Ghiță Ignat – Mare și puternic

Botoșani  14/3/2016

”MARE ȘI PUTERNIC”

 

Dragul meu frate, sunt fericit să aștern din nou pe hârtie gândurile mele, trăirile mele, experiențele mele, fiind convins în inima și cugetul meu că tot ceea ce scriu, o fac pentru slava și gloria lui Dumnezeu. Sunt fericit că dincolo de gardurile înalte de beton și gratiile groase de fier sunt oameni care nu doar că simt cu mine și familia mea, dar cel mai adesea ne poartă în rugăciunile lor, ceea ce este atât de important pentru noi, în special în aceste momente grele.

Doresc  să mulțumesc în Numele Domnului Iisus tuturor celor care, în iubirea lor pentru semeni, au înălțat în rugăciune și numele familiei noastre.

În această scrisoare către tine și către toți cei care vor citi, am pe inimă să scriu câte ceva despre dorința oamenilor, în special a tinerilor, de a fi ”mari și puternici”.

Dormitul în pușcărie de multe ori nu e cel mai confortabil. Paturile din penitenciare, raportat la fizicul meu, sunt puțin cam  înguste și scurte, așadar, până să adorm, am mult timp pentru a medita.

220px-Gheorghe_Ignat_Greco-Roman_Wrestling_Champion ”Mare și puternic” poate fi o stare care îl încearcă pe omul pus într-o poziție înaltă, fie prin banii lui, fie prin talent, prin funcția lui, prin inteligență sau prin calitățile fizice, fie chiar și prin numele moștenit de el.

Am cunoscut mulți oameni sus puși, de la oameni cotați ca fiind printre cei mai bogați din lume, la sportivi celebrii, staruri de cinema, sau pur și simplu oameni din lumea mondenă. Munca de gardă de corp, dar și sportul, au fost pârghiile prin care am avut contact cu astfel de oameni. Unii mi-au făcut o impresie bună, alții foarte bună. Despre unii mi-am schimbat impresia bună, după ce am intrat în contact cu cuvântul lui Dumnezeu, cu una mai puțin bună, când am realizat că valorile lui Dumnezeu sunt total opuse valorilor promovate de lumea în care trăim. Mi-am schimbat părerea în primul rând despre mine. Trebuie să mărturisesc că, deşi trăiam total opus a ceea ce am găsit scris în Biblie ca fiind planul lui Dumnezeu, aveam o parere bună despre mine și mă consideram un om de treabă.

Biblia poate fi cu adevărat o oglindă miraculoasă; dacă pui în lumina Cuvântului lui Dumnezeu cu sinceritate viața ta, cu tot ce inseamnă ea, cu bine și cu rele, vei vedea cu adevărat cine ești și pe unde te aflii pe drumul către veșnicie.

Nu este neapărat să fii sus pus pentru a te simți superior sau ”mare și puternic”. Experiența din pușcărie mi-a arătat că sunt oameni care se văd mai sus decât alții doar prin prisma încălțămintelor din piciore. O pereche de adidași noi într-un mediu precum închisoarea poate fi un motiv destul de întemeiat pentru unii ca să se simtă pur și simplu ”mari și puternici”. Este vorba de atitudine și de ceea ce avem în inimă.

Dorința de a fi ”mare și puternic” s-a înfiripat în inima mea încă din anii adolescenței, când, practicând sportul de performață, muncind foarte mult și fiind remunerat foarte slab nu am putut să nu mă uit la ”descurcăreții” acelor vremuri și să nu doresc să fiu ca ei. Am avut susținerea familiei, antrenorului și a tuturor celor ce  mă iubeau, pentru a continua performața în sport; însă tânărul Ghiță nu privea ca exemple pe oameni onești și simpli. Avea un model în părinții lui, însă privirea adolescentului era ațintită către cei cu mașini scumpe, cu haine de firmă și care cheltuiau mulți bani în cluburi și discoteci; puteau avea orice prin banii lor – ca aceștia dorea să fie tânărul sportiv de atunci, Ghiță Ignat. Cantonamente lungi, mult praf înghițit pe saltelele de lupte, antrenamente istovitoare, toate acestea nu mai reprezentau interes pentru mine. Ce-i drept, în acea vreme, sportul era prost plătit, iar făcând doar sport, nu aș fi putut niciodată fi ca acei oameni la care priveam cu multă admirație.

