ÎNVIEREA A FĂCUT MAREA DIFERENŢĂ!

pizap.com14922847679101Multe religii, chiar dintre religiile păgâne, cred că Isus a fost un proroc al timpului Său, dar nu cred că a fost Fiul lui Dumnezeu şi nici că mai este de actualitate, pentru noi cei care trăim în prezent.

Însă toate aceste religii, uită faptul că Isus este singurul dintre toţi reprezentanţii religiilor din toate timpurile, căruia i se sărbătoreşte, nu numai ziua de naştere sau ziua în care a murit, dar şi ziua Învierii Sale, lucru care nu este deloc lipsit de importanţă.

Acest lucru numit ÎNVIERE, este atât de important şi face marea diferenţă între creştinism şi toate celelalte religii.

Trist este faptul că, creştinismul nu mai este trăit astăzi la adevărata lui valoare şi intensitate, cum era trăit la începutul lui de către ucenici şi de cei care deveneau creştini.
Impactul creștinilor asupra societății contemporane, lasă mult de dorit. Vreau să lansez o provocare pentru fiecare creștin, acum la această zi importantă când sărbătorim Învierea celui ce ne-a asigurat prin jertfa Lui, drum deschis spre Împărăția eternă a Cerurilor. Haideți să luăm hotărâri noi în ce privește trăirea ca un adevărat Creștin și ucenic a Celui Înviat, Isus!
Iar asfel impactul nostru de Creștin (ucenic) autentic să fie real și vizibil în fiecare zi trăită pe acest pămînt!
Timpurile pe care le trăim, situația globală și evenimentele zilnice, ne spun că șederea noastră pe acestă planetă, s-a scurtat mult, ca atare trebuie să folosim timpul rămas, la cea mai ridicată intensitate pentru folosul Împărăției Cerești.
Nici chiar în cazul lui Isus, moartea LUI, nu au fost suficientă pentru mântuirea noastră, chiar dacă a murit specific pentru păcatele omenirii, era neapărat nevoie și de ÎNVIEREA LUI, momentul în care a câştigat victoria peste moartea sufletească a omenirii. În cazul celorlalți așa ziși mari lideri religioși, Buda, Confucius, Mahomed etc., nu numai că nici nu au murit pentru adepții lor, dar de faptul că au înviat nici vorbă.
Diferența în ce privește mântuirea omenirii, a făcut-o ÎNVIEREA Lui, prin care ne-a rezolvat relația cu Dumnezeu, lucru care este o mare bucurie și deasemenea o dovadă că noi Crestinii avem și trăim, nu o simplă religie, ci o relație frumoasă cu Fiul Lui Dumnezeu, care în curând va veni să-și ia rodul Jertfei Crucii , de pe planeta Pământ.
Haideți să facem o prioritate din aceste gânduri, măcar acum la Sărbătorirea Învierii Lui Isus, iar cadourile, hainele noi, mâncărurile speciale etc., să fie pe locurile secundare.
HRISTOS A ÎNVIAT !!
Cu multă dragoste și iubire faţă de acest scump MÂNTUITOR!!

Mike Olari

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s