Nabeel Qureshi, ultimele cuvinte în faţa morţii, urmate de primul mesaj public al soţiei lui, Michelle!!

sddefault

Sursa foto: The Gospel Herald

Sunt de-a dreptul uimit, de maturitatea spirituală a acestui cuplu, deşi ambii foarte tineri ca viaţă pământească, sub 35 de ani.

Nabeel, care în căutarea fericirii şi a cunoaşterii lui Allah, a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, care i-a schimbat viaţa, radical. Dintr-un musulman convins, a devenit un creştin real, profund şi dedicat în întregime lui Dumnezeu.

După cum Ravi Zacharias spune la căpătâiul trupului acestuia, cum în călătoriile şi slujirea lor împreună, a văzut în Nabeel un creştin cu o dedicare şi energie de neegalat. Şi totuşi, Dumnezeu l-a chemat acasă la o vârstă atât de fragedă, 34 de ani.

De ce? …am zice noi, când el lucra cu atât de mare elan pentru Împărăţie şi Împărat. Răspunsul, îl are doar Dumnezeu, dar ascultând ultima sa înregistrare, cu doar câteva ore înaintea întâlnirii lui cu Creatorul, pe care L-a iubit aşa de mult, el transmite un mesaj prin care, nu numai că ne lasă să înţelegem nivelul maturităţii lui spirituale, dar şi felul în care trebuie să moară un adevărat ucenic şi slujitor al lui Dumnezeu.

Dacă Nabeel ne-a lăsat un exemplu de maturitate spirituală în urma sa şi deasemenea şi felul în care trebuie să pleci din această lume, soţia sa, Michelle, ne dă o lecţie de maturitate spirituală despre cum trebuie să-ţi continui viaţa după o astfel de încercare, prin care a trecut ea ca soţie, deşi rămâne în lumea aceasta singură, cu responsabilitatea creşterii şi educării unui copil de numai câţiva anişori.

Ravi Zacharias, menţiona în predica de la serviciul de înmormântare, faptul că Michelle, este o femeie foarte tăcută, reţinută şi totuşi, după 3 zile de la înmormântarea soţului ei, decide să înregistreze un mesaj nemaipomenit de matur şi încurajator. Este clar, aşa după cum Michele menţionează în înregistrare, faptul că Duhul Sfânt a împins-o să facă acest lucru.

Numai un creştin care trăieşte o viaţă intimă cu Dumnezeu, putea să spună ceea ce Michelle a spus în această înregistrare, nemaipomenită!

Toată înregistrarea este presărată cu perle cereşti, dar ascultând mesajul înregistrării de mai multe ori, 3 lucruri menţionate de Michele mi-au rămas profund în memorie, şi anume:

  1. A-l avea pe Nabeel ca soţ, a fost un privilegiu, nu un drept!!
  2. Dumnezeu este suveran şi face ce vrea El, fără să trebuiască să ne dea nouă socoteală!!
  3. Dumnezeu este cel ce mi-a purtat de grijă, chiar şi când soţul meu trăia şi El nu a plecat de la mine, în momentul morţii soţului meu!!

Poate toate aceste lucruri, pentru tine cel ce citeşti şi asculţi în acest moment, aceste mărturii de la o familie greu încercată, poate aveai nevoie acută de astfel de exemplu!??

Pentru a fi sigur că nu se pierde nimic din mesajul lor, am decis să subtitrăm şi-n limba română înregistrarea lor. Cred că este de datoria noastră a tuturor, să transmitem acest mesaj, împreună cu mărturia celor doi, la cât ma mulţi, pentru a ajunge la cât mai mulţi oameni.

Pe mine, m-a marcat în mod deosebit, sper să facă acelaşi lucru şi pentru tine.

Ascultaţi mai jos, toată înregistrarea lui Michele.

Cu dragoste pentru voi toţi,

Mike Olari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s