În anii ce au urmat, prin tot ceea ce am făcut, nu am vrut altceva decât să fiu din ce în ce mai ”mare și puternic”. Unele lucruri pe care le-am făcut au lăsat mult de dorit. Această ambiție egoistă a făcut ca gândul meu să stea doar la cum să dobândesc, fără să mă gândesc la rezultatul acelor ambiții.

Oamenii în general și tinerii în special au ambiții mari și este un lucru bun, însă depinde de planurile pe care le avem și în ce direcție ducem ambițiile noastre.

În 2003, pe când eram component al Lotului olimpic de lupte, antrenorul meu, cel care m-a crescut mi-a zis: „Dorința ta de a fi cât mai sus și un anturaj nepotrivit sunt lucuri periculoase pentru tine și cariera ta. Pune mâna și te pregătește pentru calificări. Vei merge la Jocurile Olimpice din Atena.” A fost o șansă unică pentru mine. Cred că tinerii de astăzi ar trebui să își calculeze bine direcția în care își concentrează ambițiile. O mică eschivă într-o direcție greșită le poate trasa un cu totul alt viitor.

Astăzi pot spune din toată inima că îi sunt atât de mulțumitor lui Dumnezeu, pentru că prin harul Său, deciziile mele sunt luate în acord cu voia Lui. Poate veți râde, dar am făcut multe greșeli luând decizii de capul meu. Acum nu mai fac nici un pas important fără a întreba pe Dumnezeu cu privire la ceea ce vreau să fac. Minunat este că El răspunde prompt, iar eu pot face sau nu anumite lucruri știind că dacă am aprobarea Lui am și binecuvântarea pentru ceea ce fac și nu voi greși.

Cum fac asta? Cum Îl întreb pe Dumnezeu? Este simplu. Câteodată ridic ochii spre cer și doar Îl întreb. Altădată mă uit peste Decalog (sau cele 10 porunci) dacă ceea ce doresc să fac contravine cu vreuna din poruncile lui Dumnezeu. Este destul de clar pentru mine răspunsul Său. Trebuie doar să doresc să Îl ascult pe Dumnezeu. El cu siguranță îmi va vorbi. Recunosc ca de multe ori, răspunsul pe care îl primesc nu prea bate cu ceea ce doresc eu, însă am învățat că ascultarea de voia lui Dumnezeu îi este mai plăcută lui Dumnezeu decât orice și, în plus, este și foarte sănătos pentru mine.

Dorința și ambiția de a fi cel mai ”mare și puternic” m-a adus în apropierea unora dintre cei mai prosperi oameni din lume, undeva prin vara anului 2007, eram garda de corp a unui om de afaceri care stăpânea la un moment dat tot ceea ce însemna tranzacții cu oțel la nivel mondial, un om foarte bogat cu multe posesiuni și proprietăţi în întreaga lume. La acea vreme eram fascinat de astfel de oameni, le sorbeam fiecare cuvânt. Într-o seară, erau împreună cu el și alți patru invitați ai lui la un restaurant din Kingston, Londra. Luam cina. Spun că luam cina, pentru că acest om din cale-afară de bogat, era un om deosebit de prietenos. Nu lua în seamă că eram angajatul lui. Mereu îmi pregătea un scaun să servesc masa alături de el. Pentru mine erau momente speciale. Îmi spuneam atunci mie însumi: ” Ghiță, stai la masă cu unii dintre cei mai bogați oameni din lume. De la aceștia trebuie să înveți tot dacă vrei să ajungi ”mare și puternic”. La masă, unul din cei prezenți, a deschis următorul subiect – Ce înseamnă fericirea și ce înseamnă cu adevărat să ai totul. La un moment dat șeful se uită spre mine și mă întreabă: ”George, știi tu cu adevărat ce înseamnă să ai totul?” Am fost surprins de întrebarea lui, iar pentru moment nu am știut ce să răspund. Totul poate însemna multe lururi: pentru unii – sănătatea, pentru alții – familia, pentru unii – să poată merge, să poată vedea, să poată auzi; pentru unii totul poate însemna putere prin bani, prin funcție, prin relație.. ”Totul” poate fi diferit perceput, depinde de fiecare om în parte. Șeful a răspuns în locul meu văzând că nu am reacționat în nici un fel, însă răspunsul său a fost cel puțin ciudat pentru  mine, ținând cont de poziția lui socială și de averea lui.

