O nouă provocare! Şcoala de Ucenicizatori

Şcoala Internaţională pentru formare de lideri ucenicizatori

DBE913EA-F3F4-4917-87C0-F4F245B753DC

Călătorind mult, și având relaţii bune cu mulți lideri şi pastori din toate denominaţiunile evanghelice şi nu numai, pot spune că s-a ajuns la o concluzie aproape unanimă cu privire la faptul că, în lumea contemporană, biserica nu mai are impactul dorit de Dumnezeu, asupra societăţii.

De asemenea pot remarca faptul că mulți conducători creștini se resemnează față de ideea că au fost epuizate aproape toate metodele în încercarea de a ridica biserica din starea în care se află, fără a se vedea rezultate semnificative.

Cu toate acestea, în ultimii ani, multe din bisericile evanghelice par să redescopere principiul uceniciei. Trebuie ca biserica să înceapă să producă ucenici, nu doar să vorbească de ucenicie, în timp ce continuă să fie mulţumite să aibă convertiți și membrii. Dar oare cât de serios poate un lider să pornească procese de ucenicizare în biserica din care face parte, dacă el însuși nu a fost niciodată implicat într-un asemenea proces? Cum vom reuși să trecem de la teorie, la practică?

Faptul că tot mai multe biserici au ajuns la concluzia ca ucenicia practică este calea cea mai sigură de revitalizare a bisericii și de scoatere a creştinismului din apatia şi ineficienţa în care a ajuns, este un lucru bun şi trebuie luat în considerare.

Studiind îndeaproape şi vizitând unele biserici care au accentuat formarea de ucenici, într-un mod foarte serios și practic, cred din inimă că este singura metodă de a aduce biserica în locul în care Dumnezeu o vrea, pentru a avea impactul dorit de El în ceea ce privește extinderea Împărăţiei Sale. În ultimii ani, am scris diferite articole cu privire la nevoia de a revitaliza biserica, însă fără prea mare efect. Oamenii citesc, acceptă că este nevoie de trezire în biserică și cam atât…

Într-o zi însă, Dumnezeu mi-a vorbit  că trebuie să fac ceva practic în acest domeniu, aşa că am început să studiez mai multe cărţi despre ucenicie. Una dintre aceste cărți m-a marcat atât de mult  încât după ce am studiat-o foarte serios şi am început să aplic în viața mea principiile de acolo, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate –  efectiv gândirea și  viețuirea mea au fost schimbate. Fiind o persoană pragmatică, nu m-am oprit la atât, ci am dorit să cunosc pe autorul ei şi viaţa lui de zi cu zi, pentru a susține apoi traducerea cărții în limba română.

8E8A526E-58B9-4BAA-85F5-2250BC4157AA

Asa se face ca am vizitat pe fratele Travis Hunt, petrecând câteva zile împreună la dânsul acasa, în Comas Vally (Oregon). Am constatat că el chiar traieşte o viață de ucenic în fiecare zi. Am fost uimit de umilința lui, de modul în care se implică la îngrijirea fermei de vaci precum și alte activități alături de oamenii din acea zonă, în mijlocul activităților de la biserică și școala din cadrul bisericii.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Într-o comunitate de aproximativ 1000 locuitori, în câțiva ani biserica pe care o păstorește, care a început foarte timid, acum numără aproximativ 300 membrii. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește foarte clar în privinţa umiliţei: El este împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă Har. Travis Hunt este implicat de asemenea împreună cu biserica în peste 30 de țări, unde susțin misionari și unde și el pleacă mereu pentru a ajuta şi uceniciza pe cei care sunt activi implicaţi în aceste lucrări misionare.

Văzând această lucrare la fața locului și rezultatele de care se bucură în urma seriozității cu privire la ucenicia practică a membrilor bisericii și cum toată biserica împreună pune în practică cu toată seriozitatea cele învățate, mi s-a stârnit în inimă o dorință fără margini, de a face acest lucru și în România, țara din care am plecat cu 34 de ani în urmă, dar care este mereu în inima mea în ce privește mântuirea celor pierduţi.

