Este fratele Iosif Țon, de neînțeles !?

Sunt mirat să văd reacțiile la această ultimă postare. A trebuit chiar să recurg la oprirea unor comentarii, care sunt paralele cu ceea ce eu am inteționat să scot în evidență prin articolul anterior.
Din lunga mărturie prezentată de fratele Țon, unii au reținut doar perioada în care dânsul (fiind departe de Dumnezeu) a colaborat cu securitatea și s-a compromis, pentru obținerea unor beneficii temporare, așa cum de altfel au făcut și o mulțime de alți lideri evanghelici, în dorința lor mare de a ocupa anumite poziții, sau unii chiar pentru avantaje financiare. (Răscumpărarea Memoriei).

Ton Iosif

Apoi, cât de orb poți să fii să nu remarci nimic altceva, decât lucrurile rele dintr-o mărturie atât de profundă și cu un final care ar trebui  – dacă ești într-adevăr un copil născut din nou în familia lui Dumnezeu – să te facă să strigi: „SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL”.

Ce înțeleg eu din aceste reacții (trist, dar adevărat) este că acești oameni nu sunt în stare să creadă și să înțeleagă Cuvântul Lui Dumnezeu în întregime și nici puterea Jertfei Sângelui Sfânt al lui ISUS. (HARUL)

În cele ce urmează, doresc să punctez ceea ce eu am gândit și simțit atunci când am citit pentru prima dată această mărturie:

1. În primul rând, de câtă smerenie a trebuit să dea dovadă acest om (IȚ), ca să poată să facă publice aceste lucruri?
Mai puteți da un exemplu asemănator? Mai ales dacă ne gândim cum îmi mărturisea chiar dânsul, faptul că ar fi putut, de la Oxford să plece chiar în America. A fost vizitat și rugat de Richard Wurmbrand, să facă acest lucru, dar a refuzat categoric, fiindcă dorea să se întoarcă înapoi în România unde să lucreze pentru mântuirea compatrioților, chiar dacă exista riscul să plătească prețul COLABORĂRII CU SECURITATEA, chiar cu riscul vieții.
Sunt convins că numai cineva care s-a pocăit cu adevărat, poate să își asume astfel de riscuri și să facă astfel de acte de smerenie.

O ADEVARATĂ LEPĂDARE DE SINE și o reală dedicare până la moarte, pentru Dumnezeu.
1 Petru 5:5b. „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă HAR.” Acesta este punctul de plecare într-o reabilitare de acest gen.

2. Dumnezeu nu a găsit pe nimeni altul mai potrivit ca să-l facă apostol al neamurilor, decât pe Pavel, un om care persecuta biserica și care a luat parte și la martirajul lui Ștefan, primului martir Nou Testamental.
Cu toate acestea, Pavel încă se bucură de un respect deosebit în rândurile tuturor creștinilor din zilele noastre.
Dacă am fi consecvenți propriei noastre judecăți, ar trebui sa avem același fel de obiecții și în dreptul lui Pavel  ca și cele ridicate în cazul nostru. Dacă Dumnezeu a putut să-l convertească și să-l folosească pe Pavel, de ce nu ar putea face la fel și în cazul de față? „Isus Hristos este același ieri, și azi și în veci!” (Evrei 13:8).

3. Apoi, de ce ar trebui să mă mir prea tare de faptul că Dumnezeu l-a iertat și reabilitat pe fratele Țon, când a facut-o și cu Petru, care s-a lepădat de Domnul Isus. Nu numai că l-a iertat, dar a făcut din el un apostol prin care și-a extins Împărăția și a lucrat mai mult ca prin ceilalți apostoli care nu s-au lepadat de EL.
Cât de adevărat este Cuvântul Sfânt care pornind de la un exemplu, enunță acest pricipiu „CELUI CE I S-A IERTAT MULT ȘI IUBEȘTE MULT” (vezi Luca 7:37-47)

Când vorbești cu fratele Țon este imposibil să nu te molipsești, când îl vezi la această vârstă frumoasă (80 ani împliniți) cum arde pentru cei nemântuiți. El înțlege ce înseamnă să ți se ierte mult.

Doar copiii adevărați ai lui Dumnezeu se pot bucura când cineva este iertat, recuperat și folosit din nou pentru extinderea Împărăției, așa ca și în cazul celor mai sus amintiți și de ce nu, cazul fratelui Țon.
Când văd reacții negative atât de vehemente la o lucrare cu un sfârșit atât de frumos, stau și mă întreb dacă oamenii ăștia citesc aceeași Biblie ca și mine, și dacă au cunoscut cu adevărat LĂRGIMEA, LUNGIMEA, ADÂNCIMEA ȘI ÎNĂLȚIMEA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU (Efeseni 3:17-19). De fapt și după venirea Domnului Isus pe pământ, lideri religioși ai acelor timpuri – și nu numai – nu L-au înțeles. În loc să stea de vorbă cu El și să încerce să-l înțeleagă, au preferat să-l declare ERETIC și să-l condamne la moarte. Putem observa și-n zilele noastre aceeași atitudine, față de cei pe care nu-i înțelegem, cum este și-n cazul de față. Este nevoie de o anumită experiență (maturitate) și multă credință să poți să înțelegi astfel de oameni.

Pentru cei ce se întreabă, de ce am intervenit eu pentru fratele Țon?
Dreptatea și dragostea lui Dumnezeu, m-au îndemnat să-l caut și să-l cunosc, lucru care a condus la tot ce asistăm astăzi. Chiar dacă atât pregătirea cât și vârsta, nu ne situează pe aceeași pagină, dar am găsit ceva care ne face compatibili și aceasta este „ZDROBIREA” de care ambii am avut parte în viață din plin si DRAGOSTEA pentru lucrarea lui DUMNEZEU si fata de cei pierduti.
De fapt, ZDROBIREA a fost cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla în viață și prin care l-am putut cunoaște pe Dumnezeu, la un alt nivel.

Sper ca acest articol să transmită mesajul necesar pentru toți cei care doresc să comenteze la anumite articole scrise de noi pe acest Blog. Nu mai va irosiți timpul și energia, în încercarea de a ne schimba direcția și crezul, fiindcă nu aveți nicio șansă.
Dragii mei, sunt sute, poate chiar mii de bloguri care au altă direcție, comparativ cu blogul de față. Dacă nu vă aflați pe aceleași coordonate cu noi, vă rog, găsiți-vă și voi pe cei care vă sunt compatibili gândirii și crezului vostru.

