Iosif Țon – Despre colaborarea cu Securitatea

Desigur că pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună cu fratele Țon, era imposibil să nu fi discutat și subiectul COLABORĂRII CU SECURITATEA, subiect pe care l-am atins doar ca fapt divers, fără să cred că ar fi necesar să includ în interviu vreo întrebare în acest sens, mai ales că eu credeam că acesta este un capitol clarificat și desigur, închis.

Ei bine, se pare că m-am înșelat. Mai avem înca cititori ai blogului care nu pot trece peste acel capitol trist din viața fratelui Țon, fără să poata să-l detașeze pe omul de astăzi, de acele timpuri de tristă amintire, cu toate că domnia-sa era departe de Dumnezeu în acea perioadă, fiind un ateu declarat, un tânăr care încerca sa faca tot ce îi stătea în putință pentru a-și croi un viitor cât mai bun. Tristețea mare este că mulți dintre slujitorii evangheliei, au încercat să-și facă un viitor chiar în cadrul cultelor evanghelice, exact prin aceleași metode.

Mi-ar place să avem mai multe exemple de felul acesta din partea multimii mari de lucrători care înca mai sunt așteptați să facă acest pas. Credem din toată inima că toți cei ce vor avea puterea să-și mărturiseasca o asfel de colaborare, în felul în care a făcut-o fratele Iosif Țon, vor putea beneficia de iertarea lui Dumnezeu.

Vă rog citiți mai jos acesta mărturie pe care o republicăm pentru cei care nu au luat cunoștință de ea la momentul în care a fost făcută public.

Mike Olari

IosifTon

Mărturia completă a pastorului Iosif Ţon, aşa cum a fost transmisă către BBC:

„Eu şi securitatea

O explicaţie despre mine şi alţi pastori”

Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii.

Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori.

Iată de ce cred că este necesară acum o explicaţie. Voi începe cu cazul meu.
În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj).

În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.

În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta. În anii aceia am dorit foarte mult să fiu acceptat pe deplin în societatea socialistă a vremii.

În anul 1963 am fost chemat la securitate în Cluj şi am fost întrebat dacă vreau să devin colaborator al lor ca informator. Eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.

Pe baza aceasta, am fost acceptat ca să lucrez vara ca ghid la mare cu turiştii străini, deoarece vorbeam fluent limba engleză. Sarcina mea era să raportez orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram.

În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj, cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, i-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.

După ce Rihard Wurmbrand a ieşit din închisoare, în 1964, am fost la el şi el m-a întrebat cum de am ajuns să-mi pierd credinţa în Dumnezeu. I-am relatat cele întâmplate în 1957 şi atunci el mi-a explicat cu mare răbdare unde este eroarea liberalismului teologic şi care este adevărul biblic. Explicaţia lui a fost atât de clară încât am început să privesc cu un nou interes spre Biblie. Au mai urmat şi alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.

În vremea aceea, mi-a făcut o vizită pastorul Simion Cure. Acesta făcuse cinci ani de închisoare şi de lagăr de muncă (la tăiat de stuf în Delta Dunării) pentru faptul că nu voise să accepte restricţii asupra lucrării lui de pastor. Datorită ţinutei lui demne şi a suferinţelor prin care trecuse fiindcă nu a acceptat nici un fel de compromis, eu mă uitam la el cu mare admiraţie şi mi l-am făcut duhovnic şi consilier spiritual.

În cursul acelei vizite, i-am spus că toate problemele mele intelectuale cu privire la Biblie şi la Dumnezeu sunt clarificate, dar mai am o problemă: Mă uit în urmă la acei ani în care am fost departe de Dumnezeu şi la modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, mi-e ruşine de foarte multe lucruri şi nu-mi pot ierta faptul că am putut să fac acele lucruri. Simion Cure mi-a dat un răspuns la care nu m-am aşteptat:

„Dar cine eşti tu de vrei să-ţi ierţi tu păcatele? Nu tu trebuie să ţi le ierţi! Păcatele tale trebuie să ţi le ierte Dumnezeu şi, după aceea, păcatele tale trebuie să ţi le ierte o Biserică. Când tu ai căzut de la credinţă, prin poziţia pe care o aveai de tânăr predicator extrem de promiţător, tu ai rănit pe foarte mulţi credincioşi şi pot spune că ai rănit toate Bisericile. De aceea, o Biserică trebuie să te judece şi să te dezlege. Numai atunci vei fi cu adevărat primit şi eliberat.”

Acesta a fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care mi le-ar fi putut da cineva vreodată! El m-a aşezat cu totul pe o nouă traiectorie.

La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.

Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”

Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!

În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale.

Dragostea cu care m-au primit oamenii din această Biserică a făcut o extrem de profundă impresie asupra mea!

În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate şi în toamnă, la începutul anului şcolar voi fi dat afară din învăţământ.

Să ne amintim că era 1968, venise „primăvara de la Praga”, cu Dubcek şi cu „socialismul cu faţă umană”, şi cu Ceauşescu mergând pentru scurtă vreme pe aceeaşi linie de schimbare. În contextul acela, nu s-au luat măsuri împotriva mea. Fără să intru în alte detalii, prin octombrie am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia.

La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia.
Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.

Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am abandonat fraţii. Ei bine, cu toate că eu i-am dezamăgit profund prin căderea mea, ei au avut totuşi dragostea să mă ierte şi să mă reprimească în Biserică. Faptul acesta mi-a creat o profundă obligaţie. Modul cum am formulat-o eu atunci, în Oxford, a fost aşa: „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară! Pentru nimic în lume nu-i voi dezamăgi a doua oară!”

Ştiam că întorcându-mă în ţară mă întorc înapoi şi la o confruntare directă cu securitatea. Dar simţeam în mine că singurul mod în care îmi voi putea ispăşi vina de a fi devenit colaboratorul lor va fi să mă întorc înapoi, să lucrez pentru fraţii mei, să lupt pentru drepturile lor şi, dacă trebuie, să sufăr cu ei şi pentru ei.
Eu m-am întors în România, printre altele, ca să-mi răscumpăr vina de a fi colaborat cu securitatea.

