PROVOCAREA COMENTATORILOR !

        Dragi cititori ai acestui blog,

     Așa după cum bine ați putut observa, după aproape doi ani de existență, faptul că pe blogul nostru nu se dorește promovarea unei persoane anume, nici chiar a unui grup de persoane, ci dorim să fim un ajutor pentru toți cei ce ne citesc blog-ul. 

          Dacă am prezentat anumite lucrări de care ne ocupăm, în primul rând am dorit să scoatem în eidență MAREA PUTERE A LUI DUMNEZEU  în transformarea unor vieți, care pentru cei mai mulți, nu mai exista nici o speranță. În al doilea rând, aducem aceste experiențe pentru a încuraja și pe alții în această direcție.

          Lucrarea pe care noi o facem în Penitenciar, este imposibil s-o faci fără DUMNEZEU, așa că toată Slava și Gloria pentru ceea ce se întâmplă în Penitenciar este  a Domnului nostru Isus Cristos. Îi mulțumim pentru că ne-a făcut și pe noi părtași Slavei Lui. Vă rog, purtați-ne în rugăciunile voastre, fiindcă pe 30 Septembrie vom avea încă un botez în apă, când aproximativ 9-10 persoane vor încheia un LEGAMÂNT cu Domnul.

          Revenind la motivul acestei postări …

    Urmărind multe comentarii din partea dumneavoastră, mi-am dat seama că suntem citiți de frați scumpi care iubesc pe DUMNEZEU și studiază Cuvântul Biblic, foarte intens. Ca atare, o să aduc în fața dumneavoastră o nouă provocare și împreună să dezbatem anumite subiecte Biblice, care, sunt convins că vor ajuta pe mulți dintre cei ce citesc acest blog și de ce nu, chiar pe noi, cei ce scriem. Vom avea ocazia să ne dezvoltăm orizontul cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu.

                  Sper ca fiecare din noi să fie deschis la a învăța și de la alții. Domnul să ne dea o inimă plină de dragoste pentru cei ce nu înțeleg, ca și noi, cuvântul, și să avem răbdarea necesară pentru a le explica în dragoste punctul nostru de vedere. O să aduc de fiecare dată câte un subiect, la care să medităm cu toții, iar apoi să ne aducem explicația(ceea ce înțelegem noi din acest text) noastră cât mai sumară, după care se poate trece la dialog, care vă rog să-l facem cât se poate de calmi și însoțiți de o dragoste AGAPE, fără atac la persoană (atacăm idei), așa cum bine stă unor oameni evlavioși.

          Dacă totul va decurge bine, com continua în așa fel încât mulți să poată găsi un răspuns CLAR și BIBLIC și prin această metodă.

         Domnul să ne dea multă înțelepciune, astfel ca în final, scopul nostru să fie atins, iar oamenii să se trezească din amorțeala bisericească, la o adevărată pocăință, care să le aducă în final mântuirea lor și celor din jurul lor.

                             DUMNEZEU să ne ajute la aceasta!

           Cu multă dragoste,

                         Mike Olari

      Iar acum subiectul propus pentru prima lecție.

Efeseni Capitolul 5:1-5

„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu. Curvia sau orice alt fel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care sunt necuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.  Căci știți bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.”

hqdefault
     Observați faptul că în aceste versete, păcatul „lăcomiei de avere” este pus la același nivel cu „păcatul curviei„. Fiecare dintre noi, credem că păcatul curviei este foarte grav (din când în când este pedepsit chiar și de biserică), dar păcatul lăcomiei parcă este inexistent, nimeni nu a fost pedepsit vreodată pentru acest păcat (din câte cunosc eu) și nici nu se predică prea des despre el. Cu toate astea, eu cred că este cu mult mai prezent în bisericile noastre, decât păcatul curviei, care din când în când mai este și pedepsit și face ravagii mari începând chiar cu cei mai sus puși.

           Doar câteva întrebări de ghidaj, dar sunteți liberi să aduceți și alte întrebări și răspunsuri. Vă rog să scrieți totul în dragoste și fără să amintim nume de persoane, indiferent de tentație.