”George, să ai totul în această viață înseamnă…chiar să ai TOTUL.” Pentru un moment, nu am priceput ce voia să zică, apoi el a continuat: ”Crezi că degeaba am o armată de avocați și atâtea procese în toată lumea? Vreau să dobândesc totul, să nu pierd nimic. Totul înseamnă totul.” Am rămas uimit de cât de hotărât era acel om în ceea ce zicea. Mă gândeam atunci, dacă un om cu așa mulți bani își dorește mai mult, eu ce ar trebui să fac? Dacă el care are atât de mult, vrea mai mult, eu care eram doar un imigrant fără prea mare lucru prin buzunare, ce urma să fac? Mi-am zis atunci: ”Ghiță, dacă el are totul și își dorește totul, tu trebuie să îți dorești totul și ceva pe deasupra.”

Gândurile mele zilnice se rezumau la cum să îmi rotunjesc veniturile, la cum să câştig mai mult, cu toate că eram plătit pentru o zi ca gardă de corp cât echivalentul la indemnizaţia de sportiv pe câteva luni. Tot timpul îmi frământam mintea la cum să fac mai mult.

Ştiţi ce spune Biblia legat de aceste gânduri de îmbogăţire, de a agonisi cât mai mult, de a avea cât au ceilalţi?

„Cei ce vor să se îmbogăţească dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în tot felul de pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în păcat şi pierzare căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.”1Timotei 6:9,10

Acum cineva ar putea să mă acuze într-un fel sau altul, ştiind fiind faptul că eu tocmai din dorinţa de a mă îmbogăţi am ajuns după gratii, însă eu nu doresc să mă disculp în nici un fel, ci doresc să spun că într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, iar eu sunt o dovadă că iubirea de bani, dorinţa de a avea mai mult, de a fi cât mai sus, de a fi „mare şi puternic” şi nu în ultimul rând ambiţiile direcţionate greşit toate acestea, aduc „o mulţime de chinuri cum zice  Scriptura.

A ne părea rău pentru greşelile noastre este un lucru bun şi sănătos pentru noi, însă sunt momente în viaţă când părerea de rău nu mai poate schimba situaţia în care ne aflăm. Un frate drag spunea că întotdeuna avem de ales până în momentul în care acţionăm. După ce acţiunea a avut loc, nu mai putem alege. Noi care am făcut greşelile în vieţile noastre, putem recunoaşte toţi că am avut de ales mai mult sau mai puţin, până în momentul în care am săvârşit greşeala, fărădelegea, păcatul. Odată înfăptuit păcatul, în funcţie de gravitatea a ceea ce am făcut, nu ne rămâne decât să aşteptăm să primim răsplata care de regulă este o pedeapsă. Cei mai mulţi dintre deţinuţi regretă ce au făcut, însă este prea târziu pentru a schimba prezentul. Regretul pentru ce ai făcut poate schimba viitorul, hotărându-te să nu mai greşeşti. Oricât de rău mi-ar părea pentru faptele mele, nu va schimba cu nimic suma anilor pe care trebuie să îi petrec după gratii. Ideal ar fi fost să mă fi gândit la versetele de mai sus înainte să greşeşsc. Ele spun atât de clar că cine doreşte să se îmbogăţească, „cade în ispite, în laţ, şi se străpunge singur cu o mulţime de chinuri.” Din păcate nu ştiam aceste cuvinte din Biblie. Sunt, cu adevărat pline de viaţă, şi sănătoase pentru cei ce le descoperă la timp.

