Cristi Barbosu-Isus, Întrupat și refugiat!

Mulțumim fratelui Cristi pentru articolul trimis și deasemenea, ne bucurăm de felul în care știe să răspundă chemării lui Dumnezeu, pe toate fronturile.

Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dea multă izbândă în toate lucrurile și de ce nu, să fie o motivație pentru cât mai mulți slujitori și nu numai.

-mike olari-


 

ISUS – ÎNTRUPAT ŞI REFUGIAT

Ce are de-a face chemarea Macedoniei cu întruparea lui Hristos?

Presovo. Graniţa Serbiei cu Macedonia. Alarma sună. Este 4:30 a.m. Mă trezesc ca să intru în tura de dimineaţă. Ajung la destinaţie şi aflu că aseară, până pe la ora 1:30, au sosit peste 600 de oameni.Macedonienii ne-au anunţat că se aşteaptă ca spre dimineaţă să mai sosească un val de peste 700. Refugiaţi. Toţi sunt îngheţaţi după kilometri întregi de mers pe jos, în toiul nopţii. Mulţi nu mai au bagaje, ci doar saci de plastic, şi 1umblă cu încălţămintea ruptă sau cu adidaşi, prin noroaiele semi-îngheţate ale Serbiei. Unii vin din Siria, unde casele le-au fost bombardate, alţii din Irak, de unde au evadat din sclavia ISIS, iar alţii din Afganistan, unde fraţii sau părinţii le-au fost răpiţi ori omorâţi de talibani. Sute de copii sunt agăţaţi de ei, unii având doar 10 săptămâni, alţii câteva luni; bătrâni în cărucior, invalizi de război. Printre ei, şi medici, profesori, ingineri, toţi însă îngrămădiţi după un pahar de ceai sau unul de supă caldă. Unii, nedormiţi de zile întregi, alţii, riscând să se odihnească la temperaturi negative, în corturi de rafie, pe cartoane şi înveliţi în pături. În timp ce scoteam cu polonicul supa, făceam o rugăciune, fiindcă Singurul care îi poate ajuta este El, Cel ce S-a născut şi pentru ei, chiar dacă sunt musulmani, El, Cel ce a înţeles ce înseamnă să fii refugiat, pentru că şi El a fost.

Mi-am adus aminte de pasajul din Evanghelia după Matei, în care îngerul îl înştiinţează pe Iosif să-L ia pe Isus şi să se refugieze în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare” (Matei 2:13). Viaţa Pruncului era în joc din cauza lui Irod, care n-a fost mai diferit decât cei din ISIS sau decât talibanii. N-a avut milă de nimeni. I-a ucis pe trei dintre proprii lui fii şi pe prima soţie – pe care a îmbălsămat-o în miere, pe doi dintre cumnaţii lui (unul fiind marele preot) şi pe toţi nobilii, cu o zi înainte de a muri. Pentru o brută ca el, masacrul copiilor sub doi ani din Betleem a fost ceva obişnuit. Isus a înţeles ce înseamnă să fugi, să-ţi scapi viaţa, să trăieşti în frică, să fii pe drum, să fii refugiat în altă ţară. De aceea m-am rugat Lui, fiindcă El îi înţelege pe aceşti oameni cel mai bine. Cât de adevărat este versetul care spune că „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17), făcându-Se chiar refugiat cu refugiaţii! Şi L-am văzut atingându-Se de inimile lor.

