Situatie DISPERATA. Este nevoie de rugaciunile noastre!

Dragii mei frați,

Am aflat că o familie din Moinești (ortodocși), trece printr-o tragedie cumplită. Fata lor a fost înjunghiată în aceste zile de fostul ei prieten. Fata lucra în Graz (Austria), și ucigașul este fostul ei prieten (un penticostal) care a înfăptuit crima din gelozie, chiar la la locul ei de muncă. Familia ei acum e foarte întoarsă împotriva pocăiților fiindcă ea era singura fată la părinți. Ucigașul a urmărit-o până la locul de muncă, și-a testat terenul, si când a văzut că e singură a intrat peste ea și a înjunghiat-o de 3 ori în inima, și după s-a urcat în mașină a mers la marginea orașului unde și-a dat foc la mașină, și apoi s-a predat poliției. Este o crimă premeditată fiindcă avea cuțitele ascuțite de câteva săptămâni special ca să o prindă și să o omoare și nu regretă fapta și nu îi pare rău, cel puțin așa susțin surse în urma declarațiilor lui. Tot orașul este îngrozit, și în ziarele din zonă se menționează că el era credincios. Nu era nici beat, nici drogat, a fost perfect conștient! Cum spunea cineva care a aflat vestea: Nici nu știi în cine să mai ai încredere că și unii pocăitii au ajuns niște bestii!

Un tânăr trist!

21 de comentarii

  1. Cine este pocait? Cine este penticostal? Penticostalii sunt un cult, o religie. Pocaitii sunt copiii Domnului. Pocainta este o stare a sufletului, o traire in smerenie ptr Cristos. Nu mai amestecati credinta cu religia. Ma voi ruga impreuna cu alti frati si surori ca sa nu se piarda si sufletele celor ramasi.
    Uita-te la stiri; sunt pline de atrocitati, doar ca nu ne afecteaza, nu e la noi, nu ni se intampla noua…pana cand suntem noi cei vizati.
    Sa ne pocaim nu este o rugaminte, este o porunca data de Dumnezeu. Oamenii asculta de medici, de legi si doctrine dar de Cuvantul Domnului, nu. De ce???????

    1. Absolut corect punctul de vedere. Merg cu sutele de mii de o suta de ani la adunari, citesc biblia si asculta mii si sute de mii de predici si nu pot deosebi faptul ca pocaitul este o treaba, el este caracterizat de POCAINTA si cultul sau religia este o cu totul alta treaba.De fapt este minciuna adusa la nivel de „doctrina” de catre teologi si doctrinari, si evident ca nu mai insiram interesele…rusinoase care au inceput sa iasa la lumina tot mai tare si tot mai mult. Cu cita nesimtire isi spun „apostolici” dar unde au avut apostolii denominatii? Sau cind si unde au lasat pentru noi asemenea invataturi? Cite biserici i-a spus Domnul isus la ap Petru ca trebuie sa faca? Ce s-a rugat Domnul isus pe munte? Si unde suntem noi, ce respectam noi din cuvintele sfinte ale Domnului?
      Este strict necesar sa deosebim crestinul pocait de cultele ce se afirma tot mai tare ca organizatii religioase , producatoare de avantaje strict materiale, pentru ca vedem doar cum stam cu smerenia si sfintirea! Vedem tot mai clar preocuparile „clasei conducatoare” a acestor denominatii care , de data aceasta chiar ca ajung de la adunari ale pocaitilor la secte religioase.(secta in sensul real al cuvintului) Dupa preocuparile fruntasilor acestor denominatii, nu mult mai trebuie ca sa ajunga in categoria grupurilor interlope.
      Un mare amin pentru afirmatia din ultimul aliniat, Dumnezeu sa ne ajute.

