ARE BISERICA IMPACTUL SCONTAT, ASUPRA SOCIETĂȚII CONTEMPORANE ?

Discrepanța dintre vorbă și faptă, a adus în cele mai multe biserici,

„APATIA” și le-a paralizat potențialul în influențarea LUMII pierdute, din jurul nostru!

2_2_8484_2_1_690x520 

       Încă de când eram copil mic, auzeam dictonul:

,,FĂ CE ZICE POPA, DAR NU FĂ CE FACE POPA”

Credeți-mă, că niciodată nu am crezut că voi auzi acest lucru în bisericile evanghelice. Din păcate, lucrurile cam așa stau și în multe din bisericile noastre.

       Dacă îmi doresc ceva pentru anul 2015, este să ne comportăm cu toții în așa fel (în orice împrejurare) ca această zicală să nu ni se potrivească.

       Acest lucru nu este neapărat valabil doar pentru cei ce slujesc de la amvoanele bisericilor, ci și pentru noi fiecare, iar eu încerc să scriu acest articol, gândindu-mă la mine și domeniile mele de activitate. O să aduc în discuții 3 domenii în care noi putem să influențăm foarte mult.

      Ați auzit spunându-se:

„CE FACI SE AUDE AȘA TARE, CĂ NU SE MAI AUDE NIMIC DIN CEEA CE ZICI”

 


1. Care este poziția mea în familie? Sunt eu luat în seamă? Trăiesc eu ceea ce vorbesc, sau dau sfaturi copiilor mei, sfaturi pe care nu le mai aud fiindcă abia au timp să asculte și să se uite la ce fac eu?

          Nu ați auzit de acel tată, care atunci când a sunat telefonul și l-a ridicat unul dintre copii, i-a făcut semn copilului să spună că nu este acasă, iar copilul i-a zis celui ce a sunat: ,,MI-A ZIS TATA SĂ-ȚI SPUN CĂ NU ESTE ACASĂ” … Cum să mai spună un asemenea tată copiilor lui să nu mintă, când tu le ceri să mintă?

         Poate nu realizăm ce responsabilitate avem ca părinți. Copiii noștri vin în această lume fără să știe nimic, pregatiți să învețe totul, iar dacă noi suntem buni la terorie, dar în practică trăim altfel, avem toate șansele să creștem o generație de ipocriți.

        Haideți, ca parinți, să fim gata anul acesta să devenim ce poate n-am fost niciodată, adică reali. Iar dacă am fost o viață întreagă niște ipocriți, am zis una și am făcut alta, este timpul să ne pocăim cu adevărat de acest lucru, chiar dacă implică smerenie multă. Nu este ușor să recunoști în fața copiilor faptul că nu ai fost ceea ce ar fi trebuit, dar este așa de necesar, dacă vrem să vedem rezultate la nivel de familie.

2. Locul de muncă este amvonul nostru, al tuturor. Cum bine spunea cineva: „PREDICĂ TOATĂ ZIUA, IAR DACĂ TREBUIE SA FOLOSIM CUVINTE, SĂ FOLOSIM”. Să știm că pentru unii din colegii noștri, noi vom fi singura biblie, pe care ei o vor citi.

        Nu ți-ai pus întrebarea:  De ce unii dintre colegii tăi, pe care i-ai invitat la biserică, nu au vrut sa vina?

Reacția noastră în fața colegilor, îi va face curioși să cunoască mai multe despre Dumnezeu, ori îi va face să spună, Cu ce ești tu mai diferit ca mine?

       Cred ca ar trebui să ne gândim mult mai serios la responsabilitatea pe care o avem față de cei din jurul nostru. Nu va fi nimeni impresionat de biserica unde mergem, nici de poveștile noastre, dar vor fi mișcați și impresionați de felul nostru de viață.

       Cred că anul acesta trebuie să dovedim viață de creștin prin faptă, nu doar prin vorbă. Domnul să ne ajute.

 

3. Doresc să aduc în discuție pe toți cei ce slujesc de la amvoanele bisericilor și care se fac în parte responsabili și de primele două situații.

      În ultimi ani s-au pregătit în tot felul de seminare, tot felul de tineri, unii mai pregătiți decât alții. Nu ducem lipsă de teologi. Avem tot felul de doctorate și masterate, în teologie. Sunt impresionat de câți predicatori buni s-au ridicat în ultimii ani.

