CUVÂNTUL, HRANA NECESARĂ

 

Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Matei 4.4

Dacă Dumnezeu ar vrea, am putea să trăim fără pâine, ca şi Domnul Isus în timpul celor patruzeci de zile; dar noi n-am putea să trăim fără Cuvântul Său. Prin acest cuvânt am fost creaţi şi numai prin el suntem păziţi, căci „El ţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale.” Pâinea este un ajutor; Domnul însuşi este primul izvor al existenţei noastre. El poate să ne facă să trăim fără acest ajutor, tot aşa de bine ca şi prin el; să nu-L mărginim la un singur fel de a lucra. Să nu fim prea dornici numai după lucrurile văzute, ci să privim la Dumnezeul nevăzut. Am întâlnit credincioşi care ne-au povestit că în zilele de mare sărăcie când le lipsea pâinea, le scădea şi pofta de mâncare; şi alţii ne-au spus că atunci când mijloacele de trai le lipseau, Domnul le trimitea ajutoare neaşteptate.

Dar nouă ne trebuie Cuvântul lui Dumnezeu. Cu el putem să ne împotrivim diavolului. Dacă ne-ar fi luat, am cădea în puterea vrăjmaşilor noştri, pentru că am slăbi repede. Sufletele noastre au nevoie de hrană şi nu există alta pentru ele decât Cuvântul Domnului. Toţi predicatorii şi toate cărţile din lume nu pot să-i procure sufletului o adevărată hrană; numai cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu poate să-l hrănească pe credincios. Doamne, dă-ne totdeauna această pâine. Noi preţuim acest cuvânt mai mult decât bucatele împărăteşti.

FamToFam

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s