  2. Pocaitii autentici,COPIII LUI DUMNEZEU,sint luptatori curajosi impotriva tentatiilor celor cinci simturi prin care percepem existenta fizica,lupta ce o incepem fiecare cu noi insine,care nu poate avea loc decit prin NASTERE DIN NOU,printr-o gindire noua in HRISTOS ,diametral opusa ,gindirii logice (lumesti),innoita de DUHUL SFINT.(Romani 12:1,2)
    Cu totii ne-am nascut in pacatul ,(mostenit genetic din Eden),neascultarii si razvratirii impotriva Creatorului ,care ne iubeste cu o dragoste ce depaseste capacitatea noastra de perceptie,si in contextul acestei iubiri dumnezeiesti,a dat ce avea mai scump,pe UNICUL SAU FIU,care a parasit slava cereasca ,S-a materializat in persoana lui ISUS HRISTOS,aratindu-ne cum trebue sa traim in trup,pentru a mosteni IMPARATIA VIETII VESNICE. EL ESTE CEL CE ESTE, INTRUPAREA CUVINTULUI (Ioan 1;1,2)
    EL ESTE ,CALEA,ADEVARUL si VIATA,iar fara o moarte prealabila, fata de omul vechi ,firesc,adamic, nu poate avea loc o autentica NASTERE DIN NOU,fara de care nu vom putea vedea limpede IMPARATIA CRULUI,si deci,cu atit mai mult sa intram in ea.(Ioan 3:3-8) Un pocait deci,nu poate savirsi asemenea fapte,care sint rezultatul copiilor lui Satan,Sarpele cel vechi,ce si-a pus saminta rea a razvratirii in ADN-ul omului creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa,de aceia e necesara metamorfoza omului vechi,clonat de Diavol,printr-o moarte si inviere asemanatoare FIULUI omului.
    Fiti binecuvintati.

  3. „Familia ei acum e foarte întoarsă împotriva pocăiților ” scrii tu draga „tinere trist”.Familia fetei ar trebui sa se intoarca impotriva tuturor CRIMINALILOR !!!! Inconstientul ala(fiindca gelozia intuneca ratiunea) nu este decat un criminal. In toate religiile crestine(si nu numai) exista astfel de oameni .Criminali,pedofili,homosexuali samd,asta nu inseamna ca ei reprezinta majoritatea. Nu poate fi stigmatizata intreaga turma din cauza unor oi. Cei doi care au scris inaintea mea au dreptate cand fac diferenta dintre ‘pocait” care stare spiritual si ceea ce indeobste,peiorativ sunt numiti „pocaitii. dar nu despre asta este vorba.Este evident ca din disperare si durere,parintii fetei arunca „anathema” pe un intreg cult. Poate ,cand durerea se va mai ostoi,vor intelege ca nu despre asta este vorba. M-am uitat pe fluxul de stiri si nu am gasit aceasta oribila crima. Oricum,nu cred ca un journalist adevarat ar scrie”un pocait a omorat prin injunghiere o ortodoxa”. Stirea corecta ar fi „un nenorocit si-a injunghiat,din gelozie,prietena”.Iti inteleg tristetea dar fii rabdator,”ce e val,ca valul trece”

  4. Stimate ‘neicanimeni ” ,ai scris;”…Familia fetei ar trebui sa se intoarca impotriva tuturor CRIMINALILOR !!!! ” …..Nu se poate si nu este succes !Acesti „CRIMINALI ” distrug vietile celor care le cade in fata fara remuscari si cugetul lor este murdar…Au conectii puternice in lumea sociala si chiar in justitie stiu sa-si angajeze advocati ce le apara crima ,inselatoria …..Am trecut prin astfel de caz si le cunosc capacitatile ….Sint altii care au lucrat in profesie,”DOMENIU” si pot sa explice mai bine ca mine (ca victima).Si eu am ramas in suferinte doar ca au distrus pe o perioada lunga creditul ficei mele pentru o suma de 128 de mii de dolari imprumutati pe numele ei ,dar oare ceea care a fost inselata prin „LEGAMINT DE CASATORIE ” ce va simti toata viata ei mai ales fiindca este si orfana de tata?;
    http://filipsinvestigation.blogspot.com/2010/08/tohatan-si-casatoriile-pentru-green.html
    Crezi ca a sarit cineva in ajutorul ei fiindca a ajuns inselata,folosita ?Doar ea si mama ei alaturi de rudenii stiu ce simt si cum isi alina suferintele……Pastorii inchid ochii ,chiar daca au ajuns involvati in caz….Deci sinteti surprinsi de tot ce se intimpla?Credeti ca cineva sare repede in ajutor ?Eu o scriu din experienta si cei mai multi ma considera ciudat si au curajul sa ma si descrie ciudat …..chiar daca sint dovezi adevarate si pline de durere…..Dragii mei cei care aveti copii si ajungeti la astfel de incercari …stiu ca va doare sufletul si sinteti intristati ……,unii nici nu aveti curajul sa scrieti!Si din aceasta cauza acestia profita de slabiciune ,de frica si se ajunge la astfel de evenimente devastatoare…..
    NU vreu sa injosec pe nimeni si nici nu doresc sa scriu minciuni ,neadevaruri ,dar cand vad astfel de evenimente sincer imi vine sa pling de durerea parintilor si celor ajunsi in aceste suferinte ….,mai ales cand vad ca pastorii tac chitic si iti mai si explica ca tu esti vinovatul ……ori te descrediteaza prin mesajele pe care le scriu …si odata scrise …chiar daca au facut sa dispara de pe bloguri sint copiate si pastrate de marturie si de dovada la timpul potrivit ….. Trist,dureros ,insa se vede ca ajungem la tot mai mari incercari si provocari chiar din partea celora care nu ne asteptam .. 😦

