Iosif Țon: Făuritorii de garduri

Am primit acest mesaj din partea fratelui Țon, un mesaj pe cât de direct, pe atât de actual pentru biserica zilelor noastre. A gândi și a fi diferit astăzi, este un act de mare curaj, pentru care se plătește un preț pe măsură. Fratele Iosif Țon a ales să plătească prețul, fiindcă a înțeles miza și totodată nevoia de a fi ceea ce vrea DUMNEZEU, nu ceea ce vor oamenii. Articolul de mai jos este un semnal de alarmă pentru oricine are urechi de auzit. Timpurile pe care le trăim sunt foarte grăitoare în ceea ce privește SFÂRȘITUL. Mă bucur să vad un om a lui DUMNEZEU, care la vârsta de 80 ani, ne dă un exemplu demn de urmat. Doamne ajută.

Mike Olari

ITIosif Țon – sursa foto: youtube

David a fost „un om după inima lui Dumnezeu”. Tematica lui de bază a fost bunătatea lui Dumnezeu. Prin contrast, el ne descrie modul de a fi, al omului rău, şi ne cheamă să fim buni cu bunătatea lui Dumnezeu.

O caracteristică izbitoare a lui David este chemarea lui adresată tuturor popoarelor lumii. Pentru el, toate popoarele îi aparțin lui Dumnezeu. Trebuie să citim psalmii 94-100 ca să ne dăm seama de cuprinderea globală pe care o are David. Dar sunt suficiente aceste cuvinte de la începutul Psalmului 100: „Strigați de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului… Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem, noi suntem poporul Lui, turma pășunii Lui” (Psalmul 100: 1 şi 3). Aceasta era o cântare care se cânta la cortul lui David, unde toate națiunile aveau acces liber la Dumnezeu.

O atitudine deschisă fată de toate popoarele are şi profetul Ilie, care nu are nici o rezervă să stea şi să mănânce în casa unei femei din tara Sidonului. La fel a fost şi profetul Elisei, care l-a vindecat pe demnitarul sirian Naaman.

Prorocul Amos, citat de apostolul Iacov la adunarea bisericii de la Ierusalim (Faptele Ap. 15:14-17), afirmă că trebuie să ne întoarcem la cortul lui David, „pentru ca rămășița de oameni (toţi cei născuți din Adam), ca şi toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu” (Amos 9:11-12). Osea şi Isaia au avut şi ei o perspectivă universală, chemând toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu (Osea 3:5; Isaia 55:1-7).

După robia babiloniană, evreii au suferit o schimbare radicală de atitudine: Au dezvoltat teologia că ei sunt poporul lui Dumnezeu cu exclusivitate şi că nimeni altcineva nu se califică să aibă acces la Dumnezeu.

Atitudinea aceasta se vede cel mai bine din întâmplarea prin care a trecut Domnul Isus când a făcut vizita la sinagoga din Nazaret. El a citit din Isaia 61:1-2 şi prin aceasta şi-a definit propria misiune în lume: Dar a adăugat că misiunea Lui nu-i numai pentru Israel, ci şi pentru alte popoare, aşa cum Dumnezeu l-a trimis pe Ilie şi la văduva din Sidon şi aşa cum Elisei l-a vindecat şi pe sirianul Naaman. Consătenii Lui Isus au fost atât de furioși când au auzit o asemenea învăţătură, încât L-au dus pe creasta dealului şi au vrut să-L arunce într-o prăpastie (Luca 4:14-30).

Aşa ceva s-a întâmplat şi cu apostolul Pavel. Când şi-a povestit transformarea lui pe drumul Damascului, în fața conducătorilor Israelului, la templul din Ierusalim, a ajuns până la cuvintele pe care i le-a spus Isus: „Du-te, căci te voi trimite la neamuri”. Citim imediat că „ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci au zis: „Ia de pe pământ un asemenea om. Nu este vrednic să trăiască!” (Faptele ap. 22:21-22).

Să fim atenți aici. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a spus: „Voi face din tine un neam mare…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:1,3). Prin urmare, ei erau cei care, în planul lui Dumnezeu, trebuiau să ia „Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu” adusă de Isus şi să o ducă la toate națiunile. Dar ei erau deja aşa de închiși în ei înșiși, încât nici n-au vrut să audă de acest lucru. Isus n-a avut altceva de făcut decât să-i anunțe: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată altui neam, care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43).

Când Isus și-a ales 12 ucenici (reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel) şi a încheiat noul legământ cu ei, ei au devenit „neamul” nou, cărora Domnul Isus le-a dat însărcinarea să ducă Evanghelia Împărăției la toate națiunile (Matei 28:18-20)!

Cât despre evrei, apostolul Pavel ne spune: „vreau să știți taina aceasta: O parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al națiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:25-26).

