SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

 

Galateni 3.1-14

Planul general al epistolei se poate schiţa astfel: capito­lele 1 şi 2: Mărturia personală a apostolului; capitolele 3 şi 4: Doctrina mântuirii prin credinţă; capitolele 5 şi 6: Viaţa practică a celui răscumpărat sub har.

Inima lui Pavel era încurcată: zelul său pentru adevăr se dublase de toată dragostea pentru sărmanii galateni. Ce duh de rătăcire i-a putut încânta până într-acolo încât să uite de harul lui Dumnezeu? Şi ce mulţi creştini li se aseamănă! Le-a fost zugrăvit Hristos răstignit (v. 1). Au crezut în El şi au pri­mit prin Duhul Sfânt siguranţa mântuirii. Insă nu au avut în­credere în El pentru a le conduce viaţa creştină. După ce au început prin Duhul, au continuat prin carne (v. 3). Sau credeţi că, după ce ne-a îndreptăţit, Dumnezeu poate conta pe noi pentru „a-Şi încheia lucrarea”? Nu, iar din acest motiv, ace­eaşi credinţă care ne mântuieşte este şi cea de care avem ne­voie pentru a trăi (v. 11). Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, în schimb, nu poate să ne aducă decât moartea şi blestemul, pentru că am fi incapabili să o împlinim. A trebuit ca, în locul nostru, Hristos să poarte acest blestem. Pentru a ne răscum­păra, El a plătit preţul în întregime. A purtat blestemul legii când a luat la cruce locul pe care-1 meritam eu. Binecuvântat fie El în veci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s