    1. Intelegi tu fratele meu Viorel de ce Mosul meu drag a afirmat cu curaj, negru pe alb si adevarat ca omatul? Da, Mosul meu are dreptate, sunt o tagma care au mari, foarte mari interese ca sa mentina scorul 1-0. Intelegi tu acuma mai bine tacerea lor? Vezi tu acuma deslusit dovada ca ei de oaameni nu au rusine si de Dumnezeu nu mai au frica? Vezi tu de ce au indraznot sa „semneze” pact cu satana si sa acceada in politica si guverne care nu sunt altceva decit minciuna la nivel de curvasarie? Basca si-au mai facut si case de pensii.Nu le este rusine de cit huzuresc si duc de ripa adunarile, mai vor sa fie platiti si dupa ce nu mai fac chiar nimic!
      Numai Dumnezeu in maare ,mila lui mai poate „spala” asemenea stari de nerusinare.
      Sa ne rugam impreuna pentru a putea rabda pina la capat, singura nadejde ramine Dumnezeul nostru cel viu, bun, milos si DREPT!

      1. Frate Viorel, tu poti sa crezi ca frumusetea de cintec ce urmeaza poate fi cintata de orice ceterash, dobash , gordunash sau tambalagiu? In ce ma priveste, normal ca ma abtin, dar sa fii sigur ca ma gindesc!

        1. Fr Mike, tu stii ca ceea ce spun in dreptul meu caut sa si traesc (mai intii eu…) dar stau si ma intreb cit de „satana” trebuie sa fi in suflet ca sa dai dislike la acest cintec superb ? Pentru ca sunt absolut convins ca fr Viorel nu poate avea dublul raspuns , noi discutind telefonic despre acest subiect cu ceva vreme inainte de postarea aceasta. Si cintecul era o forma de raspuns la cele afirmate de fr Viorel.
          Zic acestea doar asa pentru ca m-a surprins acest gest de rautate „pe fata”!
          Fii binecuvintat.

      2. „Dar Isus i-a zis: „Lasa mortii sa-si ingroape mortii, si tu du-te de vesteste Imparatia lui Dumnezeu.”
        (Luc.9:60)
        Eu merg sa vestesc imparatia,pe tine te las sa-ti vezi de treaba ta.

    2. Viorel,deplang de ceea ce sa intmplat fetei tale.Eu am spus ca strigatul de durere al familiei nu ar trebui sa se „intoarca” impotriva unui cult ci impotriva criminalilor,ca subspecie umana.

      1. George
        Sunt de acord cu tine.De fapt postarea aceasta a avut ca scop, provocarea noastra a tuturor la rugaciune, atit pentru cele doua familii implicate in aceasta tragedie si de ce nu si pentru tinarul criminal.Diavolul a folosit o minte plina de gelozie, pentru acest act atit de oribil.
        Noi lucram in Penitenciarul din Craiova cu tot felul de tineri ( fosti criminali) pe care DUMNEZEU ia schimbat iar astazi sunt copii ai Domnului, complet transformati.
        Haide-ti sa lasam judecata CELUI CARE O DETINE, iar noi sa ne rugam pentru toti cei implicati direct sau indirect in acest eveniment tragic.
        Multa binecuvintare tuturor.
        Mike

        1. Mike,citatul cu mortii care isi ingroapa mortii era pentru Trisarul,care ma ataca dinnou. Eu am gresit cand l-am banuit de subtilitate(asta implica inteligenta),el este doar las. In mod special am omis litera”T” din nikename-ul lui.

