Numai Duhul Sfînt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău!

„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.” LUCA 6:45

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvîrşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sînt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gîndit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strînge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inma noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gîndim la lucruri care sînt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfînt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.Atunci el începe să gîndească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gînd rău. Dar gîndurile cu adevărat bune sînt posibile numai dîndu-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gîndirea noastră. Gîndurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gînduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvîntului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvîrşită a gîndurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cît mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfîntul Cuvînt, cu atît mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atît mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare. Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acoio însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu ce ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aşi vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s