DUMNEZEU NU ARE NEPOȚI !

Mărturia de mai jos, este pe cât se poate de elocventă în a demonstra acest lucru.

Ce veți citi în această mărturie, este doar o parte din întreaga mărturie a sorei Violeta, depusă în fața bisericii. Am fost prezent în această biserică, în momentul în care a depus această mărturie și trebuie să spun că m-a mișcat și impresionat, în mod deosebit și profund. Să poți face o astfel de mărturie în fața celor care în decursul anilor, și-au făcut o impresie extraordinară despre tine, mai ales dacă așa cum declară Violeta, ai fost o persoană implicată și stimată și pentru unii chiar un model de creștin.

Mă bucur din inimă, de o astfel de mărturie reală, care a implicat o smerenie pe măsură și care sper să fie o provocare reală, pentru mulți. Sper să fie un exemplu și o provocare pentru mulți dintre cei care trăiesc o viață duplicitară și care poate niciodată nu și-au stabilit încă o relație directă cu Dumnezeu, o relație de tată și fiu (fiică).

Așa cum spuneam încă din titlul acestui articol, Dumnezeu nu are nepoți! Cu toate că probabil au trecut prin toate filierele necesare (precum și Violeta) pentru a fi declarați creștini autentici, de către oameni, care pot fi păcăliți, dar nu și de Dumnezeu. Nu înseamnă că, dacă tatăl tău este pastor ori predicator, tu automat ești copilul lui Dumnezeu. Sau dacă mama ta cântă în cor, ori face alte activități bisericești, asta nu te face fiu sau fiică a lui Dumnezeu, dar nici NEPOT (NEPOATĂ) fiindcă Dumnezeu ne vrea copiii Lui, NĂSCUȚI DIN NOU, care să trăiască o viață de creștin biblic și o relație autentică cu Dumnezeu, care să ne facă diferiți față de cei din lumea laică.

Domnul să ne ajute pe toți în direcția aceasta și pe viitor să auzim cât mai multe mărturii de acest gen.

Oare câți dintre cei ce frecventează biserica, sunt în situația acestei surori?

Mike Olari


image

Numele meu este Violeta Tîrnovean, am 27 de ani, sunt căsătorită de opt ani cu Mihai, avem un copil, pe Patrick de 5 ani și locuim în Arad.

M-am născut într-o familie creștină, am fost dusă la binecuvântare și am crescut de mică în biserică. Am fost la școala duminicală, mai târziu la grupul de tineri, am teriminat un liceu creștin și mai târziu m-am botezat devenind astfel membru deplin al bisericii.

Deși puteam fi considerată un creștin bun, în realitate eu trăiam o viață departe de Dumnezeu. Pot să spun că eram și cu lumea și cu Dumnezeu. De fapt îmi plăcea lumea și provocările ei. Eram absorbită de televizor, urmăream cu nesaț toate emisiunile de „divertisment” de fapt toate stricăciunile. Îmi plăcea muzica, dansul. De asemenea îmi plăcea să judec, să critic pe toată lumea, nu puteam să iubesc și să accept persoanele din jurul meu. Îmi ziceam mereu în gândul meu că nu trebuie să îmi pese de nimeni, eu trebuie să fiu bine, doar sunt tânără, trebuie să-mi trăiesc viața. De fapt tot ceea ce făceam era să-mi răsfăț în fiecare zi firea pământească.

Dar Dumnezeu dorea să pună capăt acestui fel de viață duplicitară într-un mod cu totul neașteptat. În această primăvară, într-o duminică după ce am servit masa împreună cu părinții și fratele meu mai mic,  Beniamin de 22 de ani, acesta a plecat cu motorul, pentru ca în doar câteva minute după aceea să primim vestea cumplită că a murit în accident. Moartea lui, atât pentru mine cât și pentru mulți alții a fost un mare șoc! Beni avea doar 22 de ani!

A urmat o perioadă în care aveam foarte multe întrebări la adrersa lui Dumnezeu: De ce s-a întâmplat asta? De ce el, fratele meu? De ce…? De ce…?… Eram foarte frustrată, o luptă mare și grea se ducea în interiorul meu. De fapt, odată cu pierderea fratelui meu, Dumnezeu a început în viața mea o trezire spirituală. Mă rugam zi și noapte ca Dumnezeu să-mi dea liniște și să mă ajute să accept voia Sa.

Prin moartea fulgerătoare a fratelui meu, Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că tinerețea și viața nu sunt în mâinile mele ci în mâna Lui. Am înțeles de asemenea că numai harul Său m-a ținut până în prezent deși eu trăiam duplicitar. Cu toate că veneam la biserică îmi plăcea, iubeam lumea. Uneori slujeam, cântam solo sau în grupul de laudă, mă rugam, dar totul era doar de fațadă. Aveam grijă ca de fiecare dată să-mi potrivesc bine masca de biserică.

Prin moartea lui Beni, Dumnezeu m-a convins să trăiesc pentru El cu adevărat adică să las masca la o parte și să-mi predau viața cu adevărat în mâna Lui. Am înțeles că nu este de ajuns să mergi la biserică, să participi la ce se întâmplă acolo iar când te întorci acasă să continui să trăiești pentru firea pământească căutând împlinirea proprie și satisfacerea micilor plăceri ale vieții. Pe mine diavolul m-a păcălit mult timp prin ceea ce este „religia de duminică”. Nu este de ajuns să ne numim creștini! Trebuie să trăim ca niște adevărați creștini!

Dumnezeu dorește să aibă părtășie zilnică cu noi. El vrea să ne ajute să hrănim duhul nostru tot mai mult iar firea pământească să o răstignim împreună cu poftele ei. Trebuie să luăm atitudine în privința aceasta și cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuși! Cu măștile religioase pe față nu-l vom putea cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu.

În timp ce inima mea era zdrobită și îndurerată, Dumnezeu mi-a spus că mă iubește și vrea să mă folosească încontinuare. I-am mulțumit cu lacrimi că m-a răscumpărat, m-a primit din  nou în brațul Său și m-a copleșit cu dragostea Lui.

După ce am renunțat la masca mea de religie, am vrut să-l cunosc cu adevărat pe Dumnezeu iar El mi s-a descoperit. Acum doresc săl cunosc tot mai profund, să-L iubesc, să gust din bunătatea Lui, să-L descopăr tot mai mult și să înțeleg planurile Lui.

Desigur că și diavolul a început să mă atace fie prin diferite dureri sau probleme cu Patrick dar Dumnezeu mi-a vorbit să nu apelez imediat la oameni ci în primul rând la El. În urma rugăciunii noastre Dumnezeu a adus rezolvare și vindecare deplină iar credința noastră a fost zidită.

Mă rog Domnului ca această mărturisire să fie de ajutor celor ce o citesc și mai ales celor ce s-au născut în familii de credincioși si trăiesc doar o religie creștină fără să fie cu adevărat într-o relație personală cu Dumnezeu.

A Lui să fie toată slava, cinstea și gloria în veci!

Violeta Tîrnovean

3 comentarii

  1. Reblogged this on agnus dei – english + romanian blog and commented:
    O marturie a unei tinere…

    …..M-am născut într-o familie creștină, am fost dusă la binecuvântare și am crescut de mică în biserică. Am fost la școala duminicală, mai târziu la grupul de tineri, am teriminat un liceu creștin și mai târziu m-am botezat devenind astfel membru deplin al bisericii.

    Deși puteam fi considerată un creștin bun, în realitate eu trăiam o viață departe de Dumnezeu. Pot să spun că eram și cu lumea și cu Dumnezeu. De fapt îmi plăcea lumea și provocările ei……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s