Fiți binecuvântați cu toții!

Mike Olari

14 comentarii

  1. Acest om este de neinteles doar pentru cei ce nu pot intelege,nu au acest „dar”,nu sunt atinsi de Duh. Le lipsesc doua lucruri esentiale : DRAGOSTE si POCAINTA.
    Eu nu-l cunosc pe acest om,dar stiu ca in urma ascultarii unei predici a lui despre dragoste,am avut dorinta sincera sa-mi cer iertare la trei crestini de pe blog cu care ajunsesem „la cutite” (Walden,Iosif si inca unul). Mai aveam putin si ne „provocam la duel”
    Primul,Walden,a avut cea mai corecta si crestina pozitie.Mi-a acceptat iertarea si si-a cerut si el iertare fata de mine.
    Al doilea,Iosif,a fost „caldicel” mi-a scris ca nu I-am gresit cu nimic,dar nu si-a cerut iertare fata de mine(desi si el ma jignise).
    Al treilea….nu mai conteaza.
    Si acum despre Iosif Ton.
    1) Numai cine s-a eliberat de un pacat,prin pocainta sincera,poate intelege sentimentul expus de Ton. Senzatia acea de caldura blanda ce numai Dumnezeu,prin iertarea sa,o poate transmite. Aunci plangi de fericire,o fericire ca nu este decat la indemana celor care s-au pocait cu adevarat.
    2)Iosif Ton putea sa spuna ,sa inventeze,o poveste in care securitatea l-ar fi obligat sa colaboreze. M-au torturat,m-au amenintat…,samd. Cine ar fi putut infirma asta? Nimeni.Practicile securitatii erau oculte. Ton a spus ca de bunavoie,ba chiar din dorinta personala s-a cerut collaborator.

    Aceste doua motive ma fac sa cred ca Iosif Ton s-a pocait cu adevarat.Dar nimeni nu este profet in tara lui(la neamul lui).De ce-ar fi Iosif Ton.

  2. „Si noi n’am primit duhul lumii,ci Duhul care vine de la Dumnezeu,ca sa putem cunoaste lucrurile,pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau. Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca,ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfint,intrebuitind o vorbire duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti. Dar OMUL FIRESC nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu,caci,pentru el, sint o nebunie; si nici nu le poate intelege,pentru ca trebuie JUDECATE DUHOVNICESTE.
    OMUL DUHOVNICESC,dimpotriva,poate sa judece TOTUL,si el insusi nu poate fi judecat de NIMENI.
    Caci „cine a cunoscut gindul Domnului,ca sa-I poata da invatatura ?”
    NOI INSA AVEM GINDUL LUI HRISTOS.
    Fiti binecuvintati.

  3. toate bune si frumoase, daca nu ar vesti o Evabghelia arminiana… care e deficitara..
    a se citi mai jos>

    SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU
    ÎN
    MÂNTUIRE

    Introducere
    Lucrarea de faţă prezentă doctrina suveranităţii lui Dumnezeu în mântuire, din perspectiva teologiei reformate. Vom privi asupra rolului pe care îl desfăşoară Persoanele Sfintei Treimi în planul de mântuire. Pentru că pilonul de bază al acestei doctrine este alegerea sau predestinarea făcută de Tatăl înainte de întemeierea lumii, în primul capitol vom urmări traseul pe care l-a urmat această doctrină de-a lungul istoriei creştinismului, începând cu Părinţii Bisericii şi până la teologii liberali din vremurile noastre. În capitolul următor, lucrarea are o scurtă privire asupra depravării totale a omului şi a incapacităţii sale de a veni la mântuire sau a se mântui singur. Pentru ca, apoi, în capitolul III să privim efectiv la doctrina suveranităţii lui Dumnezeu în mântuire şi să încercăm s-o înţelegem în mod corect, aşa cum reiese ea din Scriptură. Pentru aceasta vom privi la suveranitatea Tatălui în mântuire, care priveşte alegerea făcută de El înainte de întemeierea lumii, la suveranitatea Fiului în mântuire, priveşte jertfa Sa minunată de la Calvar şi implicaţiile acesteia, şi la suveranitatea Duhului Sfânt în aplicarea acestei jertfe păcătoşilor aleşi. Iar în ultimul capitol, lucrarea de faţă priveşte la disputa legată de neprihănirea şi dreptatea lui Dumnezeu versus alegerea necondiţionată făcută de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.
    Pentru alcătuirea lucrării de faţă am folosit ca material bibliografic cărţile autorilor reformaţi: John Calvin, James Montgomery Boice, Louis Berkhof, R. C. Sproul, Philip G. Ryken, şi alţi autori, după cum reiese de la fişa bibliografică. Lucrarea de faţă a urmat cursul teologiei reformate, deoarece aceasta a rămas fidelă principiilor reformate dobândite în timpul Reformei Protestante, şi datorită legăturilor spirituale şi intelectuale pe care le avem cu Reforma Protestantă, noi credincioşii protestanţi de azi. Iar acele principii reformate au fost redescoperite de marii reformatori în Scriptură, sub călăuzirea Duhului Sfânt, Scriptură care de secole a fost neglijată şi uitată de Biserica Romei.

