TRAGEDIA FIULUI NERISIPITOR ! YES

Una dintre cele mai cunoscute pilde, rostite de Domnul Isus, este Pilda Fiului Risipitor. Această pildă ne oferă un complex de învăţături, constituind de secole o deosebită sursă de hrană spirituală. Atât de mulţi s-au regăsit, într-un fel sau altul, ca fii risipitori şi nu puţini sunt cei care şi-au venit în fire şi s-au întors la Dumnezeu. De asemenea, modelul tatălui iubitor a impresionat şi a încurajat de nenumărate ori generaţii la rând.
În cele ce urmează, doresc să va propun să aruncam o privire meditativă asupra modelului oferit de fiul cel mare, de fiul nerisipitor. Necesitatea unei astfel de analize izvorăşte din faptul că, în vremurile noastre, trebuie să ne reconsiderăm atitudinea faţă de cei care se reîntorc în biserică, după ce au rătăcit un timp, risipind mai mult sau mai puţin o parte din averea Tatălui Ceresc.
Cineva afirma că generaţia noastră este o generaţie de creştini reabilitaţi. în mare măsură această afirmaţie este adevărată, iar biserica resimte acest fapt.
Pe fondul unui profund declin moral un foarte mare număr de oameni, mai ales mulţi tineri, ajung să fie afectaţi de păcătoşenia lumii. Astfel, ei cad pradă păcatelor de natură sexuală, drogurilor, violenţei, asocierilor nefaste, goanei după înavuţire, compromisului, etc. Atunci când aceşti oameni, care au avut oarecare legături cu biserica înainte de declinul lor moral, falimentează din punct de vedere spiritual. Noi, biserica sau altfel spus fiul cel nerisipitor, suntem gata să punem o anume etichetă pe ei. Ne înarmăm cu o atitudine ostilă, care nu îi îndeamnă nicidecum la a se reîntoarce la Dumnezeu. Inima multor creştini simte mult prea diferit faţă de inima tatălui cu privire la fii risipitori. Scuza pe care o avem este dorinţa de a elimina păcatul, de a proteja biserica de influenţe nefaste, de a fi drepţi, etc.
În Pilda fiului risipitor, fratele mare nu este nicidecum prezentat ca un exemplu pozitiv şi aceasta în ciuda faptului că el nu a plecat de acasă, nu a risipit averea, ci a muncit mult, fără să iasă din cuvântul tatălui.
fiul-cel-mare
Tocmai pentru a nu cădea pradă atitudinii greşite a fiului mare, cred că este bine şi necesar să căutăm să identificăm câteva dintre păcatele fiului nerisipitor:
1. Justificarea în baza unei neprihăniri proprii. Răspunsul pe care îl dă tatălui său: …eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca… Luca 15:29 demonstrează convingerea fiului mare că el este deosebit de merituos. În inima lui era convins că avea suficiente merite pentru a fi singurul moştenitor al tatălui. Dacă tatăl îi spune …tot ce am eu este al tău… răspunsul nerostit, dar înrădăcinat ca o convingere în inima lui, este: Da, dar eu sunt bun, eu merit să am ceea ce mi-ai dat, eu am totul pentru că eu nu am risipit niciodată. Altfel spus, el pune accentul pe meritele şi bunătatea lui şi nicidecum pe dragostea şi bunătatea tatălui.
Din nefericire, din nou trebuie să constatăm prezenţa acestei atitudini greşite la unii creştini. După ce aleg să slujească ca nişte robi în casa Tatălui, fără ca Dumnezeu să-i oblige la acest mod de viaţă, ei acumulează mânie şi nemulţumire, descărcându-se apoi pe fraţi sau chiar pe Dumnezeu. Evident, Dumnezeu nu se bucură în primul rând de faptul că slujim de mulţi ani în biserică precum robii, El vrea să slujim cu bucurie, să ne desfătăm în prezenţa Sa.
2. Reproşuri faţă de fratele său şi chiar faţă de tatăl. Nemulţumirea generează reproşuri. Mie mi se cuvine mai mult, parcă vrea el să spună. Cu alte cuvinte eşti un tată nedrept dacă-l aşezi pe acelaşi nivel cu mine pe acest destrăbălat. Reproşându-i tatălui faptul că l-a primit înapoi pe fiul risipitor, el evită să folosească cuvântul „frate” preferând o formulare dispreţuitoare, şi-anume: …a venit acest fiu al tău…
Cât de trist este să vezi creştini care sunt gata să se revolte atunci când Dumnezeu primeşte din nou câte un fiu risipitor. Unii sunt gata să nu-l mai considere niciodată frate. Astfel, în timp ce Dumnezeu îi strânge pe păcătoşi, cei sănătoşi şi drepţi încep să se răzvrătească.
3. Invidie faţă de fratele mai mic. Atunci când robul îl informează spunând: Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine. El îi comunică acestuia tot ceea ce era esenţial. Cel pierdut s-a întors, tatăl s-a bucurat şi vina i-a fost iertată. Probabil că lucrul care l-a deranjat cel mai mult pe fiul cel mare este faptul că tatăl, în dragostea sa, îi tratează egal pe cei doi fii ai săi. Poate că s-ar fi bucurat dacă tatăl l-ar fi primit pe fiul cel mic, eventual ca rob. Cum, să fie primit din nou ca fiu? – asta era prea mult pentru egoismul său.
Tatăl dovedeşte că i-a iubit la fel pe cei doi fii. Aşa cum a alergat înaintea celui tânăr, acum a ieşit la cel mai mare, rugându-l să intre. Acest lucru accentuează faptul că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi.
Concluzia acestei învăţături este aceea că, deşi fiul cel mare este un exemplu negativ, iar atitudinile sale sunt în total dezacord cu dragostea tatălui, îndemnul adresat acestuia este ca el să-şi schimbe atitudinea şi să se bucure împreună cu întreaga familie a tatălui.
Fie ca această concluzie să ne slujească drept învăţătură. Și din această pildă putem să tragem cel puțin o învățătură ,,NU CONTEAZĂ CUM ÎNCEPI ÎN VIAȚĂ, CI CUM SFÂRȘEȘTI” Dumnezeu în bunătatea și dragostea mare care o are pentru omenire, continuă sa reabiliteze pe toți fii risipitori, care se întorc, dar și pe cei nerisipitori, dacă își recunos micimea și legalismul în care au ajuns.
Mike Olari

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s