Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea I-a)

Discerne între absolute, convingeri și păreri

Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau de libertate a cugetului (contrar învățăturii Scripturii de a cerceta toate lucrurile – 1 Tes 5:21). În alte cercuri bisericești, ele devin subiecte de disciplinare, tulburare, ba chiar de măsurare a pocăinței omului. Astfel se ajunge ușor înspre tendințe periculoase de legalism, de măsurare a sfințeniei, ba chiar și a mântuirii omului în baza acestor reguli, exact ceea ce ne avertizeaza cartea Galateni. Daca ar fi vorba de lucruri care au de-a face cu mântuirea noastră, șs înțelege, dar când e vorba de chestiuni legate de; reguli privind acoperământul femeii, podoabele, îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească, stil de muzică, instrumente, etc – deja lucrurile se complică, fiindca nu de puține ori aceste subiecte sau versete, nu sunt deloc studiate și explicate în profunzime, sau sunt folosite ca și pretexte și impuse mai degrabă ca niște reguli bisericesti sacre, ignorând parcă avertizarea Scripturii de a “nu trece peste ceea ce este scris” (1 Cor 4:6).

Am ascultat o serie de prelegeri pe aceste teme, ale pastorului Cristian Barbosu, care mi-au dat anumite răspunsuri și mi-au confirmat anumite frământări care le aveam pe aceste teme, abordate printr-o perspectivă biblică echilibrată și filtrate prin câteva principii hermeneutice sănătoase. Știu că probabil voi deschide “cutia Pandorei”, dar cred că ea ar fi trebuit să fie deschisă de mult, fiindcă în baza unor seturi de reguli bisericești ne-explicate si neînțelese, se judecă sfințenia sau mântuirea noastră, ci în baza învățăturilor Scripturii explicate în contextul lor și aprofundate corect din punct de vedere hermeneutic. Vă prezentăm aceste mesaje într-o serie de episoade în urmatoarele postări.

ATENTIE! Este foarte important să vizionați PRIMUL mesaj, în care ni se prezintă principiul discernământului între absolute, convingeri și păreri și abia apoi să treceți la celelalte mesaje (acoperământul femeii, podoabele, etc.) care sunt doar exemplificări ale acestui principiu. Altfel riscați să nu le înțelegeți corect. Dacă doriți să intrați în posesia acestor mesaje (audio sau video), o puteți face accesând situl www.perspective-eterne.ro. Vă recomandăm să ascultați seria predicilor din Galateni, ale pastorului Cristian Barbosu, care ating exact problema de fond a pericolului legalismului în biserici.

 

11 comentarii

  1. the link doesn’t work From: Family To Family Romanian Outreach To: marius432@yahoo.com Sent: Wednesday, March 4, 2015 7:43 AM Subject: [Articol nou] Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea I-a) #yiv5364344987 a:hover {color:red;}#yiv5364344987 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv5364344987 a.yiv5364344987primaryactionlink:link, #yiv5364344987 a.yiv5364344987primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv5364344987 a.yiv5364344987primaryactionlink:hover, #yiv5364344987 a.yiv5364344987primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv5364344987 WordPress.com | Mike Olari posted: ” Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau ” | |