    I. Doctrina predestinării în istorie
    Doctrina predestinării nu a fost un important subiect de discuţie în istoria Nisericii până în timpul Sfântului Augustin. Părinţii Bisericii din istoria timpurie a creştinismului au făcut aluzie la această doctrină, dar se pare că nu aveau încă o concepţie clară despre ea. Şi cei ce au spus câte ceva despre această doctrină, au spus-o prin prisma preştiinţei lui Dumnezeu cu privire la faptele oamenilor, ca bază prin care El determină destinul etern al fiecărui om. Primul care a scris concret despre această doctrină a fost Pelagius, dar el avea o perspectivă greşită asupra acestei doctrine, şi nu numai asupra acesteia. El susţinea că omul nu este depravat total şi respingea predestinarea totală în favoarea predestinării bazate pe preştiinţa lui Dumnezeu, adică o „predestinare condiţionată” . Acesta a citat în ajutorul lui câţiva Părinţi timpurii, care au comentat câte ceva pe marginea acestei doctrine, dar foarte vag. La început chiar şi Augustin a fost înclinat să creadă în predestinarea bazată pe cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu asupra faptelor omului, dar după o cugetare mai adâncă asupra suveranităţii lui Dumnezeu şi a bunei Lui plăceri, a ajuns la concluzia că predestinarea nu depinde în nici un fel de cunoaşterea mai dinainte, ci ea se bazează doar pe buna plăcere a voii Sale. Augustin a mai ajuns la concluzia că, într-un fel, există două predestinări, dar există o mare diferenţă între ele. Dumnezeu predestinează pe aleşii Săi la viaţă veşnică pentru că este Suveran, dar pe restul lumii nu o condamnă la moarte veşnică doar pentru faptul că El e Dumnezeu Suverann şi face ce vrea, ci (şi) pe baza păcatelor lor. Dumnezeu a ales ca faţă de unii să Îşi arate dreptatea şi harul Său, iar faţă de alţii doar dreptatea Sa; iar pe baza dreptăţi Sale, noi toţi merităm pedeapsa veşnică.
    În Evul Mediu această doctrină aproape dispare, deoarece Biserica Romano-Catolică dă învăţătura cum că voia lui Dumnezeu este să mântuiască toţi oamenii. Doar spre sfârşitul Evului Mediu, când deja se vedea în zare zorii Reformei protestante, apare în Biserica Romano-Catolică Thomas de Aquino, care credea în dubla predestinare a lui Augustin. Dar pe lângă el, mai era Molina care mergea pe semi-pelagianism, iar Biserica Romano-Catolică a urmat pană azi pe Molina şi semi-pelagianismul.
    Reforma protestantă din sec XVI-lea se întoarce înapoi la adevărurile Scripturale, şi ca urmare se întoarce şi la doctrina predestinării. Pe măsura ce Luther se adâncea în studierea Scripturii, accepta tot mai mult doctrina predestinării. În teologia lui, acestă doctrină a ocupat un loc important, deşi el nu a vorbit sau scris prea multe despre ea. Dar după moartea lui Luther şi a contemporanilor săi, această doctrină se pierde din teologia luterană, care o priveşte în întregime sau în parte condiţionată. Această doctrină a fost îmbrăţişată şi de Zwingli, care credea că aleşii lui Dumnezeu care nu au auzit Evanghelia sunt de asemenea mântuiţi prin jertfa lui Cristos.
    John Calvin, conducătorul Reformei târzii, a urmat întrutotul învăţătura Sfântului Augustin despre dubla predestinare. Iar în apărarea doctrinei în faţa teologului catolic Albert Pighius, Calvin arată că intrarea păcatului în lume nu survine decretului predestinării, ci este doar un decret permisiv. Nu Dumnezeu este autorul păcatului şi nu El poartă responsabilitatea intrării păcatului în lume, El doar a permis acest lucru.
    Mai apoi, ca rezultat al asaltului Arminian asupra acestei doctrine, s-au născut Canoanele de la Dort, care conţin o explicaţie clară şi detailată a doctrinei predestinării.
    În teologia liberală, doctrina predestinării primeşte cu totul o altă formă şi o altă înţelegere, care nici pe departe nu este înrudită cu cea a lui Augustin şi Calvin. Karl Barth ţine această doctrină strâns legată de suveranitatea lui Dumnezeu în alegere, revelaţie, chemare, etc. dar în acelaşi timp nu vede în predestinare, o separare a oamenilor (aleşi şi nealeşi), şi nu înţelege alegerea la fel ca şi Calvin, ca o alegere personală. Barth spune: „Trebuie subliniat că predestinarea nu înseamnă selectarea unui număr de oameni pentru salvare şi restul pentru condamnare, conform determinării unei voinţe necunoscute care nu se lasă cunoscută. Această idee nu aparţine predestinări.” El spune că predestinarea îl aduce pe omul în criză în momentul revelării şi deciziei. Şi îl condamnă în relaţia lui cu Dumnezeu prin însuşi natura lui de păcătos şi îl îndepărtează, dar îl alege în privinţa chemării în Cristos, pentru care a fost destinat în creaţie. Dacă omul răspunde lui Dumnezeu prin credinţă, este exact cea ce a dorit Dumnezeu să fie, un ales. Dar dacă omul nu răpune prin credinţă, rămâne în continuare un păcătos depravat. Bath mai spune că întrucât omul este zi de zi în criză, iertarea necondiţionată şi respingerea totală este aplicată tuturor simultan. Aşa că Esau poate deveni Iacov, dar şi Iacov poate deveni Esau.

    II. Incapacitatea omului de ase mântui sau de a dori să vină la mântuire.
    Faptul că cu toţi suntem păcătoşi şi morţi în păcatele noastre, îl spune Biblia în nenumărate rânduri (Ps 51:5; Efes 2:3; Rom 6:20, 8:7; Iac 1:14). Odată cu intrarea păcatului în lume prin primul Adam, a intrat în lume şi moartea. În momentul când Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin neascultare, ei au murit din punct de vedere spiritual, ca mai apoi să moară şi din punct de vedere fizic. Deci fiecare urmaşi ai lor au moştenit natura lor moartă din punct de vedere spiritual şi o fiinţă muribundă din punct de vedere fizic. Iar o dată cu moartea spirituală, toate capacităţile noastre, raţiunea, sentimentul, s-au pervertit şi sunt înrobite de păcat . Cu alte cuvinte, noi suntem morţi spirituali, adică nu avem nici un simţământ sau nici o putere in noi înşine, la fel cum este şi cu moartea fizică, când cel decedat nu mai poate să facă absolut nimic. Din cauza acesta, noi nu ne putem mântui singuri şi nu dorim mântuirea, pentru că, în primul rând morţi fiind, nu simţim nevoia de mântuire, şi, în al doilea rând, chiar dacă am simţi nevoia de mântuire, nu putem face nimic, asemenea unui decedat din punct de vedere fizic. De aceea, avem nevoie ca cineva din exteriorul nostru să ne mântuiască. Iar acest cineva este Dumnezeu care ne înviază la o viaţă nouă în Isus Cristos prin puterea Duhului Sfânt.

