O singură cale, Domnul Isus!

După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.loan 3,14.15.

Această scurtă dar mobilizatoare istorisire o găsim în Numeri 21.6-9. O serioasă judecată s-a coborât peste tot poporul lui Israel din cauza lepădării mâncării trimise din cer. „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înflăcăraţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.” Când Moise s-a rugat pentru iertarea poporului nu au fost luaţi şerpii înflăcăraţi – căci nu se spune nimic în această direcţie – dar Dumnezeu a dat o mântuire, un obiect de scăpare. Eră numai o singură scăpare. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină în aşa fel încât să poată fi văzut de peste tot. Dacă un om avea muşcătură de moarte, dar credea Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi ridica ochii spre şarpele de aramă, rămânea în viaţă. Ce fără minte ar fi fost un israelian dacă ar fi ignorat singura cale dată de Dumnezeu pentru viaţă! Moartea ar fi fost fără îndoială partea lui.La fel a făcut şi azi Dumnezeu că a dat prin Isus Hristos o mântuire pentru toţi păcătoşii. Şi aici există o singură cale! Domnul Isus a fost răstignit pe cruce. Moartea, judecata şi pierzarea veşnică nu au fost scoase prin aceasta din lume, dar toţi cei ce cred în Isus cel răstignit, primesc iertare şi viaţă veşnică. Ce grea a fost Calea celui răstignit, care a fost Cel curat, sfânt, dar pe cruce a fost făcut păcat. Ce simplu este astăzi de a scăpa de moartea veşnică! Cititorule gândeşte-te bine că stă scris: „Propovăduirea crucii (jertfei Domnului Isus) este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”Tot ce are ca ţintă punerea EULUI nostru în faţa ochilor şi a inimii, ar trebui osândit şi lepădat cu cea mai mare hotărâre.

FamToFam

Un gând despre „O singură cale, Domnul Isus!

Comentariile sunt închise