MAREA PROVOCARE A BISERICII CONTEMPORANE !

Asistăm în aceste zile, neputincioși la tot ce se întâmplă în jurul nostru și cum o țară ca America, unde mulți dintre noi ne-am refugiat pentru a beneficia de libertate religioasă, se degradează atât spiritual, cât și moral, pe zi ce trece.

Cred că Biserica, este chemată să strângă rândurile mai mult ca oricând și să dovedească, că este ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim, adică exemple demne de urmat, gata să dovedim chiar și în momente de cumpănă ca acestea, în care se pare că nu numai lideri laici, dar și mulți dintre cei spirituali, ne dezamăgesc.

M-am dus cu gândul la timpul venirii mele în America, care a avut loc cu peste 30 de ani în urmă, când America era cu totul altceva.

Pe timpul acela erau în prim-plan doi evangheliști foarte proeminenți, care exercitau o puternică influenţă pe tărâm spiritual.

Este vorba, bineînțeles, despre Billy Graham și Jimmy Swaggart.

js5

Jimmy Swaggart

bg4

Billy Graham

Făcând o paralelă și urmărind parcursul acestor doi oameni influenți în timp, vedem cu claritate că astăzi, după o perioadă de 30 ani, ceva îi diferenţiază net pe cei doi.


Billy Graham este cel puţin la fel de respectat ca şi în trecut, dacă nu chiar mai mult, în vreme ce Jimmy Swaggart este un slujitor local de care au uitat aproape toți din generația mea, iar cei mai tineri, din generația de astăzi nici măcar nu îl mai cunosc, poate doar din cărți au aflat despre el. Cu toate ca după aprecierile mele, Jimmy Swaggart avea la un moment dat şanse să fie chiar mai influent de cit Billy Graham.

bg21

Billy Graham

js3

Jimmy Swaggart

Dar ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns ca Jimmy Swaggart să devină un anonim, în comparație cu Billy Graham?!

Răspunsul este, foarte simplu: cochetarea cu păcatul! Jimmy Swaggart a fost prins de două ori în situații foarte „neortodoxe”, lucru extrem de ruşinos şi pentru un creştin de rând, şi cu atât mai mult pentru un mare evanghelist.

John Piper, spunea nu demult, un lucru, atât de adevărat; ,,Mulţi slujitori cu un potențial spiritual extraordinar, nu au putut fi folosiți de Dumnezeu, datorita cochetarii cu păcatul.

Uitându-ne la starea de astăzi a bisericii SUA, dar şi la starea spirituala a bisericii de pretutindeni, nu pot să spun decât faptul ca America are nevoie acută de un Reagan, iar biserica de cel puțin un Billy Graham, iar dacă ar fi posibil de cât mai mulţi.

Cu toți vorbim despre trezire spirituală, un lucru foarte bun și necesar. Dar totuși, de ce întârzie trezirea? Sau poate că trezirea în multe biserici locale a și început, dar cei mai multi în loc s-o vadă o condamnă, fără să realizeze acest lucru. De fapt, s-ar prea putea ca mulţi dintre noi să avem o definitive eronata despre trezire.

Dacă ne uitam în Cuvântul Domnului, vedem că trezirea are un răsunet mare peste ani sau chiar zeci de ani, nu este vorba doar de o emoţie de moment, de un weekend bun, plin de entuziasm, cu mulţimi de oameni care vin în faţă, iar în săptămâna următoare îşi reiau viaţa ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nu se vede nicio schimbare în ei, în cei care au fost atât de mișcați şi exaltaţi cu doar câteva zile în urmă.

Să luam doar două cazuri și le analizam puţin, pentru a vedea ce înseamnă trezirea spirituală:

  1. Faptele Apostolilor cap.2, unde la predica lui Petru se pocăiesc aproape 3000 de persoane.
  2. Trezirea de la Azusa Street, din California.

În ambele cazuri, vedem cum cei care s-au predat, au continuat să aibă impact asupra altora din jurul lor și peste zeci, sute sau chiar mii de ani.

Cum se face că cei treziți astăzi nu mai prea au niciun impact? Revenind la Billy Graham, impactul lui asupra a milioane de oameni, s-a datorat TRAIRII A CEEA CE PREDICA.

Multe din bisericile care s-au deschis în ultimul timp, sunt contestate de cele existente doar pentru simplul fapt că sunt diferite. Noi cu toţii uitam că același lucruri s-au spus și despre bisericile noastre când au început să se desprindă de bisericile tradiționale. Nu cumva unii dintre noi au aflat ceva ce noi nu știm și acel ceva i-a făcut să se trezească, renunţând; unii la bisericile legaliste din care făceau parte, alții la cele liberale (ambele foarte neprietenoase unei treziri reale), și au început ceea ce aduce cu adevărat un impact spiritual cu efect profund şi de durată.