  2. Mesajul este direct si din videoclip am putea sa intelegem importanta intelegerii mesajului divin si impartirea lui in modul direct si drept…..
    Putem sa intelegem la ce duce interpretarea….si cat de mult afecteaza viata oamenilor ……
    Sint multe de explicat si totusi vedem ca putini inteleg………..Daca mesajul ar fi inteles …omenirea de azi nu ar fi in sitatiile in care ne gasim si nici in divizarile care exista…….Biserica Domnului Isus si jertfa Domnului e pentru unitate si pentru a ajunge la exemplul primilor crestini ……
    Au trecut ,zeci,sute si mii de ani si totusi ce se intimpla ?
    Trist ,tragic este fiindca multimile de azi sint straine de mesaj si ele sint folosite de multi pastori pentru un scop……
    Daca pastorii azi ar fi sinceri ….ei ar fi primii care ar ajunge la trezire spirituala si mesajul lui Cristian Barbosu ar fi inteles….
    Dar vedem ca nu se doreste si de cei mai multi ajunge criticat…….
    Asadar multimile care sint straine de intelesul mesajului ….ce fac?
    Trist este ca mesajul lui Cristian Barbosu nu se doreste inteles si astfel partialitatea se diversifica si se ajunge la partide ,la dezbinari si gruparile care azi exista.
    Iar unii pastori au curajul si sa scrie ;
    http://www.infocrestin.com/atacurile-miselesti-ale-pastorului-cristian-ionescu-elim-chicago/
    „……..“Pastorul Cristian Ionescu de la biserica penticostala Elim din Chicago
    analizeaza cu PRECIZIE !, (dar) si DISECA ! FENOMENUL NESANATOS !
    Barbosu/Metanoia cat si ultimile DEVIERI GRAVE ! ale lui Ton. Felicitari pastor
    Cristian Ionescu.A Domnului sa fie slava.”
    “sper ca multi pastori sa ia exemplu de la pastorul Cristian Ionescu ca
    biserica trebuie nu numai pastorita dar si pazita de lupi (!)-iar a spune
    lucrurilor pe nume….”
    Deci fratilor …….daca luptele continua sub astfel de forme din partea pastorilor ……si nici nu orice pastori ….ce sa mai creada multimile????/
    Traim timpuri grele si mesajul pastorului Cristian Barbosu …..de multi pastori nu se doreste inteles si nici nu doresc ca multimile sa-l asculte …..Si putini inteleg cauzele……Deci atunci ce se poate face ? Si cine are dreptate?Sa vedem ce se raspunde fiindca raspunsul trebuie sa fie unul adevarat ….celelalte duc la „pareri indoielnice” si rezultate pe masura….

    1. Viorel, in aceste vremuri tarzii, implinitiare profetiilor apocaliptice , tot ce ne’a mai ramas este DRAGOSTEA FRATEASCA ,ce ne determina SA NE RUGAM PENTRU PACEA JERUSALEMULUI !

  3. Walden …asa este !!!Trebuie mereu sa staruim in rugaciuni sincere si care intradevar releva o comunicare neprefacuta fiindca rugaciuni la comanda si in puterea formalitatii sint foarte multe si fara raspunsuri……!Trebuie mereu sa ne rugam pentru noi insine,familiile noastre,cei din jurul nostru ,pentru poporul Israel ,pentru membrii Bisericilor sa poata ajunge la trezire spirituala si intelegerea poruncii Tatalui Ceresc si a invataturii Domnului Isus …..Trebuie sa ne rugam chiar si pentru cei ce sint dujmanii noastrii sa poata ajunge la pocainta si astfel intreg universul sa inteleaga adevarata Binecuvintare a Tatalui Ceresc……Stiu ca nu este usor si nici schimbari mari nu vor ajunge peste noapte fiindca traim timpuri grele ,cand Satana inca are putere si multi sint de partea lui …….Ar fi bine ca „DRAGOSTEA DIVINA” sa ajunga manifestata in jurul nostru fiindca atunci ar fi pace,unitate,prosperare si cei din jur ar vedea in noi adevarate personalitati cu cuget crestin neprefacut …..Dragostea divina alaturi de intelepciunea divina ne modeleaza sa ajungem madularele Domnului Isus !Si ne da putere sa biruim ispitele si calitatile firii ….E nevoie mare de maturizare si de la lucrurile incepatoare sa ajungem la cele desavirsite …..E greu si lupta devine din ce in ce mai grea fiindca starea Bisericilor ajunge la starea Bisericilor descrise in cartea apocalipsei .E greu da perceput si multi neaga acest lucru dupa cum si poporul Iudeu,poporul Israel alaturi de preoti ,farisei si carturari au negat venirea Domnului Isus .Chiar daca a fost in mijlocul lor peste 33 de ani……Convingerile si parerile din Biserici si din grupurile religioase vedem cum apar si pe ce se bazeaza……….Invatatura,programe,predici,evanghelizari ….vedem ca sint foarte multe si toti sint in alergare ,iar multi membrii bolnavi ,lipsiti de ajutor …chiar daca lipsesc multe saptamini din Biserica ,pastorii si slujitorii nu mai au timp de ei si nici nu realizeaza ca lipsesc de atita timp……..Bisericile au ajuns mari si cu multi membrii ….greu de a mai fi consiliati ,vizitati si ajutorati…….Formalismul prinde putere mai mare decat autoritatea Duhului Sfint ….si astfel ajungem la ceea ce vedem …..Parerile si convingerile vedem ca numai ajung tratate si formulate pentru implinirea mesajului divin…..Daca nu ai studii si diploma teologica ,trebuie sa stai pe banca si sa primesti provocarile care apar…..Usor azi ajungi criticat si aratat cu degetul ,daca relatezi adevarul.Mai ales daca demonstrezi ca convingerile si parerile multora sint deviate de la mesajul Scripturii ……..!!!!Asadar si azi la fel ca la Domnul Isus,la ucenici ….lupta coninua si va continua pina cand Satan va fi legat ….Ferice de cei ce inteleg si pot …findca este scris;”…24. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi….”
    Asadar o mare atentie pentru cei „ALESI” ,PENTRU CEI CARE DORESC SA AJUNGA LA MINTUIRE SI INPLINIREA INVATATURII DOMNULUI ISUS .
    Sa nu cadeti si sa ajungeti robii celor pretinsi ……………………………….