    III. Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire
    Pentru a putea înţelege mai bine această măreaţă doctrină a Sfintei Scripturi, în continuare vom privi la fiecare Persoană a Sfintei Treimi şi vom observa rolul fiecărei Persoane în mântuirea păcătoşilor.

    1. Suveranitatea lui Dumnezeu Tatăl în mântuire
    Unul dintre pasajele Scripturii care afirmă cu cea mai mare tărie suveranitatea totală a lui Dumnezeu în legătură cu faptul că El a hotărât destinul făpturilor Sale este capitolul 9 din Romani. Dar din acest întreg capitol, vom face referire la trei versete. Romani 9:21-23 spune: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru peire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?Ţ

    Vasele despre care vorbeşte apostolul Paul aici reprezintă totalmente omul, în primul rând pentru că avem aceiaşi materie primă în noi, ţărâna, şi în al doilea rând pentru că suntem la fel de inerţi şi de neputincioşi ca un pumn de lut fără viaţă. Ce este interesant de observat aici este faptul că Dumnezeu nu face nici o diferenţă între cei aleşi şi cei nealeşi, toţi suntem făcuţi din acelaşi lut, toţi suntem sub acelaşi păcat. Însă Dumnezeu face diferenţă în ce priveşte destinaţia pe care o stabileşte vaselor Lui. Unele vase au fost făcute pentru o întrebuinţare de ocară, pe când altele pentru de cinste.
    Este adevărat că pentru fiinţa umană este umilitor să se considere, în mâinile lui Dumnezeu, ca lutul în mâinile olarului. Acesta i-ar răpi independenţa după care a luptat atât de mult, pentru că lutul în mâinile olarului nu face ce vrea el, ci doar ce vrea olarul să facă şi nimic mai mult. Dar exact aşa este prezentată situaţia în Biblie. Dumnezeu este olarul, noi lutul şi ca urmare El are dreptul indiscutabil de a face ce vrea cu ceea ce-i aparţine. Iar faptul că Dumnezeu face cea ce vrea cu făpturile mâinilor Sale nu reiese din nici o dogmă mai clar ca din dogma harului predestinării. Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, a făcut o alegere, o selecţie, conform cu Efeseni 1, prin care din întreaga rasă umană, de la Adam şi până la ultima fiinţă umană, a ales un popor, înfiindu-l ca şi copil al Lui, pe care l-a predestinat să fie asemenea chipului Fiului Său şi l-a rânduit pentru viaţă veşnică.
    Acest adevăr măreţ se găseşte pe multe din paginile Scripturii, iar în continuare vom privi asupra a două versete care vorbesc în mod desluşit despre această doctrină.
    Fapte 13:48b spune: „Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.”
    În acest verset putem observa patru lucruri. Prima este faptul că credinţa este consecinţa şi nu cauza rânduirii hotărâte de Dumnezeu. În al doilea rând, numai un număr limitat de oameni au fost „rânduiţi să capete viaţă veşnică”. Fiindcă, dacă toţi oamenii, fără excepţie, ar fi fost mântuiţi de Dumnezeu, atunci cuvintele „Toţi cei ce erau” nu îşi mai au sensul în acest verset. În al treilea rând, această „rânduire” este în primul rând pentru mântuire, pentru că prin mântuire capeţi viaţa veşnică, şi nu prin slujire sau alt ceva. Şi în ultimul rând, „Toţi cei ce erau rânduiţi” arată că este un număr fix de aleşi, nici unul mai puţin, nici unul mai mult. Ci exact câţi a hotărât Dumnezeu mai dinainte de întemeierea lumii. Iar acest număr îl cunoaşte doar El, şi nu l-a revelat niciunui om.
    Prinţul predicatorilor C. H. Spurgeon a comentat asupra pasajului de mai sus următoarele:
    „S-a încercat să se demonstreze că aceste cuvinte nu ne învaţă despre predestinare, dar astfel de încercări agresează atât de clar limba, încât nu-mi voi pierde timpul răspunzându-le. Eu citesc „Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.” Şi nu voi denatura textul, ci voi slăvi harul lui Dumnezeu atribuindu-i credinţa tuturor oamenilor care cred. Nu este Dumnezeu Cel care ne-a dat predispoziţia să credem? Dacă oameni sunt dornici să primească viaţa veşnică, nu este El Cel care, în fiecare caz, le-a dat această dorinţă? Este rău din partea lui Dumnezeu să ofere har? Dacă este bine ca El să dea har, este greşit să-l dea intenţionat? A-i fi preferat să-l primeşti din întâmplare? Dacă este bine din partea Lui să dea har şi astăzi, a fost drept să facă acest lucru şi înainte, fiindcă El nu Se schimbă din veşnicie.”

    Romani 11:5-6 spune: „Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.”
    Cuvintele „tot aşa” fac referinţă la versetul precedent unde apostolul Paul citează din Vechil Testament „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Observăm cuvântul „păstrat”. Se pare că în vremea lui Ilie Dumnezeu a avut şapte mii de oameni ( o mică minoritate) care nu sau dedat la idolatrie. Iar aceşti oameni au fost păstraţi în mod divin de înşişi Dumnezeu. Şi apostolul Paul completează, tot aşa cum a existat o rămăşiţă în zilele lui Ilie, păstrată de Dumnezeu, tot aşa există şi în zilele noastre. „O rămăşiţă datorită unei alegeri prin har.” Aici găsim baza în care sa făcut această alegere. Baza nu este credinţa pe care a văzuto Dumnezeu mai dinainte în ei, pentru că o alegere prin fapte nu mai este prin har. Baza este harul, Dumnezeu a făcut această alegere necondiţionat de fiinţa umană.