     1. Mi se pare mie, ori l-am denumit altfel: OAMENII SUNT BINECUVÂNTAȚI?

     2. Cum putem identifica acest păcat? Dați exemple biblice, dar și practice.

     3. Nu credeți că este unul din cele mai subtile păcate, care împiedică o TREZIRE SPIRITUALĂ AUTENTICĂ?

     4. Cum putem scăpa de acest flagel spiritual?

                     

 

12 comentarii

  1. Iaca am albestrit iar grila de comentatori.

    1. Ai dreptate 100%.Toti se acopera cu aceste cuvinte
    2. Ma gindesc ca fiind LABORDAY sa nu stricam cheful de la Portland si sa ne oprim sa meditam la toate intilnirile Domnului Isus cu cei care au acumulat fiind „binecuvintati”, apoi sa citim de cite ori le spune ” vai…”
    3 Dreptate 100%, ca alcoolul sau drogurile la piloti.
    4 Foarte usor: vinde tot ce ai, imparte la saraci, iati crucea zilnic si URMEAZA-MA !

    In afara intrebarilor: un crestin care traieste cuvintul in ASCULTARE, cu nici un chip nu poate ajunge acolo, adica la acumulari nesimtite cum spunea tov Boc.
    As mai adauga o intrebare la cele 4 :

    5. Ce dovedeste in viata unui crestin „acumularea de bani si averi?” ( nu ceea ce „nici macar sa nu fie pomenita intre voi”? printre altele atitea)
    Si sa fiu primul care raspund: in primul rind dovedeste MINCIUNA cind el afirma ca NADEJDEA LUI E DUMNEZEU ! Apoi MINCIUNA care va acoperi ceea ce a spus in apa botezului legat de slujire , apoi fatarnicia cind se va apleca asupra poruncilor biblice legat de facerea de bine si ajutorarea orfanilor, vaduvelor si saracilor. Facind aceste lucruri nu va avea cu ce sa se laude in conturi, dar SE VA PUTEA LAUDA IN HRISTOS implinind ceea ce se cuvine. Si nu in ultimul rind, este lucrurl care nu se poate ascunde, mereu , mereu va striga de pe acoperisul …casei, vilei, masinii… din Hawai sau alte locuri exotice…(jumatate de lucru bun daca merge cu nevasta lui… iaca legatura intre cele doua pacate cit de usor se poate face)
    Fiti binecuvintati.

  2. Punctul 3,este dupa parerea mea „prapastia”,de netrecut ,la o autentica NASTERE DIN NOU,si nu fac aceasta afirmatie ,pentru ca am experimentat-o personal,ci pentru ca ne-o relateaza ADEVARUL CUVINTULUI:(1Timotei 6:7-12).
    In acest context ,as dori sa fac o mica comparatie cu un copac,ce este format din radacini,tulpina si ramuri.Chiar taind si ciopirtind acest copac ,razant cu pamintul,daca RADACINILE sint distruse va continua sa dea mladite.IUBIREA DE BANI ,aceste RADACINI ALE RAULUI UMAN PLANETAR,+IUBIREA DE SINE ,vor conduce umanitatea spre AUTODISTRUGERE.
    Fiti binecuvintati

  3. Frate Mike
    Lucrarea ce o faceti in penitenciar,este buna si nobila,si daca cei ce se boteaza vor pricepe cu adevarat ce reprezinta botezul ,si daca vor intelege ce reprezinta NASTEREA DIN NOU ,la o viata duhovniceasca ADEVARATA VIATA,indiferent de perioada de detentie ce o mai au de executat ,se vor transforma si se vor simti BOGATI si LIBERI ,deoarece eliberarea ce Le-o va da DUMNEZEU ,nu este limitata in timp ,ci este VESNICA.Ma rog TATALUI CERESC ca UNGEREA DUHULUI sa se reverse peste toti cei ce-L iubesc,si sa experimenteze aceasta frumoasa VIATA in HRISTOS ISUS
    Fiti binecuvintati.

