Ești trudit şi împovărat?

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.“ Matei 11.28
„Trudiţi şi împovăraţi“
Ce fel de oameni sunt cei „trudiţi şi împovăraţi“? Sunt oameni care se străduiesc zadarnic să obţină un succes, care au suferit o soartă grea sau cei care nu pot ajunge mai sus decât sunt?
Cei „trudiţi şi împovăraţi“ la care Se referă Mântuitorul sunt toţi oamenii care nu au pace cu Dumnezeu. Poate aţi observat că viaţa voastră nu este în ordine în faţa lui Dumnezeu şi poate chiar v-aţi luptat să îndepărtaţi acest gând de la voi.
Mulţi oameni încearcă cu puterea lor să dea un sens vieţii, dar eforturile personale se dovedesc zadarnice. Unii fac multe binefaceri în acelaşi scop şi la urmă culeg decepţii. Această trudă fără Dumnezeu este o adevărată suferinţă.
Oamenii „trudiţi şi împovăraţi“ sunt aceia asupra cărora apasă vinovăţia, care îi desparte de Dumnezeu. Astfel de oameni sunt ceva mai aproape de Dumnezeu, decât cei care nu doresc să accepte gândul că sunt păcătoşi. Dar aceasta nu ajunge pentru mântuire, atât timp cât nu ştiu unde pot să-şi lase vinovăţia. Iată de ce Mântuitorul îi cheamă pe toţi: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!“ El este Unicul care poate da odihnă veşnică fiecărui suflet în parte.

FamToFam

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s