    2. Suveranitatea lui Dumnezeu Fiul în mântuire
    Suveranitatea Fiului în mântuire este strâns legată de suveranitatea Tatălui, pentru că planul mântuirii este conceput în Sfânta Treime şi este aplicat tot de Persoanele Sfintei Treimi. Fiecare are un rol bine definit. Tatăl administrează mântuirea, prin alegerea făcută de El înainte de întemeierea lumii, Fiul realizează mântuirea prin măreaţa Sa jertfă de la Calvar, iar Duhul Sfânt este Cel care aplică această mântuire aleşilor. Din această relaţie nu se poate înţelege decât că jertfa lui Cristos a avut un scop bine definit şi ca urmare are un caracter limitat. Isus a ştiut exact pentru cine urma să-Şi dea viaţa şi fiecare picătură din prea scumpul Său sânge era dată pentru spălarea păcatelor preaiubiţilor Lui. Pe cruce, Isus nu a murit pentru întreaga populaţie a planetei, de la Adam şi până la ultimul om. Cu toate că jertfa lui Cristos este suficientă pentru întreaga lume, dar ea este eficientă doar pentru cei aleşi.
    Şi pentru a susţine această afirmaţie doresc să aduc în continuare două argumente scripturale care să ne ajute să înţelegem mai bine adevărurile acestei doctrine.
    (1). „Proiectul limitat al Ispăşirii decurge necesarmente din alegerea veşnică, făcută de către Tatăl, a unora pentru mântuire.” Isus a venit pe pământ să împlinească voia Tatălui şi nici de cum voia Sa. Iar acest lucru Domnul Isus îl declară înainte de Întrupare pe când Se afla în Slava cerească împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, iar acest lucru îl găsim scris în Evrei 10:7 „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” Iar după ce S-a întrupat, a reafirmat acest lucru în Evanghelia după Ioan 6:38. Voia Tatălui este să aducă pe anumiţi oameni la mântuire, după cum am afirmat în capitolul precedent, iar voia lui Isus a fost în deplină concordanţă cu voia Tatălui, ca urmare El nu a încercat să lărgească alegerea Sa. Acest lucru l-a confirmat în nenumărate rânduri în timpul lucrării Sale de pe pământ. Întotdeauna Fiul a făcut referinţă la alegerea Tatălui, „Tot ce-Mi dă Tatăl” Ioan 6:37, „ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.” Ioan 17:2, „oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat” Ioan 16:6, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” Ioan 6:44, „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Ioan 6:65. Cred că se înţelege destul de clar din aceste versete că voia lui Cristos a fost subordonată voii Tatălui, şi prin acesta se înţelege că Isus Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru cei atraşi de Tatăl.
    (2). „Însăşi natura Ispăşirii mărturiseşte că, în ceea ce priveşte aplicarea sa în cazul celor păcătoşi, ea a fost limitată în planul lui Dumnezeu.” Ispăşirea lui Cristos poate fi privită din două perspective. Perspectiva lui Dumnezeu şi cea a omului. Pentru Dumnezeu, jertfa a fost satisfacerea justiţiei şi sfinţeniei Divine. Din perspectiva umană, jertfa lui Cristos a fost o substituţie: Cristos a înlocuit pe păcătos.
    Pe Cruce, Isus plătea efectiv plata pe care noi o datoram lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu a arătat că primeşte această plată pentru noi din mâna Fiului Său, prin faptul ca a treia zi L-a înviat din morţi. Dacă Isus S-a jertfit pentru întreaga rasă umană, înseamnă ca a plătit şi a satisfăcut justiţia lui Dumnezeu pentru toţi oameni. Ceea ce înseamnă că toţi oameni sunt mântuiţi de păcatele lor.
    Dar Biblia spune altceva. Ea spune că nu toţi oameni vor fi mântuiţi, că vor fi uni care vor muri în păcatele lor. Că la judecata finală Cristos le va spune la uni „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”. Cum poate Cristos să spune acest lucru unora pentru care El a plătit în întregime datoria aşa în cât na mai rămas nimic de plată. Poate fiindcă El nu S-a jertfit pentru ei şi datoria lor a rămas neplătită. De aici se înţelege cât se poate de clar natura jertfei de la Calvar. Cum că ea a avut un caracter limitat, cu toate că suficienţa ei nu are margini, dar totuşi ea este eficientă doar asupra celor chemaţi după planul alcătuit mai dinainte de Dumnezeu Tatăl, care vor crede.

    3. Suveranitatea lui Dumnezeu Duhul Sfânt.
    La fel cum suveranitatea Fiului este strâns legată de suveranitatea Tatălui, la fel şi suveranitatea Duhului Sfânt este strâns legată de suveranitatea Tatălui si Fiului. Acestea trei fiind într-o perfectă armonie ca de altfel toată Sfânta Treime. Scopul veşnic al Tatălui în alegere, proiectul limitat al morţi Fiului şi sfera restrânsă a acţiuni Duhului Sfânt sunt într-un acord desăvârşit. Dacă Dumnezeu Tatăl a ales un grup de oameni şi dacă Fiul sa dat pe Sine pentru ei ca preţ de răscumpărare, atunci Duhul Sfânt este Cel care aplică foloasele jertfei lui Cristos, păcătoşilor aleşi de Tatăl.
    După cum spune Domnul Isus în Evanghelia după Ioan, Duhul Sfânt este ca vântul, pe care nimeni nu-l poate controla sau să-i pună stăvilare. În acesta constă suveranitatea Duhului Sfânt, că El lucrează după bunul Lui plac în armonie cu planul alcătuit mai înainte în Sfânta Treime. Duhul Sfânt nu lucrează naşterea din nou în om pentru că omul doreşte, ci pentru că aşa vrea El în suveranitatea Lui. Conform Sfintei Scripturi, credinţa nu este cauza naşterii din nou, ci ea este consecinţa naşterii din nou. Iar acest lucru îl găsim scris în 2 Tesaloniceni 2:13 „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.”
    Sfinţirea Duhului este înaintea credinţei adevărului. Iar Sfinţirea Duhului este naşterea din nou, naştere prin care noi suntem separaţi şi puşi deoparte din mijlocul celor morţi în nelegiuiri şi păcate, unde odinioară eram şi noi cu toţii. În acest verset se vede cât se poate de clar tiparul pe care Dumnezeu îl foloseşte în mântuire. Mai întâi, Dumnezeu alege păcătoşii spre mântuire, ca apoi să-i sfinţească prin Duhul, adică să-i mântuiască prin aplicarea jertfei lui Cristos acestor păcătoşi, ca mai apoi să le dăruiască harul credinţei. Credinţă care Biblia spune în Efes 2:8 este darul lui Dumnezeu. Dar prin aceasta, noi nu tăgăduim mărimea puterii Duhului Sfânt, mărime care este infinită, ci încercăm să arătam că puterea şi acţiunile Lui sunt dirijate de înţelepciunea şi suveranitatea Divină.
    O altă trăsătură a suveranităţii Duhului Sfânt este felul cum lucrează El. La fel ca şi vântul, Duhul poate fi o adiere lină sau poate fi ca o rafală puternică de vânt. Adică Duhul Sfânt poate azi să lucreze doar în unu-doi oameni, sau poate lucra ca în ziua Cincizecimii străpungând inimile unei mari mulţimi. Dar fie că lucrează în câţiva oameni fie în mai mulţi, El nu Se consultă cu nici un om, El lucrează după cum vrea.
    Duhul Sfânt este suveran în operaţiunile Lui şi misiunea Lui mântuitoare este dedicată aleşilor lui Dumnezeu.