După ce m-am întors în ţară, pentru o scurtă vreme securitatea m-a lăsat în pace. În ianuarie 1973, am fost chemat să fiu profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În martie a acelui an, am primit un telefon de la securitate şi mi s-a spus să merg în Cişmigiu ca să mă întâlnesc acolo cu două persoane. M-am dus şi m-au întâmpinat cele două persoane: un om mai în vârstă,un colonel (în civil), pe nume Ioan Banciu şi un om mai tânăr, un locotenent, al cărui nume nu-l divulg, deoarece este şi astăzi în viaţă. Colonelul Banciu mi-a spus în esenţă următoarele: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura. De acum înainte omul umneavoastră de legătură va fi dl…”. S-a referit la omul tânăr care era lângă dânsul.

Eu i-am răspuns:
„Domnule colonel, omul care a colaborat cu dumneavoastră nu mai există. Acela a murit. Acesta care stă de vorbă cu dumneavoastră este cu totul alt om şi acesta nu va mai colabora cu dumneavoastră.”

Banciu a replicat: „Hai, domnule, nu mă lua cu basme. Astea sunt poveşti. Dumneata trebuie să începi să lucrezi din nou cu noi.”

Am accentuat din nou în mod categoric că eu nu voi mai colabora cu ei.
Au plecat fără să mai dea mâna cu mine.

La câteva zile am fost chemat la sediul securităţii. Am fost condus în biroul unui general. Acesta m-a ţinut în picioare în faţa biroului lui şi mi-a zis:
„Acum să-mi spui mie: Colaborezi cu noi?”

I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.

Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.

După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară.
Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.

De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac).

Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.

Ironia cea mai mare a acelei acţiuni a fost că în USA acele declaraţii fabricate de securitate au fost răspândite de doi dintre cei mai îndârjiţi dizidenţi români, duşmani ai comunismului, care, fără să-şi dea seama, făceau cel mai mare serviciu securităţii din România!

Îndrăzneala mea de a mă ridica acolo, în sistemul comunist, şi de a vorbi liber şi de a scrie chemări la trăire fără compromis a avut un puternic ecou în gândirea multor pastori care fuseseră frânţi şi deveniseră informatori.

Voi da câteva exemple, fără să dau numele, deoarece nu le-am cerut permisiunea să fac acest lucru.

Un pastor a venit la mine şi mi-a povestit cum a fost el frânt şi cum a devenit informator. I-am spus experienţa mea de eliberare de frica de securitate şi de frica de moarte şi, după ce a auzit relatarea mea, mi-a zis scurt: „Acum ştiu ce am de făcut.”

S-a dus acasă, a cerut o întâlnire cu securistul lui de legătură şi i-a spus: „M-aţi frânt şi aţi făcut din mine un rob al vostru şi un neom. Dar de acum s-a terminat cu aceasta. De acum încolo nu voi mai fi informatorul vostru.” Securistul a râs sarcastic şi i-a spus:” Domnule…, avem atâtea note informative scrise de dumneavoastră. Vom face câteva fotocopii ale celor mai compromiţătoare şi le vom pune în bănci la Biserica voastră. Ştii ce o să zică membrii Bisericii, nu?”
La care pastorul a replicat: „Domnule…, nu-i ne voie să o faceţi dumneavoastră, deoarece duminica viitoare din amvon voi spune eu Bisericii cum m-aţi făcut robul vostru şi cum acum m-am pocăit de ce am făcut şi m-am eliberat din robie.”

Securistul i-a răspuns repede şi speriat: „Nu, nu, nu, domnule…, să nu faceţi aşa ceva şi să nu spuneţi nimănui lucrurile acestea. Uite, vă lăsăm noi în pace şi rămâne toată povestea între noi.” Aşa s-a eliberat acest pastor din robie.

Un alt pastor care într-un moment de slăbiciune a semnat angajament de informator la securitate, după ce ne-am împrietenit la Bucureşti şi după ce a înţeles lupta pe care vreau să o începem pentru eliberarea Bisericilor din compromis, s-a asociat cu lupta noastră şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători. Ştia că ar putea să fie omorât, dar s-a pregătit şi de moarte şi a pornit la acţiune. Securitatea l-a ameninţat în multe feluri, dar el n-a mai colaborat cu ei niciodată.

Cazurile acestea de pastori care au colaborat o vreme cu securitatea dar apoi au trăit o eliberare spirituală şi au intrat într-o nouă libertate şi într-o nouă lucrare cu Dumnezeu, care i-a făcut eroi, ar putea fi înmulţite. Dar nu este nevoie de mai mult.

Poate că ar fi bine să ne gândim şi la metodele folosite de securitate pentru a frânge oamenii. De exemplu, un pastor a fost acostat într-o seară pe stradă de câţiva bărbaţi, a fost împins într-o dubă şi a fost dus într-o pădure. Acolo l-au scos afară şi l-au bătut crunt. Apoi, unul dintre ei i-a spus: „Ascultă, am putea să te omorâm şi să te lăsăm aici între tufe şi aici vei putrezi. Dacă semnezi declaraţia că lucrezi cu noi, te lăsăm în viaţă.” I-au pus în faţă declaraţia şi… el a semnat-o. Apoi l-au dus şi i-au dat drumul în faţa casei.

Unul a fost urmărit multă vreme până când a fost prins că distribuie Biblii aduse din străinătate. L-au dus la securitate şi i-au spus că va fi acuzat că a comercializat literatură introdusă clandestin în ţară şi va intra la închisoare pe 15 ani. Credincioşii vor şti că a intrat la închisoare pentru comerţ ilicit. Copiii lui (doi elevi la liceu) nu vor mai merge la facultate. Când va ieşi de la închisoare va fi blamat de toată lumea. S-a îngrozit de această perspectivă şi… a semnat angajamentul.

Un altul a fost dus la securitate şi acolo i s-a spus că fratele lui a fost descoperit ca fiind agent al unei ţări capitaliste şi el, ca frate, va fi implicat în acest caz extrem de grav. Nu era adevărat nimic din toate acestea, dar el nu avea de unde să ştie aceasta. S-a îngrozit şi… a semnat angajamentul.

Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Aş putea continua cu exemplele, deoarece ştiu mai multe, dar acestea sunt suficiente pentru ca să trag următoarea concluzie.

Aceşti oameni au avut un moment de slăbiciune, când s-au frânt. Dar a venit un alt moment când au auzit chemarea lui Dumnezeu şi când s-au ridicat din prăbuşire şi au devenit eroi ai luptei pentru demnitate.