    1. Timpuri inaintate ,fratele meu !. In primul rand te anunt ca am primit o veste „de viata” de la Tristarul. Sa’l purtam necontenit in rugaciunile noastre .Ravna lui pentru Adevar nu s’a dezmintit iar cand lupta este dreapta, paradoxal si intrinsec istoric ,durata ei este indelungata .Priveste inapoi spre Romania : inclusiv Iuda MIoriticul ,cel cu ochii de nevastuica sovietica ,infiorat de noile evenimente ,face piele de gaina, tresare , are insomnii si asteapta tremurand sosirea mascatilor. Dupa cum vedem ,LUPTA PENTRU ADEVAR a inceput in urma cu peste doua mii de ani ,dar iata ca acum, ajunsi la implinirea profetiilor ultimelor pagini ale Sfintei Scripturi, la orizont vedem cu cu mic si mare , sosirea zorilor sidefii ale VICTORIEI !. Functiile inalte, faima si personalitatea ,bogatiile materiale adunate cu viclesug , toate isi dovedesc lipsa lor de insemantate .Si. . .cat despre cenzura ,uite aici ceva deoasebit de simplu, de nostim ,de -up to date- : ” Censorship is saying: ‘I’m the one who says the last sentence. Whatever you say, the conclusion is mine.” But THE INTERNET is like a tree that is growing. The people will always have the last word – even if someone has a very weak, quiet voice. Such power will collapse because of a whisper.” (Ai Weiwei)
      . . . si deci ,asa si prin urmare,sa ne rugam in continuare ,la timp si nelatimp ,pentru Noul Jerusalem, pentru toti fratii nostrii de Dreapta Credinta in Hristos ,ce’si iau zilnic,,fara zabava , neinfricati pe umerii lor Sfanta Cruce ,urcand’o si inaltand’o victoriosi Sus pe Calvar ,in LUMINA ADEVARULUI !. God bless you Viorel !
      yours, Walden

