Dumnezeu a îngăduit acest „pustiu”

IEREMIA 2:2

„Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai cînd erai tînără……cînd Mă urmai în pustie, într-un pămînt nesemănat.”

Cît de potrivite sînt pentru urechile noastre astăzi cuvintele pe care proorocul le spunea acum circa două mii şase sute de ani „la urechile cetăţii Ierusalimului”, la urechile poporului infidel şi retrograd, care îşi renegase şi uitase trecutul glorios pe care l-a avut prin prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.Dar dacă noi îl uităm pe Domnul nostru, El nu ne uită. El nu uită condiţiile care au făcut posibilă binecuvîntarea întoarcerii noastre la El.”Mi-aduc aminte de dragostea ta……cînd Mă urmai în pustie…”. Acolo nu era nimic confortabil, ci tot ce trebuia să facă din noi nişte străini şi călători în lumea aceasta. Dumnezeu a îngăduit acest „pustiu” pentru ca să depindem de El şi să nădăjduim în El. „Aşa cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta.” (lloan 4:17). şi noi îl urmăm din toată inima noastră, făcînd voia Lui şi bucurîndu-ne de harul şi de darurile Sale suficiente pentru fiecare zi.

„Mi-aduc aminte de dragostea ta cînd erai tînără.” Era starea de trezire, era primăvara unei vieţi noi de înviere; toate lucrurile şi stările vechi şi triste erau înghiţite de prospeţimea şi binecuvîntarea vieţii îndestulate de har ale dragostei dintîi.Dar din lipsa de veghere şi de stăruinţă ne-am obosit de viaţa din deşert unde totuşi aveam bucuria părtăşiei cu Domnul Isus. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa noastră; dar noi ne-am sustras ca să urmăm propriul nostru drum. Ne mai privind ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşitorul credinţei noastre, am privit la dreapta şi la stînga şi am cedat, mai mult sau mai puţin, chemărilor lumii şi ale inimii noastre fireşti şi am părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie, ca să ne săpăm puţuri crăpate. Poate că nu L-am părăsit de tot, dar dragostea noastră faţă de El nu mai este cea dintîi, cea de la început.

Viaţa noastră a devenit inutilizabilă pentru Domnul; El nu ne mai poate folosi şi cei din jurul nostru sînt lipsiţi de binecuvîntarea pe care Lui I-ar place să le-o dea prin noi. S-a dus bucuria, s-a dus aşteptarea Lui! Dar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă niciodată, este constantă şi desăvîrşită.Oh, să revenim la izvorul de apă vie! Să-I mărturisim că ne-am răcit faţă de El şi să nu dăm odihnă pleoapelor noastre pînă cînd Domnul nostru ni Se va descoperi din nou! Să ne întoacem la Acela care este plin de îndurare şi gata să ne ierte. Dar pentru părăsirea dragostei dintîi, Domnul cere pocăinţă ca să poată să ne dea sfeşnicul înapoi şi atunci viaţa noastră va străluci din nou pentru El.

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s