Aceasta n-au făcut-o după ce au ajuns în lumea liberă sau după ce a venit libertatea, ci acolo în iadul comunist şi când puteau fi literalmente exterminaţi de securitate, aşa cum li-a întâmplat unora (vezi cazul pastorului Cruceru şi a pastorului Gherman, care au fost ucişi în „accidente” de maşină şi cazul lui Petre Dugulescu, care a supravieţuit accidentului ).

Acum, vă rog gândiţi-vă bine. Pe de o parte, în ultimii cincisprezece ani de comunism, pastorii aceştia de care am vorbit mai sus şi alţii ca ei au fost eroi ai Bisericilor noastre. Dar, pe de altă parte, când se vor publica listele cu cei care au semnat angajament de informatori, veţi găsi şi numele lor pe această listă!
Confuzia va fi extrem de tulburătoare şi de dureroasă, deoarece i-aţi privit pe aceşti pastori ca instrumente ale lui Dumnezeu şi ca modele de urmat. Va fi ca şi când s-a prăbuşit cel mai sfânt lucru din viaţa voastră!

Eu scriu lucrurile acestea tocmai ca să vă pregătesc şi să vă fac să înţelegeţi că aceşti oameni, după o cădere, au fost reabilitaţi de Dumnezeu, au fost iertaţi de Dumnezeu şi au devenit eroii pe care i-aţi cunoscut voi.

Faptul că ei au semnat un angajament la securitate, smuls prin mijloace diabolice de şantaj, nu este cel mai mare păcat şi nu este un păcat care nu se iartă.

Eu am stat odată şi m-am gândit la toate păcatele pe care le-am făcut în viaţă şi vreau să vă spun acum şi aici care este păcatul cel mai mare pe care l-am făcut eu. În anii 1951-1953 eram chemaţi la mari demonstraţii de stradă în care trebuia să strigăm: „Salvă lui Stalin!” Eu eram un tânăr proaspăt convertit şi eram sincer credincios. Dar aşa spunea toată lumea că putem să spunem ceva din buze dar să nu fie în inima noastră! Când am înţeles că primii creştini au fost condamnaţi la moarte numai pentru faptul că n-au vrut să declare: „Cezar este Domn” şi pentru că au declarat că numai „Cristos este Domn”, am înţeles că, de dragul de a trăi, am dat slavă unui om, slavă pe care nu se cuvine să I-o dăm decât lui Dumnezeu! Acesta a fost cel mai mare păcat pe care l-am făcut vreodată şi amintirea lui mă arde şi astăzi!

Am făcut multe alte mari păcate în vremea când am fost departe de Dumnezeu, dar pe acesta l-am făcut când eram credincios sincer. Iată de ce gravitatea lui este şi mai mare.

Se creează în zilele acestea impresia că cel mai mare păcat pe care l-ar fi putut comite cineva a fost păcatul de a fi fost informator. Eu cred că au fost păcate mult mai grave decât acesta. Dar oare avem noi dreptul de a face o ierarhie a păcatelor? Oare nu credem ce scrie în Biblie că „sângele Domnului Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” ?

Eu mi-am pierdut credinţa după ce am citit cărţi de teologie liberală şi în momentul când, în cursul unei conversaţii cu unul dintre profesorii mei, am constatat că acesta nu este sincer în ceea ce predică. Atunci am avut următoarea senzaţie, aproape fizică. Mi-am văzut întreaga gândire creştină ca pe o uriaşă schelărie şi am văzut cum cineva loveşte acea schelărie la baza ei şi am văzut cum toată schelăria se prăbuşeşte. Când, după zece ani, am înţeles adevărurile teologiei biblice şi am înţeles că Domnul Isus m-a iertat şi m-a reprimit ca pe al Său, am simţit iarăşi aproape fizic cum toată acea schelărie se înalţă din nou şi totul în mine se pune la loc.

În multe dintre predicile mele am exprimat această trăire a mea printr-o altă metaforă. Iată cum am spus-o. Într-o zi mi-am luat viaţa, ca pe un vas preţios, în propriile mele mâini. Am constatat mai târziu că vasul acesta nu este în siguranţă în mâinile mele, deoarece l-am scăpat din mâini şi l-am făcut cioburi. Dar Domnul Isus s-a aplecat jos, a adunat cu dragoste cioburile şi mi-a refăcut vasul. Atunci am decis că vasul meu nu-i în siguranţă decât în mâinile Lui străpunse de cuie şi am decis că niciodată nu voi mai face nebunia să-mi iau viaţa în propriile mele mâini.

Şi printr-o metaforă şi prin cealaltă am vrut să pun în cuvinte faptul că după reabilitarea mea am simţit iarăşi foarte real că mi s-a redat demnitatea de om, demnitatea de copil al lui Dumnezeu.

Noi cei care am trăit prin iadul comunist, care a produs experţi în frângerea şi în pervertirea oamenilor, n-am fost destul de veghetori şi am lăsat să ni se surpe eşafodajul şi să ni se spargă vasul. Dar slavă bunătăţii, îndurării şi dragostei lui Dumnezeu! Domnul Isus ne-a refăcut eşafodajul şi ne-a reparat vasul. Ne-a redat demnitatea! Ne-a repus în slujba Lui!

Când veţi afla că am fost informatori, trebuie să vă gândiţi la toate cele de mai sus. Sper că ele vă vor face să înţelegeţi şi lumea monstruoasă prin care am trecut, şi slăbiciunea noastră şi bunătatea şi puterea de răscumpărare şi de reabilitate cu care a lucrat Dumnezeu în vieţile noastre.

Ceea ce am scris mai sus nu este o mărturisire (spovedanie publică). Ar fi mult prea târziu pentru aşa ceva. Mărturisirea am făcut-o înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor care trebuiau să audă această mărturisire.

De exemplu, în 1960, când eram pastor la Biserica baptistă din Braşov, după ce a apărut legea care cerea acest lucru, am făcut o declaraţie similară cu aceasta (cu excepţia referirilor la alţi pastori) şi am depus-o la conducerea Comunităţii Baptiste de Sibiu, de care aparţineam. Declaraţia se află acolo şi astăzi.

Nu am amintit toate locurile unde am mai făcut această mărturisire şi nici lucrul acesta nu cred că ar fi necesar.