    2. Da,atentie la falsitatea „alesilor evanghelici „, lupi suri si reumatici ,infofloliti in blanuri de oi merinos, ce spun nepotilor povesti imaginare . Cei mai multi ,cu seminarul absolvit in vremurile „democratiei populare”!.Fosti pastori cu legitimatie si insigna de securist,ce in scoli au invatat limba rusa .Misionari mereu in deplasare, in „misiuni” cu permis gratuit C.F.R. .Lingai si informatori ai Securitatii ,ce in predicile lor agramate genereaza si azi dulceata producatoare de diabet crestin .Putin a pornit cu toate panzele sus cursa de „reintregire nationala ” .Intentioneaza sa treaca cat mai multe granitze , sa’i imbratiseze si sa le ofere medalii de comandori octogenarilor ce inainte de 1989 au strigat lozinci marxiste si au fost admiratori si simpatizanti „sovietelor ” .Si pentru incurajare, atestare si adeverire „facto” a implinirilor apocaliptice- ” dragostea se va raci si pe alocuri vor fi cutremure de pamant ,razboaie si . . ..vesti de razboaie „:
      http://activenews.ro/transporturi-de-tehnica-militara-pe-teritoriul-romaniei-zeci-de-tancuri-si-blindate-ajung-astazi-la-baza-mihail-kogalniceanu_1890687.html

      sincerely, Walden

      1. „Eu am auzit,dar n’am inteles;si am zis: „Domnul meu,care va fi sfirsitul acestor lucruri?”
        El a raspuns:Du-te Daniele! Caci cuvintele acestea vor fi ascunse si pecetluite pina la vremea sfirsitului.
        Multi vor fi curatiti,albiti si lamuriti;cei rai vor face raul,si nici unul din cei rai nu va intelege,dar cei priceputi vor intelege.
        De la vremea cind va inceta jertfa necurmata,si de cind se va aseza uriciunea pustiitorului,vor mai fi o mie doua sute nouazeci de zile.
        Ferice de cine va astepta,si va ajunge pina la o mie trei sute treizeci si cinci de zile!
        Iar tu,du-te,pina va veni sfirsitul; tu te vei odihni,si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire,la sfirsitul zilelor.”(Daniel 12:8-13)
        „Atunci va vor da sa fiti chinuiti,si va vor omori;si veti fi uriti de toate neamurile pentru Numele Meu.
        Atunci multi vor cadea ,se vor vinde unii pe altii,si se vor uri unii pe altii.
        Se vor scula multi prooroci mincinosi,si vor insela pe multi.
        Si,din pricina inmultirii faradelegii,dragostea celor mai multi se va raci.
        Dar cine va rabda pina la sfirsit ,va fi mintuit.
        Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea,ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfirsitul.”(Matei 24:9-14)
        „Unul din capetele ei parea ranit de moarte;dar rana de moarte fusese vindecata.Si tot pamintul se mira dupa fiara.
        Si au inceput sa se inchine balaurului,pentru ca daduse puterea lui fiarei.Si au inceput sa se inchine fiarei,zicind:”Cine se poate asemana cu fiara,si cine se poate lupta cu ea?”
        I s’a dat o gura,care rostea vorbe mari si hule. Si i s’a dat putere sa lucreze patruzeci si doua de luni.”(Apocalipsa 13:3-5)
        „Apoi am vazut ridicindu-se din pamint o alta fiara,care avea doua coarne ca ale unui miel,si vorbea ca un balaur.”(Apocalipsa 13:11)
        „Si a facut ca toti;mici si mari,bogati si saraci,slobozi si robi,sa primeasca un semn pe mina dreapta sau pe frunte,si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde,fara sa aiba semnul acesta,adica numele fiarei,sau numarul numelui ei.
        Aici e INTELEPCIUNEA. Cine are PRICEPERE,sa socoteasca numarul fiarei.Caci este un numar de om.Si numarul ei este :sase sute sase zeci si sase.”(Apocalipsa 13:16-18)
        „De aceea ,cind veti vedea „uriciunea pustiirii”,despre care a vorbit proorocul Daniel,”asezata in locul sfint” – CINE CITESTE SA INTELEAGA !”(Matei 24:15)
        „Oriunde va fi stirvul,acolo se vor aduna vulturii.”(Matei 24:28)
        „Drept raspuns, Isus le-a zis: „BAGATI DE SEAMA SA NU VA INSELE CINEVA.”(Matei24:4)
        Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s