    IV. Alegerea şi Neprihănirea lui Dumnezeu.
    Prima problemă pe care o ridică cei care nu cred în această doctrină este „Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?”. Dar aceiaşi întrebare a pus-o şi Apostolul Paul în epistola sa către Romani, anticipând obiecţiile care pot fi aduce la această doctrină. Şi de asemenea Paul doreşte să le dea un răspuns anticipat. Obiecţia pe care a prevăzut-o Paul este că doctrina alegerii necondiţionate ar arunca o umbră de îndoială asupra neprihănirii şi dreptăţii lui Dumnezeu. Plângerea frecventă este că alegerea necondiţionată este un act nedrept din partea lui Dumnezeu .
    Dar să observăm în capitolul 9 din Romani, că Dumnezeu a ales pe Iacov în defavoarea lui Esau, înainte ca aceştia să se fi născut şi înainte ca aceştia să facă vreo faptă bună sau rea. Iar ca răspuns la întrebarea retorică pe care o pune aici apostolul „Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?” citează cuvintele adresate de Dumnezeu lui Moise „Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.” (Rom 9:15). Decizia de a-i face parte de har la cine crede El de cuviinţă este prerogativa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este dator cu harul Său nici lui Iacov, nici lui Esau şi nici nouă astăzi. Dacă n-ar fi ales pe nici unul, n-ar fi călcat nici un aspect al dreptăţii şi neprihănirii. „Dar dacă Dumnezeu dă unuia har, „ar trebui” ca în interesul corectitudinii să dea şi celuilalt har. Tocmai acest „ar trebui” este străin de conceptul biblic de har. În marea masă a omeniri, în care toţi suntem decăzuţi şi depravaţi total şi suntem supuşi judecăţii lui Dumnezeu, nu este nimeni care să poată pretinde că are drept la mila lui Dumnezeu.” Dacă Dumnezeu alege să arate milă faţă de unii, acesta nu înseamnă că este obligat să facă şi faţă de toţi. Problema nu este că Dumnezeu nu are autoritatea şi capacitatea de a face parte la toţi de harul Său, ci că El a hotărât în Sine însuşi să nu facă acest lucru. Toţi merităm iadul şi pedeapsa veşnică, Biblia spune „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Atunci şi Dumnezeu este drept să dăruiască ceva ce este pe deplin al Lui cui doreşte El.
    Iar acest tipar al alegerii îl găsim pe toate paginile Scripturii. Dumnezeu a ales să cheme din Ur pe Avraam şi să încheie cu el un legământ, când putea să facă cu oricare altul din cetate sau chiar cu toată cetatea. Cristos S-a arătat lui Saul din Tars şi i-a făcut parte de harul Său, pe când putea să Se arate marelui preot Caiafa sau lui Pilat din Pont. Şi la fel şi azi, Dumnezeu alege să Se descopere unora, pe când pe alţii îi lasă în bezna păcatului.

    Concluzii
    În lucrarea de faţă s-a prezentat doctrina suveranităţii lui Dumnezeu în mântuire. Pentru început s-a urmărit evoluţia acestei doctrine de-a lungul istoriei creştinismului, începând cu Părinţii Bisericii şi sfârşind cu teologii liberali din zilele noastre. În continuare, s-a prezentat pe scurt doctrina depravării totale şi imposibilitatea omului de a veni la mântuire sau a se mântui singur. Iar în capitolul următor, s-a prezentat rolul pe care îl ocupă persoanele Sfintei Treimi în planul de mântuire al păcătoşilor. În capitolul IV, s-a privit asupra disputei legată de neprihănirea şi dreptatea lui Dumnezeu versus alegerea necondiţionată făcută de Dumnezeu Tatăl.
    Acceptarea acestei doctrine pe deplin, ca de altfel întreaga doctrină despre suveranitatea totală a Dumnezeului nostru, adânceşte veneraţia noastră faţă de El. În al doilea rând, acceptarea suveranităţii lui Dumnezeu este o mângâiere pentru creştini. Faptul că Dumnezeu ne-a ales din dragoste, şi nu pentru meritele noastre, trebuie să trezească în noi un spirit de mulţumire şi slăvire a Dumnezeului Tată care ne-a iubit din veşnicii, iar faptul că Fiul S-a jertfit special pentru noi şi că prin jertfa Lui datoria noastră faţă de Dumnezeu a fost pe deplin plătită, este de asemenea o mare mângâiere pentru noi. Cu alte cuvinte Dumnezeu a făcut tot ce trebuia pentru mântuirea noastră, iar noi nu mai trebuie să facem nimic pentru ea, ci doar să ne trăim viaţa de credinţă prin Duhul. Şi a treia mare mângâiere o avem în evanghelizare, pentru că dacă Dumnezeu Tatăl a ales din veşnicii pe cei ce vor fi mântuiţi, atunci putem fi plini de încredere în evanghelizare, ştiind că Dumnezeu, prin har, ne poate folosi ca şi canale pentru binecuvântările Sale pentru aleşii Săi.
    Scopul lucrări prezentate mai sus nu a fost de a rezolva toate problemele legate de învăţătura acesta, ci mai de grabă de a pune la dispoziţie o serie de date care să ne ajute să înţelegem mai bine această doctrină în lumina Sfintei Scripturi.