Ceea ce am făcut aici este o explicaţie a unui fenomen care trebuie înţeles: După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.

Iosif Ţon

Post scriptum

Cine citeşte cele de mai sus poate căpăta impresia că eu îi disculp, îi justific, îi dezvinovăţesc, îi apăr pe toţi pastorii din generaţia mea care au trăit oroarea dictaturii comuniste, expertă în corupere de oameni, în frângere de voinţe, în pervertire de caractere, în a face din oameni neoameni.

Nu, nu-i cuprind în cele de mai sus pe toţi pastorii, deoarece au fost unii care, după ce au fost frânţi de securitate şi au acceptat să fie colaboratori, au constatat că această colaborare le aduce tot felul de privilegii: lauda autorităţilor, promovarea în funcţii cultice, beneficii financiare, călătorii în străinătate, etc. Şi unii, pentru toate acestea, au devenit instrumentele partidului comunist în politica acestuia perversă şi distructivă faţă de culte. Ei au implementat această politică în biserică, în cult şi în străinătate. Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!

Nu, pe aceştia nu-i justific. De aceştia mi-e o milă cumplită! Pentru că văd că Dumnezeu nu le mai „dă pocăinţa ca să aibă viaţa” (Faptele apostolilor 11:18) şi văd că astfel „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” (Evrei 6:6).

Nu că Dumnezeu nu i-ar ierta! Dumnezeu iartă şi pe cel mai mare criminal dacă se întoarce cu adevărat, cu sinceră şi totală pocăinţă, la Dumnezeu pentru iertare şi pentru schimbare.

Dar există unii care s-au împietrit în starea aceasta de înstrăinare de Dumnezeu. De aceştia mă doare şi mi-e milă.

Vă rog să observaţi că nici pe aceştia eu nu-i judec şi nu-i condamn. Cine sunt eu să fac ceea ce numai Dumnezeu va face la judecata de pe urmă?!

Chiar şi pentru aceştia eu nu pot decât să spun că mă doare şi că aş dori să se întoarcă, chiar şi în acest ceas târziu, la Dumnezeu cu pocăinţă.

Un pastor care a fost o vreme informator şi al cărui trecut a ieşit acum la iveală şi a trăit ruşinea expunerii şi a condamnării din partea multora, mi-a spus aşa: „Eu m-am rugat lui Dumnezeu să scoată aceste lucruri la iveală câtă vreme mai sunt în viaţă, ca să mă ruşinez acum, înaintea oamenilor, şi să nu mă mai ruşinez la judecata de pe urmă. Acum mi s-a împlinit această rugăciune.”
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, le-a zis Isus experţilor legii şi fariseilor (Ioan 8:7).

26 de comentarii

  1. Cei care au cunoscut caderea, frangerea si mocirla pacatului stiu de unde i-a ridicat Dumnezeu; stiu cate le-au fost iertate. Stiu ca fara Isus Cristos sunt nimic si lupta ca si altii sa cunoasca dragostea si maretia Lui. Sunt crestinii care „ard” pentru Cristos. Sunt cei care iarta, ridica si zidesc suflete, nu cladiri. Cei care au inteles sa-si i-a crucea in fiecare zi si sa-L urmeze pe Isus Cristos. Cei care s-au lepadat de haina veche si peticita a sufletului si au imbracat haina noua a dragostei jertfitoare. Fiti binecuvantati!

  2. Cei ce am trait fizic ororile si sistemul diabolic utilizat de securitatea comunista,si metodele draconice folosite ,putem confirma ca nu exista modalitate omeneasca de a te opune sistemului lor,decit prin acceptare neconditionata a vointei lor sau privarea de anumite drepturi sociale ,care culminau cu pierderea libertatii,sau chiar a vietii fizice .Singura arma ce putea fi folosita impotriva acestui sistem satanic era sacrificarea personala ,renuntarea la tine insuti ,umilinta,smerenia rabdarea si acceptarea dezumanizarii si batjocurii fizice,cu alte cuvinte pocainta,nasterea din nou si incredintarea vietii in mina lui Dumnezeu. Cel mai mare dar pe care Creatorul L-a dat omului este libertatea sub toate aspectele ei. Privarea de acest dar ,este cea mai mare pedeapsa ce poate interveni in viata,si doar cind pierzi acest dar,realizezi cu adevarat ca ai pierdut totul,si ai da orice pentru a-l redobindi .Dumnezeu L-a creat pe om liber sa aleaga ,si diavolul a reusit sa-l faca rob prin siretenie si viclesug,insa prin intruparea Cuvintului,Isus Hristos,si prin moartea in trup si invierea in duh,ne-a deschis calea spre viata si doar adevarul ne face cu adevarat LIBERI.
    „Daca ramineti in cuvintul Meu,sinteti in adevar ucenicii Mei;veti cunoaste adevarul,si adevarul va va face slobozi.”
    Fiti binecuvintati.

  3. „Cuvintul Domnului mi-a vorbit astfel;Fiul omului,spune Ierusalimului: Esti o tara necuratita si neudata de ploaie in ziua miniei. Mai marii lui uneltesc in mijlocul lui,ca sa inghita sufletele,ca un leu care racneste si isi sfisie prada;pun mina pe bogatii si lucruri scumpe,si maresc numarul vaduvelor in mijlocul lui.
    Preotii lui calca Legea Mea si I-mi pingaresc lucrurile Mele sfinte,nu fac nici o deosebire intre ce este sfint si ce nu este sfint,nici nu invata pe oameni sa faca deosebire intre ce este curat si ce este necurat,isi intorc ochii de la Sabatele Mele,si sint pingarit in mijlocul lor.
    Capeteniile lui sint in mijlocul lui ca niste lupi cari isi sfisie prada;varsa singe,pierd sufletele,numai ca sa-si potoleasca lacomia de bani. Prooroci lui au pentru ei tencuieli de ipsos,vedenii inselatoare,proorocii mincinoase. Ei zic:”Asa vorbeste Domnul,Dumnezeu!” si Domnul nu le-a vorbit ! Poporul din tara se deda la silnicie,fura,asupreste pe cel nenorocit si pe cel lipsit,calca in picioare pe strain impotriva oricarei dreptati !
    Caut printre ei un om care sa inalte un zid,si sa stea in mijlocul sparturiii inaintea Mea pentru tara,ca sa n’o nimicesc;dar nu gasesc nici unul.
    I-mi voi varsa urgia peste ei,ai voi nimici cu focul urgiei Mele,si le voi intoarce faptele asupra capului lor,zice Domnul, Dumnezeu.”(Ezechiel 22:23-31)
    Fiti binecuvintati.

