CRISTIAN BARBOSU – ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA

Mă bucur de punctul în care s-a ajuns în ce privește ȘTIINȚA  și de faptul că astăzi, tot mai mulți oameni de știință recunosc  și demonstrează științific lucrurile despre care Credința vorbește de mii de ani.

De fapt, DUMNEZEU, care este SUVERAN,  a  lăsat pe această planetă Pământ și pe omul de Știință și pe cel Credincios, care de multe ori pare, poate, puțin mai ignorat în ceea ce privește ȘTIINȚA și invers. Și totuși în zilele noastre, tot mai des, se pot găsi aceste două atribute dumnezeiești și împreună într-o singură persoană.

Cred că este o mare realizare, punctul comun la care s-a ajuns în ce privește ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA.

Dar haideți împreună, să lecturăm ce are de spus Pastorul Cristian Barbosu despre acest subiect.

Multumesc mult Cristi, pentru materialul trimis. God Belss you and yours.

-mike olari-


Ştiinţa şi Credinţa, Credinţa şi Ştiinţa

Partea I

img_9016_artjomiru_o-viata-mai-buna-2011_434

Crescând în Comunism şi fiind implicat în UTC, ţin minte cât de interesat eram de subiectul relaţiei dintre ştiinţă şi religie. Chiar dacă în acele vremuri, nu îl cunoşteam pe Dumnezeu, eram curios vizavi de aceste subiecte. Perspectiva comunistă era destul de clară. Nicolae Ceauşescu într-un eseu, intitulat Literatură şi Ateism, scria: „Persistenţa unor concepţii mistice, retrograde în gândirea unor oameni frânează afirmarea lor plenară în viaţa societăţii. Este un anacronism ca în epoca marilor cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, a cunoaşterii, când poporul se afirmă ca un creator conştient al tuturor valorilor materiale şi spirituale, să existe oameni, chiar membri de partid, care mai cred în forţe supranaturale.” Pe de altă parte, după ce  l-am cunoscut pe Dumnezeu şi am ajuns implicat în slujire ca şi pastor, am fost mirat să simt în cercuri creştine, ba chiar şi între slujitori creştini, o reticenţă intenţionată înspre ştiinţă, literatură şi cercetare seculară. Şi asta iarăşi m-a dat peste cap, fiindcă găseam acelaşi fanatism şi paradigmă de gândire îngustă şi rigidă, ca şi în comunism, atâta doar că era la cealaltă extremă.

Studiind Scriptura însă mi-am dat seama că între ştiinţă şi religie, sau mai bine spus, între Biblie şi ştiinţă nu există adversitate, decât cu mici excepţii. De aceea am încercat să văd ce răspuns pot da acestei dileme, antiteze promovate în ambele tabere. Poate credinciosul să aibă deschidere înspre ştiinţă? Dar omul de ştiinţă înspre credinţă? În prima parte a acestui articol voi încerca să dau răspuns uneia din aceste provocări.

