ESTE PAUL NEGRUT, INCONȘTIENT, EGOIST ORI ÎNSETAT DE POPULARITATE ?

Din totdeauna am respectat și iubit acest om al lui Dumnezeu. Cred că a făcut enorm de mult pentru lucrarea lui Dumnezeu. Mai cred că, în toate proiectele mari făcute de dânsul (inclusiv campusul universitar) el a putut să vadă mâna mare a lui Dumnezeu și felul miraculos în care Dumnezeu l-a ajutat de fiecare dată. Ce s-a întâmplat totuși, pentru că acum apelează la oameni pentru ajutor…?  Am stat și m-am gândit mult la acest gest (după mine nesocotit), iar acum doresc să-mi expun părerea. Aș putea să tac și chiar aș tăcea dacă aș fi doar eu în cauză, dar din păcate gestul pastorului Negruț, afectează o țară de 20 de milioane de oameni.

Cu toate că am părăsit România de peste 30 de ani, încă sunt interesat de bunul mers al țării mele, iar acțiunile mele din ultimii 24 de ani au dovedit acest lucru. Chiar dacă voi supăra prin acest articol, totuși l-am scris din dorința de a mai diminua măcar puțin din efectele negative ale acestei situații.

Îmi iubesc prea mult neamul meu românesc, ca să tac atunci când unii din cei ce locuiesc acolo îl ignoră sau mai adaugă durere, la problemele deja existente ale compatrioților. Încerc să răspund la întrebările mele retorice, așa cum văd eu de la mare distanță și încerc să-mi explic acest gest.

A-l acuza pe pastorul Negruț de inconștiență, cred că este o greșeală, mai ales dacă ținem cont de pregătirea dânsului, experiența și poziția sa în domeniul evanghelic. Și cu toate acestea, să nu fi înțeles el efectul acestei vizite la nivel național? Mi se pare de neconceput. Mai ales că dl. Victor Ponta, a lăsat să se înțeleagă, chiar de la început (ortodox convins fiind), poziția dânsului față de cultele religioase. Să avem de-a face cu egoism? Se poate ca unui om de talia și poziția dânsului (pastor evanghelic), să nu-i pese de efectul acestei vizite, fiind în situație disperată, după fonduri guvernamentale, pentru a salva campusul universitar? S-a întâmplat ceva între el și Dumnezeu, care i-a purtat mereu de grijă în toți anii aceștia? Sau avem de-a face cu o situație de genul Saul – Samuel – Dumnezeu? Ori este vorba de o dorință necugetată, copilărească, de afirmare? Poate succesul din ultimii 24 de ani să îl împingă pe acest om la gesturi necugetate? (ex. Nebucadnețar).

Sper să nu fie nici unul din motivele enunțate de mine și să aflăm direct de la sursă de ce ați făcut acest gest.

Dragă frate Negruț, vă rog gândiți-vă la poporul român și încercați să reparați această greșeală facută. Cum credeți că vede poporul român gestul dumneavoastră? Dar Dumnezeu? Să știți că sunt foarte mulți cei care așteaptă un răspuns din partea dumneavoastră, chiar dacă puțini îl vor așterne pe hârtie. Așteptăm un drept la replică. Priviți gestul meu, ca pe un lucru pozitiv. Un răspuns clar și la subiect probabil că-i va mai liniști pe cei ce sunt foarte deranjați de această vizită.

Cu multă dragoste,

Mike Olari

paul-negrut

60 de comentarii

  1. „Tu ziceai in inima ta:”Ma voi sui in cer,i-mi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu;voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor,la capatul miaza-noaptei;ma voi sui pe virful muntilor,voi fi ca Cel Prea Inalt.”(Isaia 14;13,14)
    Eu ma voi ridica impotriva lor ! -zice Domnul ostirilor -si voi sterge numele si urma Babilonului,pe fiu si nepot,”zice Domnul.”Voi face din el un culcus de arici si o mlastina,il voi matura cu matura nimicirii,”zice Domnul ostirilor.”(Isaia 14;22,23)
    „Voi deci,prea iubitilor,stiind mai dinainte aceste lucruri,paziti-va ca nu cumva sa va lasati tiriti de ratacirea acestor nelegiuiti,si sa va pierdeti taria; ci cresteti in harul si in cunostinta Domnului si Mintuitorului nostru Isus Hristos.A Lui sa fie slava,acum si in ziua vesniciei.Amin.
    (2Petru 3;17,18)
    Fiti binecuvintati.

  2. „Virtutea pentru dinsiiea nu exista.Insa
    V-o predica,caci trebui,sa fie brate tari,
    A statelor greoaie care trebuie-mpinse
    Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
    Caci voi murind in singe,ei pot sa fie mari.”

    Mihai Eminescu „Imparat si proletar”

    1. alincristea
      „…Ce intelegere poate fi intre Hristos si Bélial ? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios ?”
      Esti in masura sa spui raului bine si binelui rau. Apostolul Pavel,in contextul de la 2Corinteni 6;14-18, face o succinta descriere a imposibilitatii asocierii dintre doua lumi, diametral opuse, ale existentei si perceptiei acestora…
      Fii binecuvintat.

    2. Dom’le Cristea, Mogulul Padurii te anunta : – exaltarea’ti „evanghelica” este inutila ! .Exaltare de razvratit indartnic, falita ,precum ateismul si darwin-ismul combativ !. Iar argumentele si intruziunile’ti , precum musca’n zar ,ce le invoci in zig-zag pe toate blogurile ce le proclami drept posesie personala ,nu sunt altceva decat insulte aduse crestinismului ! . Ele demonsrtreaza limpede ca ai devenit o legenda ” mogulica” doar in propria’ti imaginatie bolnavicioasa !. Mosu’ se roaga pentru insanatosirea dumneatale ! !. sincerely, Mos Ion Roata

  3. Din pacate si eu am avut aceasi tresarire. Mana Domnului este prea scurta ca sa se ingrijeasca in continuare de Campusul Universitar??? Nu fac politica, dar stiu atitutinea domnului ministru fata de culte si atunci ma intreb de ce ne imlicam in politica?!