  4. Un subiect prin care intradevar se descopera realitatea lucrurilor care au fost si care inca sint …Cei care au trecut prin aceste experiente inteleg mesajul si nu pot sa explice ca nu-i adevarat fiindca ei cunosc pe viu dovezile…..,dar cei mai tineri ori chiar mai in virstra ,care nu au avut parte de asa ceva nu au cum sa inteleaga…..
    Acest scurt subiect care dezvaluie doar o frintura din cele intimplate ,din scenariul si provocarile vietii ,poate sa ne deschida ochii spre ceva ,la care ar trebui sa meditam……..
    As fi dorita sa aud astfel de marturisiri din partea multora si sa le vad curajul de explicare cu privire la colaborare si atunci si acum ….
    Sa nu credem ca sistemul(regimul socialist) a cazut si acum ….gata ….totul este bine si in ordine….Nu ,nu este bine si trebuie inteles bine mesajul scris ,fiindca este foarte adevarat si putini azi il inteleg.Il voi cota sa meditati adinc ………..;

    „.. Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!”

    Foarte adevarat si inca ne zimbesc negand ca ei sint in legatura si beneficiaza de sprijinul politic ,in schimbul anumitor servicii …Ve-ti zice; sintem in puterea libertatiii si ce interese mai sint?Sint foarte multe ……Acum nu mai sint de a vinde fratii pentru ideile lor si legaturile pe care unii le aveau in strainatate si la aceia se dorea de fapt sa se ajunga……..
    Azi sint pentru alte motive foarte necesare timpului de azi ……..si multi sint chiar sponsorati in viata tinara sa termine scoli teologice cu mastarate si studii speciale si pe urma sa ajunga in Bisericile ,ori locurile „cheie”
    Nu voi da nume si nici nu voi intra in alt detaliu mai adinc ….. fiindca aceste persoane sint pe pozitii inalte si fondatori ai unor organizatii care azi se extind ……
    Sistemul este foarte bine pus la punct ….functioneaza si pentru reclama are si valoare caritabila …..dar cei implicati ………si foarte multi …au devenit ca Iuda …Si nu doresc sa recunoasca ,dupa cum nici Iuda nu a recunoscut …….Si apostolul Ioan condus de Duhul Sfint si inspiratie divina a scris…..

    „……4. Unul din ucenicii Sai, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea sa-L vanda, a zis:
    5. „De ce nu s-a vandut acest mir cu trei sute de lei si sa se fi dat saracilor?”
    6. Zicea lucrul acesta nu pentru ca purta grija de saraci, ci pentru ca era un hot si, ca unul care tinea punga, lua el ce se punea in ea……”

    Dragii mei ,noi sintem interesati de istoria scrisa si multi din cei prezenti …….doresc sa fim concentrati pe ce s-a intimplat in trecut ,dar sa nu fim vigilenti la ce se intimpla azi………

    Si din aceasta cauza azi nu se expune transparenta financiara lunara in Biserici ……
    -din aceasta cauza nu se dau rapoarte scrise fiecarui membru cu privire la ce intra,iese ,se cheltuie si ramine…..
    -din aceasta cauza situatia lor financiara nu se declara ca la cei din parlament,senat ,primar si consilier ……..Acestia din sistemul politic …toti isi declara averile ,aconturile si dau statistici cu privire la buget ,salarii si alte achizitii……In Biserici …….vreu sa aud in care se intimpla asa ceva…….Si care dintre pastori isi declara averile ,profiturile si achizitiile???
    Dragii mei stiu ca acest comentariu de unii care sint pe pozitii si-l citesc ….ar dori sa ma puna la tacere …..si sa nu mai explic aceste lucruri ……..
    Dar nu uitati ca ;pina nu se ajunge la o transparenta ,o sfintenie si o traire sfinta in puterea neprihanirii pentru a se ajunge la desavirsire ,este o mare problema si acestia si azi compromit „sfintira Bisericilor ,a membrilor ”
    Nu credeti …..dar pot sa va explic si demonstrez …..si daca membrii vad azi ceea ce vad la unii pastori firesti si cu pozitii foarte inalte ….,ei cred ca si ei pot face la fel si este ceva noramal…
    Totul devine o ” MODA ,DAR ESTE SI MORAL?”Este pentru sifntire ? Haideti sa vedem ce gasim scris in Evanghelia lui Luca;

    „….10. Cine este credincios in cele mai mici lucruri este credincios si in cele mari; si cine este nedrept in cele mai mici lucruri este nedrept si in cele mari.
    11. Deci, daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?
    12. Si, daca n-ati fost credinciosi in lucrul altuia, cine va va da ce este al vostru?
    13. Nicio sluga nu poate sluji la doi stapani; caci sau va uri pe unul, si va iubi pe celalalt sau va tine numai la unul, si va nesocoti pe celalalt. Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.”
    Deci sa avem mare grija si sa incercam sa intelegem mesajul si sa nu fim ca si cei despre care apostolul Luca scrie;