Legat de subiectul scrisorii mele, găsesc în puşcărie un soi de oameni care, în opinia mea, sunt pierzători de două ori, întrucât, au dorit să fie „mari şi puternici”, odonioară, pe când erau liberi, au comis diferite fapte, care în final le-au răpit acest drept atât de râvnit – libertatea. Ajunşi după gratii, observ că cei mai mulţi dintre ei nu au învăţat mare lucru din prima lecţie şi încearcă şi aici să demonstreze cât de „mari şi puternici” sunt ei. Tendinţa din aceste locuri spune că dacă eşti puternic fizic  trebuie să domini în jurul tău, câştigând respect prin forţă. Regula de aur sună cam aşa: „Dacă cineva îţi întoarce vorba, îl pocneşti pe loc; dacă nu ai, iei de la altul fără să ceri; îţi foloseşti avantajul fizic pentru a semăna teroare printre ceilalţi deţinuţi – astfel creându-ţi confort şi arătând că eşti „mare şi puternic.”” Sunt reguli nescrise, însă practicate în toate puşcăriile. Cei ce urmează astfel de reguli sunt cei ce doresc să se simtă importanţi şi respectaţi. Este vorba de acei deţinuţi despre care am scris mai sus, că îi consider pierzători de două ori. Când am ajuns prima oară în această închisoare, cei de aici puteau pune pariu că în cel mai scurt timp voi deveni unul dintre cei care ţine în teroare pe ceilalţi deţinuţi. Mult timp am fost privit cu scepticism. Nu mică le-a fost mirarea unora, când au văzut că cei cu care m-am împrietenit nu sunt dintre cei „şmecheri” ci din contră sunt dintre cei mai dispreţuiţi deţinuţi; s-au mirat când au văzut că nu mă adun la jocuri de noroc, la fumat, la făcut glume proaste, ci mă adun la un loc cu acei care citesc Scriptura, laudă pe Domnul Iisus şi se întâlnesc pentru rugăciune. Unii au fost total contrariaţi. Aveau alte aşteptări ţinând cont de fizicul meu, de anii mulţi în care am practicat sportul de contact şi de trecutul meu. Mă bucur atât de mult că prin bunătatea, prin dragostea şi prin harul lui Dumnezeu am reuşit să înşel aşteptările celor mai mulţi care vedeau în mine doar om un violent care urma s-o facă pe durul. Am primit multe „sfaturi” de genul: „nu sta de vorbă cu cutare că e lachit” (lăchit, termen folosit pentru cei care au fost abuzaţi sexual), „nu băga în seamă pe cutare că e fraier”, „celălat este violator, merită doar bătaie. Toate aceste „sfaturi” veneau de la oameni care se văd pe ei înşişi mai presus decât restul. Le-am mărturisit şi celor „dispreţuiţi” şi celor „şmecheri” despre crezul meu în Iisus Hristos, Fiul lui Dumezeu, care a suferit Calvarul pentru noi toţi; oricât de „sus-puşi” ne-am vedea, sau oricât de dispreţuiţi am fi, Domnul Iisus a murit, a suferit, S-a jertfit pentru fiecare dintre noi. Nu ştiu motivul, însă Dumnezeu mi-a vorbit ca timpul meu să îl petrec cu cei din categoria celor „mai puţin preţuiţi” şi nu numai atât, ci să le fiu de folos slujindu-le. Unora le este atât de greu să priceapă că Dumnezeu schimbă vieţi, încât dacă ieşi din anumite tipare, impuse de ei, te consideră repede nebun sau rătăcit.

Într-o după-masă, un gardian m-a abordat astfel:

-„Hei, omule, eşti prea liniştit. Ce interese urmăreşti?” M-am uitat mirat către el apoi a continuat: „La cât eşti de mare, şi cunoştinţele tale în ale luptei, ai putea fi cel mai de temut din toată puşcăria.” Atunci am înţeles ce a vrut să spună şi i-am răspuns promt: „Nu, mulţumesc domnule. Eu am învăţat din prima lecţie.”

– Ce vrei să spui? A replicat el.

– Domnule gardian, ca şi cei mai mulţi pe care îi aveţi în grijă aici, a fost o vreme când şi eu am vrut să fiu „mare şi puternic” şi mi-am pus toată energia, toată cunoştinţa, tot ce am avut mai bun pentru a realiza aceasta… Rezultatul… ani de puşcărie.

– Bine măi Ursule, dar sunt mulţi care scapă cu basma curată şi se bucură de viaţă.