      Dar vai, câți dintre ei nu au căzut deja victime a tot felul de slăbiciuni și vicii… Numai în ultimii ani, câți dintre cei care și-au făcut un nume prin predicare, au căzut examenul practic.

Acești mari predicatori, au toate șansele să ne umple bisericile de creștini cu capul mare, dar cu o inimă tot mai mică.

      Dacă nu se va face o evaluare în această direcție, DISCREPANȚA  dintre a vorbi și a împlini, va fi tot mai mare, iar bisericile noastre vor deveni asemenea bisericilor tradiționale, pe care le-au părăsit părinții noștri tocmai  din acest motiv.

Prospect-to-Evangelist-Webinar

      În concluzie cred, că dacă fiecare din noi ar trebui să îsi facă un plan pentru 2015, ar fi să elimine DISCREPANȚA  dintre vorbă și faptă și să ne dăm exemple de CREȘTINI ADEVĂRAȚI. 

      Astfel, am începe să avem un impact extraordinar, fiecare în locul unde își exercită activitatea zilnică.

Numai așa vom putea avea impactul necesar pentru a influența lumea din jurul nostru, care este în căutare de modele.

      Eu doresc să fiu un model vrednic de urmat în anul 2015, dar tu?

Cu multă dragoste,

Mike Olari

13 comentarii

  1. Subiectul este exceptional si descrie realitatea cu care ne confruntam!!Shocant este ca in fata noastra azi se detin foarte multi pastori pretinsi care prin diplome teologice au ajuns pe pozitii inalte ,altii chiar fara diplome teologice sint in pozitii foarte mari si prin puterea nepotismului au format grupul ca pe timpul Domnului Isus ;”Sinedriul „Si „Sinedriul „de azi este cu multul mai complex si puternic in ceea ce se realizeaza.Eu iti inteleg Mike sinceritatea si dorinta de a ajunge la ce ai scris.As dori din tot sufletul sa se ajunga la implinirea mesajului si intre crestini sa nu mai fie personalitati ca Iuda ,Anania , Safira si multi alti ucenici care l-au parasit si tradat pe Domnul Isus .
    Traim zile grele in care cei mai multi promit ,cei mai multi iti zimbesc si la fel isi continua conduita si viata.Mult timp nu vor putea sa faca fiindca faradelegile le apar la lumina zilei si tot mai multi au acces la informatii.Trist este pentru ca se incalca invatatura Domnului Isus .Si apostolul Ioan scrie ;”..9. Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta are pe Tatal si pe Fiul….”
    Deci sa nu ne autoinselam si intradevar ar fi momentul ,timpul ca „faradelegea,pacatul,minciuna si inselatoria” sa dispara din viata celor pretinsi pina in prezent.
    Sa se ajunga la o adevarata „SLUJIRE” si astfel Bisericile sa-si recastige din partea membrilor increderea.Insa atita timp …..cat nu se ajunge la transparenta ,la comunicare sincera si inca se mai cauta interese firesti ,de grupuri si cei saraci,necajiti si in lipsuri ajung marginalizati …este o mare problema!!!
    Si foarte interesant este ca chiar intre noi in grupul virtual sint persoane care necesita ajutor pentru incadrare in sistem ,pentru supravetuire si alte ajutoare pentru viata de zi cu zi ,dar pastorii din Bisericile in care fac parte,le frecventeaza ………,nu ii ajuta si nici nu se intereseaza cum ar putea sa-i ajute.
    Trist ,dureros este fiindca de ochii lumii in Biserica ,unde camerile de filmat sint mereu si mereu numai pe ei afirma lucruri foarte provocatoare …fac ungeri …rugaciuni insistente ,rasunatoare ,dar toate sint facute in puterea formalitatii si pentru reclama ce si o doresc.Am curajul sa scriu si pot sa dovedesc.Cei prezenti in Biserica mai puti inteleg ,dar cand mergi si derulezi programele inregistrate pe paginile fiecarei Biserici veizi si realizezi ce se intimpla! Si Satana mereu era interesat si este interesat de reclama personala si intradevar si Domnului Isus ii spune;”..8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte inalt, I-a aratat toate imparatiile lumii si stralucirea lor si I-a zis:
    9. „Toate aceste lucruri Ti le voi da Tie, daca Te vei arunca cu fata la pamant si Te vei inchina mie.”
    Interesant lucru .Mare promisiune doar pentru o „APLECACIUNE”
    Si ce trist este ca azi in loc sa ne aplecam si sa ne inchinam Domnului Isus cu darurile noastre …ajungem sa ne aplecam si sa daruim la altii crezind ca o facem in numele si pentru Domnul Isus si Tatal Ceresc. Uitind ce este scris in „SCRIPTURA”
