Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde!

Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.Ieremia 33.3

Dumnezeu ne îndeamnă să ne rugăm. Ni se spune că rugăciunea este o deprindere evlavioasă care nu are înrâurire decât asupra sufletului care se luptă în rugăciune. Noi ştim altfel. Aici Domnul, Dumnezeul cel viu, făgăduieşte să răspundă la cererea slujitorului Său. Să-L rugăm şi să nu îngăduim nici o îndoială că El ne-ar asculta şi ne-ar răspunde. „Acela care a făcut urechea s-ar putea să n-audă?” El, care le-a dat părinţilor dragoste pentru copiii lor, va rămâne surd la strigătele fiilor şi fiicelor Sale? Da, Dumnezeul nostru va răspunde la rugăminţile poporului Său. El are resurse minunate pentru ei. Ceea ce ei n-au mai văzut, n-au mai auzit, nici chiar n-au visat, El va face pentru ei. El va da la iveală noi binecuvântări pentru ei, dacă este nevoie. Va goli pământul şi mările ca să-i hrănească, şi va trimite pe orice înger din cer ca să-i păzească când vor fi în primejdie. El ne va uimi prin harul Său şi ne va face să vedem lucruri cum n-au mai fost altele asemenea. Tot ceea ce cere El de la noi este să-L chemăm. Nu ne poate cere mai puţin. Deci să înălţăm cu bucurie rugăciunile noastre către EL

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s