Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gindurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică.”

PSALM 139:23-24

Când David spunea aceste cuvinte, el ştia bine că Dumnezeu îl cunoştea în chip desăvîrşit, fapt care reiese din tot psalmul acesta; dar el dorea ca Dumnezeu să-l ajute să se cunoască pe sine însuşi şi aceasta ar trebui să fie şi dorinţa fiecăruia dintre noi, căci trebuie să recunoaştem că nici noi nu ne cunoaştem cum ne cunoaşte Dumnezeu. Cred că nimeni n-ar fi bucuros să-şi aibă lăuntrul lui dat pe faţă. Cîte lucruri din viaţa noastră din trecut am vrea să le avem acoperite şi uitate, şi mulţumim lui Dumnezeu că ele sînt aşa. Cine n-a venit la lumină, acea lumină desăvîrşită care este numai în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-ar îngrozi la gîndul de a fi expus în totul. Dar cînd vine la El într-o credinţă simplă şi adevărată, atitudinea lui este schimbată în chip minunat în privinţa aceasta, primeşte cu bucurie ca lumina Lui Dumnezeu să strălucească peste el personal şi peste întreaga lui viaţă şi nu mai vrea să mai ascundă nimic.Un om în vîrstă de 87 de ani care şi-a trăit în viaţa în nepăsare şi neascultare faţă de Dumnezeu, a fost mîntuit în chip minunat la această vîrstă. Cînd i s-a cerut permisiunea ca istoria întoarcerii lui la Dumnezeu să fie scrisă, el nu numai că a acceptat, dar a insistat spunînd: „Să nu vă fie teamă să spuneţi despre mine aşa cum am fost…”, şi desigur prin aceasta el dorea să strălucească harul. El nu mai avea acum să se teamă de nimic, pentru că ştia că prin credinţa în jertfa Domnului Isus, păcatele lui au fost iertate pe deplin. Psalmistul nu-L roagă pe Dumnezeu ca păcatele lui să fie expuse altora, lucru care n-ar fi fost de folos. Dar el dorea să fie expuse lui însuşi ca să le poată judeca personal şi să nu mai fie hărţuit de ele. Noi nu avem nevoie să cunoaştem şi să judecăm păcatele altora, ci avem nevoie de har de la Dumnezeu ca să ne judecăm gîndurile, inima şi căile noastre. Judecata de noi înşine ne păstrează cugetul treaz şi ne menţine neîntreruptă părtăşia cu Domnul Isus. Poate nici nu realizăm cîtă nevoie avem ca Dumnezeu să ne ajute să ne cunoaştem inima şi gîndurile. Dacă am cere aceasta cu sinceritate, am descoperi două lucruri mari: cît de vicleană şi perfidă este inima noastră şi cît de mare este harul lui Dumnezeu care ne rabdă aşa cum sîntem. Dumnezeu ne iubeşte aşa cum sîntem însă ne iubeşte prea mult ca să ne lase să rămînem aşa. De aceea Domnul Isus mijloceşte necurmat pentru noi. Întocmai ca David şi noi avem nevoie ca Dumnezeu să ne ajute să vedem ce este rău în mersul nostru zilnic. Să-I cerem să ne ajute ca să judecăm tot ce ne arată El că este rău, şi astfel să putem merge cu bucurie pe calea către cer.O realitate tristă însă şi foarte comună este că noi ne grăbim să judecăm şi să osîndim pe alţii în timp ce sîntem foarte îngăduitori cu noi înşine sau poate chiar orbi. Bîrna şi paiul confirmă aceasta şi Domnul numeşte aceasta: făţărnicie.Un credincios înţelept şi duhovnicesc, totdeuna recunoaşte şi niciodată nu uita că este făcut din aceeiaşi ţărînă din care sînt făcuţi toţi aceia care cad. Cu cît mai aproape umblăm cu Dumnezeul harului, cu atît mai delicaţi devenim faţă de greşelile altora.

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s