Necazul, sub puterea harului divin!!

Mai bună este întristarea decât râsul;
căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
(Eclesiastul 7:3)

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viaţa noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, şi capacităţi necunoscute de a suferi şi de a sluji. Oamenii fără griji, uşuratici sunt întotdeauna superficiali şi nu sunt niciodată conştienţi de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci şuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacităţile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deşi îndepărtat de mulţi cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi faţă de noi înşine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc şi serios.
Necazul ne face să ne mişcăm mai încet, mai atent, şi să ne examinăm motivaţiile şi atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacităţile vieţii cereşti, şi ne face dornici să punem în mişcare capacităţile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe alţii.
Imaginează-ţi un sat de oameni leneşi, care trăiesc la poalele unui lanţ de munţi înalţi, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile şi canioanele din spatele munţilor. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munţi, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare şi descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munţilor sunt uimiţi de labirinturile şi de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate şi totuşi atât de necunoscute. Şi aşa se întâmplă cu mulţi oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.
Dumnezeu nu foloseşte niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobeşte complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalţi fii ai lui Iacov, şi aceasta l-a condus la funcţia de administrator peste hrana tuturor naţiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului” (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde şi a adânci sufletul. din Viaţa Cerească

Solul brun închis este răsturnat
De plugul bine ascuţit;
Şi eu am învăţat o lecţie.

Viaţa mea este ca un câmp,
Întins sub cerul lui Dumnezeu,
Pentru a da o recoltă bogată.

Dar unde creşte grâul auriu?
Unde creşte credinţa? Dar compasiunea?
Într-o brazdă tăiată de durere.
Maltbie D. Babcock

Orice om şi orice naţiune trebuie să îndure lecţiile din şcoala de necazuri a lui Dumnezeu. Aşa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele”, putem spune şi: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu”. Odată, o revărsare de ape a luat casa şi moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în faţa scenei pierderii lui mari, cu inima frântă şi descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul”, îşi spuse el. Şi era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Aşa se întâmplă de multe ori în viaţă. Henry Clay Trumbull

FamToFam

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s