  4. Mosu ‘ ar avea mult de comentat despre EXEMPLE VII , EXEMPLE MOARTE si despre starea emotiva „vremelnica” a acelor oameni ajunsi in spatele gratiilor ,dintr-un motiv ori altul .Mediul de recluziune (penetenciar ori inchisoare, daca doriti ), privat de libertate , creaza luari de atitudini ce pot fi abandonate de indata ce macazul a fost schibat iar cel recluzionat este pus in libertate.Unii au aceptat sa devina informatori ai Securitatii doar pentru perioada de detantie ,dar de indata ce au fost pusi in libertate ,au incalcat repede angajamentul facut, ,au abandonat promisiunile facute si au plecat „atza” la frontiera. Altii ,se rugau profund si impresiv (dar formal) doar pentru a ajunge in intimitatea vre-unui autentic crestin ,ce din cand in cand , primea din partea familiei cateva alimente lipsite de gustul amar al mancarii cazone. Lipsa de anticipare, shocul crudei realitati dupa eliberare va contrazice sadic si brutal imaginatia formata in timpul detentiei. Cu certitudine gandirea si actiunile lui vor fi influentate in deosebi de anturajul ,mediul si orizontul ce i se deschide in fata ,dar cel mai acut , contactul „exemplar” a celor din jur si. . .intalnirea si confruntarea cu mentorul lui , cu cel ce i-a schimbat gandirea si optica ,in timpul de recluziune. Abea in acel moment el va vedea si intrezari contraste ,diferente, discrepante pe care imaginatia lui nu a reusit sa le anticipeze.Pe mosu’ personal ADEVARUL ,inainte ca sa-l elibereze l-a facut mizerabil precum pe Jean Valjean din Les Miserables. Doar ajuns in posesia SFANTULUI DUH vei simti in inima si trupul tau PUTEREA cu care HRISTOS TE INTARESTE NECURMAT !. Deabea atunci tu poti sa fi un exemplu pentru cel pe care tu te-ai luptat is straduit sa- i faci cunoscut CUVANTUL !. Daca el va constata ca a fost manipulat,folosit pentru publicitate ,drept pawn. Pierdera acelui suflet va fi ceruta din mana celui ce l-a deziluzionat si folosit. Apoi as putea vorbi mult despre sentimentul de vinovatie al . . . acuzatorului si apoi sentimentul de vinovatie ori nevinovatie al acuzatului, rotind mereu, in continuare , masa celor doi interlocutori. Despre psihologia celui ce pentru a-si obtine libertatea accepta schimbari de macaz ,decizii contrare structurii lui de caracter ,si care ajuns ntr-o conjuctura si iopstaza diferita,ajunge sa-si nege ori sa-si motiveze negativ propria lui decizie anterioara.. . . . Dar pentruca rugaciunea sincera dezleaga si desface Zagazurile Cerurilor, pentruca o avem la dispozitie ca cea mai eficace metoda si unealta , haide-ti sa o folosim cu prisositna, sa ne rugam profund si cu fervoare pentru aceste suflete ce s-au decis sa faca public un legamant cu Mantuitorul ,in apa botezului !
    sincerely, Mos Ion Roata

  5. Inchisoarea ,permite celui ce o experimenteaza ,o perceptie diferita, trairi,ce nu sint percepute in „libertate”,si poate avea un rol pozitiv de autentica pocainta ,sau de a forma caractere diabolice ,ce vor „recidiva ” mai devreme sau mai tirziu.Domnul a ingaduit sa expérimentez aceste trairi prin anii”80,si m-A „inbogatit ” cu experiente memorabile ,ce nu se puteau realiza in libertate,deoarece sint doua „lumi” diferite cu regulamente „ciudate”,si aceasta „experienta” a avut o contributie substantiala ,in intelegerea si aprecierea LIBERTATII,chiar daca dupa eliberare ,am mai aminat marturisirea credintei prin botez,continuind sa traiesc in „lume”ca lumea.Indiferent de locul si timpul,in care ne aflam la un moment oarecare ,DUMNEZEU ne vorbeste,doar sa luam seama.
    Fiti binecuvintati.

