In timp ce şedeau la masa ochii s-au deschis şi L-au recunoscut

 

„Ei au găsit lucrurile cum le-au spus femeile; dar pe El nu L-au văzut.” LUCA 24:24

Învierea fără Cel înviat! Mormîntul gol„cum spune Cuvîntul, dar Domnul Isus Însuşi absent! El era absent din punct de vedere fizic pentru că mormîntul nu-L putea ţine, dar pentru aceşti ucenici care nu credeau, El era deasemenea absent. Cînd citim Scripturile, Domnul ar vrea să ne vorbească în persoana Celui înviat, dar adeseori noi nu înţelegem vorbirea Lui. Noi credem că, cuvintele pe care le citim sînt adevărul, n-avem nici o îndoială. Scriptura este înaintea noastră, însă prezenţa Domnului lipseşte, lumina Sa divină nu străluceşte! Textul pare literă moartă, nimic nu vibrează înăuntrul nostru şi înţelesul textului rămîne ascuns. Inimile noastre nu ard în noi înşine cînd îl citim. Suflul divin al inspiraţiei este absent şi puterea Cuvîntului nu se manifestă. Da, lucrurile sînt cum ni se spune, dar pe El nu-L vedem.Domnul vede starea noastră. Ce spune El? Acelaşi lucru pe care l-a spus celor doi ucenici: „O nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima cînd este vorba să credeţi…” (vs. 25). Priceperea noastră este întunecată de multe lucruri dar mai ales din pricina legăturilor noastre cu duhul veacului de acum. Atunci credem că Scriptura este prea grea ca s-o înţelegem, dar ne înşelăm căci noi ne-am dat priceperea la ceea ce a întunecat-o. Să i-o aducem Lui ca s-o curăţească şi s-o elibereze de îmbâcsirile lumii acesteia. Să recunoaştem sincer lucrurile pe care El le osîndeşte şi să le părăsim. Sîngele Lui să ne curăţească şi Duhul Lui să ne trezească! Domnul Însuşi S-a apropiat de cei doi ucenici ca să meargă împreună cu ei pe drum. Deodată discuţia dintre ei a încetat şi Domnul Isus le-a explicat în toate Scripturile, ce era cu privire la El. In timp ce şedeau la masa care a urmat, ochii s-au deschis şi L-au recunoscut. Dar cînd? Pe cînd frîngeau pîinea. O, cît sîntem de păgubiţi cînd lipsim de la frîngerea pîinii!Tot aşa, cînd priceperea noastră va fi izbăvită de orice negură şi cînd inimile noastre vor fi gata să primească şi să facă voia Sa, Domnul ne va apărea El însuşi în textul sfînt. El va merge împreună cu noi în timp ce citim Cuvîntul Său, şi inimile noastre vor arde înăuntrul nostru şi astfel, lectura Cuvîntului ne va comunica viata divină! Ce-ar putea să înnegureze mintea, priceperea noastră? Iată cîteva lucruri: televizorul care ne ocupă atîta timp, muzica lumească, relaţiile cu lumea şi numai cugetul nostru le poate înşira pe toate. Mai poţi să citeşti Cuvântul şi să te rogi în situaţia aceasta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s