    Bibliografie

    Barth Karl, Der Romerbrief, European Schoolbooks, 1999.
    Berkhof Louis, Systematic Theology, Wm. B. Eerdmans Publishing CO, Grand Rapids, Michigan, 1996.
    Boice Montgomery Jemes, Fundamente ale Credinţei Creştine, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, Oradea, 2000.
    Calvin John, Creştinismul Biblic, Editura Făclia, Oradea, 1997.
    Cole C. D., Doctrina Biblică a Alegerii, Multimedia, Arad, 2000.
    Grudem Wayne,Teologie Sistematică, Făclia. Oradea, 2004.
    Mărturisirea de Credinţă Baptistă 1689, Editura Multimedia, Arad, 2004.
    Olyott Stuart, Evanghelia aşa cum este ea in realitate, Multimedia, Arad, 1999.
    Packer J. I., Evangelism & The Sovereignty of God, Inter Varsity Press, Downers Grove, Illinois, 1961.
    Pink W. Arthur, Suveranitatea lui Dumnezeu, Logos. Cluj-Napoca, 1995.
    Polman,De Predestinatieleer van Augustin, Thomas de Aquino, en Calvijn, Franeker, 1936.
    Ryken G. Philip, Mesajul Mântuire, Reformatio, Oradea, 2004.
    Spencer Duane Edward,Calvinismul în lumina Scripturi, Editura Multimedia, Arad, 2003.
    Sproul Jr. R. C., Almighty Over All, Beker Books, Grand Rapids, Michigan, 1999.
    Sproul R. C., Doctrinele Harului, Editura Multimedia, Arad, 2002.
    Spurgeon C. H., Voinţa liberă-o sclavă, O voce Baptistă în România.
    Tozer A. W., The Atributes of God, Cristian Publications, Camp Hill, Pennsylvenia, 2001.
    Wiggers G. F, An Historical Presentation of Augustin and Pelagiunism from the original sources, Gould, Newman and Saxton, New York, 1840.

  4. Draga Mike
    Stim cu totii ce perioada profetica traim ,chiar si cei necredinciosi ,ateii,vorbesc despre vremurile „apocaliptice”,si cind vezi la marii evanghelici universitari,indiferent de confesiunile religioase carora apartin,crasa lipsa de cunostinta si crestere spirituala,in exprimare si practica ,nu poti sta indiferent lasind milioane de suflete ratacite de la ADEVAR,si sa nu marturisesti despre planul maret pe care Tatal nostru si L-a aratat prin Mesagerul Lui,Isus Hristos Domnul Vietii. V-ati intrebat vreodata ce reprezinta „semnul fiarei”(666),si daca nu cumva l-ati acceptat inconstient si nesesizabil ? A explicat cineva din „marii” invatati ce reprezinta acest simbol ?Sau va amagesc cu alocutiuni frumoase pline de dragoste si carisma in scopuri doar de ei si Dumnezeu stiute ?
    Personal am ascultat multe predici al acestor „mari evanghelisti”,si trebuie sa recunosc,pina in urma cu patru ani ,m-am alimentat si eu cu invataturile lor,”incepatoare”,insa am constatat ca numai cercetarea personala a Scripturilor ofera „CHEIA” ADEVARULUI si cresterea spre desavirsire spirituala.
    Personal ma simt avizat de articolul de mai sus,si sper sa nu-mi porti pica,deoarece in toate comentariile ce le-am facut pe acest blog,nu am atacat nici o data persoana cuiva,ci doctrinele in general ,si nici n-am sa atac sau sa judec pe cineva,decit pe mine.
    Multumesc Domnului pentru paratsia avuta cu adevarati copii de Dumnezeu ,pe care Tatal ai cunoaste ,si ma rog Lui,sa-i umple de puterea Duhului Sfint,si pentru toti cei ce iubesc si asteapta Imparatia cerurilor,si care se lupta „lupta cea buna a credintei”,in dragoste si frica – nu de oameni – ci de Dumnezeul cel Viu.
    Stiu ca te afli la mijloc,intre ciocan si nicovala,si ca nu vrei sa-ti pierzi „prietenii”(sponsorii) asociatiei pe care o conduci „Family To Family”,insa sa stii ca te port in rugaciunile mele in continuare ,si sint incredintat ca,vei cunoaste mai devreme sau mai tirziu ADEVARUL,care te va ELIBERA de sub robia omului ,si vei deveni ROBUL DOMNULUI .
    FII BINECUVINTAT SI ELIBERAT IN NUMELE LUI ISUS HRISTOS.

    P.S. Te asigur ca toate comentariile de pe acest blog le-am facut din dragoste pentru ADEVAR ,de frati si de oameni .
    Nu ma voi supara daca vei suprima acest comentariu.

    1. Draga Iosif
      Sa sti ca eu nu am nici o presiune de la nimeni in ce priveste misiunea Fam To Fam. Toate proiectele sunt finantate de catre noi in familie.Toti bani care vin din alte surse vin cu dedicatie si nimeni nu-si permite sai foloseasca altfel.Nimeni nu este platit aici in SUA, cu toti lucram voluntar.Singura presiune care, o simnt este CUVINTUL LUI DUMNEZE,(asa cum eu il inteleg) care nu vreau sub nici o forma sa-l compromit, iar uneori cind incerc sa fiu indulgent cu cei ce comenteaza pe acest blog, simnt ca nu este correct.
      God bles you all.
      mike

  5. …daca iosif ton il va proslavi pe Dumnezeu cu o moarte asemenea lui Pavel si Petru ,cu care ai tupeul sa il compari …da poate ca e de inteles…daca va muri in patul sau ca mai toti turnatorii…si atunci va fi ceva de inteles…

    1. Dragul meu Marcel
      Cred ca te-ai grabit sa fii obraznic.Daca citeai atent, puteai sa observi faptul ca eu compar pacatele acestor oameni nu rezultatele finale.
      Daca Dumnezeu a putut face din Pavel un apostol al neamurilor (dupa ce a fost un prigonitor al crestinilor) a putut sa-l ridice si pe Ton si nu numai.
      Apoi, daca a putut sa-l reabiliteze pe un om ca Petru(dupa ce s-a lepadat de Isus) atunci a putut sa-l reabiliteze si pe Ton si nu numai.
      Ce oamenii fac dupa ce Dumnezeu le da o noua sansa si cum o vor sfirsi, este cu totul alt subiect.
      God bless.
      mike