  4. Cu asemenea limbaj – biblicizat in mod cronic, dar fara sa contina IDEI biblice pe care sa le aplicam, ci doar obsesiile noastre – nu avem cum sa dezvoltat un dialog. De ce nu vorbiti, in spatiul public, pe limba romaneasca? La ce folos pasareasca pocaiasca?…

    1. „Totusi cea ce propovaduim noiprintre cei desavirsiti,este o intelepciune;dar nu a veacului acestuia,nici a fruntasilor veacului acestuia,cari vor fi nimiciti.”
      Desigur ca,omul firesc nu e capabil sa inteleaga ,”pasareasca pocaiasca”duhovniceasca.
      Fii binecuvintat.

    1. Dupa cum Ossama ben Laden,a fost rezultatul serviciilor secrete americane,format si pregatit ,pentru a lupta contra sovieticilor,Iar mai tirziu,utilizind aceasta formare si pregatire,tocmai impotriva celor ce l-au format,tot astfel ,si dumneata „alincristea”,vei lupta si vei distruge ,pe cei ce te-au format ,in laboratoarele de „clonare „luciferice,a institutiilor de „inalta” tradare ,care, dispunind de o tehnologie de ultima generatie,au posibilitatea de a multiplica „antihristi specializati.”
      Domnul sa se indure de tine.

  5. Inpartasesc aceeas tristete frate, eu cred ca Paul Negrut este avid de putere…iar multe din realizari, sunt urmarea intelepciunii nu a calauzirii! Ca sa-si treaca inca un Trofeu in planares, de ce nu s-ar mai cobora inca o data in Egipt!?
    Acestea sunt vremurile in care traim…!
    Dam Mama cu….. Pana trecem puntea!
    Acestea sunt oamenii care ne conduc!
    TRAIM VREMURILE DIN URMA….
    SE DUC OAMENII DE BINE SO NIMANUI NU-I PASA!
    UNII SE DUC IAR UNII SUNT DATI LA O PARTE DE CATRE…… Ca sa-si poata aduna cat Mai multe laude…..Dar eu cred ca cu atata o sa ramana…. Este o mare inselaciune sa predici pocainta si sa nu fii constient ca si tu prsonal ai nevoie de EA!

  6. Domnule alincristea un om cult nu se adreseaza altora cu „Ba”. Asta tocmai demonstreaza un vocabular badaran al incultilor. Toti avem drept la opinie si putem sa avem o discutie fara sa ne insultam ca niste oameni civilizati.

  7. Sunt o persoana care nu vreau sa ma implic in discutia generata de articol dar as sugera administratorului acestui forum comentariul „Abia astept sa-si arate pocaitii timpiti si aroganti ignoranta in toata splendoarea!…” apartinand utilizatorului alincristea sa fie sters pentru ca limbajul folosit incalca orice regula a bunului simt.
    Domnule „alincristea” traim intr-o societatea unde mai exista bun simt, logica si legi anti-discriminare.
    Nu sunt „pocait” cum afirmati dvs. in legatura cu membrii unui anume cult religios, deci aveti in fata o opinie neutra. Limbajul dvs. denota un om ce si-a pierdut controlul si logica. Va sugerez niste carti foarte bune de auto-dezvoltare scrise de Dale Carnagie. Incepeti cu cartea „Secretele Succesului”. CU SIGURANTA v-ar ajuta. O zi buna!

    1. Stimate Domn
      Îmi cer scuze pentru limbajul ne adecvat, folosit de acest Domn.Nu l-am edititat, tocmai pentru a lasă pe fiecare sa-si arate valoarea, in propriile cuvinte.Cititori acestui blog sunt destul de maturi si înțelepți sa evalueze corect, fiecare comentariu.
      Cu respect,
      mike

    1. Domnul Alin cristea este un domn (daca ar putea fi numit altfel) care traieste din aroganta si comentarii nesabuite. Il puteti urmari pe o gramada de site uri cum stie sa batjocoreasca si sa intre in certuri de cuvinte! Pacat ca loveste in oameni de care nu are nici o cunostinta (ex de fata, fratele Mike!)…. Chiar si cel mai simplu om care citeste Cuvantul lui Dumnezeu ar stii sa spuna ca Dumnezeu nu gaseste placere in faptele acestea!

    2. Mosule, multumesc frumos de toate gindurie bune. Domnul Isus, Mintuitorul meu este cu mine si stiu ca , in dragostea LUI voi gasi leac si alinare. Si mai stiu ca numai PLANUL LUI DUMNEZEU se poate implini in viata mea.
      Mosul meu drag, in rugaciune cer lui Dumnezeu sa se faca voia LUI in TOATE ce ma privesc si ii cer sa-mi dea putere sa pot sa le duc toate asa cum EL le rinduieste pentru mine. Un Tata nu da lucruri rele copilului LUI, iar daca il da, inseamna ca asta merita copilul, Domnul sa fie binecuvintat.
      In oct 23, ora 9 am este incepututl.Sunt necesare ceva proceduri mai desfasurate in timp pina la operatiile propriu-zise. Dumnezeu este nadejdea mea, ma incred in EL , idraznesc si stiu ca cu EL voi birui. Slava Domnului.
      Fii binecuvintat Mosul meu drag.

  8. Daca Domnul, are o indelunga rabdare si mai tolereaza astfel de „vase”,consider ca si acestea au un rol determinant in planul LUI minunat de mintuire ,iar noi copii LUI,avem datoria „sa rabdam ” impreuna cu EL.
    „Prin rabdarea voastra „va veti cistiga sufletele voastre „(Luca 21;19)
    Fiti binecuvintati.

  9. „Diavolul a incercat sa-L ispiteasca ,chiar pe Fiul omului,prin cunostinta elevata a Scripturilor,si va continua lupta cu toti COPII LUI DUMNEZEU ,incercind prin metode din ce in ce mai sofisticate,sa -i abata de la ADEVAR ,chiar si pe cei ALESI.
    „Nu te lasa biruit de rau,ci birueste raul prin bine”
    Fiti binecuvintati.