    „>…14. Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau si ei toate lucrurile acestea si isi bateau joc de El.
    15. Isus le-a zis: „Voi cautati sa va aratati neprihaniti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu va cunoaste inimile; pentru ca ce este inaltat intre oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu…..”
    Asadar azi multi azi cum a marturisit fratele I.Ton ;”… Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!”
    Eu sincer va spun …….aveti grija de aceste persoane fiindca va zimbesc,in viata va folosesc si cu imbratisari si zimbete prefacute va robesc pentru interesele lor ……..
    Pot sa dau nume ….pot sa va dau dovezi …….,insa uniii dintre ei chiar pe spatiul virtual au scris ;
    „……..NECAZUL ESTE CA DOMNUL CHIS DA DUPA TOATA LUMEA CU CE APUCA DINTR-UN DUH DE RAZBUNARE. AR FI MULTE DE SPUS DESPRE DUMNEALUI (LUCRURI CUNOSCUTE IN COMUNITATE, DE ACEEA AICI NU ARE NICIO CREDIBILITATE) DAR NU ESTE LOCUL SI NICI SCOPUL MESAJULUI MEU.
    VA RECOMAND PE VIITOR SA NU LUATI DE BUN TOT CE SPUNE FIECARE (CHIAR CU UNELE DOVEZI) SI SA EVITATI PUBLICAREA UNOR ASTFEL DE ACUZATII CARE NU-SI AU LOCUL PE BLOGURI SERIOASE. …..”
    Deci stimatii mei …….astfel de justificari si astfel de explicatii fara dovezi ….La ce duc? Si ce se doreste din partea celor prezenti care nu sint transparenti si inca sint dupa cum fratele I.Ton explica?
    Voi nu stiti in ce provocari sintem azi si cum „SLUJIREA ” ajunge pingarita si membrii Bisericilor folositi…….
    Tot ce scriu este din experienta vietii mele si raspund prin astfel de comentarii fiindca observ ca foarte multi inca sint straini de tot ce se intimpla si nci nu doresc sa inteleaga mesajul scurt ,foarte adevarat al fratelui de credinta I.Ton……….
    Vedem ca traieste si a avut curaj sa marturiseasca ,dar ceilalticare azi sint …..vor ajunge sa marturiseasca si sa accepte ceia ce am explicat si am dat spre dovezi in alte comentarii ?
    Vedem ca in schimb …au curajul sa scrie ……..sa nu credeti si in alte parti in loc sa se smereasca ;….
    …..isi arata coltii trecand de la rugaciuni de iertare la amenintari cu codul penal”……
    Va vine sa credeti?Si mai zicem ca nu sintem provocati?Ba mai mult le dam acces la anvoane sa predice si ii sustinem si in evanghelizari !!!
    Trezitiva si intelegeti ca trebuie sa ajungem la o adevarata trire si la adevarati sfinti in viata zilelor noastre ,nicidecum la astfel de persoane care ne manipuleaza si despre care ap.Pavel scrie;
    „….13. Oamenii acestia sunt niste apostoli mincinosi, niste lucratori inselatori, care se prefac in apostoli ai lui Hristos.
    14. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface intr-un inger de lumina.
    15. Nu este mare lucru, dar, daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii. Sfarsitul lor va fi dupa faptele lor….”
    Avem curajul sa le intelegem si cunoastem „FAPTELE”?Ori sintem interesati de diplomele lor teologice ,ori la unii chiar doctorate ,dupa cum pretind si se expun in reclame de evanghelizare….
    Trecutul a avut ranile si tragediile lui ,dar prezentul nu dorim sa-l cunoastem? Domnul Isus a avut problema cu prezentul pe care la trait in mijlocul celora care aveau pretentii la scaunul lui Moise si faceau slujbe in Templu ,Sinagogi …..Domnul Isus a luat zbiciul….si a rasturnat mesele …..azi noi nu dorim doar sa le dezvaluim aconturile si facarile fiindca imediata se scrie desre noi ceea ce vedem si se explica ca sintem cei care privim doar negativ,calomniem si injosim pe cei care de fapt se sacrifica.Ori au curajul sa scrie;
    „….Iubitii nostri,
    Sunt deosebit de intristat sa constat ca orice lucrare, oricat ar fi de bine intentionata, este imediat pusa sub reflectorul suspiciunii si al acuzatiilor fara acoperire!
    Cunosc personal pe toti cei implicati in acest turneu si va pot garanta ca acesti oameni si-au pus de peste douazeci de ani resursele personale si pe cele ale fratilor de peste ocean, venind in sprijinul familiilor nevoiase din Romania si a bisericilor locale si a proiectelor acestora de evanghelizare!”
    Nu se dau pagini de accesare si cu dovezi?Din moment ce se dau vedem ce se explica si la ce se ajunge…Asadar astept ziua cand acesti pretinsi ,care sint intre noi vor aduce aceiasi marturisire ca fratele I.Ton si cand de la pretentii ,domnie ,stapinire vor ajunge la adevarata slujire si cand va incepe transparenta financiara lunara sa apara in Biserici …
    Voi ce explicati ?Si ce credeti ? este corect …necesar?

  5. Deci Iosif Ton, (din relatarile aratate postarea aceasta) apparent ar fi colaborat cu securitatea doar 1 an … (intre 1964-64)….Hmmm! Asa o fi….daca zice dansul. Desi Aurel Popescu si Pavel Niculescu credeau ca lucrurile ar fi fost putin cam (mult) diferite.
    Spune-i lui Iosif Ton sa mearga inainte cu pocainta si cu Lucrarea Domnului.
    In scurta vreme va trebui sa mai dea inca un „interviu” inaintea Domnului.
    Unul correct!.

    1. Domnule Basa,

      Pe fratele Iosif Ton il cunosc, si lucrarile d-lui pentru Imparatia Lui Dumnezeu sunt cunoscute de multi credinciosi, atat in tara cat si in strainatate. De dvs. insa nu am auzit. Puteti sa declarati aici cate suflete ati intors la Dumnezeu in viata dvs. (aproximativ!)? Pe cati credinciosi ati ajutat sa-si urmeze chemarea si sa-si restaureze relatia cu Dumnezeu (aproximativ!)? Pe cati oameni ati ridicat atunci cand au cazut in vreao greseala (aproximativ)? Sau, ce-ar fi sa va marturisiti propriile caderi si sa spuneti limii in cati copii si slujitori ai lui Dumnezeu ati aruncat cu pietre in viata dvs.? Pe cati credinciosi cazuti si raniti i-ati mangaiat si restaurat cu blandetea si dragostea lui Christos? Nu uitati ca si dvs., ca si fratele Ton, si ca si fiecare din noi, veti da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare cuvant scris si vorbit (bun sau rau).

      Inteleg ca situatii ca cele marturisite de fratele Ton, v-au ranit profund, si ca va este greu sa mai aveti incredere in ei. Dar eu am invatat din Scriptura sa iert, nu de dragul celui care m-a ranit, ci de dragul lui Christis si al meu insami. Neiertarea este un pacat de moarte. Neiertarea ne mananca din interior, si discruge sufletele noastra ca gangrena.

      „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor ce ne greşesc! … Dacă le iertaţi oamenilor greşelile, şi Tatăl vostru cel ceresc vi le va ierta vouă, dar dacă nu-i iertaţi pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile” (Mat:6:12-14).