  6. Mosule drag, frumoase si din suflet rupte vorbele tale. Pentru unele ,haina tristetii nu le face urite, doar le accentueaza pentru ca tu le-ai trait ca nedreptate. A fost cuptorul tau, ma gindesc ca fiecare avem cuptorul nostru.
    Mosule, dupa cuvintul biblic, nasterea pe acest pamint este o condamnare in temnita numita lume.Sentinta este „in pacat m-a zamislit mama ” si temnicerul este „stapinul veacului acestuia”.
    Acestea toate , vrem nu vrem, le-am dobindit prin purtarea in neascultare de Dumnezeu.
    Acest Dumnezeu in bunatatea si dragostea lui nemarginita pentru noi, a socotit ca nu e bine ca omul sa ramina condamnat vesnic si a lasat Planul LUI prin care, sentinta poate fi atacata, anulata , iar persoana stramutata din temnita lumii in Imparatia Dragostei vesnice.
    Pot vorbi despre aceasta intrucit nu multa vreme in urma s-a desfasurat si procesul meu in care Dumnezeu mi-a vorbit „indrazneste” , am indraznit si sunt biruitor, am „liberat” .
    Postarea ta Mosul meu drag , pe linga bucuria imensa pe care mi-o aduce de fiecare data pentru ca stiu ca citesc lucruri traite ( nu basme evreesti sau de la castel) mi-a adus si o umbra in minte si inima.
    Pentru cei 9-10 „candidati” vine CEA MAI FRUMOASA CLIPA DIN VIATA LOR – PREDAREA IN MIINILE DOMNULUI ISUS , se aprinde la maxim DRAGOSTEA DINTII, este mare bucurie in cer si pe pamint !!! apoi… vin si zilele urmatoare…
    Astazi, cititnd cuvintele tale Mosule mi-am dat seama de un lucru dureros. Vorbim cu patima despre dragostea noastra pentru Isus altora, acestia se indragostesc si ei, se hotarasc si fac legamintul cu Domnul Isus, apoi… apoi UNDE II DUCEM ? UNDE II PLASAM PENTRU SCOALA DE UCENICIE ? .cine le va spune „calcati pe urmele mele ca si eu calc pe urmele lui Hristos?”.. ce vor vedea in jurul lor dupa ce clipele de miracol isi inceteaza intensitatea si dragostea devine mai cerebrala? Unde si ce facem cu ei? Cum si ce le vom explica? sau ramin sa inteleaga asa cum intelegem si noi, si… vor intelege si altii… ca de fapt si Noul testament ca si Vechiul, au aceasi finalitate: rastignirea Domnului Isus. Da, diferenta va fi doar intre rastignirea pentru „rascumparare” si rastignirea pentru „sine”. Acuma inteleg eu si mai bine de ce Domnul Isus spune ca prima conditie pentru a-L putea urma este ” sa se lepede de sine” adica sa nu mai avem „sinele” tocmai ca sa nu mai putem rastigni a doua oara pe Domnul Slavei pentru noi.
    Scaparea din aceste mici „laturi” este una singura: facind tot ce este scris, nu facem nimic deosebit, facem doar ceea ce eram datori ” iar ca sfirsit al credintei vom primi mintuirea sufletelor noastre.
    Fii binecuvintat Mosul meu drag.

  7. „Astazi, cititnd cuvintele tale Mosule mi-am dat seama de un lucru dureros. Vorbim cu patima despre dragostea noastra pentru Isus altora, acestia se indragostesc si ei, se hotarasc si fac legamintul cu Domnul Isus, apoi… apoi UNDE II DUCEM ? UNDE II PLASAM PENTRU SCOALA DE UCENICIE ? ”
    Vorba mioritica : „teoria ca teoria, dar pra(f)ctica ne’omoara ” Cu zeci de ani in urma si mosu’ o trcut prin multe feluri de ucenicie (inas , calfa, detinut la belciug, cu lanturi la picioare )si . . .inclusiv bagat in sac si aruncat in valtoare ori cu colivia in maruntaiele muntelui. Sarman vagonetar de front si inaintare pe schimburi ,la puscatura pe ploat, la sapa si troc, apoi trimis inapoi la putz , sa aduca „cheia de piluga „pentru instalarea moazelor. Totdeauna si cu precadere ,dupa teoria din manuale de scoala, urmau una, doua ori trei zile pe saptamana, aplicarea ei in mediul practic.
    Am intalnit maestri aspecialisti deosebit de abili in teorie (clantza ) dar ajunsi alaturi de noi in mediul practic, mitraliera lor cu versete a amutit, s-a blocat subit. CU EXEMPLARA SI INDELUNGA RABDARE ,CU SUBLIMA DRAGOSTE de CRUCE ,MANTUITORUL NOSTRU A REUSIT SA NE OFERE CEL MAI RELIEFAT EXEMPLU PRACTIC !
    yours, MIR

    1. Frate Indy
      Cu cit citesc mai mult com. dumneavoastra ,cu atit interesul meu de a va cunoaste ,creste.Uneori am impresia ,ca in timpuri diferite,am trait experiente identice,si locurile descrise ,prin care ati trecut ,atit de familiare… Stiu ca TATAL ne cunoaste pe toti COPII LUI,si nu e mult pina cind EL ne va stringe LAOLALTA,”cum isi stringe gaina puii”,si atunci ,ne vom recunoaste toti cei ce facem parte din familia cereasca .
      P.S.Am inteles ca sinteti pe punctul de a edita o carte.Mi-as dori sa obtin si eu ,un exemplar,daca va fi cu voia Domnului,deoarece ,cred ca va contine informatii interesante,si adevarate ,a unei vieti zbuciumate…
      Fiti binecuvintat.

