Am păcătuit! Cum pot fi reabilitat?

Ioan 3:16 – Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

În dragostea mare pentru om, Dumnezeu a trimis pe planeta noastră, Pământ, în vederea împăcării omenirii cu EL, pe Fiul Său iubit, Isus Cristos, care a plătit prețul prin jertfa de la Calvar.

Apoi, prin Duhul Sfânt și Cuvântul Său Biblic, a făcut posibilă NAȘTEREA SPIRITUALĂ (nașterea din nou) și implicit o relație personală cu Dumnezeu, prin CREDINȚA ÎN ISUS CRISTOS!

Această relație personală cu Dumnezeu, aduce împlinirea și fericirea celui ce o acceptă și este gata să trăiască o viață nouă, biblică, zi de zi. Din cauza nevegherii și acceptării păcatului în viața noastră, această relație se poate răci sau chiar rupe uneori, lucru care aduce durere, disperare sau chiar DEPRESIE, în  multe cazuri.

Ce este de făcut în astfel de situații? Cum ne revenim? Cei mai mulți nu au curajul să discute cu nimeni acest lucru și astfel trăiesc cu această povară pe umeri, până sunt doborâți la pământ. Ba mai mult, și cei care încearcă să ne sfătuiască, de multe ori nu cunosc Cuvântul biblic, ci doar ne dau sfaturile lor, lucru care poate să amelioreze pentru moment durerea și tristețea, dar problema continuă să rămână. Și astfel ne trezim că tot mai muți creștini din bisericile noastre, sunt triști și răpuși de povara păcatului, cu toate că Dumnezeu ne vrea fericiți și plini de vlagă, ca să putem molipsi pe toți cei cu care intrăm în contact zilnic.

Ei bine, cu ajutorul lui Dumnezeu și inspirați de Duhul Sfânt, mai mulți frați cu inimă mare, maturi și cu multă experiență, au pus împreună un curs pe domeniul Consilierii Spirituale și refacerea relației cu Dumnezeu, lucru care este obligatoriu în readucerea noastră la o stare spirituală bună și la trăirea unei vieți împlinită și fericită.

Aceste lecții, sunt prezentate în modul cel mai simplu și practic posibil, bazate în întregime pe Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care ne învață exact ce să face în orice situație prin care trecem și care are putere să ne revigoreze și astfel, să putem fi creștinii doriți de Dumnezeu.

Sper să vă fie de folos, în primul rând pentru nevoile spirituale personale, iar apoi, să ajutați și pe alții din casă, biserică și de ce nu, poate pe colegii dumneavoastră, atunci când trec prin situații grele!

Cu dragoste,

mike olari



CE ESTE CONSILIEREA ȘI DE CE CONSILIEM?

Partea I

Probabil ați auzit mulți păstori care au spus:  „Nu sunt calificat să îți rezolv problema” sau „Te rog să te duci la un consilier profesionist!” Știți că asta este o problemă pastorală generală? Foarte mulți păstori le spun oamenilor care cer consiliere: „Situația ta e foarte dificilă pentru mine! Nu am cursurile necesare pentru asta… Nu am studiat psihologia, nu sunt un psihiatru, așa că trebuie să te duci la cei care sunt pregătiți special pentru asta…”

