Apoi daca se intimpla sa mai avem timp si de cei cu nevoi mari, sau rebelii din biserica, atunci ne ocupam si de ei. Din pacate insa, timpul este foarte limitat si niciodata nu se ajunge la acestia din urma.

La prima vedere totul pare normal, pana ce ne vom documenta biblic, pentru a vedea cum a procedat ISUS. DOMNUL ISUS SPUNEA CA CEI BOLNAVI AU NEVOIE DE DOCTOR, NU CEI SANATOSI. Din textul de mai sus puteam vedea ca El dovedeste practic acest principiu. Va rog sa remarcati, faptul ca primul la care s-a dus dupa ISUS, dupa INVIERE, a fost Petru, cu toate ca numai cu 3 zile inainte se lepadase de El. S-a jurat ca nici nu-l cunoaste, dupa ce petrecuse cu El mai mult de 3 ani. Cine dintre noi ar fi putut face acest lucru?

Like Jesus

Ti-a trecut vreodata prin minte (mie nu!) daca ai fost plecat pentru mai mult timp din oras, ca la intoarcere, primul lucru pe care sa-l faci, sa fie vizitarea celui care ti-a facut cel mai mare rau, chiar inainte de plecarea din oras. Fiecare dintre noi am fi mers direct la cei dragi din familie, apoi ne-am fi vizitat prietenii, vecinii, iar pe acel dusman, poate ca niciodata, doar daca el ar initia o intilnire cu noi.

Ei bine, in predica de pe munte (Matei 5) ISUS a demonstrat si aratat adevarata cale, acea cale despre care cei mai multi dintre noi credem ca nu este pentru noi. Dar sa revin la subiect. Intrebarea se pune de ce Petru a devenit prioritatea lui ISUS si nu Iacov fratele Lui, care nu a beneficiat de acest favor.

Citeva motive pentru care ISUS a fost interesat de Petru:

  1. Petru avea nevoie de iertare, era impovarat de pacatul lepadarii.
  1. Petru avea nevoie de a-si restabili relatia cu Mintuitorul lui.
  1. Petru deja isi plansese cu amar pacatul lui si nu stia cum sa scape de el, cit mai repede.
  1. Petru era zdrobit, ulimit, dar si disperat dupa iertare.
  1. Petru avea o problema, pe care nimeni in afara de ISUS, nu putea s-o rezolve.

S-ar putea sa fii si tu in papucii lui Petru, chiar acum. Daca ai atitudinea lui Petru, sunt convins, ca ISUS va interveni foarte repede. Nu sunt cuvinte ieftine, spuse doar sa va incurajeze, ci este principiul lui ISUS, pe care putem sa-l deducem foarte clar din textul de mai sus.

Urmaresc situatia din Penitenciar, unde slujim. Anul trecut am avut mai multi intorsi la Domnul (si botezati) acolo, decat multe biserici din acea zona, si nu numai. De ce? Fiindca acesti tineri au atras pe ISUS acolo la ei, exact prin aceeasi atitudine prin care l-a atras si Petru.

Sunt uimit sa vad cum criminali, violatori si hoti, sunt mantuiti cu adevarat. M-am bucurat saptamina aceasta cand am fost in Penitenciarul din Craiova, cum la finalul programului, au venit in fata 5-6 dintre detinutii participanti la intilnirea noastra si si-au predat viata lui ISUS, fara ca cineva sa-i provoace. Slavit sa fie Domnul!

Cu multa dragoste,

Mike Olari

Un comentariu

  1. Intradevar pioritatea nr.1 la Isus Hristos si invataturile Lui din sfanta Evanghelie ESTE POCAINTA si stim ca in timp ce Petru pacatuia si a fost ispitit ca sa se lepede de Domnul Isus ,El deja ispasea pentru pacatele lui si pentru pacatele intregului norod.
    Evrei 2:14-18. Si, prin faptul ca El insusi a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi.Amin!
    Isus se arata des si mereu ,celor care sunt ispititi de diavol ,ca sa le vina in ajutor si sa le dea mangaiere si curaj ca sa se indrepte si sa creada ca El a ispasit pedeapsa pentru pacatele noastre ,(din clipa cand a primit sentinta si a luat crucea in spate purtand-o pe dealul Golgota pana la ultima picatura amara ),dar oamenii nu iau seama si mereu incalca prioritatile scripturii care este ghidul nostru de concordanta in legatura directa cu Dumnezeu.
    De aceea suntem chemati la o nadejde sfanta si suntem datori sa implinim principiile Bibliei asa cum este scris ,nu altfel .
    (Apocalipsa.22:18)
    Marturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Amin!

    La ce ne foloseste sa acceptam prioritatile si regulile denominationale( fara pocainta ),si mai ales cele care nu sunt in concordanta cu Biblia ?!!. La pedeapsa cu urgiile Apocalipsei .
    Vedem azi cu ochii nostrii ,urgiile adaugate in lume de Dumnezeu celor care au adaugat traditii si reguli din afara Bibliei in religiile si confesiunile lor,(in Israel de ex.)
    Dumnezeu a zis clar :sa implinim numai ce este scris si asa cum este scris ,ca sa primim binecuvantarea Lui si viata vesnica .
    Urgiile de azi ,din lumea intreaga sunt adaugate de Dumnezeu pentru cei care au calcat cuvantul scris in picioare pentru doctrinele lor si binele lor personal care au adaugat confesiuni peste confesiuni cu fel de fel de dogme neBiblice si oamenii au fost manipulati si indoctrinati fals.De aceea nu se pocaiesc oamenii ,caci acest lucru nu mai este o prioritate nr 1 s-au cerinta obligatorie in adunari si confesiuni,caci prioritatea nr, unu la ei este ,membralitatea cat mai mare ,prosperitatea materiala si prezenta obligatorie la…
    ” bise „,modernismul e la putere si prea multi crestinii de fatada.
    Dumnezeu nu minte si se tine de cuvant ,doar oamenii mint si nu se tin de cuvant ,ei se tin de doctrine si invataturi false ,de aceea acum suportam consecintele urgiilor care se abat peste lumea intreaga.
    La fel cum Isus s-a aratat Lui Petru ,care s-a pocait de pacat si l-a iubit sincer pe Isus, tot astfel El se va arata numai celor care il iubesc sincer si la cei care prioritatea nr.1 a fost POCAINTA inainte de toate si apoi restul. Tot ce A facut Isus pentru noi ,a fost pentru ca noi sa ne pocaim.
    El cere obligatoriu POCAINTA TUTUROR OAMENILOR ,ca sa nu fim loviti de urgie.
    Nicaieriin BIBLIE nu ne cere ca sa ne imbogatim ,din saraci sa devenim bogati si faimosi (cum sunt marturiile de azi a unora ,marturii false)sau sa faca mii de membrii ,ca sunt cei mai tari ,etc..
    Treziti-va ,ca Dumnezeu vrea ca noi toti oameni sa ne pocaim ,sa ne lepadam de sine si sa implinim scriptura ,pana nu da drumul la urgiile cele mari care vor venii peste noi.
    (Fapt.Apost.5:31)
    Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inaltat cu puterea Lui si L-a facut Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor.
    Amin!
    Da-ne Doamne pocainta si iertarea de pacate.
    Fiti binecuvantati!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s