M.am oprit un moment, apoi am replicat:

– Am găsit scris în Cuvântul lui Dumnezeu, domnule gardian, că ceea ce seamănă omul aceea va culege. „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună.”Osea 8:7 Vedeţi dumneavoastră, eu cred fiecare cuvânt şi virgulă din această Carte minunată, numită Biblia, de aceea vă spun cu mâna pe inimă că atat eu, cât şi ceilalţi deţinuţi, culegem acum furtuna pentru vântul semănat cu mulţi ani înainte. Cât despre cei care seamănă vântul şi cred ca pot evita culesul furtunii, am mari emoţii. Am auzit zeci de poveşti ale deţinuţilor care spun cu regret cum s-au crezut invincibili prin puterea banilor lor, a funcţiei lor, a relaţiilor lor. Un exemplu trist, dar real, sunt cei câţiva zeci de foşti poliţişti, care de curând mi-au devenit colegi de detenţie, la fel şi cei câţiva oameni politici care au deţinut cândva funcţii importante sau oameni de afaceri potenţi financiar. Toţi împărţim aceleaşi facilităţi ale penitenciarului, fără excepţie.

Observ cu uimire câteodată, cum oamenii de afaceri care în trecut aveau sute de angajaţi, foşti politicieni care cu ceva timp în urmă erau stimaţi şi apreciaţi, foşti poliţişti – unii dintre ei cu decoraţii deosebite, aleargă pe terenul de fotbal al puşcăriei după aceeaşi minge, cu aceeaşi dorinţă de a înscrie un gol, umăr la umăr cu Paraipan – un cioban din Sadova, sau cu Supărare – un coleg rrom, care deşi are peste 40 de ani, urmează cursurile clasei a II-a a penitenciarului. La prânz toţi, fără excepţii, servim aceeaşi ciorbă acră şi acelaşi pilaf de orez. Dorinţa de a fi „mari şi puternici” i-a adus şi pe unii şi pe alţii, ce-i drept în echipe diferite, dar pe acelaşi teren de fotbal al închisorii. Deţinuţii cu stare materială bună sau care au deţinut funcţii importante, se adaptează cel mai greu la condiţiile din puşcărie. Mânaţi de gândul că au fost cineva, reacţionează încă de parcă nu ar avea statutul de deţinut astfel îngreunându-şi singuri situaţia. Din punctul meu de vedere, aceştia sunt din categoria „pierzători de două ori.” Dacă, după ce ai trecut prin atâtea situaţii grele, atât tu cât şi cei dragi ai tăi, ai ajuns în penitenciar unde viaţa e atât de grea, ai pus atâta presiune pe umerii familiei, iar tu tot nu realizezi că din cauza dorinţei tale nebuneşti de a face şi agonisi cât mai mult, de a fi cat mai „mare şi puternic” ai ajuns unde eşti, te aflii într-o situaţie cel puţin gravă. Dumnezeu mustră pe oameni în multe feluri, ca un tată pe copilul său, însă Cuvântul ne învaţă, că a nesocoti mustrările, este un lucru periculos pentru viaţa noastră. „Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac.” Proverbe 29:1

În opinia mea, greutăţile care vin peste noi şi care de cele mai multe ori sunt rezultatul acţiunilor noastre, sunt de asemenea „mustrări” ale lui Dumnezeu. Este modul în care Tata ne spune: „uită-te la viaţa ta, vezi unde ai greşit şi îndreaptă-te.” Cred că cel mai sănătos pentru noi, este să privim situaţiile grele din vieţile noastre ca pe bune oportunităţi să schimbăm direcţia şi felul în care trăiam viaţa. Dacă vom trece peste situaţiile limită, adică peste „mustrări” doar gândindu-ne cum să ne răzbunăm, doar cu gândul că vom fi din nou „mari şi puternici”, că „că voi scăpa odată şi de asta apoi le voi arăta cu adevărat cine sunt”; însufleţiţi de astfel de gânduri, împotrivindu-ne mustrării, nu vom face decât să ne înscriem singuri în categoria celor „pierzători de două ori.”