Eu cred că înainte să ne dăm cu părerea despre o lucrare, ar trebui să fim interesați a cunoaște mai multe detalii, fără să blamăm ceea ce nu înțelegem, fiindcă s-ar putea să condamnăm chiar ceea ce noi de fapt cautam; TREZIREA REALA.

Avem grupuri și organizații evanghelice dintre cele mai sofisticate. Avem lideri cu tot felul de titluri și poziții. Avem seminarii mai multe ca oricând. Avem condiții (clădiri cu aer condiționat, coruri, fanfare, etc.) mai mult ca niciodată și totuși, trezirea spirituala întârzie.

Ce l-a făcut totuși pe Billy Graham să fie folosit de Dumnezeu la nivelul la care a fost folosit?

Pentru cei care au citit biografia evanghelistului Billy Graham și i-au urmărit activitatea, este cu neputință să nu fi observat calități, care alături de respectarea principiilor divine, caracter, dedicare, renunțare, disponibilitate, au atras un Har special asupra lui, pe care l-a folosit pentru a lucra la mântuirea a milioane de oameni. Umilința a fost una dintre aceste calităţi, care l-a caracterizat permanent. Cuvântul Domnului ne vorbește foarte clar, faptul ca DUMNEZEU este împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă Har.

TREZIRE SPIRITUALA SE PRODUCE ACOLO UNDE OAMENII TREC DE LA TEORIE, LA FAPTE !

Cum vom cunoaște când are loc o trezire spirituală în biserica noastră, sau în comunitatea noastră?

Atunci când îi vedem pe cei care au experimentat trezirea că sunt diferiți, se sfințesc în fiecare zi, trăiesc cu adevărat doar pentru cer, iar cei din jurul lor văzându-le viaţa, se pocăiesc și ei.

De aceea trezirea poate să înceapă, chiar cu mine sau cu tine. Astfel, oamenii văzând în noi schimbare, să dorească și ei să facă acel pas. Doar faptul că le spunem celor din jurul nostru că noi suntem creștini, iar viaţa noastră lasă de dorit, șansele să-i câștigăm pentru ISUS vor fi minime, sau inexistente. Lumea se uită cum trăim, nu doar cum vorbim.

Domnul să ne ajute la asta.

Mike Olari

4 comentarii

  1. Intotdeauna cit am inlocuit partea spirituala cu cea paminteasca au fost dezastre.Bunastarea de foarte multe ori ia facut pe multi sa se ridice prea sus,uitind sa se mai uite cine sint ca om.Faptele de multe ori sint facute ca sa vada altii ,nu facute sa le vada numai DOMNUL.Faptele bune intotdeauna ridica si ajuta pe cel in necaz si indoiala.

  2. „Nu cumva unii dintre noi au aflat ceva ce noi nu stim si ACEL CEVA i-a facut sa se trezeasca,renuntind;…”

    Intuitia d-voastra pare-mi-se,nu e gresita,iar ACEL ceva se cheama ADEVAR UNIC,ce nu se regaseste nici intr-una dintre formele actuale de organizare eclesiastica,chiar daca unele se apropie mai mult decit altele de TRAIREA AUTENTICA,exista o serie de piedici ce blocheaza efectiv evolutia spre „desavarsire”(crezul,dogma,traditia,obiceiul,legalismul si liberalismul),ca sa mentionez numai citeva,insa piedicile sint nenumarate,si sint specifice fiecarui individ.

    Personal,nu cred ca exista pe pamant o singura religie sau cult religios,ce propovaduieste NUMAI ADEVARUL,NUMAI PE HRISTOS,NUMAI CREDINTA,si chiar daca ar fi o astfel de organizatie,MANTUIREA ESTE, PERSONALA.

    TREZIREA atat de mult „trimbitata” in mediile evanghelice,are loc zi de zi,si nu se va manifesta in grupuri mari care sa fie mediatizate,ci individual,IN TAINA INIMII ,”A ODAITEI”,in PARTASIE CU HRISTOS ISUS,zi de zi,ceas de ceas,in fiecare seara la” CINA CU EL .” (Apocalipsa 3:20)

    Doar „CARARILE VECHI”,batatorite de sfintii lui Dumnezeu si de insusi Fiul Sau,Hristos Isus,vor fi in masura sa schimbe „directia destructiva”,spre care se indreapta toate sistemele religioase mondial(izat)e, ecumenizate.(Ieremia 6:16,17)

    Doar „cararile cele vechi”,au directia spre cer,sint grele si strimte,pline de piedici si capcane,nu ofera o perspectiva de fericire fizica,fireasca,epuizante,costisitoare,neatragatoare pentru omul firesc,biologic,nascut din femeie,si sint putini cei ce le parcurg. Din contra,cararile modernizate,construite de omul lipsit de „UNGERE” sint usoare,largi,atragatoare,tentante pline de „semne” avertizoare ,si sint multi ce le parcurg,fara grije si (cred ei),in siguranta.(Matei 7:13,14) (Osea 5:1-15)

    Fiti binecuvintati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s