Cu alte cuvinte, fiindcă ei n-au vrut să fie cei prin care Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu să fie dusă la toate națiunile, Dumnezeu i-a lăsat să fie ultimii care vor primi această Evanghelie. Dacă noi nu vrem să împlinim planul cu care ne-a făcut Dumnezeu, El ne lasă de o parte şi Își continuă planul prin alții! Israelul s-a închis în sine, spunând: Numai noi şi nimeni altcineva. Dar oare noi nu repetăm istoria? Ortodocșii de secole spun că numai ei au „dreapta credinţă”! Catolicii spun la fel.

Baptiștii s-au închis în sine şi spun: Numai noi avem adevărata doctrină! Creștinii după Evanghelie spun: numai noi avem adevărata doctrină! Penticostalii le spun celor ce L-au primit pe Domnul la baptiști sau la creştini după Evanghelie: Aceasta nu vi-i destul. Veniți la noi să vă învățăm noi ce vă mai lipsește!

Cu toții am înălțat garduri în jurul nostru, ca evreii odinioară, ne-am închis în ghetoul nostru şi-i considerăm „pierduți” pe toţi cei ce sunt în afara zidurilor noastre! Dumnezeu nu i-a obligat pe evrei să-şi demoleze gardul din jurul lor: i-a lăsat, cu gardul lor cu tot, la o parte, şi-şi continuă procesul extinderii Împărăției lui Dumnezeu cu cei care acceptă învăţăturile aduse de Domnul Isus. Aşa va face şi cu ghetourile moderne. Eu nu cred că El ne cheamă să demolăm garduri. Cei care le-au făurit cu atâta trudă vor avea grijă să şi le apere. Să nu ne războim unii cu alții pe motive de doctrină.

Scopul lui Dumnezeu este să-și facă oameni după chipul şi asemănarea Lui. Să populeze planeta cu oameni buni aşa cum El este bun.

Marele teolog şi învățat Erasmus de Roterdam, care credea foarte multe din tezele lui Luther, a fost întrebat de cineva de ce nu se unește cu Luther. El a răspuns: Aștept să văd ce fel de oameni produce Luther prin învăţătura lui. Dacă îmi place ce fel de oameni produce, mă alătur lor!” Mai târziu a constatat că nu-i place ce fel de oameni a produs învăţătura lui Luther şi a preferat să rămână în afară.

Ce fel de oameni produc credințele noastre?

Vă chem la o nouă competiție: Care dintre bisericile noastre produc oameni realmente buni şi oameni cinstiți şi curați şi cu care să-ţi fie drag să trăiești? De ce să ne luptăm pentru garduri? Să producem oameni care seamănă cu Dumnezeu.

Iosif Țon

PS. Dacă vreți să citiți lucrul acesta în Scriptură, citiți Efeseni 4:17 până la capăt şi continuați în 5:1-9 (sau, dacă nu obosiți, citiți şi acest capitol până la capăt). Esenţa este în 4:23-25, în 4:30-31 şi în 5:1-2 şi 8-9).

16 comentarii

  1. Absenta pocaintei autentice ,a nasterii din nou,din apa si Duh,a lipsei de cercetare si cunoastere a Cuvintului lui Dumnezeu,a promovarii si elogierii intelepciunii si meritocratiei omului ,a ignorantei fata de Adevar si ungerii Duhului Sfint,a tolerantei fata de pacat,a lipsei credintei si dragostei de Dumnezeu,al unui crestinism de suprafata „varuit”,lipsit de continut si de puterea Duhului Sfint,e.t.c.,reprezinta doar o parte din materialele de constructie ale acestor „garduri”.Problema e ca „fauritorii”le intretin si le renoveaza an de an,insa „oile” care cunosc glasul Pasorului,cind sunt chemate pe nume,fac brese prin gard,si-L urmeaza,iar cei ce le-au faurit ,vor ramine cu o casa goala.
    „Ierusalime,Ierusalime,care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine!De cite ori am vrut sa string pe copiii tai cum isi stringe gaina puii sub aripi,si n’ati vrut!
    Iata ca vi se lasa casa pustie;caci va spun ca de acum incolo nu Ma veti mai vedea pina cind veti zice:”Binecuvintat este Cel ce vine in Numele Domnului.”(Matei 23:37-39)
    „Luati seama ca nimeni sa nu intoarca altuia rau pentru rau;ci cautati totdeauna sa faceti ce este bine atit intre voi ,cit si fata de toti.
    Bucurati-va intotdeauna.
    Rugati-va neincetat.
    Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile;caci aceasta este voia lui Dumnezeu,in Hristos Isus ,cu privire la voi.
    Nu stingeti Duhul.
    Nu dispretuiti proorociile.
    Ci cercetati toate lucrurile,si pastrati ce este bun.
    Feriti-va de orice se pare rau.
    Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin;si:duhul vostru,sufletul vostru si trupul vostru,sa fie pazite intregi,fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
    Cel ce v’a chemat este credincios,si va face acest lucru.”(1Tesaloniceni 5:15-24)
    Fiti binecuvintati.