      1. Fr Mike, s-ar parea ca intelegerile cuvintului sunt tot mai diferite de la crestin la crestin.
        Cine face ca acest lucru sa fie intre noi? Nu cumva acesti teologi si doctrinari?
        O alta remarca foarte importanta care ar trebui sa fie o puternica linie de demarcatie intre parerile celor doua grupuri, crestini toti bine’nteles.
        1. Ap Pavel a fost facut apostol din pacatos, dupa care ap Pavel a fost un monument de creinciosie si apostolie. Toata trairea lui ne spune aceasta! A intrerupt el cumva sirul crediciosiei motivat de functiile pe care le-a avut in sanhedrin?(guvern)
        2. Daca am vrea sa fim mai concisi, am intelege ca a lua „nemestecat” cuvintul „lepadat” folosit de D.Cornolescu acum 100 de ani, am vedea ca este „nepotrivit” cu activitatea ap Petru in acele imprejurari. Ap Petru nu s-a lepadat ( vezi dex L.ro.) apostolul A TAGADUIT ( dex limba romana) ceea ce i se reprosa, ceea ce i se spunea!
        De ce facea aceasta? Nu ca sa se departeze de Domnul Isus ci sa RAMANA LINGA EL PINA LA CAPAT! Daca ap.Petru s-a lepadat, ceilalti ucenici CARE AU FUGIT, ei ce au facut? Cum putem defini starea si trairea lor in acele momente?
        IMPORTANT !
        Omul nostru in discutie, intii CUNOASTE PE DUMNEZEU intr-un templu al credintei( vreau sa cred ca asta era seminarul si nu o „scoala anexa ” a securitatii, prea multi trecuti pe acolo parca nu si-au gasit „directia”.) Dupa ce urmeaza aceste studii, afla de Dumnezeu? cred ca era botezat cind a inceput Seminarul., cineva l-a verificat si recomandat nu?..deci multe dovezi de alta factura decit ce auzim in martrisirea lui….
        Apoi face ceea ce face, etc…
        Intrebarea mea este:
        -putem noi identifica versetele care se refera la aceasta stare de lucruri? Ar trebui sa se cutremure citind Ioan 15 cu 6, dar citit pina la capt. Si gindit la ceea ce scrie.Versetul se termina cu …”arde”… Ce mai ramine de discutat dupa „arde”?
        Apoi avem Evrei 6 cu 3-5, Evrei 10 cu 26-29 (cutremurator pentru omul nostru. In ambele versete avem cuprinsa fapta „cu voia”. Avem 2 Petru cu 19 la 22 !!!!
        Ce ne spune cuvintul, ne spune cumva ca plata pacatului este iertarea? Sa fim seriosi.
        Vorbesc despre principiile biblice, nu despre „pinzele tesute” de cei care sub o forma sau alta incearca sa-si lase „toate poritele deschise pentru ei”!
        Tu frate Mike, in bunatatea ta sigur ca da, te bazezi pe dragostea ce o ai primit cum spui tu la zdrobirea ta, dar noi suntem oameni.Regulile LUI DUMNEZEU sunt cele din biblie nu cele dorite de noi, intelese de noi, simtite de noi…
        Imi pare rau ca mi-ai editat ceva postari. M-as fi bucurat daca erau si „motivatiile ” postate, poate invatatm din ce am gresit, dar daca am folosit strict cuvintul biblic, atunci chiar ca nu mai inteleg.
        Asa cum mi-am permis in particular, din toata dragostea mea pentru tine, zic, cred ca se merita o mai mare atentie la ce si cui dam importanta.Cred ca trebuie sa ne reconsideram TINTA noastra, mersul nostru pe cale.
        Cit despre „specializarea blogului” doar pe o directie impusa, imi pare rau. Asta ne va determina sa postam aceleasi materiale in mai multe locuri…zic si eu.
        Fii binecuvintat fratele meu Mike.

  6. Intamplator,peste doua saptamani ,am sa plec in vacanta in California,Defapt voi merge si pana in Washington State. Daca tot m-ai trimis la predica asta, ma voi opri in Redding California,sa vad si eu cum se traieste crestineste acolo..Asa ca ,poate voi trece si prin Oregon(in drum spre Washington) dar in oricecaz,nu spre Baia Mare..

  7. Multumesc pentru gandul bun in legatura cu calatoria mea.
    Despre filmuletul postat,si altele asemenea lui,prefer sa nu comentez. Nu judec „manifestarile” nimanui. False sau reale. Ce pot sa spun este ca eu nu as putea fi parte dintr-o asemenea adunare.Sau audienta.

  8. Sincer ma bucur de afirmatia ta si sunt si eu in mare parte de aceeasi parere. Cu catva timp in urma , am fost ivitat la un program ,intr’un mediu asemanator ,ce in final a denaturat in extaz, exaltare ,delir si euforie necontrolata. Vorbitorul ne’a sugerat la finele programului sa dam mainile ,formand cu totii un sir lung , rotativ. In tot acest timp orchestra scotea sunete acustice inalte .Prin multime si in dreptul iesirilor cladirii se aflau si cativa indvizi bagatori de seama, ce nu reactionau in nici un fel,pe fatza lor nu citeam nici cea mai mica emotie. L’am categriosit imediat drept un show regizat in prealabi. Aceasta m’a determinat sa devin circumspect..Prin rotire ,fiecare din cei prezenti si participanti voluntar in acest lung sir, dupa un timp ajungeam in dreptul a trei lideri din zona anvonului. Ni se punea mana pe cap, in zona fruntii si eram apoi apasti spre spate. Unii cuprinsi de transa, vibrau si se clatinau. In cazul cand isi pierdeau echilibrul ,din spate asistau vre-o patru barbati voluminosi , selectati cu prinderea celor in cadere.Am ajuns si eu in dreptul celui mai uscativ si varsnic. Cand a intins mana spre fruntea mea l-am fixat privindu’l tinta’n ochi iar in gand ceream ajutorul Tatalui meu , Fiului si invocam Puterea Mnagaetorului .Privirea mea l’a shocat si a clipit des. S-a aprit brusc, a lasat mana jos iar pe fata si’n in ochii lui am vazut intimidare si teama. A trecut la umatorul din rand ,i ce s’a desprins de mana mea si a cazut tremurand . . Pentru cei ce cunosc Chicago, acest „tempu” se afla aproape de Lake Shore Drive, la intersectia strazilor Irwing Park , Halsted & Clark . . . .
    sincerely , Walden

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s