Dar, asta semnifică oare consilierea? Ce înțelege lumea când aude despre consiliere? Se gândește să primească sfaturi? Ajutor? Dar, ce fel de ajutor? În zilele noastre, este foarte des întâlnit conceptul de psihologie creștină și o să vorbim și despre acest aspect, pentru că este un fenomen tot mai mare în bisericile evanghelice din zilele noastre. Dar, întrebarea este: Sunt acestea lucrurile pe care ni le-a poruncit Isus să le facem? Când cineva era dărâmat psihic, moral, a spus Isus: “Hei, uite, trebuie să mergi la un psiholog creștin!” Femeia care a fost prinsă în preacurvie, a spus Isus atunci “Ok, bine, ești iertată. Acum du-te la un psiholog creștin! Și îți va rezolva toate problemele și să nu mai păcătuiești.” Nu a făcut asta nu-i așa? Ci dimpotrivă, a spus: “Du-te și nu mai păcătui!”    Ce credeți, trebuia să petreacă mai mult timp cu ea? Să aibe niște sesiuni de consiliere? Isus nu a făcut asta! Noi, deseori când stăm de vorbă cu o persoană care trece printr-o problemă, începem să o întrebăm despre copilăria ei, îi spunem că mulți se luptă cu ceea ce se luptă ea atunci… Poate este doar o problemă de comportament, că poate suferă de o boală… lucruri care nu sunt neapărat neadevărate, dar adevărata întrebare este: Ce spune Biblia despre asta?

Când vine cineva și cere să fie consiliat, poate nici nu mai punem întrebări. Ne scuzăm imediat că nu știm, nu avem studii în acest domeniu sau poate chiar îi trimitem la oameni lumești care credem că îi vor ajuta. Ori le spunem ce credem noi, opiniile noastre… Dar oare, ne ducem noi la sursă? Ne dă Biblia informații care ne pot ajuta să ajutăm pe alții și în final ei să fie eliberați de problemele lor?

Psihologia omenească, nu face altceva decât să încurajeze omul să-și găsească ajutorul tot în interiorul lui. Totul e despre om! Ce ne învață Scriptura despre asta? Mândrie! Egoism! E vreunul din aceste lucruri bune? Deloc, chiar dimpotrivă, fac mai mult rău! Deci ce ne spune psihologia? Tu te poți repara singur, făcând ceva ce îți face mai rău! Psihologia se concentrează pe tine! Tu trebuie să rezolvi problema, să te identifici, să te gândești la tine. Dar ce se întâmplă atunci când te concentrezi doar pe tine? Devine totul numai despre tine!

Care este diferența între aceste lucruri și ceea ce a spus Isus? Unde ar trebui să ne concentrăm noi? Pe Cristos! Asta ar trebui să facem! Dacă îți vei petrece timpul concentrându-te pe tine, te vei face oare mai bine? NU. Pentru că problema ești chiar tu! Și concentrându-te pe problemă, ce se întâmplă? Problema devine tot mai mare, nu? Ca și cum te-ai scufunda în apă și te tragi singur de păr, în sus, ca să nu te îneci! Asta se întâmplă atunci când începi să te uiți doar la tine și nu poți rezolva nimic. Problema devine tot mai mare și ajungi în punctul în care nu mai găsești rezolvare!

Aici trebuie să intervenim noi! Ce spune Biblia despre consiliere? Sunt cuvintele pe care le spunem altora, cele corecte? Mai consiliem noi oameni, conform Scripturii? Nu trebuie să ne simțim mai responsabili de consilierea pe care o dăm altora?

Deci, când cineva îți cere ajutorul sau un sfat și noi le spunem ceva ce nu este din Scripturi, realizăm că suntem responsabili de acest lucru? Vom da socoteală de consilierea pe care le-am dat-o acelor oameni! I-am îndrumat spre Cristos, sau le-am dat doar niște idei și păreri personale? De ce credeți că se destramă și se despart bisericile? Pentru că acolo sunt oameni egocentriști, se concentrează numai pe ei și sfârșesc prin ceartă unii cu alții și separarea în mai multe tabere. Asta ne învață Biblia? Ce spune de fapt Biblia?

Deci, ce este consilierea? Nu este psihologie, nu este egocentrică! Este acordarea de sprijin și mângâiere și mai ales sfaturi biblice, celor ce sunt în nevoie! Deci, concluzionăm într-un lucru. Nu este condamnare sau acuzare!  Trebuie să facem pe om să îi pară rău de păcatul făcut, spunând că Dumnezeu poate ierta orice! Nu acuzăm. Cel care acuză este diavolul – Apocalipsa 12:9-10 – Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. Și am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Cristosului Lui; pentru că pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.”

