Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (2)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

iosif-ton-71

 

Cap.2

Ce am pierdut…

Când Isus a fost întrebat despre permisiunea pentru divorţ dată în legea lui Moise (Deut.24:1), a răspuns: „Din cauza împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19:8).

O „inimă împietrită” este o inimă rece, insensibilă, nepăsătoare, o inimă plină de răutate. Dar „la început” a fost altfel: atunci inimile oamenilor erau pline de bunătate. Ce s-a întâmplat de oamenii şi-au pierdut bunătatea originară şi s-au umplut de răutate?

Poate că descoperind cum am pierdut, ceva, vom descoperi şi modul în care am putea să recăpătăm ce am pierdut. Merită să facem efortul şi să facem această investigaţie.

În Geneza capitolele doi şi trei descoperim frânturi de informaţii despre situaţia care exista la început. Să încercăm să le sistematizăm.

  1. Dumnezeu venea în răcoarea dimineţii şi stătea de vorbă cu omul. Exista o prietenie şi o comunincare directă între Dumnezeu şi om.
  2. Dumnezeu l-a făcut pe om stăpân (domn, autoritate) peste toate animalele şi plantele de pe pământ. Omul le studia şi le dădea nume care prindea esenţa naturii fiecăreia.
  3. Omul avea o poziţie şi o slujbă care îi dădeau semnificaţie şi împlinire.
  4. Dumnezeu i-a formulat omului o singură inderdicţie: Nu încerca să defineşti tu însuţi ce este bine şi ce este rău; acestea rămân în stăpânirea Mea. De aici vedem că Dumnezeu avea Domnie (stăpânire, autoritate) asupra omului.
  5. Sub umbrela Domniei (stăpânirii, autorităţii) lui Dumnezeu, omul avea siguranţă, avea pace, era fericit.
  6. Când Dumnezeu S-a uitat la tot ce crease, a dat verdictul că toate sunt bune. Bunătatea era starea definitorie a întregii Creaţii. Starea originară a omului era bunătatea.

Dumnezeu l-a creat pe om ca pe o fiinţă liberă, adică l-a înzestrat cu capacitatea de a gândi, de a discrimina şi de a alege. Pentru a-i crea omului posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a alege, Dumnezeu i-a permis şarpelui să-i ofere omului alternativa. Esenţa opţiunii contrare era aceasta:

De ce să decidă Dumnezeu pentru tine ce este bine şi ce este rău? De ce să nu gândeşti tu pentru tine însuţi?

Ceea ce era pus în discuţie era Domnia (autoritatea, stăpânirea) lui Dumnezeu.

Când omul a ales să facă altfel decât i-a cerut Dumnezeu, el a decis să iese de sub Domnia lui Dumnezeu, declarându-şi independenţa.

Cu alte cuvinte, omul L-a detronat pe Dumnezeu şi s-a întronat pe sine, s-a aşezat pe sine însuşi pe tronul inimii sale.

Vorbind despre evenimentul acesta, apostolul Pavel spune că omul nu L-a păstrat pe Dumnezeu „în cunoaşterea lui”, adică în gândirea lui, în mintea lui şi atunci Dumnezeu i-a dat libertatea de a-şi guverna viaţa conform propriei lui gândiri (Romani 1:28), adică i-a recunoscut şi i-a respectat dreptul la independenţă.

Dar Dumnezeu a plecat de la om. A rupt prietenia cu omul. A încetat să mai vină la întâlniri. L-a lăsat pe om singur.

Ce a pierdut omul?

  1. A pierdut prietenia (comuniunea, părtăşia) cu Dumnezeu.
  2. A pierdut Domnia lui Dumnezeu şi, prin aceasta a pierdut umbrela protecţiei lui Dumnezeu, manifestată prin faptul că l-a cuprins frica şi s-a ascuns.
  3. A pierdut el însuşi domnia (stapânirea) asupra lucrurilor de pe pământ, care au intrat automat în posesia diavolului. El însuşi a intrat sub domnia (stăpânirea, autoritatea) celui rău.
  4. A pierdut semnificaţia şi satisfacţia de a fi împlinit.
  5. A pierdut pacea şi fericirea.
  6. Fiind dominat acum de egoism, s-a umplut de răutate, care îi vine de la „cel rău”.

Să observăm că elementul cheie pe care l-a pierdut a fost Domnia lui Dumnezeu. Toate celelalte se leagă organic de aceasta. Prin urmare, se vede clar că dacă omul vrea să regăsească, să recapete, să recâştige tot ce a pierdut, trebuie să restaureze Domnia lui Dumnezeu asupra întregii lui fiinţe.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s