  10. Fr Mike, te rog sa ma ierti ca scriu cu tot mai mare greutate din cauza vazului.Probabil ca am vazut prea multe si vine o vreme a scadentelor.
    Pentru un timp m-am gindit ca este o incercare, dar mi-am revenit repede si mi-am cerut iertare de la Dumnezeu. Si stii de ce? Pai unde este neprihanitul Iov si unde sunt eu? Doamne te rog frumoas iarta-ma.
    Dar la aceasta postare, dupa ce m-am straduit si am citit astfel incit sa inteleg strigatul tau , fr Mike, eu nu inteleg unde este asa mare baiul!
    Si, neintelegind decit numai ceea ce ai scris, eu spun sa citim cu voce tare Romani 13. Eu fac un apel sincer si deschis: CE SCRIE? Deci intrebarea mea nu este daca ne place sau nu ceea ce este scris, NU ! Intrebarea mea este ce scrie? Si mai ales pentru cine scrie? Si de ce scrie asa?
    Ce spui daca aceste versete le conjugam cu iubirea vrasmasului, desi, Ponta nu este vrasmasul crestinilor! Nu ma intereseaza confesiunea lui sau diferenta cu a mea. PONTA ESTE CRESTIN, CREDE IN DUMNEZEU ! Si e mare diferenta de la ateu sau comunist pina la crestin. Ca partineste pe unii sau altii ca organizatii, asta este alta poveste. Ca sa oprit la ortodoxie este tot o alta poveste, dar, credinta in Hristos o are.Dar nu-l justific eu pe Ponta.
    Daca pina in 89 conducerea guvernului era „dusmanul” declarat al evangelicilor si asuprea cultele, nu era bine! Astazi, cind acestia fac vizite( nu conteaza interesul, este a lor, este lumesc, e treaba lor) deci exista posibilitatea sa AUDA CUVINTUL SEMANAT la sursa, voi iar ziceti ca nu e bine.Dar atunci cine poate spune cum este bine ?
    Eu as spune mai degraba ca baptistul Negrut, in intelepciunea lui, a stiu si va sti sa administreze o asemenea ocazie, si in nici un caz nu cred ca se poate vorbi de o tradare a poporului roman asa cum spui tu. Si eu cred ca este prea mult spus.
    Hai sa citim Roman 12 cu 9-14, apoi sa ne rugam ca Dumnezeu sa se indure si de asemenea oameni si sa-i aduca la mintuire.
    Fr Mike, cu cit am fost eu mai rau si mai ticalos (doar ca nu am fost atit de sus expus) si intr-o zi Dumnezeu mi-a iesit in cale asa ca la ap Pavel? Si inca si acuma dupa 9 ani de zile mai sunt cunoscuti care pun la indoiala ca puterea lui Dumnezeu si dragostea LUI nu se putea opri la unul ca mine. Dar, slavit sa fie numele LUI ca a facut-o si , hai sa credem ca o mai poate face si cu altii. Ca ii va chema Gheorghe, Vasile, Basescu, Iliescu sau Ponta, se indoieste cineva de faptul ca Domnul POATE? Stie cumva cineva care este clipa cercetarii pentru vreun om de pe pamint inafara de Domnul?
    DA! EL POATE! Si sa fim siguri ca nu ne va intreba pe noi despre Planul LUI.Niciodata,nimic
    Oricum, in mod sigur lucrurile nu se vor desfasura dupa mintea noastra ci dupa PLANUL LUI DUMNEZEU cu privire la mintuirea oamenilor. Sa n-o luam inainte. Avem dreptul sa binecuvintam nu sa blestemam, avem dreptul sa ne rugam nu sa ne opunem, avem dreptul sa aducem lauda si inchinare lui Dumnezeu si nu parerile noastre despre relatiile autoritatilor cu biserica ori dregatorii.
    Iar daca Ponta a facut si face asemenea lucruri cu viclenie, Dumnezeu nu se lasa batjocorit.EL isi grijeste Cuvintul LUI, biserica LUI, poporul LUI.
    Cit despre vizita, bine ar fi ca toti guvernantii sa vina macar o data sa auda cuvintul Domnului si chiar si numai binecuvintarea. Cuvintul nu se intoarce fara rod, sa credem aceasta. Apoi , daca nu le va fi spre mintuire, le va fi spre marturie, si tot biblia se implineste nu altceva. Si sa credem ca TOATE LUCREAZA IMPREUNA SPRE BINELE CELOR CE IUBESC PE DUMNEZEU.! Da , chiar si aceasta vizita a politicienilor in Casa de rugaciune eu nu pot sa cred ca este fara stirea sau ingaduinta lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu are doua cai: ori da, ori ingaduie, dar NIMIC nu se poate in afara LUI.
    Fiti binecuvintati.

    1. Draga Tristare
      Ma bucur ca ti-ai revenit cu vederea.Oricum in ce priveste articolul scris de mine, nu ai inteles mare lucru.Eu nu am facut nici o referire la Ponta.El este in campanie electorala si este normal sa se asocieze cu oricine, numai sa cistige alegerile.Problema este la Negrut care prin gestul lui a transmis un semnal puternic pentru multi crestini si anume, Ponta is my man!
      Iar mesajul nu este unul bun pentru Romania.Daca tot nu intelegi, o sa-l rog pe Mosul, sa-ti explice!😄
      mike

