Lacrimi pentru America !!!

Oare să fii „ajutat” poziția favorabilă a Papei Francisc, din ultima perioadă față de persoanele homosexuale, pe cei doi judecători catolici (din cei 6) ca să voteze în favoarea legiferării în toate cele 50 de state americane, căsătoria între persoane de același sex? În caz că da, atunci să nu se mai mire catolicii, că mulți neoprotestanți, nu pot accepta ideea că, catolicii se numesc creștini!

Este foarte clar, faptul că atunci când păcatul se legiferează, șansele acelei țări de a mai prospera, sunt minime. Putem vedea soarta Sodomei și a Gomorei, cum bietul Lot a fost cel care a plătit cel mai mult, cum dealtfel vor plăti și creștinii autentici din America.

Planeta Pământ, devine tot mai puțin locuibilă pentru noi, creștinii. Cred că vremea în care noi o să plecăm de pe acest Pământ, tot mai puțin atractiv, este foarte aproape. Tot ce s-a întâmplat și ce se va mai întâmpla rău pentru noi, creștinii, ar trebui să fie ca un semnal de alarmă și faptul acesta să producă o trezire spirituală între noi, cum n-a mai fost. Iar motivul plecării acolo unde Domnul Isus ne-a promis că merge să ne pregătească un loc, ar trebui să fie unul care să ne umple de bucurie.

Mulțumim celor de la Asociația Familiilor din România, pentru munca asiduă și corectă depusă de ei, pentru buna informare a noastră, a tuturor, cu privire la situația evenimentelor de impact, asupra familiei și a societății în general.

Mike Olari


A protester demonstrates against a gay marriage bill that the Maryland House of Delegates is expected to vote on in Annapolis, Md., Friday, Feb. 17, 2012. (AP Photo/Patrick Semansky)

SUA LEGALIZEAZĂ CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE

Pe 26 iunie Tribunalul Suprem al SUA a emis decizia cazului Obergefell v. Hodges in care a inventat un drept la casatorii homosexuale si a impus celor 50 de state americane sa recunoasca casatoriile homosexuale incheiate in alte state. Decizia a fost facuta cu un vot de 5 la 4, in Tribunalul Suprem fiind 9 judecatori. Evident deci, existenta unui drept la casatorii homosexuale a fost determinata de un singur om, un singur judecator, un singur vot, pentru o intreaga natiune de 320 de milioane de oameni. Un singur om a schimbat cursul istoriei si a decis soarta institutiei multimilenare numita „casatorie” ori „familie”, institutia care a facut posibila aparitia societatii, a civilizatiei, a politicii si a statului. Institutia care i-a dat viata Judecatorului Kennedy, judecatorul creditat de observatorii juridici ca fiind cel care a dat votul decisiv in favoarea recunoasterii unui drept la casatorii homosexuale. Decizia Obergefell a fost echivalentul unui curtemur de pamint. A clatinat istoria si civilizatia, a clatinat fundatiile societatii, iar victimele cutremurului inca sunt numarate. In timp, numarul va creste, fara indoiala, si noi toti vom deveni, mai devreme ori mai tarziu, victimele acestui cataclism ori tsunami care a facut valuri in toata lumea, de la miazanoapte la miazazi, si de la rasarit la apus. A fost, insa, un cutremur silentios, fara zgomot, care a cutremurat sufletele oamenilor iar sufletele multora le-a ucis.
 
