Cui îi pasă de problema mea?!

Cui îi pasă de problema mea cu copiii??

Cui îi pasă de problema mea cu soţul/soţia??

Cui îi pasă de boala mea??

Cui îi pasă că eu mi-am pierdut serviciul şi financiar sunt la pământ??

Cui îi pasă de căderea mea în păcat??

helping-friends

Toate aceste întrebări şi multe altele, sunt adresate zilnic de mii şi mii de credincioşi şi nu numai. Şi parcă nu-şi găsesc răspunsul.

Într-o lume egoistă, unde nimănui nu-i mai pasă de nimeni, este aproape imposibil să răspunzi la aceste întrebări. Fiecare trăieşte în lumea lui egoistă şi parcă de multe ori, se bucură de răul celor din jurul lor. Şi totuşi, Biblia are un răspuns concret şi verificat în timp şi la aceste întrebări.

Evrei 4:15,16

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

Chiar dacă în acest moment nu pare o cale de ieşire din problema în care eşti şi Îi pui întrebări Lui Dumnezeu, care parcă a uitat de tine şi problema ta, să şti că rezolvarea este aproape.

În trăirea cu Dumnezeu trebuie învăţat un principiu foarte important: toate se rezolvă în timpul lui Dumnezeu, nu mai repede. El ştie ce vrea să transforme în viaţa noastră, iar până acel lucru nu este rezolvat, El ne va ţine în acea încercare. Deci, cu cât răbdăm încercarea mai liniştiţi şi fără murmur, cu atât vom obţine rezolvarea problemei noastre mai repede.

Domnul să ne ajute să răbdăm încercarea fără murmur, chiar dacă celor din jurul nostru nu le pasă, dar crezând în Cuvântul Biblic enunţat mai sus. Da, Lui Dumnezeu îi pasă de tine şi-ţi va rezolva problema la timpul stabilit de El.

Cu multă dragoste şi înţelegere pentru voi toţi,

Mike Olari

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s