      1. http://www.youtube.com/watch?v=DfHJDLoGInM Mosu’ a locuit si a profesat in metropola lui Capone si a lui Obama treizeci si doi de ani . Memebru activ in Union , participant cu stradanie „penticostala” la fiecare miting important,urmarind in special invitatii din primul rand si cei de pe ultimul. A scultat multe „predici” de la anvoane, ,totusi paradoxal ,esenta , deznodamantul cat si efectullor lor „de pocainta „se releva in comentariile din hall-uri si din parcare.Dar nici aceste acute substraturi nu-si definitivau intentia ,scopul si directia lor cronica si hnociva decat in timp. „Otetul. . . incetul cu incetul . . .”
        Apoi in amalgamul „Romaiei Evanghelice” fondata pe URA, convulsioneaza si colcae dusmania a doua distincte tabere .Si neavand teama de Atotputernicul, impreuna ,dar din motive diametral opuse , in orbirea lor ,folosesc o singura arma ce le-a ramas l-a dispozitie. Ea se numeste DEZINFORMARE !. Radacinile ei traditionale, cu gene infipte adanc la Moskva ,germineaza un miros greu in Media „noastra” Mioritica. In rest , o gasca de lingai cu masca de crestin, in amandoua taberele, ce vor sa prinda cat mai multa carne pe ciolan . . .
        iar unedeva in West, pe un fotoliu moale. octogenarul rade satisfacut. . . .

        sincerely , Mos Ion Roata

      2. Neobositul si dragul meu frate in Domnul Isus , MIKE.
        Legat de problema ochilor, am terminat doart investigatiile iar din 23 oct incepeind cu ora 9 am voi fi supus la interventii la ambii ochi.Domnul Isus sa fie cu mine.
        Povestea aceasta „politica” m-a stirnit din postarea ta pentru ca eu nu vad nimic nou in purtarea „mai marilor” pocaitilor. ( eu nu mai fac deosebire de denominatie pentru ca sunt minciuni.Denominatiile nu sunt din biblie)
        Eu , inteleg foarte bine DE CE se duc politicienii si fac bai de multime, nu conteaza unde este „piscina”.Conteaza doar sa fie „public”. Iar in biserici este public asigurat de marii castelani din belsug.
        Aspectul acesta Mosul meu drag il descrie magistral de fiecare data.Problema este ca ei nu citesc blogul ca s-ar trezi si nu ar mai urma pe castelani, ar urma pe Domnul Isus curat si fara „politichii”!
        Vezi tu draga Mike ce avem in adunari? Nu popii sunt problema ci toata adunatura este in deriva, in ratacire.Da, incepind cu cei din frunte. Tu poti crede ca enoriasii nu stiau la sunt chemati sa participe si ce LOZINCI sa strige? Stiau si …doreau sa fie partasi , si mai ales, sa fie „mingiiati” macar cu privirea de catre CONDUCATORII IUBITI! Acelasi mecanism si emotii au functionat si cind Anei Valentin a pupat mina rosie si acceptind-o ca stapina peste credinta sfinta (credea el).Mecanismele si legitatile lumii sunt aceleasi.Doar actorii sunt trecatori , schimbatori, altii…
        Te rog frumos sa ma ierti ca indraznesc dar am motive suficiente sa te sfatuiesc sa incerci sa stam deoparte. Acestea sunt TARITELE in care , daca ne bagam ne maninca porcii.
        Tu chiar mai poti crede ca mai exista vreun „mahar” care sa nu-si traga seva din butoiul statului? Daca mai poti crede asa ceva, cu toata dragostea si respectul de care stii ca te bucuri sincer in ceea ce ma priveste, vreau sa-tiu spun ca stau mai bine decit tine.(iarta-mi lauda, dar poate fi reala) Chiar daca , zilnic eu mai servesc cite o masa „de lapte”. Sunt inca in crestere, dar asemenea „gogoase” indiferent cit zahar ar pune pe ele ori ciocolata, nu ma tenteaza. Mike,tu stii bine( si printre foarte putinii) am lucrat 20 de ani la „gogoserie”, e greu sa ma mai convinga cu alte surogate.
        Inca o ocazie in care imi pare rau ca nu suntem „mai aproape” sa putem sa ne cicalim putin reciproc, avantajul fiind al meu pentru ca nu este un subiect biblic.Este un subiect 100% firesc, lumesc, hotesc, …este de acolo de unde doar ce am iesit (teafar)
        cu ajutorul bunului Dumnezeu.
        Zic, lasa-i in mila lui Dumnezeu.Hai sa ne cheltuim cu lucruri duhovnicesti.Hai sa ne asiguram ca vom avea si ceva „lucruri facute bune” atunci cind vom fi intrebati pentru orice lucru rau sau bun facut. Ca vine…si sta sa inceapa chiar cu noi.
        Frate Mike, Craiova are citeva mii de mii de puncte inaintea acestui balamuc.De fapt…nici nu se poate compara.
        Ai vazut de ce iubeste Mosul meu drag pe fr Viorel Chis? Hai sa vorbim de dragostea frateasca, sa nu lasam „lampa rosie” sa inunde in vietile noastre.Prostitutia (fie politica , fie de alta natura ) este un pacat in trup si e si greu si TRIST!
        Fii binecuvintat dragul meu frate Mike.

  11. Un raspuns pentru intrebarea ridicata;”ESTE PAUL NEGRUT, INCONȘTIENT, EGOIST ORI ÎNSETAT DE POPULARITATE ?”se poate subintelege din paginile de accesare si din partea persoanelor care il cunosc in viata de zi cu zi ;
    http://dezvaluiri.wordpress.com/paul-negrut/
    …in un comentariu astfel se scrie;”…Paul Negrut n-a plagiat pe nimeni si este, daca vreti, modelul cel mai frumos dintre baptisti. V-as indemna sa ascultati predicile sale si sa stati de vorba cu el pentru a vedea ce fel de om este.
    Cu respect, Marius Lucan…”
    http://www.napocanews.ro/2011/01/vicepresedintele-uniunii-baptiste-din-romania-un-om-cu-grave-complexe-de-superioritate-s-a-gasit-sa-dea-in-poetul-national-al-romanilor.html
    Azi internetul ne ajuta sa accesam multe informatii alaturi de multe pareri .Partea trista este ca nu intelegem ;cat de complex a ajuns sistemul politic si religios.Iar unii lideri de azi au ajuns ca liderii religiosi de pe timpul Domnului Isus cand de frica imparatului Irod si a lui Pilat il vind pe Domnul Isus .Azi nu mai este frica fata de liderii politici ,dar este interes financiar si de aprobari care vin prin semnaturile celor de la guvern pentru poozitii ale unora care le aduc procentaje in afaceri si in organizatiile de „nonprofit” care la fel aduc mari beneficii .Multimile( membrii ) nu inteleg fiindca nu au acces la aceste informatii si nici nu pot sa asculte ce se aproba si desaproba in birourile luxoase si bine antifonate . Totusi accesind anumite pagini si intrind in contact cu persoane care au acces la dosarele date spre aprobare ,ajungi sa intelegi cum si cu ce scop ajung aceste intilniri organizate si bine expuse in puterea reclamei .Dar sa intelegem un lucrucare astfel in urma evenimentului ajunge explicat;
    „….Confesiunile evanghelice propovăduiesc o etică riguroasă, cu principii destul de categorice. Există puncte de vedere exprimate de personalități cu renume care sancționează oportunismul, corupția, ipocrizia politicului (pastorul Paul Negruț și pastorul Marius Cruceru).