Deci dacă Satana este cel ce acuză, nu-i așa că nu vrei să fii o persoană care acuză pe alții? Trebuie să lăsăm Duhul Sfânt să lucreze în inima celor pe care îi consiliem, ca ei să se simtă vinovați de păcatul făcut și să le pară rău de asta, pasul următor fiind pocăința! Deci, Duhul Sfânt este parte a consilierii. În principiu, încercăm să facem două lucruri: să mângâiem și să le dăm speranța faptului că există ajutor! Iar apoi, putem să le dăm sfaturi biblice! Este foarte important, ca ceea ce le spunem să fie din Cuvânt și nu din mintea noastră! Când Isus a întrebat ucenicii dacă și ei Îl vor părăsi, atunci Petru a răspuns: “Doar Tu ai cuvintele vieții!” Asta înseamnă că, cuvintele noastre pot să aibe în ele moarte! Și implicit, ne fac responsabili în a cunoaște bine Scriptura, pentru că altfel, vom da sfaturile noastre, care probabil nu au deloc viață în ele!

2 Corinteni 3:5 – Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu. Ce ne spune acest verset? Nu putem face nimic pe cont propriu, de unul singur! Nu putem da sfaturi, nu ne putem căsători, nici măcar să respirăm nu putem! Avem nevoie de Cristos în toate, iar pentru cei ce trăiesc prin Duhul, este viață! Este foarte important să înțelegem că nu suntem capabili singuri. Crezi că ai 35 de ani de slujire și cunoști mult și poți da sfaturi bune? Cuvântul ne contrazice!

Ioan 15:4Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Nu putem aduce rod, despărțiți de Cristos! Ieremia 17:9 – Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Ne spune de ce nu suntem capabili singuri. Probabil unii am trăit îndeajuns de mult pe acest pământ și ne putem da seama că de multe ori, chiar când am crezut că facem ceva bun, nu a fost așa! Doar înțelepciunea noastră nu este de ajuns pentru a da sfaturi! Inima este înșelătoare și rea…

Proverbe 14:12 – Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. Căile noastre care ni se par corecte, drepte, pot duce la moarte! Ați observat că nu sunt versete “noi”, ci doar le abordăm diferit. Ne gândim la ele mult mai profund! Cine e omul de aici? La ce ne raportăm când spunem om? Nu-i așa că avem tendința să arătăm spre alții prima data? “Ooo, da, omul acela are nevoie de consiliere!” “Cineva să-l consilieze pe omul ăsta! Este pe o cale greșită!” Aproape niciodată nu ne gândim la noi, nu? Deci, când le spunem oamenilor doar sfaturile noastre, ce afirmăm de fapt, indirect? “Calea noastră este bună!” Dar, este calea lui Dumnezeu, cea biblică? Ce se întâmplă dacă le spunem oamenilor calea noastră? Nu cumva consilierea noastră le poate aduce moartea? Îi putem conduce spre moartea lor spirituală! Wow! Nu te simți mai responsabil? Să ne luăm un moment în care să ne gândim mai profund. Câte sfaturi personale am dat celor căsătoriți? Sau celor din familiile noastre? Și de multe ori, ne-am bazat pe emoții, sentimente sau pe înțelepciunea noastră? Biblia ne spune că acestea pot duce la moarte spirituală! A celor din familia noastră, a prietenilor…

Cuvintele care ne ies din gură atunci când consiliem, trebuie să fie din Cuvântul lui Dumnezeu! Matei 7:24 De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. Aici vedem ce înseamnă înțelepciunea dumnezeiască.