„Mare şi puternic” nu înseamnă doar un fizic impresionant cu care să semeni frică pentru deţinuţii din penitenciar. „Mare şi puternic” este o stare de mândrie care poate prinde orice om în „ghiara sa”. Poţi fi lovit de această stare prin funcţia sus-pusă pe care ai deţinut-o după mulţi ani de studii, poţi fi atins de această stare prin numărul mare de angajaţi ai firmei tale, prin talentul tău deosebit, prin lucurile pe care le ai, prin ceea ce ai dobândit în ani de muncă. De fiecare dată când obţineam un rezultat sportiv sau realizam ceva, aveam în inimă gândul că datorită muncii mele, talentului meu, sacrificiilor făcute, dobândeam ceea ce doream, însă revin la Cuvântul lui Dumnezeu care pentru mine este „singurul sfat” pe care inima mea îl primeşte: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” 1Corinteni 4:7

După ce am citit şi meditat la aceste versete, uitându-mă la fotografiile copiilor mei am zis: „nu sunt ai mei Doamne, sunt darurile Tale pentru noi. Ni i-ai dat pentru o vreme, ajutându-ne să îi creştem după voia Ta.”

Tot ceea ce avem impresia că ne aparţine, că am obţinut prin munca, prin mintea noastră iscusită, prin ani mulţi de studii, prin investiţii făcute cu înţeleciune, sunt toate primite în dar de la Cel care ne-a dăruit şi viaţa, mersul, văzul, auzul, vorbitul… Sunt toate darurile lui Dumnezeu. Noi suntem doar administratori. Totul aparţine lui Dumnezeu. El ne-a dat absolut tot. Ceea ce facem noi cu ce am primit, cum îngrijim de darurile lui Dumnezeu, ne priveşte direct pe fiecare. Vom da socoteală. De multe ori facem greşeala de a ne gândi că suntem posesori. Această gândire ne face să ne mândrim, şi să ne vedem pe noi înşişi „mari şi puternici.” Simţindu-ne astfel, facem tot ce ne trece prin cap, independent de Dumnezeu, iar de aici până la probleme şi necazuri nu este decât un pas.

Pentru foarte mulţi ani nu am avut o lacrimă în ochi, nu am plâns, nu am avut motive, poate doar atunci când s-au născut copii, dar acolo au fost lacrimi de fericire, însă când Dumnezeu mi-a arătat cât de eronat m-am raportat la tot ceea ce înseamnă viaţă, când m-a făcut să înţeleg cât de mic sunt eu, cât de neînsemnate sunt toate acele lucruri pentru care mi-am sacrificat sănătatea, timpul, anii tinereţii mele, când am realizat că am trăit atâţia ani fără să ridic măcar odată ochii spre cer şi să întreb „Doamne, e bine ce fac?”, atunci m-am prăbuşi înainte Lui şi am plâns cu amar.

Am trăit multe stări de satisfacţie în viaţa mea, dar vă asigur că nu există stare mai inălţătoare ca aceea când îţi recunoşti vina şi păcatul în faţa lui Dumnezeu, atât de mare şi glorios, dar în acelaşi timp, atât de iertăzor şi bun. Nu există bucurie mai mare decât să ştii că, Iisus Hristos care şi-a dat viaţa pentru omenire, te-a salvat şi pe tine.

Am realizat că „Mare şi Puternic” este Unul Singur…Dumnezeu. Am înţeles că dacă am un trup sănătos (cel puţin pentru moment) îl am pentru că Dumnezeu e mare; dacă sunt binecuvântat cu o soţie iubitoare şi trei băieţi frumoşi şi sănătoşi este pentru că Dumnezeu e mare; dacă am putut practica sportul şi am obţinut ceva rezultate, este pentru că Dumnezeu e mare; dacă Adriana şi copii au ce pune pe masă şi au un acoperiş deasupra capului este pentru că Dumnezeu e mare; dacă în situaţia în care sunt Îl laud pe Domnul cu bucurie şi nu stau în pat suferind de depresie este pentru că Dumnezeu e mare; dacă nu vorbesc singur pe holurile puşcăriei, şi nu încerc să-mi pun capăt zilelor aşa cum din păcate unii încearcă aici, este pentru că Dumnezeu e mare; dacă am primit şansa să fiu iertat de păcatele mele prin jertfa de pe cruce a Domnului Iisus este pentru că Dumnezeu e mare. Aş putea continua la nesfârşit, însă vreau să provoc pe cei ce veţi citi aceste rânduri să ziceţi în inima voastră sau cu voce tare: „Dumnezeu e mare!” Poate te întrebi de ce ai face una ca aceasta? Ai multe motive, însă dacă ai văzut că citeşti aceste rânduri este destul pentru a spune din tot sufletul tău: „Dumnezeu este mare!”