IMG_2020La un moment dat, împărţind hrana printre ei, văd o păpuşă în braţele unei fetiţe de vreo patru ani. O recunosc. Era una dintre păpuşile pe care Eden, fetiţa mea de cinci ani, mi-o pusese în geantă ca să o donez unor copii de refugiaţi. Probabil că cei de la Misiunea Remar, organizaţia sub umbrela căreia noi am lucrat, distribuind haine, încălţăminte şi accesorii, au dat această păpuşă fetiţei. L-am rugat pe tatăl ei să-mi dea voie să-mi fac o fotografie cu ea, ca să i-o trimit lui Eden să se bucure şi să se poată ruga pentru fetiţă. Tatăl, surprins, a început un dialog cu mine, stâlcind cuvintele în limba engleză. Erau irakieni, evadaţi de sub teroarea ISIS, care i-a persecutat şi a ucis câţiva membri ai familiei lor. Se aflau pe drum de 16 zile, părinţii, patru copii şi bunicii. S-au mirat că suntem din România, iar când le-am spus că suntem dintr-o biserică… au amuţit. M-au întrebat: „Voi, creştinii, ne ajutaţi pe noi, musulmanii? Fraţii noş-tri musulmani ne omoară, şi voi ne ajutaţi?” Ce IMG_2023întrebare!… Acela a fost momentul în care Isus, prin noi, a început să Se întrupeze între ei. L-am simţit. De aceea, la finalul discuţiei noastre, i-am întrebat dacă îmi permit să mă rog pentru ei. Au acceptat. Ne-am aşezat în cerc, în acel cort plin de musulmani, şi am chemat prezenţa Domnului peste familia lor. Şi El a venit. De unde ştiu? După ce mi-am terminat rugăciunea, am plecat să îi ajut pe alţii, dar fetiţa lor de nouă ani, care vorbea bine engleza, a fugit după mine şi m-a tras de mânecă. Mirat, m-am întors, iar ea mi-a spus: „My father is crying!”… („Tatăl meu plânge!”…). La care am ştiut că Cel ce S-a întrupat, S-a întrupat şi pentru ei, pentru refugiaţi, pentru musulmani. Mi-a venit în minte acel verset din Ioan 13: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Atunci, am înţeles că într-adevăr, cea mai mare dintre ele este dragostea, mai mare chiar şi decât credinţa. Şi am înţeles acest lucru nu doar eu, ci toţi cei zece membri ai echipei Harvest, care au fost împreună cu mine.

În drum spre România eram atât de marcaţi, încât fiecare dintre noi ne-am luat un angajament: să ne întoarcem la ei cât mai curând. Până la sosirea în Arad, şapte dintre membrii echipei îşi programaseră deja întoarcerea în următoarele patru zile, pe data de 26 decembrie, gândindu-se să ia cu ei şi alţi credincioşi. Am anunţat şi în biserică, astfel că în momentul de faţă avem pregătite câteva grupuri, care vor să-L ducă pe Hristos refugiaţilor musulmani. Unii ne-au întrebat: „De unde ştiţi că nu hrăniţi terorişti, oameni care ne vor răul?” Este adevărat, noi nu ştim acest lucru, dar ceea ce ştim este că fiecare va răspunde în faţa lui Dumnezeu. Ei, pentru gândurile lor, noi, pentru faptele noastre. Însă, dacă este să îl hrănesc pe vrăjmaşul meu, oare nu împlinesc prin aceasta chiar voia Domnului, care mi-a cerut să-mi iubesc vrăjmaşii, să le dau pâine, să mă îngrijesc de ei? Ce posibilitate extraordinară de a-L reprezenta pe Hristos între ei, oferind credinţa prin intermediul dragostei şi având ocazia unică de-a interacţiona cu mii de musulmani, în fiecare zi.

Privind steagul Macedoniei, care flutura la câteva sute de metri de noi, mi-am adus aminte de chemarea lui Pavel din Fapte 16:13: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne.” Şi asta am simţit în aceste zile, printre refugiaţi. O chemare pe care Dumnezeu mi-a dat-o şi pe care simt că trebuie să o transmit şi altora, de aceea am scris acest articol. O chemare pe care El Însuşi a înţeles-o şi pentru care a părăsit cerul, coborând între noi şi întrupându-Se nu doar pentru creştini, nu doar pentru români, ci şi pentru refugiaţi, pentru musulmani, pentru toţi – fiindcă de aceea a venit: să Se nască şi să crească, să ne mântuiască.

În timp ce Îi sărbătoreşti întruparea, ce-ar fi să te gândeşti să-L întrupezi chiar tu,4 ascultând de chemarea Macedoniei şi luându-ţi câteva zile libere pentru a ajunge acolo. Oferindu-le o cană de ceai sau de supă, vei reuşi să învingi prejudecăţi, împietrire sau orbire, arătând ce înseamnă credinţa creştină, prin dragostea întrupării lui Hristos în tine, printre ei. Ce-ar fi să şi trăieşti, nu doar să sărbătoreşti întruparea lui Isus, de aceste sărbători?

Cristian Barbosu,
Pastor, Harvest Metanoia Arad


P.S. Pentru mai multe informaţii cu privire la modalitatea de a vă implica sau de a-i ajuta pe refugiaţi, contactaţi organizaţia Remar, un ONG internaţional cu caracter creştin, care oferă hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte în mai multe centre de refugiaţi din Europa, care însă are sedii şi în România: http://www.remar.org.ro). email office@remar.org.ro sau la tel 0785232007

Sursa articol: http://harvestmetanoia.ro/?p=10441

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s