Deci, consiliem pentru a aduce mângâiere, speranță și ajutor, bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care ați consiliat sau consiliați în prezent, este o activitate care vă produce plăcere? Te bucuri de rezultate, nu-i așa? Dar, de ce nu sunt așa de mulți consilieri? Nimeni nu ar vrea să consilieze! Necesită foarte mult timp, energie emoțională, când auzim de consiliere, parcă ne lovește cineva în cap… Vi acasă după o sesiune de consiliere, soția vrea să stea de vorbă cu tine, copiii la fel și tu ești epuizat, nu vrei să faci altceva decât să stai în liniște… Consilierea nu este ceva ce vrem să facem în mod natural! Dar atunci, de ce o facem? Pentru că trebuie! Acesta este cuvântul potrivit!

Galateni 6:1-2Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel Legea lui Cristos. Deci, de ce consiliem? Noi cei ce avem Duhul lui Dumnezeu în noi, am primit această poruncă de a ne sfătui, consilia unii pe alții! Nu este absolut nicio excepție! Trebuie să ridicăm oamenii cu blândețe (roadă a Duhului)! Dacă suntem blânzi, asta nu înseamnă că nu trebuie să fim fermi, hotărâți! Deci, consiliem pentru că trebuie! Fie că vrem sau nu, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi! Deci dacă spunem, “O, eu nu sunt calificat să te consiliez! Nu sunt pastor sau consilier…” , de fapt negăm Duhul care este în noi! Nu trebuie decât să ne folosim de Scriptură! Oricine este duhovnicesc, trebuie să o facă!

1 Ioan 1:9Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire. Acesta ar trebui să îl știm pe de rost! Mărturisirea, este urmată de ștergerea tuturor păcatelor! Există speranță, chiar și atunci când oamenii cred că nu mai este, le putem da speranță, din Cuvântul lui Dumnezeu! Cea mai mare mângâiere, este ca oamenii să știe că Isus Cristos îi iubește și că îi poate ierta de orice greșeală!

Coloseni 3:16Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu Psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. Cuvântul grecesc de aici pentru sfătuire, este NUTETHEO, care literal înseamnă CONSILIERE! Dar observăm că și aici, tot CUVÂNTUL este cel mai important factor! Am vorbit despre înțelepciunea dumnezeiască. Cuvântul lui Dumnezeu trăiește în noi, nu doar în mintea și conștiința ta, ci și în ceea ce facem este Cuvântul lui Dumnezeu! Învățătura, este parte a consilierii! După învățătură, ne sfătuim, consiliem. Prin psalmi, cântări de laudă, duhovnicești, care aduc mângâiere!

Când trebuie să consiliem? Doar când vedem pe cineva distrus, copleșit de păcat și de probleme? Nu! ÎNTOTDEAUNA! Trebuie să trăim unii pentru alții, nu să fim individualiști! Nu trebuie să consiliem doar bețivul de pe stradă sau dependentul de droguri, ci și unii pe alții. Trebuie în primul rând să o facem între noi și apoi asta se răspândește și printre ceilalți! Nu există vreun om prea mare, care să nu aibă nevoie de consiliere! Dacă tu vezi în viața fratelui un păcat sau o problemă, este o poruncă a lui Dumnezeu să mergi să consiliezi, să sfătuiești! Dacă nu o faci, nu asculți de Dumnezeu!

Aceata este comunitatea creștină pe care o cunoaștem? Dacă de când îl cunoaștem pe Dumnezeu și până acum, am fi trait astfel, cu așa implicări în viețile unii altora? Nu așa ar trebui să funcționeze întregul Trup al lui Cristos? De ce să fie doar 2 sau 3 oameni care să consilieze? Ni se cere asta tuturor celor ce avem Duhul lui Dumnezeu. Fără excepții!

Romani 15:4Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. Putem să facem asta pentru că avem Scripturile, avem speranța mântuirii, speranța libertății! Scripturile aduc mângâiere!