    Ce deranjează aici, cred, e faptul că aceste poziții principiale și coerente cu atitudinea evanghelicilor față de morala socială par să fi fost suspendate pentru câteva ceasuri/zile pentru a permite o vizită de lucru a unor politicieni controversați. E, într-adevăr, de lămurit cum se rezolvă această (aparentă?) inconsecvență morală. Mai ales că situația lui Ponta ridică mai multe semne de întrebare pentru morala propovăduită la amvoanele bisericilor evanghelice: ascensiunea profesională, mentoratul lui Năstase, patronajul spiritual al lui Iliescu, plagiatul, divorțul etc…”
    http://drezina.wordpress.com/2014/10/18/ce-cauta-ponta-la-evanghelici/
    Pentru unii la fel este greu de meditat ,ori ajung plictisiti ,dar adevarul asa iese la suprafata dupa cum si in campania electorala pentru puterea guvernamentala asa a ajuns explicat si multi nu au inteles scopul lui Victor Ponta pentru „BINECUVINTAREA ” de la Biserica Penticostala Elim Chicago;

    http://www.ziaristionline.ro/2012/02/28/vizita-lui-victor-ponta-in-sua-a-fost-organizata-integral-de-lobby-ul-cultului-penticostal/
    Deci sa nu subestimam intelectualul acestor persoane ,dar sa intelegem scopul intilnirilor care nu sint facute la voia intimplarii si nici fara aparobari din partea unor foarte importanti in sistemul de azi ;
    http://gov.ro/ro/stiri/primul-ministru-victor-ponta-a-vizitat-universitatea-emanuel-din-oradea
    Vedem ca stirea ,reclama apare si pa pagina „prim-ministrului ” in actualitatea zile;”..Vineri, 17 Octombrie…”
    Credeti ca nu se va repara gresala prin explicatii foarte bine gandite ? Binenteles ca da fiindca si altii au procedat la fel ;
    „PARLAMENTARI LA ELIM – DE CE AM ÎNGHIȚIT ȚÂNȚARUL DUPĂ CE AM STRECURAT CĂMILA – DOCUMENTAR VIDEO”
    http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2012/02/22/parlamentari-la-elim-de-ce-am-inghitit-tantarul-dupa-ce-am-strecurat-camila-documentar-video/
    Preotii de pe timpul Domnului Isus la fel s-au justificat si este scris despre ce au afirmat;
    „..12. Ceata ostasilor, capitanul lor si aprozii iudeilor au prins deci pe Isus si L-au legat.
    13. L-au dus intai la Ana; caci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot in anul acela.
    14. Si Caiafa era cel ce daduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos sa moara un singur om pentru norod.”
    Deci ,nu trebuie sa fim shocati fiindca in puterea sistemului social si religios astfel se aranjeaaza lucrurile si beneficiile apar pe masura ,chiar daca este impotriva si in nerespectarea „LEGII DIVINE”
    Altii au curajul sa predice si sa defineasca „CONSTIINTA” ,dar oare o detin ?…in timp ce faptele astfel ii dau de gol?

    Poate si „CONSTIINTA ‘ LOR SE VA TREZI SI VOR AVEA CURAJUL SA EXPLICE CELOR DIN JUR PACATELE SI FARADELEGILE CARE APAR PRIN ASTFEL DE INTILNIRI SI INCA OMENIRII NU AU AJUNS CUNOSCUTE …..DAR CE SE FACE LA INTUNERIC SI IN PUTEREA FIRII ,MAI REPEDE ORI MAI TIRZIU AJUNGE DESCOPERIT ;
    http://www.ziartricolorul.ro/ies-la-iveala-amanunte-despre-vizita-penala-a-unor-asa-zisi-socialisti-romani-peste-ocean-mita-trafic-de-influenta-taxa-de-protectie-de-la-penticostali-in-valoare-de-750-000/
    Unii ajung sa creada ,altii nu si nici unul nu are de pierdut fiindca ei isi rezolva afacerile ,penalii si interesele fiindca au acces la lege si la influienta ei ,dar va veni si ziua „judecatii dupa cum este scris ;”..11. Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele.
    12. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este Cartea Vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea.
    13. Marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui.
    14. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
    15. Oricine n-a fost gasit scris in Cartea Vietii a fost aruncat in iazul de foc.”deci sa avem o mare grija fiindca toti ajungem judecati dupoa fapte !!!

  12. Alin Cristea nu este o persoana care traieste din „aroganta si comentarii nesabuite”. E mai degraba un parazit social care abia asteapta ca partidul „pontist-socialist” sa ii ofere si lui o pensie sociala.