Cu ani în urmă am prins un eseu, scris de un gânditor român pe care-l apreciez, în care Patapievici scria: „una dintre cele mai ridicole inepţii ale moştenirii voltariene este teza necesarei adversităţi dintre religie şi ştiinţă.” Şi din acel moment mi s-a stârnit curiozitatea – există într-adevăr adversitate între religie şi ştiinţă? Şi m-am mirat mai apoi de ce am constatat. Studiind în şcoli, fizică, chimie, biologie, matematică, am reţinut numele unor oameni de ştiinţă a căror teoreme şi legi mi-au dat mare bătăi de cap, precum Kelvin şi Boyle (în chimie/fizică), John Napier (matematica), Isaac Newton (termodinamica), Kepler (astronomie), Louis Pasteour (biochimie), Mendel (genetică). Am descoperit mai apoi, că fiecare dintre aceştia au îmbinat cercetarea ştiinţifică cu credinţa lor în Dumnezeu, în ciuda afirmaţiilor voltariene. Robert Boyle spre exemplu, a văzut un acord perfect între filozofia experimentală şi religia creştină. Thomas Sprat, primul istoric al celei mai renumite organizaţii ştiinţifice de atunci, Royal Society din Londra, a îmbinat cercetarea ştiinţifică cu studiul Scripturii, astfel încât a devenit şi episcop anglican. Robert Hooke, fizician de renume, profesor de geometrie la Oxford, savant al lui Royal Society, alterna în notiţele sale probleme de fizică şi geometrie cu analize inductive din textele biblice. John Napier, inventatorul logaritmilor, şi-a făcut timp să redacteze comentarii pe Apocalipsa, pe care, le considera el, (atenţie), mai importante decât rezultatele sale matematice! Sir John Newton, probabil cel mai cunoscut savant contemporan cu Voltaire, cel ce a descoperit legea gravitaţiei, legile termodinamicii, contribuţii fără de egal în optică şi algebră, pe monumentul funerar ridicat deasupra mormântului său din Westminster stă scris: „Aici odihneşte acel interpret sârguincios, înţelept şi corect, iubitor al naturii şi a Sfintelor Scripturi, Sir Isaac Newton, care prin filozofia sa a afirmat şi dovedit măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său a exprimat simplitatea evanghelică.”

Ceea ce este mai interesant sau poate de-a dreptul ciudat, e că mulţi dintre ei, au fost contemporani cu Voltaire, şi nu orice nume, ci savanţii pe umerii cărora s-a clădit ştiinţa modernă şi dezvoltarea tehnologică actuală. Ce-mi transmite mi-e lucrul ăsta? Îmi arata falsitatea afirmaţiilor voltariene care pretind, ca între Biblie şi ştiinţă există o necesară contradicţie. Ori Voltaire era ignorant de ce se întâmplă în jurul său ori rău voitor, reacţiile sale fiind probabil motivate de anumite experienţe negative pe care el însuşi le-o fi avut cu biserica de atunci, aşa cum des întâlneşti în vieţile celor mai mulţi atei. Adevărul este, că Cel care a rânduit legile fizicii, chimiei, legile biologice, mişcările astrelor, divizarea celulelor, multiplicarea ţesuturilor, Cel ce a dat de lucru savanţilor nu este Altul decât Cel ce a inspirat şi această carte, Cartea care te apropie de El şi Ţi-l face cunoscut – Sfânta Scriptură, care stă la baza creştinismului.

Studiind şi Biblia şi ştiinţa, ambele te vor smeri, revelându-ţi măreţia Creatorului, care stă în spatele lor. Spunea Blaise Pascal, inventatorul calculatorului şi altor legi în fizică şi matematică: „cu cât studiez natura, cu atât sunt mai uimit de măreţia Creatorului.” Şi acesta este adevărul. Eu personal, am fost cercetat de Dumnezeu pentru prima dată nu în vreo biserică sau ascultând vreo predică ci în natură, în Retezat, privind cerul înstelat, şi minunându-mă de măreţia Creaţiei Lui. Prin revelaţia generală Dumnezeu mi-a vorbit atât de clar! Am simţit ceea ce Albert Einstein, socotit a fi cel mai mare om de ştiinţă al secolului XX, a pus în cuvinte când a scris: „Religia consta în acea admiraţie umilă a spiritului infinit superior ce se revelează pe sine în puţinul pe care-l putem cunoaşte din realitate, folosindu-ne de raţiunea noastră slabă şi trecătoare.” Exact ceea ce însuşi Dumnezeu afirmă în Epistola către Romani 1:19-20 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.

Acelaşi Einstein, mai face o afirmaţie importanta spunând că “ştiinţă fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţa este oarbă.” Şi personal cred lucrul acesta. De ce? Voi încerca să-l argumentez în cele ce urmează dar şi în articolul următor.

