Liber În Cristos!

unshackledman

Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32

Fiecare dintre cei care frecventează o biserică Evanghelică, crede că este liber în Cristos. Să nu mai vorbim despre liderii religioși și predicatorii Evangheliei, pe care efectiv i-ai jigni profund spunându-le că ei nu sunt cu adevărat liberi în Cristos.

Și cu toate acestea, cei cu adevărat liberi în Cristos sunt extrem de puțini. Cuvântul lui Dumnezeu din cele două versete biblice de mai sus, explică clar cine este liber în Cristos și anume, cei care cunosc Cuvântul Biblic și care rămân în Cuvânt, vor cunoaște adevărul, iar acest adevăr le garantează libertatea. Ce este foarte trist este că, mulți cred că sunt liberi, și nici nu sunt conștienți de robia lor!?

Poți să fi rob:

  1. Al religiei tale
  2. Al slujbei tale
  3. Al agendei personale
  4. Al familiei tale
  5. Al celor pe care îi slujești
  6. Al celor care finanțează agenda sau proiectele tale

Și lista ar putea continua, dar mă opresc aici, pentru a explica cum aceste lucuri bune la prima vedere, se pot transforma într-un obstacol în a deveni cu advărat slobod, liber.

Atât de mulți lideri spirituali, predicatori și slujitori, au lăsat de mult timp deoparte Cuvântul Biblic și ei predică ceea ce place organizației pe care o reprezintă sau ascultătorilor, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie cu două tăișuri și ar putea deranja pe cineva, iar astfel riscându-se și poziția și favorurile personale. Așa că cei mai mulți evită foarte multe subiecte biblice în predicile lor, pentru a-și menține pacea și pozițiile pe care le au și de unde își câștigă existența.

Nu trebuie să ne străduim să căutăm prea mult să vedem câtă robie de acest gen este în jurul nostru!

Este adevărat că, pentru a te elibera din aceste robii, ceste necesar un preț mare care trebuie plătit. Dar cu toate astea, eu cred că merită plătit, gândindu-ne la răsplata cerească promisă de Isus, celor ce vor face o slujbă curată, fără compromisuri.

Pentru a te elibera din această robie, sunt necesari cel puțin trei pași care trebuie făcuți, bazat pe cuvântul de mai sus, care par simpli în primă instanță, dar care trebuie parcurși indiferent de prețul care trebuie plătit.

  1. Învățarea și studierea profundă a Cuvântului Biblic
  2. Trăirea și rămânerea în El, fără nici un compromis
  3. Apoi, transmiterea prin faptă și vorbă, celor cărora ne ascultă, nu a învățăturilor și obiceiurilor noastre, ci Cuvântul Adevărat!

Acești 3 pași ne vor descoperi singurul ADEVĂR, care ne va face cu adevărat slobozi. Beneficiile și avantajele celui liber în Cristos, sunt nemăsurabile! Vei scăpa de ipocrizie, nu mai trebuie să faci eforturi să fii ceea ce nu ești, fiindcă vei deveni real, iar ceea ce vorbești, trăiești!

Iar această viață relaxată și reală, îi va influența pozitiv pe cei de lângă tine, dar și pe oricine va intra în contact cu tine. Iar plecarea de aici nu te va îngrozi, dimpotrivă, îți va umple inima de bucurie!

Domnul să ne dea adevărata slobozenie!

mike olari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s