Valoare HARULUI


Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă DUMNE-
ZEU, fără lege -despre ea mărturisesc Legea şi prorocii-şi
anume, neprihănirea dată de DUMNEZEU, care vine
prin credinţă în ISUS HRISTOS, pentru toţi şi peste toţi
cei ce cred în El.                                         Rom. 3,21.22.
Neprihănirea lui Dumnezeu a fost arătată fără Lege. Legea ordona omului să iubească pe Dumnezeu arătîndu-i omului numai lipsurile. Unde este un cuget sincer trebuie să recunoască, că propria neprihănire zidită pe temelia Legii, nu este nimic altceva decît nişte zdrenţe murdare. Neprihănirea lui Dumnezeu stă cu totul în afara Legii şi s-a arătat prin aceea că Dumnezeu a înălţat pe Isus la dreapta măririi Sale, în slavă şi cinste. Desigur că şi Legea a mărturisit despre această neprihănire, dar mai mult nu a putut să facă. Noi citim în Isaia 46.13: „Eu îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mîntuirea Mea nu va zăbovi” şi în cap. 56: „Căci mîntuirea Mea este aproape să vină şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.” Aşa a fost vestită această neprihănire de către martorii lui Dumnezeu, dar în zilele lor nu a fost descoperită. Dar acum a fost revelată NUMAI prin Isus Hristos cel răstignit şi proslăvit. Legea nu ştia nimic de un mijlocitor pentru păcătosul plin de datorii. Dar acum, în Isus Hristos ne-a fost descoperită neprihănirea lui Dumnezeu. Harul mărturiseşte de o acţiune a lui Dumnezeu în Fiul Său Prea iubit. Să nu ne uităm cu o inimă plină de laudă spre Dumnezeul şi Tatăl nostru? Dacă omul trebuie să facă ceva în lucrarea mîntuirii, Dumnezeu este înlăturat; şi dacă Dumnezeu este înlăturat mîntuirea este cu neptuinţă. Aşadar, dacă mîntuirea este lucrarea harului, trebuie să fie NUMAI a harului. Nu poate fi pe jumătate lege şi pe jumătate har. „Voi care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.” (Gal. 5.4).

FamToFam

Un gând despre „Valoare HARULUI

  1. Este bine de remarcat acest adevăr care s-a spus: „Dacă omul trebuie să facă ceva în lucrarea mîntuirii, Dumnezeu este înlăturat; şi dacă Dumnezeu este înlăturat mîntuirea este cu neptuinţă. . .”.
    De ce astfel? Fiindcă este scris că: …”nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, pe care le-am fi făcut, ci pentru îndurarea Lui, El ne-a mântuit” (Tit 3:5).
    Prin har (îndurare) am ajuns la mântuire. Ce urmează însă după mântuire? Ce se întâmplă după ce am fost născuţi spiritual, şi am intrat în „viaţa spirituală” (adică după ce suntem născuţi din nou)? Aceasta este acceptarea noastră în cer, dar este oare pe baza faptelor noastre? Nicidecum, pentru că noi suntem incapabili să facem vreun bine fără Dumnezeu.

    Împăratul David, care era un om mântuit (1 Samuel 13:14), a declarat: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!”, de altfel o altă traducere spune: Eu zic Domnului, „Tu eşti Domnul meu, bunătatea mea nu este nimic fără Tine” (Psalmul 16:2).
    Astfel, David a recunoscut că el nu a avut nici-o bunătate în el însuşi şi nu a avut nici o neprihănire a lui. De asemeni mai găsim scris în Psalmul 143:2,
    Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.

    Iar Pavel spune:
    Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18)
    Deci, este cât se poate de clar că omul tot păcătos rămâne. Şi atâta timp cât suntem încă în această stare păcătoasă, acest lucru dictează o nevoie continuă după harul, mila şi iertarea lui Dumnezeu. După cum este arătat:

    De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25)
    Isus mântuieşte pe cei care vin la Dumnezeu prin El, deoarece El trăieşte mereu pentru a mijloci pentru ei. După cum este zis în 1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
    Deci, dacă ne mărturisim păcatele El ne iartă şi ne curăţeşte de „orice nelegiuire”. Prin urmare „orice nelegiuire” include chiar şi păcatul pe care nu ni l-am putut aminti ca să-l mărturisim sau acela de care n-am ştiut.

    Aşa cum este spus la 1 Ioan 1:6-7, Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
    Deci, cei ce merg în lumină (şi modul lor de viaţă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu) obţin curăţire continuă prin sângele lui Hristos. Astfel că păcatele lor sunt în continuă curăţire (îndepărtate) şi mântuirea lor este sigură, atâta timp cât ei continuă în credinţă (Romani 11:20-22). Cei predestinaţi la mântuire vor continua fără îndoială, după cum este arătat în Romani 2:6-7; 8:29-39.

    Dar, mulţi învaţă că un credincios ar putea trăi de fapt o viaţă păcătoasă de care să nu se pocăiască, şi totuşi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu … Acest lucru nu este adevărat, ci este o minciună (1 Corinteni 6:9).

    Biblia spune: Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:5-8)

    Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce Sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu Sunt fii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:13)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: