CONSILIERE SPIRITUALĂ PE ÎNȚELESUL TUTUROR! – LECȚIA 9

e_02

Ioan 3:16 – Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

În dragostea mare pentru om, Dumnezeu a trimis pe planeta noastră, Pământ, în vederea împăcării omenirii cu EL, pe Fiul Său iubit, Isus Cristos, care a plătit prețul prin jertfa de la Calvar.

Apoi, prin Duhul Sfânt și Cuvântul Său Biblic, a făcut posibilă NAȘTEREA SPIRITUALĂ (nașterea din nou) și implicit o relație personală cu Dumnezeu, prin CREDINȚA ÎN ISUS CRISTOS!

Această relație personală cu Dumnezeu, aduce împlinirea și fericirea celui ce o acceptă și este gata să trăiască o viață nouă, biblică, zi de zi. Din cauza nevegherii și acceptării păcatului în viața noastră, această relație se poate răci sau chiar rupe uneori, lucru care aduce durere, disperare sau chiar DEPRESIE, în  multe cazuri.

Ce este de făcut în astfel de situații? Cum ne revenim? Cei mai mulți nu au curajul să discute cu nimeni acest lucru și astfel trăiesc cu această povară pe umeri, până sunt doborâți la pământ. Ba mai mult, și cei care încearcă să ne sfătuiască, de multe ori nu cunosc Cuvântul biblic, ci doar ne dau sfaturile lor, lucru care poate să amelioreze pentru moment durerea și tristețea, dar problema continuă să rămână. Și astfel ne trezim că tot mai muți creștini din bisericile noastre, sunt triști și răpuși de povara păcatului, cu toate că Dumnezeu ne vrea fericiți și plini de vlagă, ca să putem molipsi pe toți cei cu care intrăm în contact zilnic.

Ei bine, cu ajutorul lui Dumnezeu și inspirați de Duhul Sfânt, mai mulți frați cu inimă mare, maturi și cu multă experiență, au pus împreună un curs pe domeniul Consilierii Spirituale și refacerea relației cu Dumnezeu, lucru care este obligatoriu în readucerea noastră la o stare spirituală bună și la trăirea unei vieți împlinită și fericită.

Aceste lecții, sunt prezentate în modul cel mai simplu și practic posibil, bazate în întregime pe Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care ne învață exact ce să face în orice situație prin care trecem și care are putere să ne revigoreze și astfel, să putem fi creștinii doriți de Dumnezeu.

Sper să vă fie de folos, în primul rând pentru nevoile spirituale personale, iar apoi, să ajutați și pe alții din casă, biserică și de ce nu, poate pe colegii dumneavoastră, atunci când trec prin situații grele!

Cu dragoste,

mike olari



LECȚIA IX

DEZBRĂCĂRI, ÎMBRĂCĂRI

 

În acest proces de schimbare a minții, a atitudinii și a trăirii din ceea ce consideram noi că era bine în ceea ce vrea Cristos și cum vrea Cristos să trăim, trebuie să trecem și prin anumite etape de “dezbrăcare” de lucrurile firești și îmbrăcare cu cele duhovnicești. Și acest lucru face parte din planul de acțiune și se referă nu doar la a nu face ceva ce nu trebuie, ci trebuie să le dăm oamenilor să facă și ceva ce trebuie, pentru a nu mai ajunge în același păcat din nou.

Oamenii, în procesul lor de renunțare la un păcat și restabilire a relației cu Dumnezeu, au nevoie de o comunitate de care să aparțină. Este foarte important acest aspect. Una nouă față de cea cu care erau ei obișnuiți. Dar, nu au cum să reușească fără ajutorul nostru. Să ne reamintim ce spune Galateni 6:1Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Este doar păstorul cel care trebuie să ajute? Prezbiterul? Cei specializați în consiliere? De fapt, este obligația noastră a tuturor. Tu, care afli și ști despre acel om că se luptă cu un păcat, este de datoria ta să îl ajuți, tu ești implicat în viața lui în mod direct, tu ești cel care trebuie să ia primul inițiativa! De la tine trebuie să afle că problema lor poate fi rezolvată numai de Cristos.

O unealtă foarte folositoare în planul de acțiune, poate fi îmbrăcarea cu armura lui Dumnezeu. Suntem în partea procesului de dezbrăcare de lucrurile firești și îmbrăcarea cu cele duhovnicești. Dar de multe ori, este exact ca și comparația cu un pahar plin cu apă murdară. Nu mereu trebuie golit de apa murdară și umplut cu cea curată. De multe ori, trebuie să pui apă curată peste cea murdară până este înlocuită și rămâne numai apă curată. La fel, pentru o persoană care este dominată, nu este mereu ușor să scape de păcat și este mai ușor să torni pe Cristos peste ei. Să torni din Cuvânt, adevăr și vei vedea cum treptat, acele lucruri de care sunt dominați, vor începe să dispară din viața lor.

Efeseni 6:11-17Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și  sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Probabil suntem foarte obișnuiți cu acest pasaj, dar l-am folosit ca pe o unealtă în consiliere ca să ajutăm pe cineva să scape de un păcat care îl domină? Am audăgat pe lista noastră și acest pasaj, atunci cînd am ajutat pe cineva să treacă peste un moment greu din viața lor?

Scopul acestei armuri, vedem din primul verset, este ca să putem să rezistăm diavolului atunci când el se luptă cu noi. Imaginați-vă să fiți într-un război, dezbrăcat complet. Nu este o imagine prea plăcută și nici potriviră pentru un război. De aceea, trebuie să le dăm celor care au nevoie, niște unelte, niște arme cu care se pot lupta ca să reziste. Altfel, nu au nici o șansă în fața diavolului. Noi, ducem o luptă spirituală, nu este fizică. Asta trebuie să le reamintim de câte ori este nevoie.

Toate aceste elemente ale armurii descrise aici, ne ajută să ducem această luptă spirituală împotriva celui rău și fiecare parte a armurii are rolul ei. De ce este importantă mântuirea în procesul de consiliere? De ce trebuie să o aibe? Dacă nu este o relație cu Dumnezeu, personală, nu au cum să meargă mai departe. Și aici dacă observăm, mântuirea este asemănată cu un coif, pe cap, protejează o parte vitală și vulnerabilă a corpului. Dacă nu este, devii vulnerabil, tehnic vorbind. Spiritual vorbind, fără mântuire, nu poți merge mai departe, neavând relația personală cu Dumnezeu.  Procesul nu poate merge mai departe, dacă nu există relație cu Dumnezeu. Mântuirea este primul pas cu un motiv bine stabilit de Dumnezeu în Cuvântul Său. Dacă ei vor cunoaște adevărul, procesul de eliberare poate începe fără probleme. Ioan 8:32…veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi. De ce este asta important? Pentru că o persoană dominată, nu poate să fie liberă fără să cunoască adevărul. De aceea este foarte important ca tot ceea ce facem în sesiunile de consiliere trebuie să fie numai din Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul.

Este posibil ca și atunci când noi le prezentăm pe Dumnezeu și le spunem adevărul Scripturii, ei să nu fie neapărat dornici să se schimbe. Trebuie să fim atenți dacă nu cumva, doar le place ca cineva să stea de vorbă cu ei și poate pentru ei este doar un moment de eliberare atunci când vă întâlniți pentru consiliere. Dar, cum îți dai seama de asta? 2 Corinteni 7:11Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta.  Vedem la ei râvnă, dorință aprinsă de a se schimba? Atunci, suntem pe drumul cel bun!

Adevărul, locuiește în om dacă îi este permis, în mintea omului. Acolo este terenul de luptă, acolo se duce lupta spirituală. Ajungi într-un păcat care te domină, numai dacă a trecut prin minte prima dată și mintea îl procesează. Dar, dacă în mintea ta, este mai mult adevărul, atunci posibilitatea de a câștiga lupta, este mult mai mare.

Neprihănirea, nu este mai puțin importantă decât mântuirea. Proverbe 14:12Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.  Dacă nu alegem neprihănirea, vom muri. Oamenii fac alegeri: Ei, știi, beau câte puțin! Mai fumez din când în când! Nu mint așa des, decât când e nevoie! Dar stai puțin, Cuvântul Domnului spune că ceea ce credem noi că e bine, ne conduce către moarte. Fără neprihănire, suntem morți spiritual! Lipsa neprihănirii ne duce către moarte spirituală, moarte în relațiile cu ceilalți din jur, cu familia, cu biserica! Dacă nu avem neprhănire, suntem morți spiritual!

Despre credință, probabil cunoaștem multe. În consiliere este foarte important și acest aspect și trebuie abordat cu la fel de multă seriozitate ca și celelalte. Opusul credinței, este teama! Rămâi blocat acolo, nu mai poți face nimic. Trebuie să ști cine este Dumnezeu, trebuie să crezi că te poate salva, trebuie să ști că este puternic și să realizezi că în Cuvântul Său este singura cale de scăpare.

1 Corinteni 10:13Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.

            Toate aceste unelte sunt necesare, sau nu putem termina procesul acesta de biruință și renunțare la ceea ce ne domină. Putem să îl începem, dar să ne poticnim la un anumit punct. Trebuie să îi ajutăm să îmbrace aceste lucruri, ajutându-i să înțeleagă că sunt o necesitate în procesul de schimbare a vieții lor, după voia lui Dumnezeu!

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s