După multă rugăciune şi discuții, Dumnezeu a lucrat la inima fratelui Travis Hunt și a acceptat să vină în România și să pornim  această școală pentru formare de lideri ucenicizatori, ajutând astfel în mod practic bisericile din orice formă de organizare sau confesiune să formeze biserici bazate pe ucenicie.

Deși inițial gândul meu era îndreptat doar spre România, fratele Travis Hunt a propus să extindem lucrarea invitând la aceste cursuri și alți lucrători din țări, unde libertatea religioasă este îngrădită și nu poate fi vorba de astfel de programe. Așa se face că o lucrare despre care credeam ca va fi benefică pentru România este acum și în beneficiul lucrării lui Dumnezeu din alte 10 ţări diferite.A24EEAFB-FE9C-47C6-BE9B-428FA967E6E1

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu în luna septembrie vom demara prima serie de pregătire. Cursul va dura 6 săptămâni, cu o pauză de 3 săptămâni la jumătatea lui. Se vor preda cursurile absolut necesare și  practice în munca de lider ucenicizator. Vor  preda, profesori din mai multe ţări, coordonaţi de către Travis Hunt.

Vor fi 30 de locuri, din care pentu români vor fi alocate 15 locuri pentru prima serie. Școala va fi non-confesională, cazarea şi cursurile fiind suportate de organizatori.

În urma întrebărilor voastre vom publica orice informații care vă pot fi de folos.

După ce completaţi formularul de înscriere (care va fi postat pe pagina noastră) şi îl veţi trimite completat la adresa de e-mail menţionată mai jos, veți fi contactați de catre o persoană din partea noastră pentru a ne cunoaște și a avea o probă de interviu.

Dacă arzi pentru trezirea bisericii și îți dorești ca biserica să aibă un impact real asupra societăţii contemporane, atunci te așteptăm să începem împreună o aventură mare cu Dumnezeu.

Unii din cei ce vor finaliza aceste cursuri vor fi  sprijiniți pentru a promova această abordare bazată pe ucenicie în diferite locuri din România, iar alții vor fi încurajați și ajutați să planteze noi biserci în diferite părți ale țării.

Credem cu toată inima că acest început alături de oameni ai lui Dumnezeu care știu să ne învețe atât teoretic cât și practic, ne va ajuta să provocăm comunitatea evanghelică și nu numai, din România la o trezire spirituală, și astfel Împărăția lui Dumnezeu să aibă câștigul din toate acestea!

Organizatori

Master Bible School  – (Travis Hunt)

Youth For The Kindom – (Marius Ghelmăgan)

Family To Family – (Mike Olari)



În materialul video de mai jos puteţi viziona şi în limba română şi în limba engleză, predica fratelui Travis Hunt, de la Biserica Poarta Cerului, un mesaj despre Iertare.

travviis



Pentru cei cei vorbiţi limba engleză, mai jos este un mesaj video de prezentare a Şcolii de Ucenicizare, Masters Bible School, prezentat de preşedintele şcolii, Travis Hunt.

travis masters bible school



Formularul de aplicare îl puteţi descărca accesând linkul: Formular de aplicare Scoala de Ucenicizare

Programa şi detaliile privind modul de organizare a cursurilor le puteţi vedea aceesând linkul: Programa Scoala de Ucenicizare



Persoane de contact Family to Family – România

Pastor Viorel Lupu

     Telefon:0745.35.25.95          E-mail: lupuviorel95@yahoo.com

Pastor Gigi Furdui

     Telefon: 0769.29.63.44         E-mail: g.furdui@yahoo.com

Mihai Lupu

     Telefon:0770.61.01.55          E-mail: lupumihai8912@gmail.com



Formularele de aplicare vor fi trimise către adresa Asociaţiei Family to Family: family2fam@gmail.com

Organizatori

Master Bible School  – (Travis Hunt)

Youth For The Kindom – (Marius Ghelmăgan)

Family To Family – (Mike Olari)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s