Oricine va face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate sau soră sau mamă!

Oricine va face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate sau soră sau mamă.Marcu 3.35
Domnul nostru Isus cuprinde într-un singur verset câteva dintre cele mai duioase legături dintre oameni. Dar dragostea dintre oameni este slabă faţă de adâncimea şi intensitatea dragostei Lui. Drag credincios! Eşti singur şi părăsit? Ai pierdut prin doliu legături omeneşti şi te-a lipsit moartea de cei apropiaţi de pe pământ? Domnul nostru Isus Hristos este Cel a cărui prezenţă şi intimitate poate compensa toate pierderile tale şi poate umple orice gol. Dacă aici eşti orfan, lipsit de prieteni, fără mângâiere, aminteşte-ţi că este Cineva pe tron a cărui dragoste are o adâncime ca a oceanului de nemăsurat şi totodată este nemărginită ca eternitatea!Cine poate pretinde binecuvântarea de care se vorbeşte în aceste imagini minunate? Această binecuvântare nu poate fi obţinută prin vreo mărturisire exterioară, nici prin vreun ritual, prin vreo ordinare sau datorită vreunei poziţii eclesiastice. Ea aparţine celor care împlinesc voia Tatălui ceresc (Matei 7.21). Aparţine celui care reflectă gândirea lui Isus, care este condus de Duhul, care are Cuvântul lui Dumnezeu drept îndrumar pentru viaţa de fiecare zi, al cărui ţel este să devină un creştin smerit, tot mai asemănător cu Hristos, şi care se îndreaptă spre cer. Astfel de oameni îşi pot însuşi această promisiune!Dacă a fi iubit de cei mari şi buni de pe pământ este de dorit, atunci cât de mult trebuie să însemne a fi priviţi cu dragoste de Cel care stă pe tronul ceresc! Oare nu păleşte în comparaţie cu această dragoste iubirea de frate, soră sau părinte? Gândiţi-vă la aceasta! El priveşte la noi şi ne numeşte frate, soră, mamă – Lui nu Îi este ruşine să ne numească fraţi (Evrei 2.11). Am cunoscut şi am crezut noi „dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi”? (1 Ioan 4.16). Cât de slab este răspunsul nostru la această dragoste!J R MacDuff
FamToFam

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s