Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui!

EFESENI 6:11

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.”

      În capitolele precedente, Duhul Sfînt ne-a prezentat poziţia noa­stră în Hristos, în locurile cereşti, îndemnîndu-ne să credem că El este totul pentru noi. Dar nu este de ajuns numai să ne bucurăm de acest privilegiu, căci vrăjmaşul este totdeauna în ofensivă. Să nu încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice irealitate şi să ne facă să intrăm în mod real în această luptăaşa cum spune textul nostru. Căci, dacă aceastăluptă nu este o realitate pentru noi, ea este o realitate sigură pentru vrăjmaşul, care cunoaşte foarte bine cîştigul pe care l-ar avea dacă ne-ar lăsa în închipuire şi inactivitate.Copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în Hristos, şi El ne spune săne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, fărăde care nu putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Satan luptă fără încetare împotriva sfinţilor, el nu este niciodată inactiv şi cunoaşte punctele slabe are fiecăruia. Întăriţi de poziţia noastră în Domnul Hristos, să luăm deci completa armătură pe care a pregătit-o Căpetenia noastrăpentru noi.

Textul nostru descrie puterile spirituale care vor sădispute stăpînirea lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor şi este bine ca cel cred­incios săşi amintească mereu de aceasta. În lume şi biserică, sufletele oa­menilor sînt obiectul unei lupte care se dă în locurile cereşti. Puterile întunericului ţin mulţimile de oameni, în necunoaşterea şi nebăgarea în seamă a Cuvîntului lui Dumnezeu. Duhurile răutăţii pîndesc în permanenţă libertatea noastră în Hristos, căutînd să ne-o răpească; trebuie să ne trezim la această realitate şi sădeclarăm sus şi tare că numai Hristos este Domnul fiinţei noastre, Stăpînul sufletului şi duhului nostru.

Duhurile răutăţii din locurile cereşti se silesc săcontroleze viaţa personală a credincioşilor care n-au o fermă încredinţare în ce priveşte poziţia lor în Domnul Hristos. Ele reuşesc să-i înşele şi să-i folosească pentru a vătăma pe fraţii lor angajaţi în războiul sfînt, în lupta cea bună a credinţei. Cîte nevoie avem să fim tot mai strîns uniţi cu Domnul nostru pentru a rezista lui Satan şi hoardelor lui, în conflictul acesta care nu este împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răului cu care sîntem confruntaţi tot timpul. De aceea sîntem îndemnaţi să facem tot timpul, tot felul de rugăciuni şi implorări. (Ef. 6:18)

„Lupta noastră este o luptă reală. A o evita înseamnă a evita binecuvîntarea.” J.N.D.

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: