O întâlnire binecuvântată cu Mike Pence, vicepreședintele Americii!

unnamed (1)La sosirea mea în USA în anul 1984, eram convins că tot efortul și riscul făcut pentru a ajunge aici, au meritat din plin! Fugeam de un regim comunist, în care creștinii adevărați nu aveau nici o șansă la un viitor sigur și fericit!

Odată ajuns aici în USA, eram sigur că am scăpat pentru totdeauna, de tot ceea ce se numește comunism și că în sfârșit, pot să-l slujesc pe Dumnezeu cu toată inima, fără să îmi fie periclitată libertatea.

De unde era să știu că în mai puțin de 30 de ani, aveam să văd că acel comunism, lăsat în urmă, era pe cale să îl experimentez și aici, într-o țară așa-zis liberă și creștină!

Alegerile din 2016, m-au convins încă odată, dacă mai era nevoie, de faptul că Dumnezeu este în controlul istoriei și poate schimba societăți întregi și sisteme politice, atunci când poporul Lui se pocăiește și strigă dintr-o inimă smerită, către El.

Șansele ca Donald Trump să câștige președinția Americii, erau efectiv NULE! Cu doar 24 de ore înainte de alegeri în 2016, toate agențiile de sondaj o creditau pe Hillary Clinton, cu 90% șanse de câștig! Astăzi, când am aflat ce complot mare a fost pus la cale împotriva lui Donald Trump, la cel mai înalt nivel, vedem în alegerea lui ca președinte al Americii, cu adevărat o minune Dumnezeiască!

Regret mult faptul că, agențiile de presă care transmit informații în Europa, sunt așa cum le numește președintele TRUMP, Fake (adică false) și așa de mulți compatrioți de-ai noștri ne compătimesc, fără să cunoască adevărul despre președintele Trump. Mulți analiști americani, deja îl consideră chiar mai eficient decât Ronald Reagan!

Într-un an și jumătate, Trump, a făcut aproape 70% din promisiunile din campania sa electorală, pe când Reagan avea în aceeași perioadă, îndeplinite doar 46% din promisiuni și toate astea cu un congres absolut ostil agendei lui Trump. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, prin alegerea lui Donald Trump, a mai dat un răgaz Americii și nu numai și a adus la conducerea acestei țări, un om care a fost gata să asculte de vocea Domnului, transmisă prin cei 25 de lideri creștini, cu care se roagă și se consultă tot timpul. Aceștia au postit și s-au rugat, împreună cu milioanele de creștini din America, pentru schimbarea și revendicarea drepturilor creștinilor, care erau pe cale de dispariție.
unnamedDovada cea mai clară că Donald Trump era hotărât să asculte sfatul liderilor creștini și implicit voia lui Dumnezeu cu privire la America, precum odinioară David, a fost alegerea făcută de el, a celui care era să-i fie, mâna sa dreapta, adică  Vicepreședintele  Mike Pence, un credincios cu mare frică de Dumnezeu și cu o ținută morală și o integritate, deosebite!

 
Sunt mai convins de acest lucru ca niciodată, după ce săptămâna trecută, am participat la o întâlnire cu el, unde a avut un discurs deosebit, cu tentă biblică și un zâmbet de adevărat creștin. Ne-a provocat la rugăciune pentru sănătatea unuia dintre adeversarii lui politici, lucru care numai un adevărat copil al lui Dumnezeu îl poate face. Cu toate că la acea întâlnire au fost câteva mii de oameni, totuși a dat dovadă de-o umilință ieșită din comun, luând în calcul faptul că este omul numărul 2 în lumea politică și totuși și-a făcut  timp de discuții private. Aproape cu totul întâmplător, a ajuns și la mine și fără să se grăbească după ce am dat mâna, m-a ascultat cu atenție tot ce am dorit să-i transmit.

 
Sunt bucuros să informez pe cititorii blogului meu și nu numai, faptul că Dumnezeu chiar iubește creștinii din America și nu numai, iar alegerea lui Donald Trump, probabil va fi continuată de acest om deosebit al lui Dumnezeu, Mike Pence și nu cred că este deloc întâmplătoare!!

 
Cred că Dumnezeu ne-a acordat încă timp, libertate si HAR, fapt care pe noi creștinii, sper să ne facă mai responsabili și dornici de a extinde Împărăția lui Isus. Haideți ca și copii ai lui Dumnezeu, sub protecția acestor doi lideri nu numai ai Americii, dar ai lumii întregi, Donald Trump și Mike Pence, să facem tot ce ne stă în putință, pentru a aduce pe cât mai mulți pe calea credinței adevărate!

 
Domnul să ne ajute!!

Cu multă dragoste pentru toți,
mike olari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s