        2. Sunt de acord sa cenzurezi atacurile la persoana.Chiar daca pe cele indreptate impotriva mea nu le-ai cenzurat. Dar sa stii draga Mike,cenzurat sau nu,ceea ce am spus este adevarat.Putina pocainta, din partea preopinentului, n-ar strica.
          „Quod erat demonstrandum” El stie ca este asa,si ca sa fiu mai pe intelesul lui,ca expresie folosita de tagma din care a facut(poate mai face) parte .Da-te in fapt!!!!!

          „Caci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va iesi la lumina.” (Marc.4:22)
          „Nihil occultum quod non reveletur” -nimic ascuns nu va ramane nedescoperit
          Tertulian
          Mike,daca ai telefonul acestui ins,te rog suna-l si dai nr meu de tel. Accept ,daca vrea,sa ma sune o singura data. As fi scris nr meu de telefon aici,dar se vor gasi unii care sa sune doar ca sa ma injure.Stiu,stiu,stiu,ei sunt crestini,nu fac de-astea. Da ,da,ar face-o si aici dar nu „da bine”.
          Mai este un crestin de pe aici,prieten cu cel despre care am scris(caci a spus ca se suna unul pe altul),care ,mai voalat,ma „injura”,desi eu am achiesat la postarile lui.Datorita dramelor pe care le-a trait(stiu din postarile lui),nu I-am raspuns asa cum ar fi „meritat”. Scriprura ne vorbeste de „indelunga rabdare” nu de „infinita rabdare”.Il atentionez ca rabdarea mea are limita,si este foarte aproape de aceasta.
          Iubire va doresc, la toti.

        3. Astept „fratia dislike-urilor”. Pai credeti voi ,dragii mosului,ca eu scriu ca sa va plac voua?
          Matei 5:11.
          ” Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!”

          Desemenea,nu incepeti sa dati „like”!!!!
          Eminescu ,Scrisoarea II
          ” Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură,
          Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”

  5. Acest tanar care a ucis, si nu numai el, sunt un „produs” al societatii in care traim.
    As pune o intrebare retorica: noi, crestinii, pocaiti, cum ne place sa ne numim, facem noi tot ce ne-a poruncit Domnul Isus in Mat.28:19-20,sau stam nepasatori, criticand sau laudand, de pe „margine”, dupa cum ne conduc scopurile, scotand in evidenta, ce ? sau, pe cine?
    Cu iubire, in Cristos
    fratele Viorel

  6. Pocainta presupune CUNOASTEREA ADEVARULUI ABSOLUT,ELIBERATOR,care va actiona benefic, pozitiv la nivelul gindirii si al perceptiei vietii ,fiecarui individ in parte,si aceasta nu poate avea loc decit prin cercetarea Scripturilor. „Cercetati Scripturile,pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica,dar tocmai ele marturisesc despre Mine.(Ioan 5:39).
    Pentru copiii lui Dumnezeu,cercetarea Scripturilor este vitala,este alimentatia noii fapturi ,hrana spirituala de zi cu zi,in lipsa careia,cel NASCUT DIN NOU,nu poate creste spre o maturitate spirituala,iar noua faptura,in lipsa acestei alimentatii zilnice,risca inbolnavirea ,sau ,lipsa acestei alimentatii o perioada mai indelungata ,poate avea consecinte tragice,producind moartea spirituala prin inanitie. „Drept raspuns,Isus i-a zis:”Este scris: „Omul nu traieste numai cu paine,ci cu orice cuvint care iese din gura lui Dumnezeu.”(Matei 4:4).Iata deci,ADEVARATA hrana a celor NASCUTI DIN DUMNEZEU.
    „Lucrati nu pentru mincarea pieritoare,ci pentru mincarea ,care ramine pentru viata vesnica ,si pe care v’o va da Fiul omului;caci Tatal,adica,insusi Dumnezeu,pe El L-a insemnat cu pecetea Lui.(Ioan 6:27)
    „Isus le-a zis: „Eu sint Painea vietii. Cine vine la Mine,nu va flaminzi niciodata;si cine crede in Mine,nu va inseta niciodata.”(Ioan 6 35)
    Pe de alta parte ,actul impartasaniei ,este o taina profunda si responsabila ,de cei mai multi crestini neinteleasa ,o lipsa a cercetarii starii interioare ,sufletesti ,o curatenie a inimii si o eliberare a constiintei de orice gind sau actiune reprobabila,ce ar avea ca urmare o vinovatie ,a persoanei respective ,ce singur se condamna la suferinta sau moarte din cauza ignorantei si a lipsei de responsabilitate. ” Mai intai de toate,aud ca atunci cind veniti la adunare,intre voi sint dezbinari.”(1Corinteni11;18)
    „Daca ne-am judeca singuri,n’am fi judecati. Dar cind sintem judecati,sintem pedepsiti de Domnul,ca sa nu fim osinditi odata cu lumea.”(1Corinteni 11:31,32)
    Fiti binecuvintati

