SUNTEM SOȚI! DAR CE FEL DE SOȚI ?!

Mi-a fost adusă în atenție o poezie, pe care o voi publica mai jos și care efectiv m-a intrigat și provocat în același timp, așa că am decis să scriu un articol prin care să pot exprima ceea ce am gândit atunci când am citit această poezie și tot odată să dau și un răspuns (îmi place să cred) în numele mai multor soți creștini.

29EA8FE200000578-3137186-image-a-1_1435133011059

Sper să fiu înțeles chiar dacă acest răspuns nu-l voi da în versuri. Îmi place să cred că această poezie nu este inspirată din viața celei care a scris-o, nici din viața altor soții creștine. Citind și recitind această poezie, cu mare atenție, mi se pare a fi mai degrabă inspirată din viața unor soții musulmane, care nu au multe drepturi în viața de familie. Noi, creștinii, suntem învățați de Cuvântul lui Dumnezeu să ne iubim soțiile, așa cum Cristos iubește Biserica Lui – Efeseni 5:25

În viața de familie a creștinilor nu există unul care a eșuat și unul care este victorios. Ambii soți, sunt responsabili, atât pentru eșecurile familiei, cât și pentru biruința și succesul familiei. Ba mai mult, conform Bibliei, soțul este PREOTUL (capul familiei) așa că mai degrabă, eșecurile pot fi atribuite soțului.

Referitor la conținutul poeziei, aș vrea să fac foarte clar un lucru și anume: orice soț care a reușit să-și aducă soția la o astfel de concluzie, trebuie să se întrebe foarte serios dacă viața lui de creștin este în regulă. Suntem responsabili la fel ca soțiile noastre în creșterea copiilor. Spălatul vaselor, sau schimbarea unui scutec, ar trebui să fie ceva normal pentru orice soț. Nici chiar ajutorul la pregătitul mâncării sau făcutul temelor, nu ar trebui să fie doar în datoria mamei.

A FI MAMĂ, ESTE CEL MAI RESPONSABIL SERVICIU DIN LUMEA ACEASTA, DAR CEL MAI PROST PLĂTIT!

Măcar noi, tații, să nu le facem viața și mai grea. Apoi atunci când după nașterea copiilor, soția a mai luat câteva kilograme în greutate, nu ar trebui să ne deranjeze cu nimic. Dimpotrivă, trebuie să o tratăm cu mai multă atenție, fiindcă totul s-a întâmplat aducând pe lume copiii noștri, nu numai ai ei.

Iar atunci când pe fața soției, apar urme vizibile de îmbătrânire, să nu uităm că nici noi nu am întinerit și că frumusețea nu constă doar în ce se vede, ci de cele mai multe ori, ceea ce nu se vede, are valoare mai mare.

Să învățăm, deci, să ne tratăm soțiile așa cum Cristos își tratează Biserica. Vă rog, lecturați poezia de mai jos. Aștept și alte păreri și sfaturi în această direcție.

-mike olari-


Suntem femei

Suntem femei, deci suntem vinovate,

Dacă în casă nu este curat,

Copiii dacă nu ascultă în toate

Şi temele corect nu prea le fac

Suntem de vină când apare o pată

Pe rufele ce vin de la spălat,

Dacă mâncarea nu e variată,

Sau pur şi simplu nu este pe plac.

 

Suntem de vină când, crescând copiii,

Se îndreaptă spre un drum de neînţeles,

Suntem de vină când îmbâtrânim,

Cu toate că oricum n-avem de ales.

 

Suntem de vină când suntem frumoase,

Suntem de vină când ne urâţim,

Iar uneori ne pare că-i o vină

Şi simplul fapt că încă mai trăim.

 

Şi când trec anii, iar suntem de vină,

Că devenim aşa nesuferite.

Din când în când ne punem întrebarea

Dac-avem dreptul să mai fim iubite.

 

Ne mai acrim şi ne uităm urât

La cei din jurul nostru uneori

Şi nu înţelegem unde am greşit,

Că tot atragem fulgere şi nori.