E una cind Luxemburgul legifereaza casatoriile homosexuale prin act legislativ. E alta cind Irlanda, doar acum o luna, a facut la fel prin referend national. Dar e cu totul altceva, si implicatiile mult mai serioase, cind Statele Unite o face. E vorba de, pina recent, cea mai redutabila „super putere” („superpower”) cunoscuta istoriei, cea ma avansata si influenta. O tara care cu citeva sute de ani in urma a fost aleasa de refugiatii crestini ai Europei pentru a cladi Noul Ierusalim aici pe pamant. O tara noua cu inceputuri noi, pe fundamente in intregime crestine. Viziunea lor, inceputa cu proclamatia primilor naufragiati europeni ajunsi cu viata la Plymouth Rock, a ajuns la un final tragic pe 26 iunie cind Tribunalul Suprem a decis ca America nu mai este o tara crestina asa cum irlandezii au facut-o, la rindul lor, pe 22 mai. O majoritate simpla de doar un judecator a decis ca mostenirea valorica crestina a Americii si a Lumii Crestine trebuie data la o parte in numele „egalitatii” intre oameni si al „demnitatii” fiintei umane. Dintr-o data, Judecatorul Kennedy a descoperit ceea ce Dumnezeu a decis de la intemeierea Lumii si ceea ce crestinii au propovaduit de 2000 de ani – fiinta umana are dreptul la demnitate prin virtutea faptului ca este o fiinta umana facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar a inteles mandatul crestin in sens eronat. Demnitatea fiintei umane consta in a-si ajusta gandirea si comportamentul in conformitate cu natura data lui de Dumnezeu si intre perimetrii impusi lui de natura lui ca om.
Decizia din 26 iunie, insa, e unica si din alte puncte de vedere. Daca celelalte state ale lumii, aproape 20, care pina in prezent au legiferat un drept la casatorii intre persoane de acelasi sex, au facut-o prin act legislativ, ori referend national in cazul Irlandei, decizia aceasta a fost facuta de un tribunal suprem in cazul Americii, nu de un act legislativ. In sensul acesta, 26 iunie a fost punctul de lansare al unei noi revolutii americane – una de demolare prin decizie judecatoreasca a institutiei familiei si casatoriei naturale. De-a lungul anilor v-am informat periodic ca statele americane au interzis prin referenduri constitutionale casatoriile homosexuale. In doar citiva ani 30 de state au adoptat astfel de amendamente, majoritatea dintre ele cu un procent ridicat de participare la vot si cu un procent ridicat de respingere, 81% in cazul statului Tennessee si 78% in cazul Texasului. Judecatorul Kennedy a anulat, prin decizia lui, toate aceste amendamente. Decizia lui e, astfel, un atac fara precent la adresa democratiei si a statului de drept. Un om a anulat decizia a milioane de americani. Se estimeaza ca in cele 30 de referenduri constitutionale care au interzis casatoriile homsoexuale au votat, impotriva lor, peste 60 de milioane de adulti. Kennedy a ignorat opinia, valabil si constitutional exprimata, a acestor oameni substituindu-si propria opinie opiniei lor.
Opiniile dizidente ale Judecatorilor Roberts, Scalia, Alito, si Thomas afirma cu ingrijorare cademocratia americana e prima si cea mai mare victima a deciziei din 26 iunie. Ca, in plus, confidenta cetateanului de rind in democratie si statul de drept, a fost subminata, iar spiritul civic al natiunii a fost ranit. La ce foloseste, au intrebat ei, ca cetatenii sa initieze referenduri constitutionale, sa se implice in conformitate cu regulile democratiei si cele constitutionale, sa investeasca resurse umane si financiare enorme in promovarea unei viziuni colective a familiei si casatoriei, doar ca toate aceste eforturi, in final, sa fie anulate, prin dicizia unui singur om? Acesta a fost semnalul de alarma tras de Judecatorul Scalia: „I write separately to call attention to this Court’s threat to American democracy”. („Scriu separat sa atentionez asupra amenintarii pe care acest Tribunal o prezinta fata de democratia americana”) Adauga el: revizionismul judecatoresc, mereu impachetat in doctrina libertatii, fura de la cetateni libertatea cea mai mare pe care ei o au: libertatea de a se guverna singuri. In cazul Americii, ea a fost furata pe 26 iunie de 5 avocati imbracati in robe judecatoresti care se cred mai inteligenti ca restul societatii, deasupra istoriei, mai sofisticati, mai cu nasul pe sus, aroganti, imbatati dupa prestigiu, lipsiti de prudenta.
 