Coloseni 1:28Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înșelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Cristos Isus. Pavel este un exemplu. El a trăit pe pielea lui. Era un om care omora creștini. Cum să îl sfătuiești tu pe Petru, despre mâncare? V-ați gândit vreodată la asta? Pavel care omorâse creștini, l-a sfătuit pe Petru despre cum și cu cine să mănânce… Ce drept mai avea un criminal să corecteze un om al lui Dumnezeu, care mersere cu Dumnezeu, care mersese pe apă…? Ce contrast uriaș! Ce-ar fi spus oamenii? Tu să nu mă judeci pe mine! Îți cunosc trecutul… O, da, domnule sfințenie! Oamenii îți aruncă vorbele acestea în față, nu? Serios? Tu îmi spui mie că greșesc? Dar viața ta? Asta se întâmplă în mod frecvent. Ne comparăm sau ne raportăm cu ceva mai rău sau mai bun. Deci cum a putut să-l sfătuiască pe Petru? Ce a făcut de fapt Pavel? I-a spus Cuvântul lui Dumnezeu! Asta l-a făcut să aibe trecere în fața lui Petru și să recunoască greșeala! Acesta era scopul lui Pavel, aici în vers.28, să învețe, să sfătuiască! Ar trebui să ne uităm unii la alții și să ne punem întrebarea, cum am putea să ne ajutăm să fim desăvârșiți în Cristos? Ce-ar fi dacă de acum înainte, am trăi așa? Să ne gândim, cum putem noi să ajutăm pe alții, să fie desăvârșiți în Cristos? Dacă atunci când suntem cu oameni și stăm de vorbă, am aplica acest lucru? Să ne ajutăm să fim desăvârșiți în Cristos? Cred că s-ar produce schimbări majore în comunitatea din care vine fiecare. Hei omule, ai grijă! Este o capcană și ești aproape să fi prins! Oprește-te! Să nu cazi! Fugi de acolo!

Sfătuim și învățăm pe orice om. Este o provocare! Putem să fim în continuare oameni frumoși, care facem ce ne spune Scriptura. Dar, ce înseamnă să ne consiliem unii pe alții? Este o poruncă! Dumnezeu ne-a spus să o facem!

Faptele Apostolilor 20:31De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte n-am încetat să sfătruiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Cât timp fusese implicat Pavel în biserica din Efes? Și-a dedicat 3 ani din viața lui, ca să-i sfătuiască, cu lacrimi, zi și noapte! Vă rog, aveți grijă, vă rog… Și-a dedicat viața pentru ei!

2 Petru 3:9Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Cunoaștem bine pasajul și nu o să detaliem. Domnul vrea ca toți să vină la pocăință! Deci trebuie să consiliem pe toți cei ce sunt în păcat și nu neapărat pentru că au greșit împotriva noastră, ci pentru că asta îi separă de Cristos! Deci știm că cineva care este în păcat, relația lui cu Cristos este ruptă și este foarte posibil ca ei să nu știe acest lucru. Primul pas este de a-i ajuta să reconstruiască sau să construiască o relație directă cu Dumnezeu. Trebuie ca ei să realizeze că datorită păcatului sunt despărțiți de Dumnezeu. Asta pentru că de cele mai multe ori, ei vor să rezolve consecințele. Nu vor să rezolve sursa problemei, ci să schimbe consecințele.

În majoritatea sesiunilor de consiliere, vom observa că oamenii pe care îi consiliem, au o relație ruptă nu numai cu Dumnezeu, ci și cu alte persoane. Ei aduc în discuție diferiți oameni: Am o problemă cu X sau cu Y . Și de cele mai multe ori, nu realizează că nu asta e problema. Ci faptul că nu au o relație cu Dumnezeu. Au o problemă între ei și Dumnezeu și doar când această problemă va fi reparată și celelalte se vor repara! Întâi rezolvăm problemele pe verticală, apoi pe orizontală!

Deci, în primul rând, încercăm să-i împăcăm cu Dumnezeu și apoi cu oamenii. Nu se pot repara relațiile dintre oameni, dacă nu au o relație personală cu Dumnezeu. Deci când spunem consiliere, spunem sfaturi biblice, care îl vor îndruma spre Dumnezeu și apoi spre repararea relațiilor cu cei din jur. Nu este biblic să te împaci mai întâi cu Dumnezeu și apoi cu alții? Marcu 12:30-31 Să iubești în primul rând pe Dumnezeu cu toată inima, și apoi pe aproapele tău! Acesta este tiparul biblic!