  2. Denominationaliste
    Gardurile nu se sar…
    Sub protectia lor, triste
    Si urzicile au har.

    Zidul nu se demoleaza
    Pana cand un om de jos
    Face-un semn si conecteaza
    Chiar cu Regele Cristos…

    Bariere naturale,
    Granite greu de trecut,
    Munti si vai adanci, canale,
    Sub ape-s, ca la-nceput!…

    Sub ape de-nviorare,
    Mangaiere si Duh Sfant,
    Sub ape de vindecare
    Ca in Cer si pe Pamant!…

    Garduri, ziduri, frontiere
    Sub nivelul apelor!…
    Glorioasa Lui putere,
    Vestea Buna-i la popor!…

    Vestea-i buna si completa;
    Adevaru-i Imparat!
    Bunatatea e cocheta
    Iar Mireasa nu-are gard!…

    1. Deaga Walden
      Dragostea celor mai multi pentru Hristos s-a racit,iar perspectiva nu e deloc incurajatoare,avind in vedere profetiile referitoare la perioada istorica in care ne gasim,ce precede sfirsitul timpului de har acordat de Domnul nostru Isus Hristos „Neamurilor”,si cei mai multi vor fi surprinsi si uluiti,angrenati in activitatile cotidiene precum cei din perioada lui Noe,cind usa corabiei (singurul mijloc de salvare) a fost inchisa de insusi Dumnezeu.iar societatea zilelor noastre,nu se deosebeste cu nimic fata de aceea perioada .
      Fiti binecuvintati.

        1. In scurta vreme,vom asista la rezultatul( Noii „Dezordini” Mondiale),initiate de puterile ocultismului mondial ce a imbatat majoritatea liderilor politici si religiosi mondiali,in competitia pentru PUTERE ABSOLUTA,asupra multimilor amagite si inselate,de lupi imbracati in oi,ce sfisie fara mila „turmele” dezorientate,si imprastiate,infometate si insetate dupa Adevar si Dreptate,valori pe cale de disparitie,inlocuite de SUROGATE frumos COLORATE,insa care produc MOARTE.
          Fiti binecuvintati.

  3. „Intelepciunea striga pe ulite,isi inalta glasul in piete;
    striga unde e zarva mai mare;la porti,incetate,isi spune cuvintele ei:
    „Pina cind veti iubi prostia, prostilor ? Pina cind le va placea batjocoritorilor batjocura,si vor iubii nebunii stiinta ?
    Intoarceti-va sa ascultati mustrarile mele ! Iata,voi turna duhul meu peste voi,va voi face cunoscut cuvintele mele…
    Fiindca eu chem si voi va impotriviti,fiindca imi intind mina si nimeni nu ia seama,
    fiindca lepadati toate sfaturile mele,si nu va plac mustrarile mele,de aceea si eu,voi ride cind veti fi intr-o nenorocire,imi voi bate joc de voi cind va va apuca groaza ca o furtuna,si cind va va invalui nenorocirea ca un virtej,cind va da peste voi necazul si strimtorarea.
    Atunci ma vor chema,si nu voi raspunde;ma vor cauta si nu ma vor gasi.
    Pentru ca au urit stiinta,si n’au ales frica Domnului,pentru ca n’au iubit sfaturile mele,si au nesocotit toate mustrarile mele.
    De aceea se vor hrani cu roada umbletelor lor,si se vor satura cu sfaturile lor.
    Caci impotrivirea prostilor ai ucide,si linistea nebunilor ai pierde;
    dar cel ce m’asculta va locui fara grije,si va trai linistit fara sa se teama de vreun rau.”(Proverbe 1:20-33)
    Fiti binecuvintati.

  4. Unde a inceput baiul?
    Care-i solutia lui?
    De ce ma ascund in (t)Raiul
    Izolarii sarpelui?…
    N-ai raspuns la intrebare
    Oricat ai fi de strapuns
    N-ai raspuns in izolare
    Singuratic, in ascuns!…

    Numai cand aprinzi Lumina
    Maturi casa, si sub pat,
    Vei putea gasi pricina
    Si raspunsul cautat.
    Numai cand ai partasie
    Numai cand te conectezi
    Doar cand iesi din cochilie
    Vei vedea cea ce nu vezi…

    Cand vezi prin ochii altora
    Nu numai prin ochii tai
    Vei regasi aurora
    Peste munti si peste vai
    Peste inimi izolate
    Printre frati, printre surori
    Peste vieti deconectate
    Vei reconecta comori!…

    Va rasari bunatatea
    Semanata de Cristos
    Imparatia, dreptatea
    Conectata ca Sus, Jos.
    Cine nu se izoleaza
    Ca Adam si Eva-n (st)Rai
    Acela se ancoreaza
    La sfintirea altui trai

    La Mireasa intronata
    Cu Mirele sfant pe tron
    Sub privirea unui tata
    Si puterea unui Domn !…
    Unde a inceput baiul
    Izolatului crestin?
    In izolarea si graiul
    Protectivului venin!

    Frati surori prin partasie
    Intr-o inima si-un gand
    Ne sfintim la – Imparatie
    Ca in Cer si pe Pamant!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s