Decizia lui Kennedy a institutionalizat revolutia sexuala in America. Daca pina acum ea a fost validata ici si colo de legi ale diferitelor state, acuma ea a devenit legea intregii tarii, ori, cum spun americanii, „the law of the land”. Odata institutionalizata, aceasta revolutie va inflenta natiunea, cultura, civilizatia, relatiile sociale, biserica, credinta, religia, si toate celelalte aspecte sociale, economice si legislative ale Americii. Nimic nu va ramine neatins si neinfluentat de ea. Ideologia sexuala se va extinde, va deveni tot mai aberanta, isi va lua locul in scoli, amfiteatre, biserici, teologie, mass media, ne va murdari mintile si va desacraliza mintile inocente ale copiilor. Concret, agenda revolutiei sexuale va continua sa fie validata de tribunale si legislaturi: poligamia, poliamoria, pedofilia, incestul, pornografia, placerea si hedonismul. Consecintele acestor anormalitatii sunt usor de inteles si previzibile: declinul demografic va continua, procrearea responsabila va inceta, casatoria si familia nu isi vor mai avea rostul, dezorientarea sexuala se va intensifica, declinul moral se va accentua, civilizatia se va prabusi, promovarea virtutilor biblice privind sexualitatea – printre ele abstinenta ori monogamia- va fi stigmatizata. In plus, cum afirma Judecatorul Alito, odata institutionalizata, revolutia sexuala, va devora pe cei care nu sunt de acord cu ea. Va devora in special crestinii si persoanele religioase, de oricare afiliere, care cred in, si promoveaza, o viziune ortodoxa si biblica a casatoriei si familiei.  Daca Tribunalul Suprem, a adaugat Alito, isi aroga autoritatea sa „inventeze un nou drept si sa il impuna intregii societatii”, intreaga America trebuie sa fie ingrijorata. Caci odata arogata, aceasta autoritate devine politica in timp si aservita grupurilor minoritare cu obiective extremiste.
 
Notam ca dintre cei 9 judecatori ai Tribunalului Suprem SUA 6 sunt catolici si 3 evrei. Majoritatea celor 5 care au decretat un drept constitutional la casatorii homosexuale a fost alcatuita din cei trei judecatori evrei si doi catolici. Kennedy frecventeaza biserica iar sotia lui e cunoscuta ca fiind o femeie pioasa. Judecatorii evrei, in intregime secularizati, probabil ca nu au nimic nici in clin nici in maneca cu invataturile Scripturii privind moralitatea ori institutia casatoriei.  Dar ce scrie Biblia la Facerea 2:24 e un adevar universal pentru evrei si crestini. Cum deci este posibil ca niste judecatori crestini sa discrediteze casatoria naturala si familia naturala si sa le redefineasca dupa un sablon radical secular? Raspunsul e simplu – pentru acesti judecatori invataturile crestine sunt mai putin relevante decit cele seculare. Asta ne constrange sa ne intrebam care este rolul crestinului in societate? Observatorii americani in tema noteaza, cu oroare, ceea ce Judecatorul Scalia remarca cu stupoare si amaraciune – intre cei 9 judecatori supremi ai Americii nu exista nici un evanghelic, cu toate ca ei alcatuiesc mai bine de 25% din populatia Americii, nici un protestant, cu toate ca ei alcatuiesc 45% din populatia Americii,  catolicii 20%, iar evreii doar 1.9%. Tribunalul Suprem nu reflecta mostenirea spirituala a cetatenilor Americii. Aceasta a fost alarma lansata de Judecatorul Scalia: cei 9 sunt educati in facultatile de drept de varf ale Americii, Harvard ori Yale, patru dintre ei parvin din New York City, si 8 parvin de pe coasta de est a Americii. Pretind sa cunoasca viata omului de rind, dar nu o cunosc. Pretind sa inteleaga pulsul cetateanului de rind, dar nu il cunosc. Ei constituie patriciatul societatii americane, nascuti in purpura, indoctrinati sa se considere mai inteligenti si destepti ca restul oamenilor, oamenii „alesi” ai societatii. Dar, amintea Scalia, citind din Cartea Pildelor, „mandria merge inaintea cadarii”. Caderea aici fiind, in opinia lui, democratia americana.
 