De ce ştiinţa fără religie este şchioapă? Fiindcă, Biblia, deşi nu este o carte de ştiinţă, face afirmaţii ştiinţifice, care ajută ştiinţă. Secole la rândul omenirea a fost handicapată din acest punct de vedere, fiindcă mult timp, biserica, în loc să studieze Scripturile s-a axat pe tradiţie şi ritualuri, şi ignorând Scriptura, a trecut cu vederea adevăruri ştiinţifice pomenite în ea. Spre exemplu Chiril al Ierusalimului şi Diodor din Tars, liderii ai bisericii bizantine din sec IV dH, au scris şi proclamat ca pământul este plat, drept, neted, preluând teorii răspândite din antichitate de Thales sau Tacit, afirmaţii contrare Scripturii. Proorocul Isaia, scrie negru pe alb în cap.40:22: „El Dumnezeu şade deasupra cercului, sferei pământului.” O exegeză simplă a cuvântului din ebraică clarifica şi mai mult lucrurile. Cuvântul khug era folosit în a descrie sfericitate, rotunjime.

Tot aşa, până acum câteva sute de ani, se credea că pământul nu numai că ar fi plat dar că se şi sprijină pe ceva. Grecii antici au trăit convinşi fiind că puternicul Atlas, fratele lui Prometeu ţine pământul pe spatele său. Hinduiştii nu cu mulţi ani în urmă au renunţat la credinţa lor că pământul este susţinut de un elefant uriaş pe nume Maha-Pudma iar acel elefant de fapt stă pe o broască ţestoasă uriaşă numită, Chucwa. În Scriptură însă, în cartea Iov 26:7 e scris – „El Dumnezeu spânzura pământul pe nimic.”  Ce-mi spun mie aceste lucruri? Că Biblia nu contrazice ştiinţa, ci din contră, ştiinţa ar avea de învăţat dacă ar studia Scriptura.

Astfel, William Dempsky, un om cu două doctorate, în matematică şi în filozofie, studiind la MIT, Princeton, Univ. of Chicago, acum câţiva ani a căzut de la credinţă – din credinţă evoluţionistă, dându-şi seama ce greu este să-ţi menţii o asemenea credinţă care îţi aduce dovezi trunchiate, confuze, incomplete, şi mai ales manipulate înspre a forma o linie logică. Şi-a dat seama că toate ipotezele evoluţiei sunt incomplete, ba mai mult, că viaţa şi formele ei, nu au apărut ca urmare a hazardului şi accidentelor genetice, ci totul are un scop, un design bine definit, încadrat în legi fixe, clar delimitate, recunoscute de orice om de ştiinţă actual. Şi Dempsky a scris o carte, intitulată „Intelligent Design,” dezvoltând ceea ce ştiinţa azi afirmă în mod incontestabil, designul extraordinar, uimitor, inteligibil al tuturor mecanismelor vii. Un design inteligent, susţine Dempsky, creat de o fiinţă inteligentă.

Creştinismul, Scriptura nu ne limitează zborul empiric înspre cercetare şi ştiinţă. Creştinismul, Scriptura, este o punte de lansare în acea direcţie. În Coloseni 2:3 e scris, că în El, în Hristos, Dumnezeul întrupat, „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” Apropiindu-te de Dumnezeu, te apropii de Sursa cunoaşterii holistice, a cunoaşterii complete, a cunoaşterii adevărate, de Cel ce te poate ajuta să devii un om de ştiinţa mai bine echipat şi echilibrat, atât intelectual cât şi spiritual. De aceea cred că Biblia ajută ştiinţa şi de aceea omul de ştiinţă n-ar trebui să fie reticent, ci deschis înspre credinţă, înspre Cel care îi dă zilnic obiectul cercetării lui ştiinţifice.

Dacă Ştiinţa ar trebui să aibă deschidere înspre credinţă, oare credinţa, credinciosul, nu ar trebui să fie deschis înspre ştiinţă? Iată subiectul pe care-l vom trata în numărul viitor.

Cristian Barbosu


Sfârșitul primei părți. Va urma partea a doua.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s