  7. Miercurea nu este pentru mine decit o zi la mijlocul saptaminii. Aceasta nu inseamna ca este deosebita de alte zile, asa cum si biblia ne invata.
    Doar doresc sa exprim un gind razlet, unul de dimineata dupa ce, nevoit de imprejurari m-am indopat cu o portie de „sanatate”, normal ca sa pot face aceasta, de fiecare data ma gindesc la Naman ” daca ti-ar fi cerut ceva mai greu , faceai”…si apoi imi este usor ( ca sa dovedesc o si mai accentuata sinceritate, imi este indiferent)
    Ma gindeam cum, de la o stire „ingrozitoare” cum ca un „pocait” a ucis cu singe rece o „nepocaita”, s-a ajuns la un subiect foarte delicat dar…si la fel de nebagat in seama.
    Ca si in alte situatii, subiectul fiind duhovnicesc este repede abandonat, sau sunt foarte putini cei care se incumeta a cheltui timpul cu asa ceva. Sigur ca da, ne grabim la subiectele care au o adresa clara: Pustan, Ton, Ionescu, Tristarul, Mosul meu drag,..
    Acestea sunt la vremea aceasta jaloanele, stiri despre… Cine predica bine fara sa ne gindim ca Duhul Sfint predica intotdeauna bine, cine voteaza si alege bine, fara sa ne gindim ca Dumnezeu intotdeauna va alege foarte bine, apoi ne ocupam de cine cu cine, cine si cu ce, si multe din acestea, mincatoare de timp si nervi. Si toate sunt posibile si practicate in mijlocul nostru din simplu motiv ca la aceasta vreme (normal ca din vina noastra) nu avem cine sa puna intrebarea :” cu cit ati vindut mosioara?”. Intelegeti voi acuma indrazneala mea cind spun ca ne umplem de lucruri de nimic ba chiar mincinoase de multe ori si de foarte multe ori amagitoare?(si cine inseala de la inceput?) Si, in acest temei am siguranta biblica a faptului ca nu ma puteti contrazice. Acest aspect are apoi un suport deosebit de tare: faptele noastre si trairea credintei.
    Biblia in cuvintul ei sfint ne spune foarte limpede :cine vorbeste , sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu! Oare de ce ni se spune asa?
    Oare doar pentru a avea o porunca pe care sa o incalcam cu usurinta? NU! In aceasta porunca, cine o traieste si o respecta are GARANTIA ca facind asa nu va gresi.Si mai avem scumpele cuvinte ale Domnului Isus „cine pazeste si implineste poruncile Tatalui meu…” iar eu mi-as permite o continuare personala: tu care stii aceste lucruri, cu cine esti frate?
    Iar daca suntem un pic atenti, oare noi ce porunci pazim? Ce traim? Cit de repede ne grabim sa demonstram tocmai contrariul? Mai grav insa mi se pare acest lucru in dreptul copiilor lui Dumnezeu, cit despre lume…biblia ne spune ca Dumnezeu „atit de mult a iubit lumea…” oare asta inseamna ca nu o mai iubeste? Iata-ne in fata unui alt subiect la fel de important si de frumos pentru cei ce se indeletnicesc cu cuvintul sfint ca traire, nu ca teorie,de aceea mi-as permite sa propun o tema biblica : FRATE CU ISUS , prin nasterea din Dumnezeu si prin pazirea poruncilor. Ramin neclintit in afirmatiile mele ca suntem deficitari la pornirea pe calea credintei si abia apoi la respectarea „semnelor de circulatie” pe aceasta cale. Iar in adunari, tot mai mult si cu tot mai multa rivna noi ne invirtim pe linga „linia de sosire”,comentind despre „organizatorii” mersului pe cale, despre observatorii de pe parcursul caii, despre „arbitrii” de pe traseu…despre „concurenti” sau „luptatorii luptei cele bune” cit mai putin sau deloc… Domnul sa se indure de noi.
    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s