    2. Mosule, pentru ca mai este putina vreme si vom numara 365 de zile de la disparitia lui Toby, tare m-as bucura sa ma ajuti cu un raspuns bazat pe flerul si experienta ta: cind putem spune ca avem un ciine bun ? Cind avem un „ciine bun „sau cind avem un „ciine rau”.( si in nici un caz nu ma refer la ciinele de militian sau ciinele de securist)
      Fii binecuvintat de Domnul Slavei !. Bratul LUI puternic sa te ocroteasca in veci.

  8. Oare sa vorbim despre „The Call of The Wild ” ? .Ori despre „Coltz Alb ” si John Griffith Chaney trimtandu-l pe JackConroy ( Ethan Hawke )in North spre Alaska , sa locheze mina de aur visata de tatal lui ??!! . Tristarule, si trecand mari si oceane ,suntem si ramanem -romani !!!!.Nu ca Sadoveanu ar fi dobandit merite deosebite intre clasicii „oranduirii socialiaste”, dar vorbind despre caini dragalasi si credinciosi , Lizuca ar putea sa ne spuna daca Patrocle, alergand plin de veselie prin poienile Dumbravei Minunate ,se asemana cu Toby ori ba ??!!. Mosu’ zice DA !. Apoi mai ramane „Cainele soldatului ” ,uscat de dor , sus pe movila unui mormant acoperit si inundat de buruieni si’ o cruce cazuta ,ce dau amintirii onoarea pierduta . . .Apoi a mai arams Lupu gasit de Victoria printre straini ,cel ce a lamurit misterul si viclenia pastorala a lui Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Sa coboare in rapa adanca si sa gaseasca tampla lui Lipan sparta de baltag. Aici „La Medeleni ” avem pe Chichi (cici) a fox terrier, Duke- a datsun & Rosie -pisica tarcata precum un tigru, cu coada de racun, ce a venit si ea de undeva dintr-o lunga pribegie ori poate abandon familial si descoperind afectiune si dragoste, s-a alipit si ea de ranch-ul Mosului din Pustusag. Aceasta este lista apelului de seara, ce complecteaza armonios la fiecare asfintit de soare partea de familie a necuvantatoarelor .Mosu’ stie din experienta profunda ca uneori vorbele sunt de prisos ;cand ochii & the body language ,cand atitudinea si comportamentul mustesc pana la saturatie cu si de dragoste !. Iar pe cuvantatori, spre desconspirare ,dupa faptele lor ii vom cunoaste !. Tristarule , Domnul sa te bucure cu binecuvantari eterne si ceresti !
    sincerely ,Indy

  9. Buna dimineatza codrului tau si har si pace sfinta , o mare zi plina cu bucurii cu Domnul pentru tine Mosul meu.
    Astazi, bcuros de dimineata la deschidere, am acceptat propunerea de plimbare prin locuri amintite de tine. Frumuseti, bucurii, liniste si multa pace asezata rinduit peste toate.
    Dar, pentru ca eu ca un fost am ramas cu „darul”, zic dar, mi-am amintit ca pentru vreo 10 sau chiar 15 ani, carteaa -model de capatii (vorbesc despre lumea mea acuma) pe care am tinut-o in mintea si priceperea mea, a fost ( si mai are reminiscente si acuma) nu Colt Alb cum ar fi fosst normal pentru virsta (in primul rind), nu. Cartea mea a fost intr-adevar scrisa de Jack London, dar a fost …Martin Eden. Marea dilema din aceasta scriere, dilema scriitorului mi-a ramas, o am si …ea se aplica si astazi cu acelasi procent in mase.Nu punem la socoteala felul sfirsitului lui de vietuire.Cred ca a fost un „crezator” dar este destul de greu sa cred ca a fost un evanghelic pur-singe.Sau daca a fost, a fost un invins.
    Toate lucrurile isi au pina la urma rostul lor, toate imi sunt ingaduite, dar… nu toate imi sunt de folos.
    Apropo, Mosul meu drag, as avea si pentru astazi o intrebare: tu crezi ca Napoleon a ajuns mintuit sau nu, dupa binele si raul cel va fi facut la viata lui. Intreb gindidu-ma ca acest om a avut un pic de caracter, nici la blidul cu linte nu s-a intins si nici linguseala si pupaturi iudiste nu prea s-au gasit in purtarea lui . Ce e drept,e drept; nu gasim nici cit timp isi cheltuia cu biblia si…in rugaciune. Cit despre moralitatea lui, cineva imi spunea ca vom fi surprinsi de citi oameni morali vor popula iadul.
    Fii binecuvintat Mosul meu drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s