Acum, poate fi o împăcare temporară între oameni… Vă amintiți vreo situație în care ați reușit, temporar, să împăcați oamenii? Se duce acasă, cere iertare soției, soțului, și apoi după câteva zile, sau chiar în aceeași seară mai târziu, din nou aceeași problemă… Și stai să te gândești? Care e problema? Exact aceasta. Nu am rezolvat problema dintre ei și Dumnezeu, care trebuie rezolvată prima data și astfel peste o săptămână, o lună, un an, nu va mai apărea această problemă!

Scopul consilierii este foarte important. Nu este acela de a-i “repara”; nu este acela de a le rezolva problema! Este foarte important, mai ales pentru bărbații care consiliază! Noi, bărbații, vrem de cele mai multe ori să rezolvăm totul și rapid! Să fie repede! Să încheiem sesiunea repede și să mergem acasă! Foarte important! Nu încercăm să-i “reparăm”. Nu încercăm să le dăm o căsnicie mai bună. Nu încercăm să le facem copiii mai deștepți. De obicei la consiliere auzi lucruri de genul: Vrei să îi spui copilului meu să…?  Unii părinți spun că tu trebuie să te duci să vorbești cu copilul lor! Dar, funcționează așa? Poate, uneori! Dar de cele mai multe ori, doar temporar! Nu suntem acolo ca să le facem copiii mai deștepți. Nu noi trebuie să le înlăturăm dependența de droguri…Ești acolo ca să-i împaci cu Dumnezeu. Poți să stai ore în șir la consiliere pentru că nu ști despre ce e vorba. Și asculți una din variante și încerci dă vezi care e adevărul, apoi asculți și cealaltă variantă și încerci să repari… Nu asta trebuie să facem! Încercăm să găsim o cale de a-i conecta cu Dumnezeu din nou! Odată construită această relație, puteți merge direct la Cuvânt! Vedeți diferența? De multe ori parcă chiar luam rolul lui Dumnezeu. Luăm piesele și le aranjăm ca să arate bine, dar nu așa funcționează!

Scopul nostru este de a-i împăca și restaura relația lor cu Dumnezeu, 1 Ioan 1:9 – Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire. Apoi al doilea scop, este de a-i împăca și restaura cu ceilalți! Păcatul întotdeauna are consecințe cu impact asupra vieții lor! Acesta este al doilea scop și de multe ori, sărim direct aici, crezând că acesta este primul lucru care trebuie rezolvat! Matei 6:14-15 – Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Vorbește despre iertare. Iertarea începe cu Dumnezeu! Și de acolo se mută și la oameni.

Al treilea scop, sau să fie ca o misiune nu neapărat un scop, este stabilirea unui țel! Trebuie să le amintim că Isus are puterea de a birui păcatul! Dacă noi nu credem asta, atunci consilierea noastră nu are nici o valoare. Dacă în primul rând noi nu credem că Isus este Cel care are puterea să elibereze pe cineva, sau să vindece, sau să ajute problema cuiva, atunci consilierea nu are efect. Și nu numai noi trebuie să credem asta, ci și cei pe care îi consiliem! Să-i învățăm acest lucru. Este parte a mângâierii și speranței. Ioan 8:36Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi. Eliberarea vine numai prin Dumnezeu! Asta nu înceamnă că nu vor mai fi probleme, pentru cei ce au scăpat de droguri, sau alcool, nu înseamnă că nu o să mai aibă lupte! Dar ei trebuie să realizeze că doar Dumnezeu are puterea să-i elibereze. Și majoritatea acestor lupte, vin din lipsa dorinței unei persoane de a fi liber!

Sfârșitul Părții I

Family2Family

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s