      Cineva a spus odata ca atunci cand aratam cu degetul spre o alta persoana, trei alte degete sunt inderptate impotriva noastra. In schimb, „cine acoperă o greseala caută dragostea, dar cine o aminteşte mereu dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 17:9).

      Ma rog ca Dumnezeu sa aduca vindecare, prin iertare, si in inima dvs. ca sa va puteti bucura de viata din belsug pe care o doreste Christis pt. dvs., si de roada sfanta pentru Cristos, atat can mai este timp.

      In Harul si Dragostea Lui,

      Elena Bogdan

  6. Stapinitorul acestei lumi,a actionat si actioneaza in continuare prin „agenti sub acoperire” costumati in piei de oaie si pastori „blinzi” ,pregatiti in scoli si institutii specializate in „diluarea” adevarului,prin oratorii amagitoare si lucrari pseudo-stiintifice si religioase ,aplaudate si acceptate de multimea „turmelor” ce nu staruiesc in cercetarea Scripturilor,al Mesajului Vestii Bune,aratat de Isus Hristos si de toti sfintii lui Dumnezeu,dealungul istoriei omenirii.
    Trist este ca, cei mai multi cred, slavesc si-i urmeaza pe „mai marii”religiosi, avind ochi si urechi,insa fara a vedea si auzi ADEVARUL UNIC,CUVINTUL LUI DUMNEZEU ELIBERATOR de lanturile si capcanele diavolului, toate confesiunile religioase mondiale,ce tin in robie milioane de suflete,conduse spre pierzare de „securistii diavolului”.
    Domnul Dumnezeu sa se indure de poporul Sau.
    Fiti binecuvintati.

  7. Intr’o discutiediscutie telefonica cu Petrica Lascau , I’am descris intalnirea mea personala cu Iosif Ton ,in vremea cand era anagajatul societatii misionare romanesti in Wheaton ,Illoinois. Mi’a marturisit ca ,desi in aceea vreme erau colegi de misiune, Ton nu i’a mentionat niciodata nimic despre intalnirea noastra. Bishop Galis il invita pe dr.Ton la anvonul bisericii ce o pastorea in Chicago, sa predice ,sa invioreze auditoriul ,sa’si etaleze oratoric anumite predici selective,evident toate contra cost. Sosit in State din lumea baptistilor hunedoreni ,ce in tara il purtasera pe el si pe Olah in profunde rugaciuni de sustinere din anii „persecutiei comuniste”prin care au trecut cu brio, eram intrigat sa’i cunosc personal . Ma bucuram ca voi avea ocazia sa’l intalnesc pe acest controversat „om al lui Dumnezeu „cum de altfel am dorit sa’l intalnesc si pe generalul Pacepa . Si asta cu un deceniu inainte de pseudo-revolutia lui Iliescu & Co. Dorem sa-l intanesc personal pe Iosif Ton , probablil stapanit de acelasi patos si admiratie ,cu care si el la randul lui ,fusese impins spre Ricard Wurmbrand . Si l’am intalnit . L’am intalnit personal, inmanandui intr’un ambalaj cu maner, o parte insemnata din copile cartii lui Constantin Gogu , „The real cristian place in a communist state „. Am pastrat si inca sunt in posesia unei singure copii !. I le’am inmanat personal ,dupa terminarea serviciului .Cu o fata livida ,surprins, le-a luat dar. . . a evitat sa poarte o discutie privata cu mine. . . .
    iata aici o analiza de profil , plina de logica : https://rasvancristian.wordpress.com/2011/02/12/doru-radu-in-concluzia-deschisa-a-lui-iosif-ton/

  8. ” O minciună repetată de suficient de multe ori devine adevăr”.Vladimir Ilici Ulianov (Lenin)
    „O minciuna repetata de o mie de ori ramane minciuna,o minciuna repetata de un million de ori devine adevar Joseph Goebbels (ministrul propagandei din regimul nazist )

    Despre Mao,Dumnezeu cu mila.Asta inseamna „gandire critica”,sa observi inventiile de tip gri.
    Albul si negrul reprezinta claritatea oamenilor cinstiti

  9. Da acesta este frumos cind omul isi recunoaste greselile inaintea lui Dumnezeu prima data si apoi si inaintea bisericii Domnului Domnul sa te binecuvinteze fr.Ton si sa iti calauzeasca inima dupa sfinta voia Sa Amin .GBY

  10. Cind un nou nascut vine pe lume,i se intocmeste imediat un act de identitate numit certificat de nastere,in care sint trecute date privind originea ,sexul,si perioada cind a fost nascut,certificat ce-i va servi pe parcursul intregii vieti fizice ,pentru identificare.
    Tot asa si copii nascuti din nou din Dumnezeu ,poarta in permanenta asupra lor „la vedere”,un cerificat duhovnicesc care atesta nasterea din nou,identificare realizata prin roadele Duhului Sfint,care sint: „dragostea,bucuria,pacea,indelunga rabdare,bunatatea,facerea de bine,credinciosia,blindetea,infrinarea poftelor.
    Cei ce sint ai lui HristosIsus,si-au rastignit firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei. Daca traim prin Duhul,sa si umblam prin Duhul. Sa nu umblam dupa o slava desarta,intaritindu-ne unii pe altii,si pizmuindu-ne unii pe altii.”(Galateni5:22-26)
    Acest act de identitate ,este vizibil in toate imprejurarile si locurile in care se afla purtatorul si nu e scris pe hirtie sau plastic,ci,in minte si inima individului.
    Fiti binecuvintati.