    As dori sa vad ,transformarile facute in mod pozitiv si idolatria alaturi de inselaciune,mindrie ,minciuna ,curvarie si alte lucruri firesti sa dispara din Biserici .Iar „CAMERILE DE FILMARI ” din timpul slujbelor sa fie indreptate spre cei nebagati in seama ,spre cei saraci ,bolnavi si lipsiti de ajutor ….pentru ca lumea sa-i cunoasca si sa ajunga la ei sa-i ajute …Degeaba daruim $100 ,200,300,500 ,ori zeci de mii de dolari ,daca nu ii daruim afeciune ajutorul real sa ii fim alaturea in momentele critice ale vietii.O persoana bolnava,neputincioasa are nevoie de ajutor ,de mincare,de imbracare,de transport si de ingrijire…..Asadar sa ne uitam in jurul nostru si sa devenim ca „SAMARITEANUL ‘.Sa nu fim ca „LEVITUL SI PREOTUL ” care a ocolit pe cel cazut ,lovit si talharit……Si sa nu uitam mesajul scurt al Domnului Isus ;”.. „Sa nu ucizi; sa nu preacurvesti; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa;
    19. sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta”; si: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”
    Deci fratele meu MIKE ,mesajul scris in Sfintele Scripturi este foarte vechi si cunoscut indeaproape teologic de pastorii,doctorii evanghelisti ,slujitorii din via Domnului ,insa lipseste „IMPLINIREA” la fel ca si la carturari ,iudei,preoti si farisei ….
    Azi as dori sa vad implinire si transformare in Bisericile pe care le cunosc si la cei din jurul meu care se pretind ca sint „SFINTI”.
    Pentru mine ar fi bine ca toti sa ajunga la mintuire ,la desavirsire fiindca fiecare „suflet” are o mare valoare in Imparatia Tatalui Ceresc si stiu ca astfel devine un adevarat „madular din trupul Domnului Isus Hristos”.(Dar ce se intimpla cu vita care nu aduce rod?). Biserica (Templul ) Domnului Isus este format din persoane vii ,sfinte si ajunse in puterea desavirsirii. Si atunci intelegem ca Biserica Domnului Isus este in mijlocul nostru cu o valoare mai mare ca si cele construite si ridicate azi in jurul nostru cu o valoare financiara greu de descris .
    Noi azi investim in Biserici ,Catedrale,Sinagogi ,Case de rugaciuni,dar mai putin in crese,gradinite,scoli ,dispensare,spitale si case pentru cei saraci.
    Daca creiem azile de batrini …le facem disponibile pentru cei care pot plati cei mai multi bani lunar ,pentru cei care ne sint foarte apropiati si confortul il creiem doar pe interese firesti …..Greu de crezut …….greu de acceptat si nici nu dorim sa explicam aceste lucruri ,dar dorim si pretindem ca sintem crestini ……Ne laudam ca ridicam Biserici in Africa….in Alasca,Siberia,dar uitam si dispretuim pe cei din jurul nostru …….ah cata durere,ipocrizie……fatarnicie in jurul nostru ……si ne mai intrebam ;de ce toate acestea?Cum se face ca propovaduim aceleasi evanghelii ,epistole ,dar nu putem sa ajungem ca primii crestini descrisi pe paginile Sfintelor Scripturi.Dorim Biserici sanatoase si minuni in mijlocul nostru ,dar uitam ca adevarata minune este sa fim ca primii crestini ;…Vreu sa aud si sa vad ca se intimpla ca pe timpul lui Petru ;”….38. „Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.
    39. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
    40. Si, cu multe alte cuvinte, marturisea, ii indemna si zicea: „Mantuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos.”
    41. Cei ce au primit propovaduirea lui au fost botezati; si, in ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaugat aproape trei mii de suflete.
    42. Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni.
    43. Fiecare era plin de frica, si prin apostoli se faceau multe minuni si semne.
    44. Toti cei ce credeau erau impreuna la un loc si aveau toate de obste.
    45. Isi vindeau ogoarele si averile, si banii ii imparteau intre toti, dupa nevoile fiecaruia.
    46. Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima.
    47. Ei laudau pe Dumnezeu si erau placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mantuiti….”
    Cand acest lucru se va intimpla in Biserici ,atunci mesajul subiectului ,fratele meu Mike ,ajunge la indeplinire alaturi de dorinte.Deci eu dorec ca ;Harul, indurarea si pacea sa fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatal si din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatalui, in adevar si in dragoste!….

