EL E CU MINE ORIUNDE SUNT!

EL E CU MINE ORIUNDE SUNT

Domnul va fi cu voi. 2 Cronici 20.17

A avut un mare har Iosafat, căci o mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine? Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul. Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

FamToFam

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s