  13. Paul Negrut n-a plagiat pe nimeni si este, daca vreti, modelul cel mai frumos dintre baptisti. V-as indemna sa ascultati predicile sale si sa stati de vorba cu el pentru a vedea ce fel de om este.>>???A scris cineva ,pai crezi ca satana e analfabet ,incult ,fara carisma ?Pai satan se foloseste doar cei inteligenti ,cu influenta ,cititi ,eruditi ,teologi iscusiti si oratori desavarsiti ….altfel cum i-ar putea insela si pe cei alesi ?Matei 24;24 .
    Nu fiti naivi ,totul este o mascarada ,Dumnezeu nu mai este de mult in bisericile de azi .Apoc 3;20-21 ,,,,El demult este afara din tabara relgioasa ……Cine are urechi sa asculte ce zice AZI bisericilor ,Duhul !

  14. Si totusi din articol nu reiese clar care este nemultumirea autorului…(mai degraba deduc cititorii din filmulet)

    „Si cu toate acestea sa nu fi inteles el (Negrut) efectul acestei vizite la nivel national ?”

    Foarte de acord ,dar la o asemenea intrebare cred ca se impunea in primul rand sa se precizeze din partea autorului, macar intr-o scurta fraza, care este „efectul” la care se refera ?, iar mai apoi bineinteles comentariile pro sau contra…

    1. Articolul ,nu reprezinta o nemultumire a autorului,ci ,este scoasa in evidenta,tendinta si directia in care „cirmacii”spirituali evanghelici ,indreapta „corabia”,constienti ,sau inconstienti ,deviind de la „traseul salvator”GOLGOTA,si conducindu-o intr-o directie aparent buna ,insa ,cu un final „tragic „pentru milioane de suflete ,ce au urcat la „bordul iahturilor lor” efemere.
      Fiti binecuvintati.

      1. Iosife, mai citeste de citeva ori Romani 13 sa nu te trezesti ca lupti contra celor scrise in biblie. Ai dat cu parerea la Radu, dar tare ma tem ca el intreaba foarte bine si puncteaza apoi decisiv. Asa cred.

        1. Tristare
          Exact dupa acest capitol din Romani, s-au ascuns si s-au scuzat si pastori colaboratori, din timpul comunismului.
          Ce tu incerci sa insinuezi este paralel cu articolul meu.
          mike

      2. Singurul aspect care eu il doresc este sa fie din biblie. Daca este din biblie, e bine, daca nu este din biblie este ….politica sau teologie.
        Fr Mike, ramin la invitatia de a sta la o parte fata de asemenea circarii. Cit despre constiinta pe care se presupune ca o avem, in mod onest si cetatenesc, avem o singura sansa CURATA : singur cu Domnul Isus in minte si-n suflet, la votare.
        Fii binecuvintat.

  15. Din moment ce este scoasa in evidenta o directie sau tendinta gresita,intelg ca este vorba (si pe buna dreptate) de o nemultumire ! De fapt sunt mai multe…m-as fi astept sa fie
    subliniate in articol concret (adica pus punctul pe i)…pt.a fi dezbatute

    1. Radu
      Pentru cei la zi cu ce se intimpla zilele astea in Romania, articolul meu este foarte clar.
      Discutam de soarta ROMANIEI.Un lider religios de talia lui Negrut,a dat un semnal clar, intr-o directie gresita.
      Intrebarea mea este de ce a facut acest lucru?Ce poate fi mai important de cit soarta celor peste 20, milioane de oameni? Sa fie el inconstient? Nu cred! Sa fie egoist si se gindeste doar la binele universitati?Se prea poate. Ori este setos de popularitate?
      Nu-l cunosc destul de bine pentru a ma putea pronunta.
      Intr-un fel astept un drept la replica din partea dinsului.( o explicatie pentru cititori blogului nostru).Desi stiu ca umilinta nu este la indemana oricui, sar putea sa se mai intimple si minuni.
      Sper sa ma fi facut inteles si de tine Radu.
      God bless you and yours.
      mike

      1. Frate Mike
        Ma rog Dumnezeului Unic,Viu si Sfint,sa va dea taria de a duce crucea pina la capat .
        Sint convins ca sinteti atacat de cei „mari „,si ca vor incerca sa va reduca la tacere ,dar Dumnezeu este cu tine si cu noi „copiii Lui ,si va sustin, si va voi sustine in rugaciune ,cit va rasuna glasul Adevarului,pe acest blog ,pentru ca ADEVARUL ne face „liberi” de doctrine si inselaciuni ale oamenilor,ce slavesc mai mult creatia decit pe Creator. Noi nu cautam ajutorul la oameni ,si mai ales la cei ce ne asupresc,ci,ajutorul si sprijinul nostru este la DOMNUL.
        „Asa vorbeste Domnul;Blestemat sa fie omul care se increde in om,care se sprijineste pe un muritor si isi abate inima de la Domnul. Caci este ca un nenorocit in pustie,si nu vede venind fericirea;locuieste in locurile arse ale pustiei,intr-un pamint sarat si fara locuitori.”(Ieremia 17;5,6) Nu cred ca V.Ponta ,a mers neinvitat,si ma intreb retoric,”cu ce scop ?”….
        Domnul sa te intareasca si s-ti lumineze calea catre Canaanul ceresc.
        Fii binecuvintat .

        1. Frate Iosif
          Multumesc pentru ingrijorarea ta si rugaciunile tale,dar fii linistit.Au incercat Comunisti sa ma elimine si nu au reusit, fiindca eu totdeauna mi-am pus nadejdea in Domnul si pina acum na-m fost dat de rusine.
          Toate astea sunt nimicuri pentru mine.
          Cind iti lansezi un blog, iti i-ai in calcul multe lucruri.Esti o persoana publica si trebuie sa fii pregatit pentru orice.Lui Alin Cristea ii doresc multa binecuvintare.
          God bless you and yours.
          mike

  16. .La alegerile trecute ziaristul Nistorescu striga ca din gura de sarpe ca pocaitii penticostali influenteaza si conduc Romania. Iaca , cu rabdare a venit si rindul baptistilor. Sunt curios data urmatoare cine va fi de jurna?
    God bless you and yours.