    1. De acord cu tine Viorel.
      Realitatea este tragica si se pare fara iesire.Oricum eu cred ca, in aceste timpuri de sfirsit, cei ca sunt sfinti vor continua sa se sfinteasca.
      Daca crestini ar CREDE cu adevarat ca Biblia este CUVINTUL LUI DUMNEZEU, si ar citi-o cu toata seriozitatea, apoi ar pune-o in practica, cu siguranta ca am avea un alt fel de impact asupra celor din jurul nostru.Din pacate nu mai este timp de citit BIBLIA, apoi cum sa traiesti ce nu sti.Iti faci modele din slujitori altarului, care la rindul lor au slabiciunile lor.
      Domnul sa aibe mila de BISERICA LUI.
      mike

  2. Am vrut sa scriu,(am meditat si m-am rugat)dar dupa ce a scris Viorel,prea multe nu as mai avea de spus. Defapt nici n-as fi fost in stare sa scriu tot ceea ce a scris Viorel,neavand experienta participarii in cadrul unei Biserici. As fis scris putin despre puterea exemplului in familie,in fata copiilor nostril,aici am „expertiza” am trei copii,dar cred ca este mai putin important,acum. Poate mai tarziu. Acum astept si alte postari referitoare la ceea ce a scris Viorel,si mai ales la solutii. El a prezentat cateva.. Foarte corecte.

    1. Din cauza spectacolelor ce se dau in biserica , a faptului ca Duhul Sfant nu este lasat sa lucreze ci este invitat brutal afara; a pastorului care este stapan si nu slujitor, a goanei dupa membrii cu buzunare pline, a pacatelor de tot felul care clocotesc cu ochiul liber chiar si ptr un necredincios. Normalitatea a devenit anomalie. Crestini de duminica. Fratele meu nu s-a botezat. Aceste observatii sunt ale lui. L-am indemnat sa se uite doar la Cristos! Biserica lui Cristos nu este o cladire, suntem noi. Tu si eu si altii ca si noi. Luptati fratilor lupta cea buna a credintei”

      1. Foarte correct,dar cum sa luptam? Numai pentru noi insine? Fiecare pentru sine?
        „•Caci acolo unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, sunt si Eu in mijlocul lor.” (Mat.18:20)
        Cum sa facem,trebuie sa ne adunam cumva.Eu dupa asta tanjesc.Eu sunt unul care nu merge la o Biserica,dar caut comuniunea cu oameni credinciosi. Solutii as dori sa aflu.Si nu doar teoretice,ci pe care sa le infaptuim.

        1. George
          Cred ca traim timpulrile cind asa cum zicea Iosua, CIT DESPRE MINE SI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI.
          Sigur ca trebuie sa ne rugam neincetat si pentru cei adormiti.
          mike

  3. Ce inseamna puterea exemplului,a faptelor noastre? Postez aici un citat dintr-un articol al lui Cristian Tudor Popescu,un ateu declarat,nu prea moral (daca-i numaram nevestele),un om care loveste in cam tot ce misca.De multe ori meritat.
    ” Uneori, ma ducea pixul să îi amestec şi pe Iisus sau pe Maica Precistă în sarcasmele destinate PDG-ului Godporatiei şi preoţilor lui pe arginţi, dar mă opream la timp.
    Nu din evlavie. Nu sunt credincios, nu practic nicio religie. Dar am cunoscut şi oameni care iubesc sincer personajele simbol ale creştinismului şi convertesc această iubire în bunătate faţă de semeni. Pe ei i-aş fi jignit şi îndurerat cât se poate de nemeritat.”
    Ce ziceti,meritam sa aratam prin fapte ceea ce declaram prin vorbe?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s