Momentele când mă simt puternic nu mai sunt cele de altădată. Acum mă simt puternic când problemele şi nevoile aproape mă dau gata. Mă simt puternic când trec printr-o încercare, când sunt tulburat de anumeite griji cu privire la cei dragi. Mă simt puternic când unii îmi spun că nu există speranţă. Mă simt puternic în momente şi situaţii în care altădată eram panicat, eram terminat. Mă simt puternic şi merg mai departe datorită unui singur lucru – acela că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vine în toate acele situaţii enumerate mai sus, mă ia de mână şi îmi zice: „Sunt aici Ghiţă. Nu te teme! Sunt cu tine în strâmtorare, în necaz, în probleme. Poţi păşi cu încredere înainte căci Eu sunt cu tine.” Orice om care nu a simţit mâna lui Dumnezeu în viaţa lui ar putea zice uşor că sunt nebun, însă un om ca Ionică, care în cei 10 ani executaţi până acum a încercat să-şi ia viaţa de 3 ori şi pe care Dumnezeu l-a salvat de fiecare dată, va spune că am dreptate; la fel şi Andrei, Iulian, Adrian, Alin, Florin, Costică  sunt doar o parte din cei treispreyece deţinuţi care recent au făcut legământ cu Domnul Iisus şi cu care mă întâlnesc zilnic  pentru a citi Scriptura şi a-L lăuda pe Dumnezeu. Toţi aceşti a şi mulţi alţii vor spune răspicat că într-adevăr Dumnezeu este mare şi el este singurul care a rămas lângă ei în anii de închisoare.

Pe cei mai mulţi i-au părăsit toţi cei dragi, sunt de mulţi ani în puşcărie, însă întâlnind pe Domnul Hristos au realizat că toţi aceşti ani în care au crezut că au fost singuri s-au înşeat; de fapt Dumnezeu a vegheat asupra lor minut de minut, cu toate că ei nu Îl cunoşteau.

Trăiesc în mijlocul unor oameni care au fost foarte răi, condamnaţi, dispreţuiţi de societate, eu însumi sunt unul din ei, însă, în ciuda faptului că sunt închişi de mulţi ani, văd în ochii unora dintre ei, bucurie; nu orice fel de bucurie ci una cum mai rar îţi este dat să o vezi. Bucuria din ochii păcătosului iertat este ceva unic. Atunci când omul realizează că prin jertfa Mântuitorului Hristos este iertat de toată vina păcatului său, fie şi cea mai gravă infracţiune, când realizează această realitate, bucuria care le inundă inima este extraordinară. Aceşti oameni nu au avut nici măcar un singur motiv de bucurie în foarte mulţi ani, însă, unii dintre ei, prin Iisus Hristos au primit o fericire pe care nu le-o va mai lua nimeni niciodată.

Bucuria este cu atât mai mare cu cât unii dintre colegii mei deţinuţi se hotărăsc pentru Domnul Iisus, adică să Îl urmeze, convinşi fiind că singura lor şansă la o viaţă normală aici pe Pământ şi la cea veşnică în Rai, se poate doar prin El, prin Fiul lui Dumnezeu. Domnul Iisus ne spune în Evanghelia după Luca: „Cui i se iartă mult, iubeşte mult.”

Noi deţinuţii, ştim că Dumnezeu a a vut mai mult de iertat în dreptul nostru, decât în dreptul altor oameni, însă mai ştim că odată ce Îl primim pe Iisus Hrisots ca Domn şi Mântuitor în vieţile noastre suntem copii ai Săi. Slăvit să fie Numele Său în veci!

Uitându-mă la viaţa mea, la ceea ce am făcut, la ceea ce sunt acum prin iubirea Lui, pot spune cu mâna pe inimă: „Dumnezeu este mare!” De fapt aş reformula: „Doar Dumnezeu este mare cu adevărat!”

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s