Vor exista, insa, si consecinte globale. Iar Romania, si, mai ales, crestinii Romaniei, adica celor care inca le pasa, trebuie sa fie cu atentie. Din 2008 incoace Administratia Obama a promovat cu agresivitate homosexualitatea in toata lumea. Romania nu a fost exceptie. Tot mai multi homosexuali sunt numiti ambasadori americani in capitalele lumii. Tot mai multi dolari sunt alocati pentru promovarea drepturior homosexualilor in restul lumii. La inceputul anului Administratia Obama a desemnat un ambasador special, asa numit „ambassador at large”, pentru promovarea drepturilor homosexualilor in restul lumii. Curind, acest ambasador homosexual va veni si in Romania, probabil impreuna cu „sotul” lui, si va avea intruniri speciale cu liderii politici ai Romaniei in care li se va cere, ori impune, sa acorde drepturi homosexualilor tarii. Deja steagul homosexual flutura la ambasada SUA din Bucuresti. Asa flutura si in alte tari ale lumii. Tarilor sarace li se va spune ca nu vor mai primi dolari daca nu vor dezincriminaliza actul murdar si nenatural al sodomiei sau nu vor legaliza casatoriile sodomite.
 
Cine va putea stopa aceasta avalansa a murdariilor sexuale? Doar alegerea in Casa Alba a unui presedinte republican. Toti candidatii republicani la presedintia Americii din 2016 se declara impotriva casatoriilor homosexuale. Dar chiar daca vor castiga Casa Alba in 2016 va fi prea tarziu. Caci decizia din 2015 a Tribunalului Suprem SUA a fost deja pecetluita in 2008 cind Obama a fost ales Presedinte al Americii. Ironic, el a fost ales cu sprijinul tinreilor crestini americani. Sondaje de opinie facute in 2008 indicau ca majoritatea tinerilor crestini americani l-au votat pe Obama intr-un act de rebeliune impotriva parintilor lor conservatori. Odata ajuns Presedinte, Obama a numit doi judecatori in Tribunalul Suprem, pe evreul Kagan si pe catolica Sotomayor. Ambele au votat pentru casatorii homosexuale. Va lua mult timp si enorm capital politic pentru a schimba compozitia judecatorilor Tribunalului Suprem si a re-evalua viabilitatea constitutionala a casatoriilor homosexuale.
 
Casatoriile homosexuale au devenit o realitate in America prin votul unui singur om. Unul care se autodefineste ca fiind crestin. Cei care cititi aceste randuri si doriti sa schimbati voi cursul istoriei, spre bine, sunteti invitati sa lasati nepasarea ori indiferenta. Sa nu mai fiti spectatori ai istoriei ci fauritori ai ei spre bine. Sa va implicati in treburile societatii promovind valorile crestine. Sa aspirati sa ajungeti in locurile infleunte ale societatii pentru a schimba lucrurile inspre bine. O vocatie speciala e adresata bisericilor si liderilor nostri religiosi. E nevoie de o teologie clara si biblica a valorilor, a casatoriei, a familiei.
 