    1. „Dar cit despre FRICOSI,necredinciosi,scirbosi,ucigasi,curvari,vrajitori,inchinatori la idoli,si toti mincinosii,partea lor este IAZUL,care arde cu focsi cu Pucioasa,adica MOARTEA a doua.”(Apocalipsa 21:8)
      „Daca ramineti in cuvintul Meu,sinteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste ADEVARUL,si ADEVARUL va va face SLOBOZI.”(Ioan 8:31,32)
      „Te vei poticni ziua ,proorocul se va poticni si el impreuna cu tine noaptea,si pe mama ta o voi nimici. Poporul Meu piere din lipsa de CUNOSTINTA. Fiindca ai lepadat cunostinta,si Eu te voi lepada,si nu-Mi vei mai fi preot.Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau,voi uita si Eu pe copii tai !(Osea 4:5,6)
      „Asa ca sa NU VA TEMETI de ei. Caci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit,si nimic tainuit care nu va fi cunoscut.
      Ce va spun Eu la intuneric,voi sa spuneti la lumina;si ce auziti soptinduse la ureche, sa propovaduiti ce pe acoperisul caselor.
      NU VA TEMETI de cei ce ucid trupul,dar care nu pot ucide sufletul;ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena.”(Matei 10:26-28)
      Lipsa de curaj se cheama frica ,iar aceasta,odata instalata in fiinta omului,duce spre lasitate si tradare,sentimente din ce in ce mai raspindite intre „crestini.”
      „Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata,o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine,o va cistiga. Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea,daca si-ar pierde sufletul ? sau,ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau ?”(Matei 16;25,26)
      Fiti binecuvintati.

  11. Ganditi-va la unele aspecte va rog: de ce sa fie pacat neaparat faptul ca cineva colaboreaza cu securitatea? Oara astazi nu sunt zeci de mii care o fac? Si care este scopul? Nu acela de a preveni tara de o catastrofa, sau de o lovitura straina !! Nu ar fi fost mult mai bine ca acei colaboratori sa fi colaborat in asa mod incat, cei care complotau cu exteriorul- care ne dorea subnutriti pt a cumpara totul de la ei- sa fi fost demascati din timp !! Nu elogiez deloc comunismul, ba din contra, insa acea revolutie nu trebuia oare sa fie urmata de o conducere autentic spre binele tarii? Insa ce a urmat, jaf si prada la drum mare, totul scos la fier vechi astfel sa ne ajungem sa ne prabusim, cum am si facut, cu o inflatie unica in lumea de 2000 %. Amintiti-va de anii ’93-96. Si, puse in context toate acestea, pacat nu este sa fi colaborat cu Securitatea, singura institutie de paza a tarii, ci pacat este simplu de a trada fratii, atunci cand li se cerea. Pentru ca nu toti informatorii turnau pe frati, altii, precum spune fr. Ton, de exemplu, inspecta scopul strainilor, altii pe al arabilor, altii pe al altor oameni veniti cu scopuri de diversiune. Stiti cate unitati economice au fost ruinate prin „incidente” aparente, in mine, in subteran, rasturnari de trenuri sau coliziuni de transporturi care duceau diverse materii prime dintr-un loc in altul, toate executate de spioni sau tradatori, cu scopul de a distruge tara ?? Oare nu acolo am ajuns si cu totii gustam amarul acela de a nu fi contribuit cu ceva, cu orice, ca aceasta sa nu se intample !! Chiar si Securitatea dorea rasturnarea regimului, miile de ofiteri stateau tot la coada, miile de filori ai spionilor si tradatorilor tot pe cartela mancau. Insa ei doreau o schimbare fara complot extern, fara ca cineva din afara sa profite ci ca totul sa se faca din interior. Oare este un lucru ascuns faptul ca fauritorii revolutiei din ’89 erau 99% agenti ai spionajului strain, de la Olanda, Anglia, Franta, SUA, URSS, Ungaria si altii ??!! A-ti trada tara este un mare pacat, iar multi pastori erau de fapt informatori si spioni straini, cu sarcini precise de a sabota concret o anume stare de spirit, cu un scop deja fabricat si scontat de expertii in psihologia maselor din structuri secrete externe !! Pun intrebare: oare acesti pastori, precum Lazlo Tokes, care lucra pentru serviciul secret Ungar, care respecta sarcini precise de exprimare, atitudine, limbaj etc, totul ca arma specifica unei lovituri viitoare de stat, oare ei cum pot fi catalogati? Si impreuna cu el alte sute de alti pastori din tara care cochetau cu spionajul extern !! Oare ei sunt tradatori sau eroi ?? Revolutie?? Da, era nevoie, insa facuta de romani si apoi spre binele tarii noastre. Insa, dupa cum vedem, oare nu strainilor, care deja detin 95% din avutia tarii- va rog sa va informati bine fratilor- oare nu strainilor a ajutat revolutia ?? Ba da, excusiv lor. „Normal, asta e pretul libertatii voastre- instrainarea tarii” !! Stiti cum e sa fi roman si sa fi in Ungaria ?? Eu am locuit ani de zile si stiu, risti sa te arunce din tren in mers doar daca vorbesti romaneste? Stiti cum e sa fi roman si sa traiesti in Ucraina, Serbia, Bulgaria, Rusia ?? Instrainarea Romaniei inseamna lasarea ei de catre straini in mana pradatorilor vecini!! Sper ca v-am pus pe ganduri.

    1. Dragul meu Simion Cristean , ai facut un haloimes-talmesh-balmesh de ghiveci cu mult prea multa maioneza !. Iar cand maioneza nu o amesteci mereu in aceasi directie de rotatie, toata , toata se taie !.

  12. Doamna Elene Bogdan
    M-am hotarat sa nu mai postez pe anumite bloguri deoarece se posteaza doar ce convine celor care modereaza blogurile respective.
    Intr-un mesaj trecut, am pus cateva intrebari pertinente, pe acest blog, dar acel mesaj a fost taiat din anumite considerente …nu prea greu de inteles.
    Totusi nu inteleg motivul pentru care dintr-o data Iosif Ton a devenit atat de popular pe anumite bloguri ?!.
    O adevarata campanie de-a ridica in slavi pe cel mai iubit erou al bisericior evanghelice.
    Ce se urmareste prin asta ?
    Publicitate pentru el ?
    Poate publicitate pentru noi ?…
    In curand, Iosif Ton se va prezenta inaintea Domnului unde va trebui sa dea un raport amanuntit, fara minciuni si fara ascunzisuri, despre toata lucrarea pe care a facut-o pe acest pamant.
    Nu sunt sigur daca va sta si acolo tot asa de impunator si sigur pe sine, asa cum sta astazi in fata bisericilor noastre.
    Constructia pare impunatoare…dar temelia este subreda.
    Oricum lucrurile nu sunt asa cum unii dintre noi ar vrea ca ele sa para ca ar fi.
    Atat am de spus, toate celelante sunt de domeniul trecutului.
    Cu respect !
    ioan basa
    PS-ati auzit de pastorii Autel Popescu si Pavel Niculescu ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s