 

Aşa ne îndreptăm spre Dumnezeu,

Fără răspunsuri şi cu lacrimi multe,

Având atât de mult de povestit,

Dar neavând cine să ne asculte.

 

Umplem biserici, facem rugăciuni

Nădăjduind mereu să fim iertate,

Ca cel puţin în viaţa de apoi

S-avem şi noi de fericire parte.

 

Destinul e comun. Puţine scapă.

Şi atunci când scapă dau de altceva.

Să mergem deci cu Dumnezeu ´nainte,

Fiindu-ne de ajuns iubirea Sa.

Mina Ianovici

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2014/05/27/mina-ianovici-suntem-femei/

10 comentarii

  1. Cred ca nedrept de mult te-a-ncercat viata
    Si multe lacrimi stransa-i in batista
    Ai adunat atatea ofuri reci ca ghiata
    De-ai scris o poezie-atat de trista.

    Daca un sot injust ti-a indus asta
    Si te-a facut sa suferi asa tare
    Si-a confudat el “sluga” cu nevasta
    Eu,cel din “stirpea” sotilor,imi cer iertare.

  2. Asta se intampla si la crestini. Asta traiesc si eu la 40 de ani; dar ek nu-L urmeaza pe Cristis. Cunosc multe sotii cu sotii crestini ce traiesc aceeasi drama. Rugati-va ptr noi!

    1. Pe langa dragoste,care este conditia „sine qua non” a unei casnicii frumoase,comunicarea intre soti este,deasemenea,foarte importanta.Lasa-ma,te rog,sa-ti spun o parabola.
      Un cuplu,sot si sotie,bineinteles,sarbatorea 50 de ani de casnicie.Pregatisera ,impreuna,cina si,singurei,in casuta lor,si-au spus la multi ani unul altuia.Sotul,taie painea in felii si-i ofera sotiei coltul painii.Aceasta incepe sa planga.Sotul,crezand ca sunt lacrimi de fericire,o intreaba „de ce plangi iubita mea ?”Sotia ii spune,”pana si intr-o zi unica,precuma aceasta,tu-mi dai tot coltul painii?”Sotul contrariat ii spune,”iubita mea,credeam ca tie iti place.” „Nu” ii spuse sotia”eu il mancam crezand ca tie nu-ti place”.”Mie imi place foarte mult,de fapt este preferatul meu” spuse sotul,”dar renuntam la el crezand ca tie iti place”.
      Este o povestioara care subliniaza importanta comunicarii intre soti.
      El facea un „sacrificiu”,renuntand la partea lui preferata din paine,crezand ca-I place sotiei.
      Ea facea un „sacrificiu”,mancand partea din paine care nu-I placea,crezand ca nu-I place sotului.
      Si asta timp de 50 de ani.
      Daca ar fi comunicat,n-ar fi fost nevoie de „sacrificii” frustrante si inutile.
      Sotii ar trebui sa-si spuna,unul celuilalt,ofurile,nemultumirile,dorintele. Bland,cu dragoste,fara patima sau ura.In felul acesta lucrurile s-ar putea indrepta.
      Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti cu dragoste si intelepciune.

      1. Corect! Comunicarea este importanta. Dar cand unul trage spre Lumina si Cristos, iar altul spre lume cu toata mizeria ei…comunicare? Cand exista ura fata de tot ce-i Sfant, oare mai e vorba de comunicare? Cand fierberea a 2 oua; unul tare si altul moale genereaza scandal de ce acele 2 oua nu sunt fierte invers, doar ptr ca uraste ceea ce ai devenit; uraste pacea, linistea, iubirea si intelepciunea data de Cristos…e tot vorba despre comunicare? Eu cred ca tine de cat de puternica este rekatia fiecaruia cu Dumnezeu. Deci, Rugati-va ptr femeile crestine!

        1. „Dar Eu va spun: Iubiti pe vrasmasii vostri,binecuvantati pe cei ce va bleastama,faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,
          ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.(Matei 5:44,45)

          „Nu te lasa biruit de rau ,ci biruieste raul prin bine”(Romani 12:21)

          Fiti binecuvantati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s