Rod Dreher e un comentator crestin american. Nu e pastor nici preot. E unul ca si noi, un om simplu care duce pe umerii lui povara valorilor si a familei crestine. Dar e si un intelectual cu o minte ascutita, ganduri penetrante si cu o audienta larga. Locuieste intr-o zona rurala din Louisiana, departe de centrele „importante” ale vietii politice, intelectuale si religioase ale Americii. In mai a publicat pe blogul lui un comentariu cu iz profetic care contine citeva idei care ni s-ar aplica si noua, crestinilor romani. Vremurile in care traim, zice el, nu sunt vremuri normale pentru crestini. America a devenit o tara post-crestina.  In sensul ca oamenii continua sa mearga la biserica, dar religiozitatea lor nu se reflecta in principiile normative ale spatiului public. Daca acum societatea americana e post-crestina, in viitor va deveni, zice el, anti-crestina. Care e remediul, intreaba el? Cultivarea credintei si a moralitatii in copiii nostri. Acest comentariu trebuie sa ne preocupe si pe noi. Daca pina acum am crezut ca ceea ce se intimpla in Scandinavia si, acum, in America, nu se va atinge de noi si civilizatia noastra traditionala si crestina, e vremea sa ne trezim din somn. In lumea globala in care Dumnezeu a harazit sa traim nu mai suntem si nici nu mai putem ramine ori trai izolati. Vom supravietui valului secularist doar pastrind, dar si lasind in urma, mostenirea spirituala primita de la parintii nostri. La randul nostru trebuie si noi sa cultivam credinta si valorile in copiii nostri. Avem mai putin nevoie de vedete crestine si mai mult de crestini autentici si de fapte autentic crestine. De oameni simpli care isi adapa sufletul din Scriptura, isi conformeaza viata si valorile dupa ce scrie ea, si umbla in teama de Dumnezeu. Un exemplu remarcabil e o femeie care timp de 63 de zile inainte de iunie 26 a stat pe treptile Curtii Supreme rugindu-se ca judecatoii supremi ai Americii sa nu legalizeze pacatul. [Detalii: http://thefederalist.com/2015/07/01/meet-the-lone-same-sex-marriage-opponent-outside-the-supreme-court/]
 
AFR va recomanda: Decizia Tribunalului Suprem SUA poate fi citita aici:http://www.supremecourt.gov/opinions/14pdf/14-556_3204.pdf.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

3 comentarii

  1. Imi place titlu acestui comentarui ” fiecare copil trebuie sa aiba si mama si tata ” acesta este sustinut de Justitia Divina decretata de Dumnezeu in cele 10 porunci ,porunca a 5-a unde Dumnezeu porunceste „Cinsteste pe TATAL tau si pe MAMA ta .Nu scrie pe tati tau sau pe mamele tale .inventia aceasta apartine DEAVOLULUI care a schimbat in minciuna adevarul revelat de Dumnezeu care este infailibil si vesnic . ” Ioan 8.44 Voi aveti de tata pe deavolul….Oricine incalca porunca lui Dumnezeu si asculta ce spune deavolul ( sodomosmul este incalcarea fragranta a porunci lui Dumnezeu) este copilul DEAVOLULUI . Trebuie facuta clara apartenenta paterna a fiecarui individ sau colectivitati potrivit Sfintelor scripturi,pentruca Domnul Isus a spus in Matei 6.24 Nimeni nu poate sluji la 2 stapani…asa cum pretind sceste cupluri si nu numai…Noi nu avem nimic impotriva acestor cupluri,fiecare e liber sa-si traiasca viata cu responsabilitate,dar nu putem fi obligat sa-i primim in Bisericile noastre ca membri numai dupa ce se pocaiesc si renunta la pacatele lor , pentruca fiecare Biserica are statutul ei cat si marturisirea de credinat dupa care se conduc parerea mea este ca gay sa-si faca biserica lor ( asa cun au toate cultele ) si acolo sa se manifeste cum le place,sau sa faca apel la acele bisericile care sint tolerante si care ii acepta . Cred ,ca este cea mai grava abatere impotriva legi cand Stapanirea se amesteca in problele de BISERICA . BISERICA SEPARATA DE STAT .STATUL SEPARAT DE BISERICA . Cerem STAPANIRI sa nu se amestece intreburile interne ale Bisericilor si cei care sa fac vinovati sa fie trasi la raspundere . GOD BLESS AMERICA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s