  17. „Eu mă ocup, cît pot, unde pot, cu… adevărul.” – o ultima minciuna si mostra „mogulica” a „Romaniei Evanghelice ” ,fara leac ,fara alinare !. Posibil, caz patologic de alienare mintala !. Mike, Mosu’ propune deschiderea unui fond monetar de ajutor ” penticostal „, asistenta medicala si counseling pentru tamaduirea fratelui nostru Alin abandonat de cei in care el si-a pus si a avut toata increderea ! . Singurul crestin de buna simtire si prietenie autentica sincera fata de Alin Cristea ,a ramas Marius Cruceru, fiu de fost infrmator securist ,precum tatal meu .. . . .http://mariuscruceru.ro/2010/05/13/alin-cristea-bine-cuvintat/

  18. Este evident ca pastorul Paul Negrut a comis o greseala care putea fi evitata. Cititi cu atentie si articolul de aparare din partea unui „emanuelist” si veti vedea ca cei de la Universitatea Emanuel au stiut cu ceva timp in urma de vizita lui Victor Ponta:

    http://prejbanlevi.blogspot.ro/2014/10/integritate-excelenta-tradator-sau.html

    Deci nu e chiar asa cum relateaza Teofil Stanciu aici:

    https://drezina.wordpress.com/2014/10/18/ce-cauta-ponta-la-evanghelici/

    Articolul „drezinei” (Teo Stanciu) este bun, sunt de acord cu el in proportie de 90% dar contine si anumite erori. Una din ele este cea legata de faptul ca cei de la Emanuel s-ar fi pomenit cu Ponta la usa in mod inopinat. Din moment ce s-a stiut cu ceva timp in urma, e clar ca vizita putea fi contramandata. In privinta domnului Alin Cristea, domnia sa nu este de acord decat cu ceea ce scrie maria sa. Nu cred ca era prea mult de argumentat aici, autorul articolului doar a ridicat niste intrebari pertinente. Desigur, sunt de acord ca nu trebuie sa-i de-a nimeni in cap lui Negrut pentru greseala aceasta dar faptul ca i s-a cerut o explicatie nu cred ca este o crima. Daca pastorii acestia au pretentia sa-i ascultam cand ne viziteaza bisericile cred ca nu considera prea mult daca li se cere si nitica transparenta.

  19. Vreau sa mai adaug doar ca subiectul tratat in acest articol era deja arhicunoscut. Nu cred ca era necesar ca autorul articolului sa fi reiterat aici toate faptele si acuzatiile care li se pun in carca celor de la prestigioasa universitate oradeana. Este doar o opinie personala. Take it or leave it 🙂

    1. Adica tu vrei fr David sa spui ca noi de pe acest blog sa fi ramas condamnati sa vorbim numai despre lucruri biblice? Noi sa nu participam un pic la treburile tirgului? Cred ca era prea grea jertfa. S-apoi, nici o data nu-i prea tirziu decit o singura data.
      Fii binecuvintat pentru lamuririle in spirit crestinesc oferite cu acuratete si…dragoste.

  20. E adevarat ca s-a gresit. Important e sa nu se mai repete.

    http://rasvancristian.wordpress.com/2014/10/21/cronici-mondene-159-un-caz-de-mutilare/

    Nu cred ca este o idee buna ca institutiile crestine sa cocheteze atat de mult cu mediul politic. Acestia nu vin sa asculte Evanghelia ci sa-si prezinte platforma lor electorala.
    In plus, m-as fi bucurat daca li s-ar impune sa stea la tot serviciul divin, daca vor sa ia cuvantul la o intrunire crestina. Asa procedeaza si Cristian Ionescu. E unul dintre putinele lucruri pe care le apreciez la el.

  21. „Avînd în vedere cele de mai sus, măresc sancţiunea pentru blogul lui Mike Olari pînă în 2025.” -perla „evanghelica ” debitata de Alin Cristea 1 Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
    Rom 1.20; 2Sam 12.5-7; Mat 7.1-2; Ioan 8.9;
    2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.
    3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
    4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
    Rom 9.23; Efes 1.7; Efes 2.4-7; Rom 3.25; Ex 34.6; Isa 30.18; 2Pet 3.9-15;
    5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
    Deut 32.34; Iac 5.3;
    6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
    Iov 34.11; Ps 62.12; Prov 24.12; Ier 17.10; Ier 32.19; Mat 16.27; Rom 14.12; 1Cor 3.8; 2Cor 5.10; Apoc 2.23; Apoc 20.12; Apoc 22.12;
    7 Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
    8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
    Iov 24.13; Rom 1.18; 2Tes 1.8;

    1. Vezi draga Walden, ca nici „pustusagul” nu e protejat de „sagetile infocate” ale diavolului,si, doar armatura Duhului,si in special, „scutul credintei”bine uns ,e in masura sa le opreasca si sa le stinga,iar in alta ordine de idei ,cea mai puternica arma de atac impotriva vrasmasului, (diavolului )-_am facut paranteza ,pentru a nu fi inteles gresit-
      si impotriva oricarei forte malefice ,ce ar putea sa existe in univers,este DRAGOSREA,asociata cu IERTAREA,UMILINTA,SACRIFICIULsi ZDROBIREA,”teleporteaza” fiinta umana fizica ,dincolo de materie ,oferindu,i trairi ce depasesc perceptia simturilor pamintesti,firesti.
      Fii binecuvintat.

  22. In viatza, din partea semenilor conationali „crestini”ne putem astepta la ori(si)ce !. Mosu ‘ ,prins fara acte’n regula in „spatiului ievanghelic ,si apoi legat si dus cu japca inapoi in Lagarul „Romaniei Evanghelice „, a fost incadrat ,stigmatizat si aspru pedepsit pentru vre’o inca douazeci si ceva de ani. Domnul Comandant Mogul Sef Alin Cristea ,la clasat pe sarmanul Mosu ‘ drept IDIOT !. Si pentruca in anul 1977 parasit’a Mosu’ „plaiurile mioritice” impins si de niscai’va substantiala doza de idiotenie ,fermentata de un regim idiot ,ce in aceea vreme subjuga abuziv glia strabuna ,am luat calea pribegiei !. Mare, ingaduitor, rabdator si bun este Dumnezeu cu noi !. Si pentru deconectare ,destindere si distantare de la aceasta necrestineasca polemica in care am alunecat cu totii fara sa veghiem ,urmariti o autentica doza de idiotenie actuala :
    http://www.youtube.com/watch?v=Vyxt8qatRx0 sincerely, Mos Ion Roata

    1. Mosul meu drag, nu stiu daca mi-aai citit „opera” din 20 orele 2.20 pm, anul acesta.
      Poate e bine ce fac, poate nu dar sunt musai sa ma „repet” ca doaar este la moda copy-paste.

      „Eu , inteleg foarte bine DE CE se duc politicienii si fac bai de multime, nu conteaza unde este “piscina”.Conteaza doar sa fie “public”. Iar in biserici este public asigurat de marii castelani din belsug.
      Aspectul acesta Mosul meu drag il descrie magistral de fiecare data.Problema este ca ei nu citesc blogul ca s-ar trezi si nu ar mai urma pe castelani, ar urma pe Domnul Isus curat si fara “politichii”!
      Vezi tu draga Mike ce avem in adunari? Nu popii sunt problema ci toata adunatura este in deriva, in ratacire.Da, incepind cu cei din frunte. Tu poti crede ca enoriasii nu stiau la sunt chemati sa participe si ce LOZINCI sa strige? Stiau si …doreau sa fie partasi , si mai ales, sa fie “mingiiati” macar cu privirea de catre CONDUCATORII IUBITI! Acelasi mecanism si emotii au functionat si cind Anei Valentin a pupat mina rosie si acceptind-o ca stapina peste credinta sfinta (credea el).Mecanismele si legitatile lumii sunt aceleasi.Doar actorii sunt trecatori , schimbatori, altii…
      Te rog frumos sa ma ierti ca indraznesc dar am motive suficiente sa te sfatuiesc sa incerci sa stam deoparte. Acestea sunt TARITELE in care , daca ne bagam ne maninca porcii.”

      Mosul meu drag, nu-ti tulbura pacea si linistea cu „gogosi” indiferent de glazura. Spun aceasta cu mult regret in sufletul meu , dar cu multa dragoste frateasca. Si ma gindesc si la fr Mike, acest frate scump inaintea Domnului , tot mai des cauta adincimea cu degetul.
      Ramin la intelepciunea si proverbele care ne pot oferi „ilustratii” viitoare menite sa ne indrume sau macar sa nu ne lase sa alunecam de pe cale.
      Domnul sa te binecuvinteze Mosul meu drag pentru ca atunci cind suntem cu Dumnezeu, cine ne poate fi impotriva? Ce ne poate face omul?
      Har si pace sfinta.

  23. Draga Walden, Fiti pe pace. Respectivul promite sanctiuni pentru urmatorii 80 de ani in timp ce el nu stie ce aduce ziua de maine. Ce e viata omului? Raman la concluzia enuntata aici:

    http://dyobodiu.wordpress.com/2014/10/20/ce-cauta-victor-ponta-la-universitatea-emanuel-via-beni-cruceru/

    In timp se va vedea care e raspunsul corect la intrebarea ridicata in acest articol. Un lucru e cert: crestinismul din zilele noastre are din ce in ce mai putine repere.

  24. Sa’l lasam pe sarmanul Cristea sa se aline ,ori . . . sa’si duca mai departe silnicia’i fara leac. Iata aici ,in continuare ,un exemplu de Credinta Pura ,autentica, pe plaiuri bihorene. De Dezbracare de sine (cheia victoriei crestinismului fara cravata !),de slujre exemplara a Mantuitorului nodtru :http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/10/23/jumatate-de-veac-de-la-mutarea-la-domnul-a-unui-episcop-roman-marturisitor-vladica-nicolae-popovici-al-oradiei-luptati-pentru-apararea-credintei-si-bisericii-lui-hristos-nu-fiti-vanzatori-ai-lu/

  25. Lui Negrutz ,pentru albire :

    de
    Nicolae Mirean

    Dă-ne păstori Doamne Iisuse
    Curaţi şi sinceri în cuvânt
    Care să spună Adevărul
    Care-l spui Tu în Duhul Sfânt.

    Dă-ne păstori ce fac dovada
    Prin viaţa şi cuvântul lor
    Că vor să-şi mântuiască turma,
    Prin misiunea de păstor.

    Dă-ne părinţi curaţi şi sinceri
    Care î-şi dovedesc iubirea,
    Nu prezentând doar ce se poate
    Sau ce permite stăpânirea.

    Dă-ne părinţi plini de credinţă
    Care prin grai şi vieţuire,
    Ne dovedesc sinceritate
    În lupta pentru mântuire.

    Păstori care trăiesc durerea
    Sărmanei turmi sălbăticite
    Şi frica marilor răspunderi
    Care rămân neîmplinite.

    Păstori care s’arate turmei
    Cum se ascunde Adevărul
    De cei ce nu iubesc credinţa
    Şi duc în răutăţi poporul.

    Şi care nu prin explicaţii,
    Şi prin zidiri exterioare
    Socot că-şi împlinesc menirea
    Şi îşi scot turma din pierzare.

    Celor curaţi dă-le curajul
    Să-L spună-chiar de mulţi îl ştim-
    Ca să-i cunoaştem, să-i susţinem
    Să-i apărăm şi să-i iubim.

    Că azi confuzia-i stăpână
    Şi nu se spune Adevărul
    Care convinge şi’angajează
    În luptă turma şi păstorul.

    Şi mari şi mult viclene curse
    Ni se aduc subtil Iisus,
    Şi nici o voce nu s’aude
    De la păstorii cei de sus.

    Dă-ne păstori ce păzesc turma
    Cu viaţa şi inima lor
    Care zidesc mai mult lăuntru
    Ca cele din exterior.

    Celor curaţi dă-le puterea
    De-a spune tot ce e de spus
    Cât mai trăim în libertate
    Şi ne’nrobiţi de tot, Iisus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s